Decizia civilă nr. 3102/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3102/R/2013
Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. SA prin D. Generală de D. și P. C. împotriva sentinței civile nr. 3144 din 21 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimatul reclamant S. N. P. AL D. D. R., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - consilier juridic C. Lăpușan.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 11 iunie 2013 și i se comunică un
exemplar al acesteia reprezentantei recurentei.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantei recurentei cuantumul daunelor, raportat la dispoz. OG nr. 9/2000 și 13/2011 - art. 5 cu privire la dobânda legală în raporturile civile.
Reprezentanta recurentei arată că, raportat la prevederile legale, cuantumul daunelor este depășit.
Nefiind formulate alte cereri Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei susține recursul așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței pronunțate de prima instanță, în ce privește obligarea la indexarea dobânzii cu indicele de inflație.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3144 din 21 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S.
N. P. AL D. D. R., în numele membrilor de sindicat BERINDEI VALER, ș.a. în contradictoriu cu pârâta C. N. Ă DE AUTOSTRĂZI ȘI D.
N. E D. R., și în consecință a fost obligată pârâta la plata către fiecare membru de sindicat reprezentat a drepturilor salariale neachitate aferente sporului pentru condiții periculoase de muncă, de 15% aplicat la salariul de încadrare începând cu_ și până la_ și de 21% începând cu_, astfel cum acestea au fost calculate de pârâtă.
Pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale cuvenită sumelor neachitate, conform Contractelor Colective de Muncă, de la data datorării drepturilor și până la plata lor efectivă, sume indexate cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajații pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată.
Contractul colectiv de muncă nr.610/_, încheiat în conformitate cu prevederile din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor individuale de muncă, precum și cu cele din Codul muncii, este un act sui generis, fiind în același timp act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată. Ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale și el reprezintă legea părților.
În acest sens, art.153, art.154 alin. 1 și 2 din Legea nr.62/2011 și art. 229 alin. 4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Pârâta, semnatară a Contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, întrucât prin încheierea contractului colectiv, raporturile juridice de drept al muncii devin drepturi și obligații negociate, de origine convențională, create de partenerii sociali, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
După încheierea și intrarea lor în vigoare, Contractele colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 229 alin. 4 Codul muncii coroborat cu art. 148 alin.1și 2 din Legea nr.62/20011). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 229 din Codul muncii și art.153 din Legea nr.62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
În conformitate cu dispozițiile art. 229 alin.2 și 3 din Codul muncii și ale art. 149 alin. 1 din Legea nr.62/2011, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri. Aceasta era calea pe care ar fi putut eventual pârâtele să o urmeze dar
în nici un caz acestea nu pot refuza să execute obligațiile asumate prin contract. Așa fiind instanța,în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011,
a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtă, să achite membrilor de sindicat drepturile salariale neachitate aferente sporului pentru condiții periculoase de muncă, de 15% aplicat la salariul de încadrare începând cu_ și până la_ și de 21% începând cu_, astfel cum acestea au fost calculate de pârâtă.
De asemenea, a obligat pârâta la plata dobânzii legale cuvenită sumelor neachitate, conform Contractelor Colective de Muncă, de la data datorării drepturilor și până la plata lor efectivă, sume indexate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. SA prin D. Generală de D. și P. C. solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în ceea ce privește obligarea recurentei la indexarea dobânzii prevăzute în Contractul Colectiv cuvenită sumelor neachitate cu indicele de inflație.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt prin sentința recurată Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul S. N. P.
Al D. D. R., în numele membrilor de sindicat Albert Iosif, Hurducas R. -
D., Culda V., Biris Cornel-Mirel, Deretei Gyorgy-Csaba, Parauan Cornel, Mocan V., Cretiu M. el, Cretiu Cornel, Goga Cornel, Eros A., Jakab Gyozo, Galos G., Tosa Gh. D. u, Pasca Cosmin, Avram I. și Avram M. -G. și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale neachitate aferente sporului pentru condiții periculoase de muncă, de 15% respectiv, de 21% începând astfel cum acestea au fost calculate de pârâtă.
De asemenea pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale cuvenită sumelor neachitate, conform Contractelor Colective de Muncă, de la data datorării drepturilor și până la plata lor efectivă, sume indexate cu indicele de inflație.
Sentința de fond este criticabilă, fiind dată fără respectarea prevederilor art. 3041C. proc. civ., instanța acordând atât dobânzi legale pentru sumele cuvenite cât și indexarea acestora cu indicele de inflație.
În contractele colective de Muncă a fost stabilită o clauză penală cu privire la daunele interese.
Astfel potrivit art. 1052 din Contractul colectiv de muncă din CCM 2008, se stabilește că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariaților reprezentând 0,1 % din valoarea salariului datorat pentru fiecare zi de întârziere.
Potrivit prevederilor art. 101 din contractul colectiv de muncă din 2010, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariaților conform prevederilor codului de procedură fiscală la zi.";
Aplicarea indicelui de inflație reprezintă tot o contravaloare a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării la scadență a obligației de către debitor. Or, daunele interese moratorii nu se pot acorda de două ori, acesta echivalând cu o dublă reparare a prejudiciului suferit prin plata cu întârziere a sumelor cuvenite.
În drept art. 304 și urm. C. proc. civ.
Intimatul reclamant S. N. P. AL D. D. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul eliminării obligației de indexare a sumelor reprezentând drepturi salariale, cu menținerea obligației pârâtei la plata dobânzii legale de la data datorării sumelor până la data plății efective.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În primul rând Curtea subliniază, cu caracter de principiu, că prejudiciul creat prin neplata la timp a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale trebuie acoperit, în conformitate cu prevederile art. 166 alin. 4 din Codul muncii.
De asemenea, art. 80 alin. 1 Codul muncii republicat (art. 78 varianta dinaintea republicării), text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se acorda penalități de întârziere echivalente cu dobânda legală. Cum corect arată reclamanții, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art.
166 alin. 1 coroborat cu art. 160 Codul muncii republicat (art. 161 și 155 varianta dinaintea republicării), situație în care dobânzile sunt datorate cu începere de la data la care suma era datorată și până la plata efectivă.
În ce privește însă cuantumul acestor penalități de întârziere, se constată că sunt incidente dispoziții legale imperative care nu pot fi eludate prin înțelegerea părților.
Astfel, art. 1088 al Codului civil din 1865 statuează, pentru perioada în care acesta a fost în vigoare: "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate";.
La fel, art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești statuează că "în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an";, text ce se impune a fi aplicat cu luarea în considerare și a dispozițiilor art. 3 alin. 1 și 3 din același act normativ, unde este stipulat: "dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii N. e a României._ În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii N. e a României, diminuat cu 20%";.
Or, în mod evident, o dobândă de 0,1 % pe zi de întârziere, stabilită convențional prin dispozițiile art. 102 din CCM 2008 (conducând la o dobândă anuală de 36,5 %) excede dobânzii legale în materie civilă cu mai mult de 50% pe an, situație în care Curtea va modifica sentința în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii legale majorată cu 50 % pe an, conform dispozițiilor imperative mai sus citate.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte în anul 2008 și-a încetat aplicabilitatea, conform susținerilor părților, la data de_, când a fost înregistrat și a început să-și producă efectele contractul colectiv de muncă nr. 78/_, încheiat tot la nivelul societății pârâte, care prevedea un cuantum al penalităților de întârziere la nivelul celor reglementate de Codul de procedură fiscală prin dispozițiile art. 120 alin. 7 la 0,04 % pe fiecare zi de întârziere. Or, în acest mod se ajunge la o dobândă de 14,6 % pe an, în condițiile în care rata de referință a BNR a fost în anul 2011 de 6,25 %, care diminuată cu 20% este 5 %, iar majorat cu 50 % rezultă 7,25 % pe an, deci mai puțin decât dobânda în materie fiscală. Prin urmare, și pentru perioada în care și-a produs efectele contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate în anul 2011, perioadă în care au fost în vigoare dispozițiile O.G. nr. 9/2000, se impune acordarea doar a dobânzii legale majorată cu 50%.
Același lucru este valabil și pentru perioada în care, fiind abrogate dispozițiile O.G. nr. 9/2000, chestiunea a fost reglementată de dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, intrată în vigoare la data de_ .
La art. 5 din acest act normativ se stipulează, de asemenea, că "în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.
Orice clauză prin care se încalcă dispozițiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.
Valabilitatea nivelului dobânzii convenționale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării";.
Art. 3 din acest act normativ statuează asupra dobânzii legale următoarele:
"(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii N. e a României, care este rata dobânzii de politică monetară
stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii N. e a României.
Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.
Nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii N. e a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii N. e a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica";.
În speță, fiind vorba despre rata dobânzii penalizatoare, în intervalul septembrie 2011-ianuarie 2012, rata dobânzii de politică monetară a BNR fiind între 6,25 și 5,25 %, prin aplicare modelului de calcul legal, se ajunge la un maxim al dobânzii convenționale în rapoturile civile, legal acceptabil, de 10,25 și respectiv 9,25 procente diminuat cu 20 %, deci 8,2 și respectiv 7,4 %, din nou, mai puțin decât dobânda fiscală.
În mod evident, contractul colectiv de muncă fiind încheiat la nivelul societății pârâte anterior intrării în vigoare a acestui text de lege, nu se pune problema decăderii creditorilor salariați din dreptul de a pretinde dobânda legală, în ipoteza dată, în care dobânda convențională este mai mare cu mai mult de 50
% pe an decât cea legală. Aceasta, întrucât încheierea acestui contract colectiv de muncă nu s-a făcut cu încălcarea citatelor dispoziții legale, ci fusese încheiat anterior, situație în care aplicarea prevederilor de la alin. 2 teza a II-a a art. 5 din
O.G. nr. 13/2011 ar semnifica o aplicare retroactivă a legii. În schimb, conform regulii în materia nulităților, pentru excedentul față de maximul legal, este lovită de nulitate clauza contractuală, fiind astfel vorba despre o nulitate parțială.
În ceea ce privește cumulul dobânzii legale cu indicele de inflație Curtea reține că aceasta este inadmisibilă în condițiile în care dobânda legală cuprinde ea însăși și rata inflației și deci despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin devalorizarea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății. Așa fiind, actualizarea creanței cu indicele de inflație nu poate fi cumulată cu dobânda legală, în caz contrar aceasta însemnând repararea de două ori a aceluiași prejudiciu, aspect ignorat de instanța de fond.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. N. Ă DE AUTOSTRĂZI ȘI D.
N. E D. R. SA prin D. Generală de D. și P. C. împotriva sentinței civile nr. 3144 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta la dobânda legală aferentă sumelor neachitate, majorată cu 50 % pe an, începând cu data scadenței și până
la data plății efective.
Respinge cererea privind indexarea acelorași sume cu indicele de inflație.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
D.
C.
G.
N.
M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: E. B.
