Decizia civilă nr. 287/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 287/R/2013

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.

I. -R. M.

GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL

M. C. -N. și P. M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 11664 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _

, privind și pe reclamantul intimat O. M. -M. și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V. C. B., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 11664 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții C. Local al M. C. -N. și P. M.

C. -N. .

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta O. MIROSLAVAM. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. "C. B. "; C. -N., C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M. C. -N. .

A fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008-2009.

Au fost obligați pârâții C. Local al M. C. -N. și P. M.

C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

În perioada anului școlar 2008-2009 reclamanta a îndeplinit funcția de cadrul didactic în cadrul Scolii cu clasele I-V. "C. Brâncuși";.

Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de

vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).

Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din Legea nr. 130/1996,

"Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai in limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege. (2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…) (4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.

În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.

Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Apoi, pe același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic era reglementată prin Legea nr. 128/1997 care, prin art. 48, statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 128/1997, drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12,

"personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.

În C.C.M. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul "are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.

Or, clauzele C.C.M. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, în vigoare la data nașterii drepturilor. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci "plata primei de vacanță

se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.

Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.

A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.

În privința mențiunilor cuprinse în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit pana la_, conform cărora

"prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus, în temeiul art. 208 și următoarele din Legea nr. 62/2011, obligarea pârâtei de rândul I, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamantei, pentru anul școlar menționat în acțiunea introductivă. De asemenea, în temeiul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, primele datorate vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.

În temeiul art. 167 din Legea nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului C. -N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.

Potrivit dispozițiilor art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr. 13/2011 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.

Așadar, la sumele ce se vor achita reclamantei cu titlu de primă de vacanță, se va calcula și dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii și până la data achitării efective.

Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M.

C. -N. și P. M. C. -N. .

Prin recursul declarat de pârâtul C. Local Al M. C. -N. , s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamant

.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că în principal solicită în temeiul art. 312 c.pr.civ. admiterea recursului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Astfel, la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuala a instituției care, raportat la prevederile legale în vigoare, nu are legitimare procesuala pasiva. Pentru ca pârâtul recurent, C. Local al

  1. C. -N. să poată îndeplini cerințe cuprinse în petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate și virate în contul bugetului local. Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.

    De asemenea, înțelege recurentul să invoce prevederile Legii nr. 1/2011 - Legea Educației Naționale.

    În subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 312 C.pr.civ., solicită admiterea recursului declarat, arătând în temeiul art. 3041C.pr.civ. următoarele aspecte:

    În conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la "o prima de vacanta din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";. Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de parata de rândul 1, daca ar fi fost îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ., conform cărora: "în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești

    Pe de alta parte, arată instanței faptul ca bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantei. De asemenea. potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

    Prin recursul declarat de P. municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, față de acest pârât

    .

    În motivarea recursului pârâtul a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor lega le incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

    Potrivit dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a) din Legea 215/2001 in exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și

    pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii. Așadar, pentru ca instituția primarului să poată repartiza fonduri pentru cheltuielile de personal, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.

    De asemenea, înțelege recurentul să invoce prevederile Legii nr. 1/2011 - Legea Educației Naționale.

    În subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 312 C.pr.civ. solicită admiterea recursului declarat, pentru următoarele aspecte:

    În cuprinsul motivelor incluse în petitele cererii de chemare în judecată, reclamantul face referire la dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la "o prima de vacanta din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";. Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de parata de rândul 1, daca ar fi fost îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ. Pe de alta parte, arată instanței faptul ca bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea. potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.

    Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

    Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamanta a solicitat obligarea unității școlare pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanță aferentă anului școlar 2008-2009.

    De asemenea s-a solicitat obligarea pârâților C. Local al M. C.

    -N. și P. M. C. -N. la alocarea sumelor necesare plății.

    Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.

    De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,

    "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";

    Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.

    Atribuțiile C. Local reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.

    P. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.

    În plus, conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

    Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca cele de natură salarială să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.

    Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamannu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile angajaților.

    De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus dreptului de natură salarială al reclamantei care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.

    Prin urmare, invocarea de către recurenți a prevederilor Legii nr. 1/2011 precum și a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 293/2012 și HCL nr. 57/2012, nu poate avea eficiență în condițiile în care nealocarea până în prezent a fondurilor necesare plății nu înlătură obligația recurenților pârâți de a-și îndeplini propriile obligații în etapa executării hotărârii.

    Având în vedere atribuțiile recurenților în privința finanțării unităților de învățământ, anterior menționate, se constată a fi neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin motivele de recurs.

    Pentru anul școlar 2008-2009, reclamanta este îndreptățită la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2008- 2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.

    Prin urmare, C. Local al M. C. -N. și P. M. C. -

  2. pot fi obligați la alocarea fondurilor necesare plății primei de vacanță în ceea ce privește sumele aferente anului școlar 2008-2009 pentru reclamantă.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL

M. C. -N. și P. M. C. -N. împotriva Ssentinței civile nr. 11664 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

C. M. S. -C. B. I. -R. M.

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 287/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă