Decizia civilă nr. 2347/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2347/R/2013
Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC M&P 2. S. împotriva sentinței civile nr. 257 din 15 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat R. M. F.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 14 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței s-au depus la dosar din partea pârâtei recurente precizări, având anexată decizia nr. 26 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 257 din 15 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._
, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul
R. M. F. în contradictoriu cu pârâta SC M&P 2. S. .
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei octombrie 2010 - ianuarie 2012, în cuantum total de 9.051 lei la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată în materie civilă de la data introducerii cererii, respectiv_, până la achitarea integrală a debitului.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.751,6 lei, cu titlu de diurnă, pentru perioada_ -_ .
S-a luat act de renunțarea pârâtei SC M&P 2. S. la judecarea cererii reconvenționale formulate.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în baza contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă S. M. sub nr. 9. din_, reclamantul R. M. F. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâtă, pe o durată nedeterminată, începând cu data de_, în funcția de șofer, stabilindu-se un salariu de bază brut lunar în sumă de 777 lei, căruia îi corespunde un cuantum net de 584 lei.
La data de_, între părți s-a încheiat un nou contract individual de muncă, înregistrat sub nr. 0000042-1-30/_, pe o durată nedeterminată, începând cu data de_, prin care s-a stipulat un salariu de bază brut lunar în sumă de 1.080 lei, căruia îi corespunde un cuantum net de 797 lei, astfel cum a rezultat din statele de plată depuse la dosar, nesemnate de reclamant.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de_, prin acordul acestora, conform deciziei nr. 6 din_ .
Pârâta nu a probat în cauză încetarea contractului individual de muncă nr.
9. din_ anterior datei de_, când s-a încheiat contractul nr. 0000042-1-30 din_, în unul din modurile prevăzute de lege, cu toate că sarcina probei i-a revenit, rezultând că reclamantul a prestat muncă în întreaga perioadă cuprinsă între_ -_ .
În conformitate cu dispozițiile art. 159 alin. 1 și 2 din Codul muncii, republicat, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, dispozițiile legale statuând că pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, astfel cum statuează art. 168 alin. 1 din Codul muncii, republicat.
De asemenea, potrivit art. 166 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
T. a reținut că pârâta nu a făcut dovada plății către reclamant a drepturilor salariale cuvenite acestuia pentru perioada octombrie 2010 - ianuarie 2012, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 272 din Codul muncii, care arată că angajatorul este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Statele de plată depuse la dosar nu au fost semnate de către reclamant, astfel încât nu fac dovada plății drepturilor salariale către acesta.
Nici extrasele de cont depuse în probațiune, vizând achitarea unor contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, nu a probat îndeplinirea de către pârâtă a obligației ce i-a revenit de plată a salariului.
Drepturile salariale cuvenite reclamantului au fost în cuantum net de 584 lei pentru perioada_ -_ și, respectiv, de 797 lei pentru perioada_ -_, rezultând un cuantum mai mare decât cel solicitat prin acțiune (584 x 10 luni = 5.840 lei, 794 x 4 luni = 3.188 lei, la care s-a adăugat salariul cuvenit pentru zilele lucrate în luna ianuarie 2012).
Cu toate acestea, în respectarea principiului disponibilității, tribunalul a acordat reclamantului suma solicitată de 9.051 lei, la care s-au adăugat dane- interese pentru repararea prejudiciului produs prin neplata salariului, sub forma dobânzii legale, acordate de la data introducerii cererii, respectiv_, până la achitarea integrală a debitului.
Potrivit art. 44 alin. 2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Pentru transportul efectuat în Germania în perioada_ -_, necontestat de către pârâtă, reclamantul a fost îndreptățit cel puțin la nivelul minim al diurnei, stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice.
La termenul de judecată din data de_ pârâta a arătat că a fost de acord cu plata diurnei solicitate în sumă de 1.751,6 lei.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 40 alin. 2 lit. c), art. 44 alin. 2, art. 159, art. 168 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea.
În baza art. 246 Cod procedură civilă, tribunalul a lua act de renunțarea pârâtei SC M&P 2. S. la judecarea cererii reconvenționale formulate, în contradictoriu cu reclamantul R. M. F. .
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, care a căzut în pretenții, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC M&P 2. S.
solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a depus statele de plata însă nesemnate (angajații pârâtei sunt șoferi pe curse internaționale și își primeau salariile și diurnele în afara societății, în afara programului de lucru al casieriei) și că a depus totodată și copii ale extraselor de cont care atesta plata Cass, pensii și șomaj precum și comision datorat ITM pentru salariul reclamantului și a celorlalți angajați, aferent acestei perioade.
T. fără a ține cont de faptul că aceste înscrisuri pot constitui un început de probă, a respins cererea de probațiune ca aceste înscrisuri să fie completate prin audierea unui martor care să confirme atât plata salariului cât și a acestor contribuții aferente salariului.
În mod nelegal nu s-a ținut cont de faptul că prestarea muncii a fost întreruptă în această perioadă de către reclamant, fapt care rezultă în mod indubitabil de la dosarul cauzei și totuși a acordat drepturi salariale necuvenite și acelei perioade în care nu a prestat muncă la pârâta (_ -_ și_ -_ ).
În opinia recurentei sunt întemeiate criticile privind aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, cât și cele privind aprecierea greșită a probelor, așa cum sunt sancționate de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, iar instanța a ignorat prevederile art. 129 Cod procedură civilă.
Reclamantul R. M. F. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește perioada în care reclamantul a prestat activitate în folosul societății recurente, se constată a fi fondate susținerile recurentei în sensul că reclamantul nu a prestat muncă în întregul interval octombrie 2010 - ianuarie 2012 menționat în dispozitivul sentinței recurate. Astfel, Curtea reține că prin depunerea în recurs a deciziei nr. 26/_, pârâta a făcut dovada încetării primului contract individual de muncă la data de 24 februarie 2011, astfel că până la data încheierii celui de-al doilea contract nu există temei legal pentru instituirea în sarcina pârâtei a obligației de plată a salariilor, motiv pentru care se impune modificarea soluției sub acest aspect.
Referitor la perioada în care reclamantul a prestat muncă pentru societatea pârâtă, Curtea reține că obligația principală a angajatorului era aceea de plată a salariului, și anume a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat.
Ca atare, în speță, atâta vreme cât intimatul reclamant a probat cu cele două contracte individuale de muncă, în care este stabilit un salariu lunar brut de 777 lei, și respectiv 1.080 lei, faptul că a prestat activitate în baza acestora în beneficiul societății recurente, aceasta avea obligația de plata a salariului aferent conform art. 154 și 161 Codul muncii.
Potrivit prevederilor art. 166 alin. 1 din Codul Muncii "salariul se plătește în bani, cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz."
Sarcina probei în acest sens revine angajatorului potrivit art. 272 Codul muncii, care cuprinde o reglementare expresă în acest sens, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Dispozițiile cuprinse în art. 168 alin. 1 Codul muncii, potrivit cărora "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit", instituie un regim probatoriu restrictiv în ceea ce privește dovada plății salariului, în sensul că ea se poate face doar prin statul de plată semnat de angajat sau un alt act justificativ din care să rezulte cu certitudine efectuarea plății.
Ca atare în privința plății salariului nu este admisibil un alt mijloc de probă decât cel prin înscrisuri, care să demonstreze fără echivoc plata efectivă către salariat, astfel că cererea în probațiune formulată de recurentă privind audierea unor martori este lipsită de suport legal, aceasta fiind respinsă în mod corect de către instanța de fond.
Așadar, chiar dacă recurenta a depus la dosarul cauzei state de plată aferente perioadei în litigiu, care însă nu erau semnate de către reclamantul intimat, acestea nu confirmă plata salariilor solicitate.
Deși prin cererea de recurs, recurenta a susținut că plata salariului a fost dovedită prin depunerea extraselor de cont privind plata impozitului și a contribuțiilor sociale pentru salariați, Curtea apreciază că această apărare nu este fondată în contextul în care calculul impozitelor și contribuțiilor reprezintă o operațiune economico - financiară anterioară plății salariilor, iar plata sumelor datorate bugetului de stat se realizează independent de plata salariilor și nu este condiționată sub acest aspect de încasarea salariilor de către angajați.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifică în parte, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadelor_ -_ și_ -_, cu dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești, începând cu data introducerii acțiunii -_ și până la plata efectivă a acestora.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., față de soluția adoptată și ținând cont de culpa procesuală a părților, va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, reprezentând o parte din onorariul avocațial.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii, cu privire la plata diurnei și la renunțarea pârâtei la judecarea cererii reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâta SC M&P 2. S. împotriva sentinței civile nr. 257 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamantul R. M.
F.
a drepturilor
salariale aferente perioadelor:_ -_ și _
- _
, cu dobânda
legală aferentă acestor drepturi bănești, începând cu data introducerii acțiunii -_ și până la plata efectivă a acestora.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
G.
G. C.
Red. S. B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: H. D. M.
