Decizia civilă nr. 2512/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2512/R/2013
Ședința publică din data de 21 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: I. A T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SOCIETATEA N. DE
T. F. DE M. "C. M. "; SA - prin S. T. împotriva sentinței civile nr. 1492 din 31 ianuarie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimatul reclamant G. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat Maxim A. din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 14 mai 2013 reclamantul intimat a înregistrat în cauză întâmpinare. Reprezentanta acestuia
declară că înțelege să o susțină, neavând cereri în probațiune de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei, de judecată în lipsă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului susține întâmpinarea formulată în scris solicitând respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1492 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul G.
I., în contradictoriu cu pârâții SOCIETATEA N. DE T. F. DE M.
C. M.
S.A.și SOCIETATEA N.
DE T.
F.
DE M.
C. M.
S.A. - S.
T.
.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, în funcție de perioada lucrată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului ajutorul material aferent
"Zilei F. ului"; pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anii 2009 și 2010 și Crăciun pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare,
actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele: Reclamantul G. I. a avut calitatea de angajată a pârâtei SOCIETATEA
N. DE T. F. C. M. SA în perioada 2008 -_, perioadă pentru care au fost formulate pretențiile sale, astfel cum rezultă din carnetul de muncă al acestuia (f.6-14)).
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. nr. 2836/2006 la instituția competentă, contract colectiv de muncă a cărui valabilitate a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional 370/_ și apoi prin actul adițional nr. 629/_, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Conform prevederilor art. 71 din același contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…); pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.
S-a apreciat sub aspectul normelor juridice aplicabile în speță, că dispozițiile contractului colectiv de muncă au caracter imperativ și sunt incidente în cauză, cu atât mai mult cu cât reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile acestui contract colectiv de muncă. Nu au fost reținute apărările pârâtei în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, raportat la prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor, în condițiile în care doar prin Legea nr. 62/2011 a fost abrogată această lege), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
Mai mult, s-a considerat că potrivit dispozițiilor art. 38 Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate.
În același timp, asupra condițiilor de acordare a salariului suplimentar, instanța constată că pârâta Societatea N. de T. F. de M. "C.F.R. M. "; S.A. nu a contestat îndeplinirea cerinței de conduită profesională bună a reclamantului, iar din probele administrate nu a rezultat faptul că ar fi incidente motive care să conducă la concluzia că reclamantul nu ar îndeplini aceste condiții.
Nu au fost reținute argumentele invocate de pârâta Societatea N. de T.
F. de M. "C.F.R. M. "; S.A., constând din lipsa caracterului obligatoriu a clauzei de acordare a salariului suplimentar întemeiată pe formularea "poate primi"; în locul celei de "va primi";, respectiv de situația financiară dificilă a companiei, pentru motivele în continuare expuse. Instanța a reținut regula generală de interpretare a convențiilor potrivit căreia clauzele unui contract vor fi interpretare în sensul în care clauzele pot produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce niciunul (art. 978 din Codul civil). De asemenea, prin art. 30 alin.
3 din Contractul colectiv de muncă în discuție, s-a stabilit în mod neechivoc
faptul că "Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar";, modalitate de formulare din care transpare dincolo de orice dubiu obligația angajatorului de constituire a fondului, iar nu facultatea de a decide în mod unilateral dacă va da curs acestei clauze contractuale. Mai mult, prevederile contractului colectiv de muncă sunt suficient de clare atât sub aspectul condițiilor de acordare cât și sub acela al întinderii drepturilor, permițând aplicarea lor directă, fără a fi necesar a se apela la alte norme.
Au fost osbservate prevederilor art. a din HG nr 300/1999 :";Se instituie "Ziua feroviarilor";, care se sărbătorește în ziua de 23 aprilie a fiecărui an";, și raportat la cuprinsul contractului colectiv de muncă încheiat de unitate astfel cum era în vigoare la acel moment, rezultă că suma aferentă primei ce urma a fi plătită salariaților pârâtei era scadentă la data de 24 aprilie 2009, respectiv 24 aprilie 2010.
Cu privire la argumentul pârâtei privind dificultățile financiare, în temeiul art. 287 din Codul muncii s-a apreciat că revenea angajatorului sarcina de a proba existența factorilor care au determinat necuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a contravalorii drepturilor salariale menționate. Simpla afirmație conform căreia aceste drepturi nu pot fi acordate pentru lipsa de fonduri nu este de natură a justifica neîndeplinirea de către pârâte a obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă.
Nu a fost reținută ca și cauză exoneratoare de răspundere contractuală nici susținerea pârâtei de rând 1 cu privire la faptul că aceasta este societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, atât timp cât aceasta și-a asumat obligațiile prin
Cu privire la pretențiile formulate de reclamant prin reprezentant avocat în cuprinsul concluziilor scrise, instanța constată că reprezentantul ales nu a prezentat mandat pentru renunțarea la unele dintre petitele acțiunii, iar pârâta nu a făcut dovada achitării unora dintre drepturile pretinse, motiv pentru care instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 alin.1 C.proc.civ., instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanța nr. 281/_ .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Societatea N. de T.
F. de M. "C.F.R. M. " SA, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței sus menționate și respingerea acțiunii reclamantului
.
Motivându-se recursul s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 268 alin.l lit. e Codul Muncii, potrivit cărora "cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă, în cazu neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la active. Aceste dispoziții se impun a fi aplicate în susținerea recurentei, ca fiind în sensul soluționării litigiului într-un termen rezonabil, îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional regăsit în prevederile art.21 din Constituție, Contractele Colective de Muncă produc efecte numai pe perioada pentru care au fost încheiate, astfel că acestea fiind expirate, nu mai pot produce efecte juridice.
A fost criticată hotărârea și sub aspectul respingerii excepției autorității de lucru judecat cu privire la drepturile bănești solicitate pe anul 2009, avându-se în vedere că prin sentința civilă nr.609/2011 a Tribunalului C. pronunțată în
dosarul nr._, reclamantului i-au fost recunoscute aceste drepturi si chiar achitate, sens în care există dovada, respectiv Ordinul de plată nr. 667/_ .
Pe fondul cauzei, hotărârea a fost criticată sub aspectul că, în mod greșit instanța a avut în vedere clauzele Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Ramură, cât timp la nivel de Unitate, pe anii 2009-2010, a fost încheiat un contract colectiv de muncă prin care drepturile bănești solicitate pe anul 2009- 2010 au fost suspendate.
În susținerea criticii au fost invocate dispozițiile art. 229 alin. 4 din Codul Muncii, art. 247 din Codul muncii și art. 37 din același cod, din interpretarea coroborată a lor, ar rezulta că, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior este obligatoriu doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă, ceea ce nu ar fi cazul în speță.
S-a mai arătat că, dificultățile economice ale societății pe anii 2008- 2011 nu au asigurat veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor, astfel că acordarea drepturilor solicitate nu era posibilă .........................societatea se află sub monitorizare prev.de O.U.G.nr.79/2008, care impunea societății obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetul de venituri și cheltuieli pe perioada arătată.
S-a făcut referire și la necesitatea respectării obligațiilor ce rezultă din Memorandumul de Înțelegere încheiat între Comisia Europeană și Guvernul României din_ și din Acordul stand-by între România și FMI.
De asemenea, au fost invocate dispoz.art.2 alin.1 din HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010 care prevăd că depășirea cheltuielilor totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli, nu pot fi depășite decât în cazuri bine justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea M. ui T. urilor și Infrastructurii." Or, în cazul unei dispoziții legale care să dea posibilitatea acordării drepturilor din CCM, devin aplicabile dispoz.art. 12 alin.1 din Legea 130/1996.
Prin întâmpinarea depusă, reclamantul a arătat următoarele:
In ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, s-a considerat ca instanța de fond in mod corect a aplicat legea, in acest sens invocând următoarele:
Motivarea adusa de parata recurenta S. "C.F.R. M. " S.A. - S. T. potrivit cărora drepturile recunoscute prin hotărârea atacata nu au caracter salarial, deoarece nici bonusul (premiul) si nici stimulentele nu se includ intre elementele componente ale salariului prevăzute de art. 155 Codul Muncii, ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestatie a muncii depuse de angajat in baza contractului individual de munca, ci in temeiul unor clauze din CCM la nivel de unitate, este contrazisa in mod categoric de prevederile CCM la nivel de ramura la transporturilor pe anii 2008-2010.
S-a arătat că, nu poate fi acceptata argumentarea recurentei conform căreia drepturile de natura salariala ar izvori doar din contractul individual de munca, deoarece trebuie sa precizam inainte de toate ca incheierea contractului individual de munca se face pe baza condițiilor stabilite de lege si de CCM. Mergând pe aceasta linie de idei, s-a precizat ca potrivit art. 38 alin. (1) CCM, prin salariu se înțelege retribuția muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, iar potrivit alin. (2) prin salariu se înțelege salariu de baza, precum si orice indemnizație, spor sau adaos. Aceleași elemente ale salariului sunt cuprinse si in CIM. Mai departe, art. 43 alin. (1) CCM definește adaosurile la salariul de baza brut negociat al salariatului, astfel: a) adaosul de acord;
premiile acordate din fondul de premiere, calculate intr-o proporție de minimum 3,0% din fondul de salarii realizat brut lunar sau cumulat pe o perioada de maxim 6 luni;
alte adaosuri, cuvenite la nivelul unităților si instituțiilor.
În raport de cele arătate s-a arătat că, nu doar salariul plătit lunar de societate către salariat se incadreaza in categoria drepturilor salariale ci si primele acordate de Paste, Ziua F. ului, Crăciun sau salariul suplimentar.
Mai mult, s-a apreciat că, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2008-2010 cuprinde 2 anexe in care sunt precizate o serie de ajutoare bănești constând in compensații bănești pentru pierderea vieții, pentru familie sau pentru fiecare copil aflat in intretinere, indemnizația de hrana sau indemnizația zilnica de hrana ( anexa B ), precum si compensațiile in caz de invaliditate sau in caz de accident de munca ( anexa C ). Nu prezintă nici o similitudine cu acestea primele solicitate prin acțiunea introductiva si care fac obiectul prezentei cauze, putând observa clar diferentele intre simplele ajutoare bănești si drepturile salariale.
S-a făcut referire și la prevederile Codului fiscal constatam ca sunt considerate venituri din salarii potrivit art. 55 alin. (1) toate veniturile in bani si/sau in natura obținute de o persoana fizica ce desfășoară o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori deforma sub care ele se acorda, inclusive indemnizațiile pentru incapacitate temporara de munca sau salariile compensatorii, din care ar rezulta că nu e vorba de drepturi recunoscute doar in baza contractului individual de munca, acestea fiind reglementate expres si de CCM Grup de Unități, cu care contractul individual de munca trebuie sa fie in conformitate, si nu e vorba nici doar de anumite clauze stipulate in CCM la nivel de unitate deoarece vorbim aici de CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, astfel că fiind vorba de drepturi de natura salariala, toate cererile formulate de subsemnatul reprezintă venituri asimilate salariilor in ceea ce privește prescripția, fiind aplicabile prevederile art. 283 alin.
(1) lit. c) Cod Muncii, si nu lit. e) a aceluiași articol.
In ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat cu privire la drepturile bănești aferente anului 2009, s-a arătat ca este neintemeiata, deoarece nu sunt intrunite condițiile de existenta ale acesteia.
Astfel, prin sentința civila nr. 609/2011 pe care o invoca recurenta a fost casata de către Curtea de Apel C., iar dosarul nr._ se afla in rejudecare pe rolul Tribunalului C., astfel incat nu există o hotărâre definitiva in ceea ce privește aceste drepturi salariale care fac obiectul litigiului de fata, în prezent cauza fiind suspendată.
Cu privire la criticile aduse hotărârii pe fondul cauzei, s-a arătat următoarele:
In primul rand, recurenta motivează necesitatea aplicării cu prioritate a prevederilor din CCM Unitate prin raportare la dispozițiile art. 247 din Codul muncii anterior republicării, si anume, contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior se aplica numai in cazul in care nu exista contract colectiv de munca la nivel de angajator, ceea ce nu este cazul in speța.
Dar potrivit art. 247 din Codul muncii, in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.
S-a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, deoarece clauzele contractelor colective de munca produc efecte, dupa cum urmează:
pentru toti salariații din unitate, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;
pentru toti salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;
pentru toti salariații incadrati in toate unitățile din ramura de activitatepentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca.
Potrivit art. 8 alin. (1) din aceeași lege, contractele colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si in condițiile prevăzute de prezenta lege, iar potrivit alin. (2), contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul Muncii, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractile colective de munca incheiate la nivel superior.
Potrivit art. 40 alin. (2) din Codul muncii, angajatorului ii revin in principal, următoarele obligații:
c) sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.
Potrivit art. 236 alin. (4) din Codul muncii, contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor.
S-a apreciat că raportat la prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca isi produc efecte pentru toti salariații din unitățile respective, clauze nerespectate de reclamant.
S-a considerat că nu poate fi acceptata motivarea recurentei in sensul ca angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel superior doar in cazul in care la nivelul angajatorului nu exista incheiat contract colectiv de munca.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezulta efectul obligatoriu al contractelor colective de munca la nivel superior si caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte fata de cele de nivel inferior.
S-a opinat că nu exista niciun temei legal care sa dispună ca in situația încheierii unui CCM la nivel de unitate sunt inlaturate clauzele prevăzute in CCM incheiat la nivel superior, ci dimpotrivă, s-ar incalca dispozițiile cu caracter
imperativ ale art. 236, art. 238 art. 240 din Codul muncii, precum si dispozițiile Legii nr. 130/1996, respectiv art. 8 si art. 30, potrivit cărora CCM nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM incheiate la nivel superior".
Invocarea prevederilor art. 247 Codul muncii nu isi au aplicabilitatea in prezenta situație, pentru ca legea dispune numai in situația in care la nivel inferior nu sunt incheiate contracte colective de munca, dar textul imperativ stabilește ca daca este incheiat CCM la nivel inferior nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin CCM incheiat la nivel superior.
Totodată, clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, prevederile contractelor incheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, in caz de neconformitate clauzele contractului colectiv de munca la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel de ramura sunt ipso jure inlocuite de acestea din urma.
Alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca trebuie reținut atat principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, cat si principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din Codul muncii.
S-a concluzionat că, in situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca
incheiate la nivel superior, datorita celor doua principii, angajatorul are obligația sa aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
A fost invocată și Decizia nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cărora "dispozițiile contractului colectiv de munca incheiat la nivel național sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca si legea) la încheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toata libertatea sa negocieze si alte clauze, precum si drepturi superioare".
Cu privire la criticile legate de dificultățile financiare s-a arătat că dispozițiile OUG nr. 79/2001 erau cunoscute reprezentanților patronatului la momentul semnării CCM si se presupune ca, atat rente cat acordarea acestor drepturi nu a fost condiționata in vreun fel raportat la prevederile legale menționate, inclusiv aceste dispoziții legale au fost avute in vedere la momentul prevederii acestor drepturi. Argumentele recurentei referitoare la monitorizarea sa in baza O.U.G. nr. 79/2001 si 79/2008 precum si la corelarea cheltuielilor salariale cu indicele de creștere a productivității muncii nu pot conduce la privarea salariatilot de niște drepturi salariale, negociate si prevăzute in Contractul Colectiv de Munca.
Angajatorul, care susține in cauza limitarea fondului de salarii si imposibilitatea plații drepturilor negociate prin CCM, isi invoca practic propria culpa, întrucât, daca avea cunoștința de monitorizare si de constrângerile financiare respective inca din anul 2001, asa cum se arata in cuprinsul recursului, trebuia fie sa refuze semnarea contractelor colective de munca si a actelor adiționale la acesta, fie sa incerce ulterior, de comun accord cu partenerii sociali, modificarea conținutului clauzelor ce prevăd drepturile bănești solicitate prin prezenta acțiune.
OUG nr. 79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici prevede o serie de condiții ce se impun a fi respectate, potrivit art. 6 alin. (2) la fundamentarea bugetelor de venituri si cheltuieli, precum: elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli in condiții de eficienta, reducerea arieratelor, reducerea pierderilor si a subvențiilor din exploatare, respectarea politicii salariale a Guvernului. Potrivit art. 7 "fundamentarea cheltuielilor de natura salariala prevăzute in bugetele de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici se face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculate in unități valorice comparabile sau in unități fizice, dupa caz. Câștigul salarial mediu brut lunar se determina luând in calcul salariul de baza, sporurile, precum si bonificațiile in bani si/ sau in natura acordate in condițiile legii". Dar toate aceste condiții nu se aplica in ceea ce o privește pe parata, deoarece daca analizam mai departe OUG menționat, constatam la art. 7 alin. (7) ca "prevederile art. 6 alin. (2), (3) si (8) si ale art. 7 alin. (1) se aplica incepand cu faza de elaborare a bugetelor de venituri si cheluieli aferente anului 2012".
Pentru toate cele mai sus precizate, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiate a excepțiilor invocate de către recurenta, precum si a recursului formulat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 1492/_, pronunțata de Tribunalul Cluj.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilo r din motivele de recurs,
Curtea constată că recursul este nefondat, hotărârea fiind legală și temeinică
pentru considerentele ce se vor arăta.
Referitor la critica privitoate la excepția prescripției, Curtea apreciază că este neîntemeiată.
Se constată că este corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 160 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, drepturile litigioase constituie tocmai astfel de alte adaosuri. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, chiar recurenta acceptă calificarea acestor drepturi ca atare, în condițiile în care, în cuprinsul recursului, arată că "nu se pot considera că toate drepturile salariale, indiferent de temeiul lor de acordare și oriunde ar fi ele prevăzute ar fi prescriptibile la modul universal, în termenul general de 3 ani de zile";.
Potrivit art. 171 alin. 1 și art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurenta pârâtă, care susține că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 268 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța deosebită, centrală, a salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat. De altfel, legiuitorul a emis mai multe dispoziții de ocrotire a dreptului angajatului la salariu, dispoziții cu caracter imperativ (art. 164, 165 fostul Cod al muncii), astfel încât interpretarea de mai sus este în consens cu întreaga viziune impusă de ansamblul prevederilor Codului muncii.
Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat, întrucât efectul negativ al excepției, respectiv inadmisibilitatea unei noi judecăți, presupun între alte condiții și aceea a unei judecăți anterioare irevocabile.
În cauză, sentința civilă nr.609/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, invocată ca având autoritate de lucru judecat, nu are caracter
irevocabil, aceasta fiind casată cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Cluj prin decizia nr.2323/2011 a Curții de Apel C., dosar fiind suspendat în prezent în baza dispozițiilor art.155/1 C.pr.civ., fapt necontestat în cauză.
În aceste condiții este evident că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată, iar plata invocată prin Ordiul de Plată nr.667/_ nu poate concura la reținerea excepției autorității de lucru judecat, cât timp plata a fost făcută în baza unei hotărâri desființate ce nu poate constitui titlu executoriu, având în vedere dispozițiile art.311 alin.1 din C.civ. Cu alte cuvinte raporturile juridice dintre părți nu sunt definitiv soluționate, astfel că plata făcută nu stinge raportul obligațional în care se află părțile.
Nici critica privitoare la fondul cauzei, nu este întemeiată, întrucât potrivit art.243 alin.1 din Codul muncii, executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți, astfel că, în mod corect prima instanță a reținut că acordarea drepturilor solicitate prin acțiune constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Pe de altă parte, susținerea din critica privitoare la faptul că nu s-a avut în vedere clauzele din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, este apreciată ca neîntemeiată, întrucât, în conformitate cu art.238 alin.1 din Codul muncii "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
În această situație sunt aplicabile dispoz.art.30 și art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Grup de Unitate din T. ul F., astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.370/_ înregistrat la M.M.F.F.S. și actul adițional nr.4294/_, fiind prelungită valabilitatea sa până la_ .
Dispozițiile invocate ale art.30 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile O.U.G. nr. 79/2008 și cele ale H.G. nr.1712/2008 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În mod corect prima instanță a obligat recurenții la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, către salariații care au fost angajații societății în
acel an, proporțional cu perioada lucrată, în temeiul art.30 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. .
În ceea ce privește prima de Crăciun pe anul 2010, s-a reținut că aceasta are, fără îndoială, natura juridică a unui drept salarial. Concluzia potrivit căreia această primă ar fi un "ajutor social"; nu poate fi primită, aceasta nefiind fundamentată de nicio prevedere a contractului colectiv de muncă.
În consecință, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanții, care au fost salariații pârâtei la data la care prima de Crăciun trebuia plătită, sunt
îndreptățiți la plata acestor drepturi bănești aferente anului 2010, în temeiul art.71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Grup de Unități din T. ul
F. .
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul formulat de: SOCIETATEA N. DE
T. F. DE CĂLĂTORI "C. CĂLĂTORI"; SA și SOCIETATEA N. DE T.
F. DE CĂLĂTORI "C. CĂLĂTORI"; SA- S. DE T. F. DE CĂLĂTORI C. și se va menține sentința primei instanțe.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea N. de T.
F. de M. "C.F.R. M. "; SA împotriva sentinței civile nr.1492 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
D. C. G.
I. A T.
N.
M. N. N.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.V. R.
