Decizia civilă nr. 2514/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2514/R/2013
Ședința publică din data de 21 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. "CĂI
F. "; C. în numele membrului de sindicat U. M. împotriva sentinței civile nr. 13524 din 13 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta S. C. DE R. L. C. S. B. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate reciproc și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 mai 2013 pârâta a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul reclamantului iar la data de 17 mai 2013 reclamantul a depus un răspuns la recursul pârâtei.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13524 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L. "CĂI F. "; C., în numele și pentru membrul de sindicat U. M. în contradictoriu cu pârâta S. C. DE R. L.
"C. B. "; S.A.
Pârâta a fost obligată să plătească membrului de sindicat reprezentat salariul suplimentar pentru anul 2009 echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, în funcție de perioada lucrată.
Pârâta a fost obligată să plătească membrului de sindicat reprezentat ajutorul material aferent "Zilei Feroviarului"; pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
Pârât a fost obligată să plătească membrului de sindicat reprezentat ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anul 2010 și Crăciun pentru anul 2009 echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
S-a respins cererea privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010, a Primei de Crăciun pentru anul 2010 și a contravalorii tichetelor de masă neeliberate începând cu luna aprilie 2009.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că membra de sindicat U.
M. a avut calitatea de salariată în cadrul societății pârâte în perioada 2009- 2010.
Potrivit art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Unității încheiat în cadrul SS B. S.A. în vigoare în perioada 2009-2010, "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";, iar art. 31 raportat la anexa nr. 6 stabilește criteriile care condiționează acordarea acestui salariu suplimentar (filele 2-27).
Totodată, prin art. 64 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că
"în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului, de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (…), - pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare";, în cuprinsul art. 64 fiind de asemenea, stabilite situațiile în care salariații nu pot beneficia de ajutorul de Paști și de Crăciun (f.10).
Asupra condițiilor de acordare a salariului suplimentar, instanța a constatat că pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă"; S.A. nici nu a contestat îndeplinirea cerinței de conduită profesională bună a reclamantei, iar din probele administrate nu a rezultat faptul că ar fi incidente motive care să conducă la concluzia că reclamanta nu ar îndeplini aceste condiții.
Nu pot fi reținute argumentele invocate de pârâtă, constând din lipsa caracterului obligatoriu a clauzei de acordare a salariului suplimentar întemeiată pe formularea "poate primi"; în locul celei de "va primi";, respectiv de situația financiară dificilă a companiei, pentru motivele în continuare expuse.
Astfel, instanța a reținut regula generală de interpretare a convențiilor potrivit căreia clauzele unui contract vor fi interpretare în sensul în care clauzele pot produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce niciunul (art. 978 din Codul civil).
De asemenea, prin art. 30 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă în discuție, s-a stabilit în mod neechivoc faptul că "Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar";, modalitate de formulare din care transpare dincolo de orice dubiu obligația angajatorului de constituire a fondului, iar nu facultatea de a decide în mod unilateral dacă va da curs acestei clauze contractuale. Mai mult, prevederile contractului colectiv de muncă au fost suficient de clare atât sub aspectul condițiilor de acordare cât și sub acela al întinderii drepturilor, permițând aplicarea lor directă, fără a fi necesar a se apela la alte norme.
Asupra petitului având ca obiect ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști și premiul pentru Ziua Feroviarilor, instanța a reținut că acestea sunt de asemenea prevăzute în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivelul unității.
Potrivit prevederilor art. a din HG nr. 300/1999 :";Se instituie "Ziua feroviarilor";, care se sărbătorește în ziua de 23 aprilie a fiecărui an";, și raportat la cuprinsul contractului colectiv de muncă încheiat de unitate astfel cum era în
vigoare la acel moment, a rezultat că suma aferentă primei ce urma a fi plătită salariaților pârâtei era scadentă la data de 24 aprilie 2009. De asemenea, față de prevederile contractului colectiv de muncă în discuție, ajutorul cu ocazia sărbătorilor de Paști era scadent la momentul care pârâta a susținut că a intervenit suspendarea dispozițiilor art. 64 alin1 și 2 din contractul colectiv.
Nu pot fi reținute susținerile pârâtei constând din aceea că nu ar datora suma aferentă anului 2009 atât timp cât aceasta nu a făcut dovada negocierilor în acest sens, respectiv a faptului că angajații prin reprezentanții lor au renunțat la acest drept care, la momentul la care se susține pârâta că a avut loc renegocierea contractului, devenise scadent, în condițiile în care nu a făcut dovada unei renunțări exprese. De asemenea, pârâta de rând 1 nu a făcut nicio dovadă în sensul că la momentul când aceste drepturi au devenit scadente prevederi restrictive similare ale contractului individual de muncă erau în vigoare, deși potrivit art. 287 C. muncii, sarcina probei incumbă pârâtei angajatoare.
Cu privire la argumentul pârâtei privind dificultățile financiare, în temeiul art. 287 din Codul muncii revenea angajatorului sarcina de a proba existența factorilor care au determinat necuprinderea în bugetul de venituri și cheltuieli a contravalorii drepturilor salariale menționate. Simpla afirmație conform căreia aceste drepturi nu pot fi acordate pentru lipsa de fonduri nu a fost de natură a justifica neîndeplinirea de către pârâte a obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă.
De asemenea, nu poate fi reținută ca și cauză exoneratoare de răspundere contractuală nici susținerea pârâtei cu privire la faptul că aceasta este societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui Transporturilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.79/2001 și OUG nr. 79/2008, atât timp cât aceasta și-a asumat obligațiile prin contract colectiv de muncă negociat și încheiat cu organizațiile sindicale.
Pentru considerentele expuse, precum și de dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, conform cărora angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil, instanța a apreciat că în speță au fost întrunite condițiile art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996 de angajare a răspunderii contractuale a angajatorului care nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile, astfel că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă să achite reclamantei salariul suplimentar pe anul 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare în luna decembrie a anului 2008, premiul anual acordat cu ocazia Zilei Feroviarilor pentru anul 2009 și pentru anul 2010, echivalent cu salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anul 2009 și pentru anul 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală raportat la art. 78 alin.
1 din Codul muncii, sumele datorate cu titlu de salariu suplimentar au fost actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În ce privește capătul de cerere privind plata contravalorii bonurilor de masă, instanța l-a respins, întrucât potrivit prevederilor Legii nr. 142/1998 tichetele de masă pot fi acordate în limita prevederilor bugetului, în materialitatea lor, nefiind posibilă acordarea contravalorii acestora dacă societatea nu a avut venituri pentru constituirea fondului necesar plăților solicitat, în același sens fiind și Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 14/_ în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 853/_ .
De asemenea, a respins petitele având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 și a Primei de Crăciun pentru anul 2010, întrucât prin Actul adițional șa CCM nr._ al unității s-a prevăzut că nu se aplică prevederile referitoare la acordarea ajutorului material cu ocazia Crăciunului și salariul suplimentar, însă acesta a fost înregistrat la instituția abilitată după nașterea dreptului salariatei la acordarea ajutorului material pentru sărbătoarea de Paști pentru anul 2010.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta S. L.
"CĂI F. "; C. în numele și pentru membrul de sindicat U. M. cât și pârâta S.
C. DE R. L. "C. B. SA";.
Reclamanta S. L. "CĂI F. "; C. în numele și pentru membrul de sindicat U. M. a solicitat
admiterea recursului și în consecință modificarea în parte a sentinței civile atacate, și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în ceea ce privește solicitarea de a obliga pârâta intimată la plata următoarelor drepturi pe anul 2010 respectiv Prima de Crăciun și salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației la data plații în funcție de perioada lucrată, consideră că instanța de fond nu a ținut cont la soluționarea cauzei de prevederile contractului colectiv la nivel de grup de unități încheiat pe perioada 2006-2008 și prelungit prin act adițional până la data de_ la care a făcut referire în acțiunea introductivă.
Astfel chiar dacă prin actul adițional la CCM nr._ al unității s-a prevăzut că nu se aplică prevederile referitoare la acordarea ajutorului material cu ocazia Crăciunului și salariului suplimentar pentru anul 2010, stabilindu-se că aceste prevederi ale art.65 să se aplice începând cu_ .
Conform prevederilor art.229 alin. 4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți potrivit art.30 alin. l din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații indiferent de data angajării, conform art.11 alin. l din Legea nr.130/1996 republicata.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.3 din Legea nr.130/1996 republicată, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, astfel fiind aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități.
Executarea contractului colectiv de muncă încheiate la nivel superior, este obligatorie pentru părțile semnatare, beneficiari, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage implicit răspunderea părților ce se fac vinovate în acest sens.
Faptul că au existat circumstanțe economico-financiare ce au fost de natură a determina imposibilitatea executării obligațiilor asumate, nu este de natură a exonera debitorul de îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o.
De altfel, în măsura în care societatea a constatat că se confruntă cu problema economică-financiară ce făcea imposibilă respectarea obligației, avea posibilitatea de a solicita și obține implicit renegocierea clauzelor contractuale, lipsa fondurilor nefiind de natură a genera acceptarea punctului de vedere a existentei unui motiv de neîndeplinire a obligației.
Normele legale mai sus arătate consacră caracterul obligatoriu, care este garantat și de Constituția României conform art.41.
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de
muncă încheiat la nivel superior, iar în cazul în care, părțile negociază la un nivel inferior, acele clauze sunt lovite de nulitate, în condițiile art.142 din Legea nr.62/2011.
Față de cele mai sus arătate solicită admiterea recursului și în consecință modificarea în parte a sentinței civile atacate, și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În sensul celor relatate s-a pronunțat Curtea de Apel C. în dosarul nr._
.
Pârâta S. C. DE R. L. "C. B. SA"; a solicitat
desființarea
sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca fiind prescrisă, netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului recurenta, a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.268 alin. l, lit. e din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile în vederea soluționării unui conflict de numea pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori ale unor clauze ale acestuia ".
În conformitate cu prevederile acestui articol, instanța de fond trebuia să observe că dreptul la acțiune era prescris, deoarece reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă achitarea de către pârâtă, respectiv S. C. de R.
C. -S.C.RX. B. S.A., a plații salariului suplimentar pe anul 2009, 2010, ajutorului material aferent Zilei Ceferiștilor 2009, 2010, ajutorului material pentru Ziua de Paste 2010, ajutorului material pentru Ziua de Crăciun 2009, 2010 precum și contravaloarea tichetelor de masa din luna aprilie 2009.
Ori instanța de fond dacă ținea cont de prevederile art.268, alin. l, lit. e din Codul Muncii trebuia să respingă cererea reclamantului ca fiind prescrisă.
Pretențiile reclamantului derivă din contractul colectiv de muncă de la nivel de unitate și respectiv grup de unități 2006-2008, pe aceasta perioada neexistând cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție. Aceste pretenții nu pot fi considerate drepturi salariate în sensul art.159 alin. l și 2 și art.166 alin. l Codul muncii, deoarece nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nereprezentând o contraprestație a muncii depuse de angajați și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, acestea având caracter anual. Faptul că aceste drepturi nu sunt de natură salarială este confirmat și de denumirea ce le-a fost acordată prin contractele colective de muncă, caz în care nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 171 și nici cele ale art.268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii.
Prin Decizia nr.300/_ a înaltei Curți de C. și Justiție se arată că " noțiunea de salariu lunar brut include, pe lângă salariul de bază lunar, numai sporurile, adaosurile și drepturile bănești acordate cu caracter permanent, iar nu și drepturile bănești plătite ocazional, cum ar fi premiile trimestriale, primele de vacanță sau compensarea în bani a concediilor de odihna neefectuate", însă instanța de fond reține totuși că noțiunea de drepturi salariale include și alte drepturi derivate din salariul de bază lunar, ceea ce este cu totul greșit, dând astfel o interpretare greșită a obiectului dedus judecății.
Rezultă fără putință de tăgadă faptul că prin cererea formulată, reclamantul a solicitat ca S. C. de R. L. C. -S. B. S.A. să fie obligată la executarea clauzelor contractuale ale contractelor colective de muncă valabile în anii_, sens în care apreciază că dreptul la acțiune al reclamantului este prescris raportat la prevederile art.268, alin. 1, lit. e din Codul Muncii.
Instanța de fond, neprocedând așa, a greșit în pronunțarea Sentinței susmenționate făcând-o netemeinică și implicit nelegala.
În conformitate cu prevederile art.30 alin 1 și 3 din Contractele Colective de Muncă aplicabile pe anii 2009-2010 la nivelul S.C. C. -S.C.RX. B. S.A.:
"pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar." Avându-se în vedere principiul prevăzut de dispozițiile art.982 cod civil conform cărora :" toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din întregul act", consideră că prevederile art.30, alini și 3 din contractele Colective de Muncă aplicabile pe anii 2009-2010 la nivelul S.C. C. -S.C.RX. B. S.A. și prevederile din Anexa 6 la aceste contracte, ar trebui interpretate, precum și aplicate astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă să se acorde față de criteriile menționate în Anexa 6 la contracte, sub condiția că societatea să fi avut în anii 2009-2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită de recurentă motivat de faptul că S. Națională de Transport Feroviar de Călători" C. Călători " S.A., este acționar unic la S.C. C. -- S.C.RX. B. S.A., fiind o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor
O.U.G. nr.79/2001 și O.U.G. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispoziții cu caracter financiar existând obligația respectării prevederilor din acest act normativ, conform cărora: "" ..indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculate în unități fizice sau după caz în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității."
Deci în conformitate cu aceste prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009-2010.
Precizează că în bugetele de venituri și cheltuieli din aceasta perioadă nu au putut fi prevăzute fondurile necesare acordării salariului suplimentar, întrucât conform prevederilor legale mai sus menționate, fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
În ceea ce privește pretențiile reclamantului cu privire la ajutoarele pentru Ziua ceferiștilor 2009-2010, Ziua de Paste 2010 și Crăciun 2009, consideră încă o dată că aceste pretenții sunt neîntemeiate și totodată prescrise conform art.268 lit. e Codul Muncii.
Așa cum a arătat și în întâmpinare pretențiile reclamantului se referă la ajutoare, acestea nereprezentând nicidecum drepturi salariale.
Aceste ajutoare se acordă de către Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor - prevedere care nu lăsă loc de interpretare privind modul de acordare a acestor ajutoare ori o asemenea conciliere nu a avut loc, mai mult toate celelalte ajutoare prevăzute de art.67 din Contractul Colectiv de muncă al S.C. C. S. B. S.A. 2008-009 au fost acordate, mai puțin cel pentru Ziua Ceferistului 2009-2010, ajutorul material de Paște 2010, respectiv Crăciun 2009 și asta din lipsa de fonduri și nu din rea credință, dându-se prioritate salariilor și celorlalte ajutoare .
În mod eronat instanța de fond susține ca în 2009, ar fi aplicabile prevederile clauzelor contractuale din Contractul Colectiv de Muncă valabil pe anul 2008, ori nu este așa, deoarece în Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 la art.67 se prevede că "În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun se vor acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului material sunt în CFS cu durata de un an. - pentru Ziua Ceferiștilor se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; Aceste prevederi se aplică cu_ ."
De altfel și în Actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă nr._ s-a convenit de comun acord cu sindicatele că aceste ajutoare se vor acorda începând cu_ .
Deci este clar că este vorba de o prevedere contractuală, contractul fiind legea părților, contract care de altfel a fost acceptat și semnat de către părți, clauza contractuală cu care sindicatele au fost de acord, de aceea au și semnat Contractul Colectiv de Muncă pe 2009-2010, respectiv Actul adițional de prelungire a acestuia, iar acum vin cu pretenția absurda că aceste ajutoare să le fie acordate. Dacă este așa, atunci Contractul Colectiv de Muncă semnat cu acordul părților îndeplinește condițiile legale și implicit își produce efectele față de ambele părți, nu numai pentru o parte semnatară, iar cum contractul reprezintă acordul de voința al părților el trebuie să fie respectat de ambele părți.
Fata de cele de mai sus solicită desființarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca fiind prescrisă, netemeinică și nelegală.
Depune în acest sens la dosarul cauzei Sentința civila nr.1737/_ pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ (dosar ce a avut ca obiect dedus judecații acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2006- 2008), sentința prin care a fost admisa excepția prescripției extinctive și totodată s-a respins acțiunea reclamanților, precum și Decizia Civila nr.1522/2011 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._, decizie care clarifică noțiunea de drepturi salariale.
În drept, art.304 Cod Procedura Civila, art.982 Cod Civil, art.268 alin. l, lit. e) Codul muncii., O.U.G. nr.79/2001, O.U.G. nr.79/2008.
Pârâta S. C. DE R. L. "C. B. SA"; a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului formulat de reclamanta S.
"CĂI F. "; C. în numele și pentru membrul de sindicat U. M. și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca fiind prescrisă, netemeinică și nelegală.
Reclamanta S. L. "CĂI F. "; C. în numele și pentru membrul de sindicat U. M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul declarat de pârâta S. C. DE R. L.
"C. B. SA";, curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune,
Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 160 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, drepturile litigioase constituie tocmai astfel de alte adaosuri. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează
în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, chiar recurenta acceptă calificarea acestor drepturi ca atare, în condițiile în care, în cuprinsul recursului, arată că "nu se pot considera că toate drepturile salariale, indiferent de temeiul lor de acordare și oriunde ar fi ele prevăzute ar fi prescriptibile la modul universal, în termenul general de 3 ani de zile";.
Potrivit art. 171 alin. 1 și art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurenta pârâtă, care susține că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 268 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța deosebită, centrală, a salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat. De altfel, legiuitorul a emis mai multe dispoziții de ocrotire a dreptului angajatului la salariu, dispoziții cu caracter imperativ (art. 164, 165 fostul Cod al muncii), astfel încât interpretarea de mai sus este în consens cu întreaga viziune impusă de ansamblul prevederilor Codului muncii.
Sub raportul motivelor de fond, se reține că, dacă ar putea fi purtate discuții pe marginea modului de interpretare a dispozițiilor art. 30 din CCM la nivel de unitate pe anul 2010, care stipulează că personalul poate primi un salariu suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, nu același lucru se poate afirma despre dispozițiile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv De Muncă la nivel de Grup de unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, prelungit până la data de_, pe care de asemenea reclamantul și-a întemeiat pretențiile, care statuează: "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
În mod evident, dispozițiile din acest din urmă contract colectiv de muncă sunt imperative și nu facultative.
Raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, se mai reține că sunt aplicabile
prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
Este inexactă susținerea recurentei cum că potrivit prevederilor fostului art. 247 și art. 37 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Aceste texte nu cuprind o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii indica simplu (anterior abrogării prin dispozițiile Legii nr. 40/2011) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Art. 37 statuează și în prezent principiul negocierii, fără limitarea indicată de recurentă.
Recurenta mai susține că acordarea ajutoarelor materiale de Paști și crăciun, precum și premierea de Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010 ar fi condiționate de existența unei hotărâri a consiliului de administrație. Această apărare este însă nefondată, o citire atentă a textului invocat revelând faptul că dreptul la plata acestor drepturi a fost stabilit prin contract, nedepinzând de o condiție ulterioară, aceea a aprobării sale de către consiliul de administrație. Art.
64 alin.1 și 2 este o dispoziție ce permite consiliului să stabilească, în urma negocierilor cu sindicatul, doar cuantumul, nu și existența acestui drept, prevăzând totodată și un cuantum minimal ala cestuia. Ca atare, nici într-un caz nu se poate reține că s-ar putea bloca acordarea acestui drept prin voința unilaterală a angajatorului acordarea acestui drept,atât existența acestuia, cât și cuantumul său minimal fiind deja stabilite prin contract.
Se mai invocă incidența art.12 din Legea nr.130/1996, text care, susține recurenta, se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, cu consecința, dedusă de recurente din dispozițiile art. 229 alin.(4) Codul Muncii (fostul art. 236), a nelegalității contractului colectiv de muncă care nu se înscrie în limitele legii.
Nu poate fi reținută această modalitate de extindere a aplicabilității unui text de lege special la situația generală în care se regăsește recurenta. Art. 12 din Legea nr. 130/1996 se conturează ca atare în economia legii, deci ca un text de lege special, care impune o excepție, aplicabilă doar pentru acei angajatori și angajați expres indicați, anume, (cei din) instituțiile bugetare.
Or, o societate comercială, chiar dacă are ca unic acționar statul și i se aprobă bugetul prin hotărâre de guvern, nu este o instituție bugetară. De altfel, recurenta nici nu susține o atare afirmație, ci solicită aplicarea în cazul său a acestui text de lege (ce interzice negocierea în cadrul instituțiilor bugetare a unor clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege), prin analogie, ceea ce regulile generale de drept interzic. Conform principiilor de drept, aplicarea textelor de lege cu caracter de excepție se face restrictiv, la situațiile expres prevăzute în reglementarea excepției, în restul cazurilor aplicându-se regula: exceptio est strictissimae interpretationis. Ca atare, în cazul recurentei, nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, ci se aplică principiul libertății negocierii, instituit de art. 7 alin. 1 din aceeași lege.
Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 reafirmă, și în această materie, principiul specific dreptului contractual al imperativului legalității contractului (adică, acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale). În corelație cu acesta, recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată
prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, respectiv O.U.G. nr. 79/2001, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.
În plus, din economia O.U.G. nr. 79/2008, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 229 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale acordate.
Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative. În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept/obligație, și nu o facultate a angajatorului.
Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă aplicat părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze în acest mod acordarea acestor drepturi.
Cu privire la
recursul declarat de reclamanta S. L. "CĂI F. "; C. în numele și pentru membrul de sindicat U. M.
Curtea reține că în mod greșit tribunalul a respins pretențiile reclamantei având ca obiect salariul suplimentar și prima de Crăciun aferente anului 2010, întrucât prin Actul adițional la CCM nr._ al unității s-a prevăzut că nu se aplică prevederile referitoare la acordarea ajutorului material cu ocazia Crăciunului și salariul suplimentar.
Astfel, nu se poate reține aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate (referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010 și prima de Crăciun pentru anul 2010) față de cea a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Or, se constată că față de acest principiu, se dovedesc neîntemeiate concluziile instanței de fond prin care se rețin suspendarea acordării acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă pe unitate.
În mod evident, aceste suspendări/modificări se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, astfel încât nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, anume, de grup de unități.
Cu alte cuvinte, tribunalul reține faptul că reclamanții cer acordarea unor drepturi suplimentare a căror acordare a fost suspendată la nivel de unitate, punând în acest fel în discuție valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Or, această concluzie este eronată, drepturile salariale neputând fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, așa cum s- a procedat în prezenta cauză, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale, pentru considerentele ce preced. Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 aveau valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflecta ordinea publică în domeniul pe care îl reglementa.
În consecință, față de cele reținute mai sus, în temeiul art.312 alin.1 și 3 raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta S. L. "CĂI F. "; C. în numele și pentru membrul de sindicat U. M. împotriva sentinței civile nr. 13524 din_ a Tribunalului
C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta S. L. "CĂI F. "; C. în numele și pentru membrul de sindicat U. M. împotriva sentinței civile nr. 13524 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o
modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească membrului de sindicat reprezentat de reclamantă salariul suplimentar și prima de Crăciun aferente anului 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de pârâta S. C. DE R. L. "C.
B. SA"; împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D.
C. G.
I.
T.
N.
M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: R. -M. V.
