Decizia civilă nr. 478/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 478/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 233/F din 22 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._ *, privind și pe reclamanta intimată U. L. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei
- avocat Maroșanu N. din cadrul Baroului B. Năsăud.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta intimată a formulat întâmpinare înregistrată la dosar la data de 15 februarie 2013.
I se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de reclamantă reprezentantei recurentei care arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat în scris cu cheltuieli de judecată conform facturii și extrasului de cont depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 233/F din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._ *, au fost respinsă ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a fost respinsă acțiunea privind pretențiile aferente anului 2005.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta U. L. V. împotriva pârâtei SC OMV P. SA B. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007 în cuantum de 6.410 lei brut (4.469 lei net), sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - 1 ianuarie 2008 și până la data plății efective.
Au fost compensate cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat până la concurența sumei mai mici și în final obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 321 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut faptul că în urma soluției de casare a hotărârii adoptate în primul ciclu procesual, în întregul ei, instanța de rejudecare este investită atât cu soluționarea excepțiilor invocate, cât și cu fondul pretențiilor
.
Excepțiile au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 13 februarie 2012.
În conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile
, în ordinea ce decurge din consecințele pe care le produc.
Excepția necompetenței teritoriale a tribunalului a fost respinsă
în temeiul art.284 alin.2 Codul muncii (art. 270 după republicare), apreciindu-se că nu sunt aplicabile prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, în vigoare la momentul sesizării instanței, întrucât acestea au fost abrogate implicit prin art. 298 alin. 2 din Codul muncii, în forma de la data sesizării.
Deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare, deoarece tratează strict aceleași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost respinsă
, atât timp cât aceasta pretinde drepturi în calitatea sa de fost salariat al societății.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată
nu a putut fi reținută. Chiar dacă reclamanta nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, obiectul este suficient determinat și permite pronunțarea unei hotărâri în cauză, atât timp cât se arată că se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4.000 mc gaze naturale pentru anii_, cuantumul sumei, perioada pentru care se datorează urmând a fi stabilită pe bază de probe, în cadrul examinării fondului dreptului dedus judecății.
Excepția prescripției dreptului la acțiune
a fost întemeiată numai în ceea ce privește pretențiile aferente anului 2005, fiind neîntemeiată în privința pretențiilor aferente anilor 2006 și 2007.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat.
Nu a putut fi reținută aplicabilitatea termenului de prescripție de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamantă îl constituie drepturi asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
De altfel, chiar pârâta susține în apărare că un asemenea ajutor s-a inclus în salariul de bază, devenind parte componentă a acestuia.
Raportat la momentul începerii și împlinirii cursului prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2006 și 2007, acțiunea fiind promovată la data de 29 mai 2009 a fost formulată în termenul legal, excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii 2006 și 2007 nefiind întemeiată, motiv pentru care s-a respins ca atare.
Contrar aserțiunilor reclamantei, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar, întrucât pretențiile deduse judecății vizează drepturi salariale, fiind strâns legate de executarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, fără legătură directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății.
Pe de altă parte, se poate lesne observa că Ordinul nr. 1752/2005, în prezent abrogat prin Ordinul nr. 3055/2009, este aplicabil din 1 ianuarie 2006, astfel că
dispozițiile sale nici nu pot fi incidente pentru anul 2005, adică pentru situații anterioare aplicabilității sale.
Fiind vorba de o prescripție începută sub imperiul legii vechi, în materia prescripției sunt incidente prevederile Decretului nr. 167/1958, conform art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată și de instanța de control judiciar, care a reținut în considerentele deciziei de casare faptul că termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, astfel că raportat la data promovării acțiunii s-a apreciat că pretențiile aferente anilor 2006 și 2007 au fost formulate în termenul legal, iar cele aferente anului 2005 sunt prescrise.
Pe fondul dreptului dedus judecății tribunalul, conformându-se îndrumărilor deciziei de casare a procedat la efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate reclamantei.
Reclamanta a fost salariată a pârâtei, pe postul de economist, în perioada _
- 14 aprilie 2008, când activitatea sa a încetat, conform mențiunilor din carnetul de muncă depus la dosar.
Potrivit art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior.
Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii_ .
În art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.
Însă ulterior, prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii_ s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.
Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818/_
, rezultă cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantei.
Așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă, reașezarea salariului reclamantei a avut loc la data de 1 februarie 2003, iar majorarea salariului acesteia s-a produs la data de 1 iulie 2004 însă în baza art. 134 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu în temeiul art. 176 din acest contrat.
Pârâta, susținând includerea ajutorului în cadrul salariului de bază, se prevalează de adresele IP nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818 din 4 august 1997.
Însă, deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie 1997 prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul vreunui angajat al pârâtei la data de 1 iulie 1997 a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr. 1738/1997.
Totodată, adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv Sucursala P. Timișoara, și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte, Sucursalei B. nu i-a fost comunicată o asemenea adresă, care nu există în evidențele pârâtei, aspect constatat de expertul desemnat în cauză.
Chiar dacă la dosarul cauzei pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care rezultă că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, tribunalul nu a putut reține că o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B. a pârâtei, atât timp cât din evidențele pârâtei, analizate de expert, nu rezultă acest aspect, cât timp nu s- a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de muncă al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de muncă ale salariaților din Craiova, Moinești, Videle (prezentate în cuprinsul opiniei expertului asistent).
Din aceste considerente tribunalul nu a putut reține ca pertinente nici concluziile expertului asistent, desemnat de pârâtă, ale cărui concluzii pornesc tot de la adresele mai sus menționate, de la diferitele decizii de reașezare a salariului emise de alte sucursale decât cea din B. .
Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamanta nu era angajată a societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.
Atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. care să constituie suportul legal de majorare efectivă a salariului de bază al angajaților cu începere din 1 iulie 1997 prin includerea în acesta a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale, cât o adresă similară celei cu nr. 1818/1997 nu a fost emisă și pentru sucursala B., cât în carnetele de muncă ale persoanelor angajate la data de 1 iulie 1997 în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului la 1 iulie 1997, așa cum apar în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale, concluziile expertului asistent întemeiate pe adrese ce nu privesc sucursala B., pe înscrieri în carnetele de muncă ale angajaților altor sucursale nu pot fi luate în considerare.
Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei contraexpertize s-au apreciat ca fiind neîntemeiate, neutile justei soluționări a cauzei, considerentele fiind arătate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012.
Astfel, solicitarea de precizare, în mod clar, dacă SC Peco SA B. era sau nu sucursală a P. RA la data negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă la nivel P. pe anul 1997 și la data de 1 iulie 1997, dacă reclamanta era parte în contractul colectiv de muncă pe anul 1997, nu constituie un atribut al expertului, ci este o probă care revine pârâtei, dacă dorește să se prevaleze de ea.
Solicitarea de examinare profesională a documentelor puse la dispoziție de pârâtă nu reprezintă o obiecție concretă la expertiza efectuată și nici nu justifică efectuarea unei contraexpertize, atâta timp cât nu s-a contestat de pârâtă că nu s-ar fi avut în vedere de expert toate documentele prezentate, cât din compararea lucrării de expertiză întocmită cu opinia expertului asistent rezultă cu certitudine că ambii experți au avut în vedere aceleași documente aflate în posesia pârâtei, diferența constând doar în interpretarea documentelor.
Cererea de verificare a încadrării salariului reclamantei în grila de salarizare a
P. SA nu este concludentă atât timp cât pârâta nu a probat (cu înscrisuri justificative, mențiuni în carnetul de muncă) includerea efectivă a ajutorului material solicitat de reclamantă în salariul de bază al angajaților în funcție la data de 1 iulie 1997.
Prin urmare, chiar dacă s-ar stabili că salariul reclamantei se încadrează în grila de salarizare la nivelul societății pârâte, aceasta nu înseamnă că ajutorul solicitat s-a inclus în salariu de bază cât timp nu s-a dovedit cert, cu documente justificative (ce privesc direct pârâta și angajații acesteia de la nivelul sucursalei B.
) o asemenea operațiune.
Pe de altă parte, neincluderea ajutorului material constând în contravaloarea a
4.000 mc de gaze anual s-a reținut cu caracter irevocabil de Curtea de Apel Cluj în privința altor salariați ai Sucursalei B. a societății pârâte (exemplificativ pot fi amintite dosarele din ședințele de judecată din 10, 13, 1415 decembrie 2010, 31 ianuarie 2011), astfel că fiind vorba de același angajator, același drept pretins, de aceeași perioadă, de aceeași stare de fapt, trebuie acordat tratament egal tuturor salariaților.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui adaos, obligativitatea acordării lui a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Nu poate fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că "salariații (…) vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaz";.
Potrivit art. 39 alin.1 lit. a Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar conform art. 40 alin. 2 lit. c din același cod, angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 243 alin. 1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării.
Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamanta în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățită să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006 și respectiv pentru anul 2007, adică pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31
decembrie 2007.
Pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007 reclamantei i se cuvine o sumă brută de 6.410 lei cu titlu de ajutor material, ceea ce înseamnă o sumă netă de
4.469 lei, rămasă după deducerea contribuțiilor datorate bugetului de stat, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, reținându-se că pe perioada menționată prețul gazelor a suferit modificări în diversele perioade menționate de expert în lucrarea de expertiză.
În baza considerentelor exprimate, reținându-se că pârâta nu a reușit să probeze că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art.
176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiză, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază, tribunalul în baza dispozițiilor legale mai sus amintite a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în
judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007; a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă privind aceste pretenții ca prescrise; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007 în cuantum de 6.410 lei brut (4.469 lei net).
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării în anul 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, suma acordată va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - 1 ianuarie 2008 și până la data plății efective.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea reclamantei, tribunalul a compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat până la concurența sumei mai mici, urmând ca în final pârâta să plătească reclamantei suma de 321 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în toate fazele procesuale, reprezentând onorariu de avocat.
La stabilirea acestui cuantum s-a ținut seama de faptul că odată cu cuvântul la fondul cauzei s-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în întregul lor (în toate fazele procesuale), reclamanta a justificat plata onorariului de avocat în primul ciclu procesual în fața instanței de fond, în recurs și în rejudecare.
Pârâta a dovedit cu chitanță justificativă plata onorariului de avocat în toate fazele procesuale.
Totodată, pretențiile s-au admis în parte, fiind respinse pentru perioada prescrisă, ceea ce determină compensarea cheltuielilor cuvenite fiecărei părți în măsura în care s-a admis acțiunea (pentru reclamantă), respectiv s-au respins pretențiile reclamantei (pentru cheltuielile justificate de pârâtă) până la concurența sumei mai mici.
De asemenea, deși pârâta a justificat și cheltuieli cu expertiza efectuată în cauză, în cuantum de 1.000 lei, tribunalul nu a putut obliga reclamanta decât la plata parțială a onorariului de expert, respectiv numai pentru partea ce cuprinde calculul concret al sumei datorate de pârâtă și acordată de instanța de judecată.
Aceasta întrucât în principal scopul expertizei a fost acela de a se stabili dacă ajutorul material solicitat a fost sau nu inclus în salariul de bază, expertul concluzionând că un asemenea ajutor nu a fost inclus în salariul de bază al reclamantei. Raportat la aceste concluzii nu s-a putut reține că reclamanta este parte căzută în pretenții.
Așa cum se poate observa examinarea făcută de expert a avut în vedere perioada efectiv lucrată de reclamantă în cadrul societății pârâte, astfel încât onorariul solicitat și încuviințat a avut în vedere acest aspect.
La stabilirea cuantumului final al cheltuielilor de judecată, ce include și suportarea parțială a onorariului de expert de reclamantă, tribunalul a avut în vedere și faptul că dificultatea muncii expertului a constituit-o analiza de documente în baza cărora să concluzioneze dacă ajutorul solicitat s-a inclus sau nu în salariul de bază și nu calculul concret al sumei, care a reprezentat numai un simplu calcul matematic (stabilirea cantității zilnice de gaze prin împărțirea volumului total de gaze cuvenite de 4.000 mc pe an la un an calendaristic de 365 zile; stabilirea numărului de zile pentru care se cuvine și înmulțirea numărului de zile cu cantitatea zilnică de gaze naturale în vederea stabilirii cantității totale de gaze cuvenite pe perioada efectiv lucrată începând din anul 2006) raportat la 4 ordine ce stabilesc prețul gazelor pe perioada pentru care s-au acordat drepturile.
În cuantumul final al cheltuielilor de judecată tribunalul nu a putut include și onorariul de 620 lei atestat prin chitanța depusă în rejudecare, întrucât acest onorariu a fost odată inclus în calcul, chitanța și factura ce atestă plata fiind identice cu cele depuse în primul ciclu procesual.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta
, solicitând, în baza dispozițiilor art.312 C.pr.civ., modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată de la fond și în recurs.
În motivare pârâta critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, din ansamblul probațiunii administrate rezultând în mod cert ca ajutorul constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost inclus în salariul de baza al salariaților.
Instanța de fond refuza sa ia în considerare și nu-si exprima punctul de vedere cu privire la mecanismul includerii și acordării drepturilor solicitate, operațiune explicata și prezentata de recurenta în faza procesuala a fondului.
În anul 1997, prin CCM la nivel de unitate s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze sa nu mai fie acordate separat, urmând sa fie incluse în salariile de baza ale angajaților P. ; la data includerii, iulie 1997, intimatul nu era angajat al P. RA, acesta fiind transferat ulterior în noiembrie 1997 de la PECO B. . PECO B. a fuzionat cu SNP P. în baza O.U.G. nr. 49/1997, fiind absorbită de P. în noiembrie 1997. La data preluării PECO B. de către recurenta, grila de salarizare P. era deja majorata ca urmare și a acestei
includeri. Prin doua operațiuni succesive de creștere a grilei de salarizare a angajaților proveniți de la Peco B. s-a urmărit aducerea grilei de salarizare Peco
B. la nivelul grilei de salarizare P. . Includerea nu a mai fost niciodată înlăturata din salariile angajaților P., partenerii contractuali ai CCM P. clarificând și confirmând în anii ulteriori situația nedatorării separate a acestor drepturi datorita mecanismului de includere din 1997. Acest fapt poate fi probat cu înscrisurile din carnetele de muncă.
Este ilogică și discriminatorie o dublă plată cu același titlu.
Se mai invocă practica instanțelor din întreaga tara prin care s-a decis irevocabil faptul ca în anul 1997 P. a inclus în salariile angajaților săi aceste drepturi și nu mai are obligația de acordare a lor.
Acțiunea a fost întemeiata pe prevederile art. 187 din CCM la nivel de ramura care la aliniatul 2) prevede în mod clar ca "De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la aliniatul (1) și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în Anexa nr. 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Compensarea efectuată la nivelul P. din anul 1997 rezulta și din adresa IP nr.1721/_ prin care Sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/_ s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere.
Prin adresa nr.1818/_ alin.2 semnata de reprezentantul P. SA și reprezentantul F.S.L.J. P. se comunica Sucursalelor P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde și prevederile art.176 (l) din contractul colectiv de munca în vigoare";.
Părțile semnatare ale contractului colectiv de munca au agreat majorarea salariilor brute de baza individuale cu un coeficient de 1,27 în medie, creșterea având ca și componenta contravaloarea cotei de gaze.
La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de cate ori au fost majorate salariile S.C. "P. "; SA.
Aceasta împrejurare rezulta în mod expres din conținutul art.176 alin.1 din CCM la nivel de P. pentru anii 2006, 2007 în care s-a stipulat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, pentru anii 2006, 2007, iar în anul 2008 se completează cu precizarea expresa ca "începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect având în vedere ca acest ajutor nu se mai acorda salariaților. fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel";. Aceasta clauza nu retroactivează, ci doar explica conținutul unei clauze din CCM din anii anteriori.
Constatările instanței de fond sunt contradictorii și neconforme cu realitatea. Apreciază nelegala înlăturarea concluziilor expertului asistent Geta
Teodorescu. Este relevanta referirea făcută de expertă cu privire la alte sucursale care erau membre SNP P. la acea data.
În mod neîntemeiat instanța de fond nu a admis obiecțiunile la expertiza formulate de recurenta și implicit efectuarea unei contraexpertize, conform motivelor anterioare prin care se detaliază istoricul includerii acestui ajutor în salariul de bază la nivel de P. .
Se mai subliniază că precedentul judiciar nu este recunoscut de sistemul de drept din România, raportat la invocarea de către instanța de fond a practicii Curții de Apel Cluj în acest gen de litigii.
O alta critica vizează modul de soluționare a precizării de acțiune depusa de reclamanta la termenul de judecata din_, precizare prin care reclamanta a solicitat ajutorul constând în contravaloare a 4000 mc gaze naturale doar pentru anii 2006 și 2007. Aceasta precizare reprezintă în realitate o modificare de acțiune sau chiar o renunțare parțiala la judecată, făcuta prin mandatar și nu personal de parte. Ca atare, aceasta modificare este tardiv formulata, având în vedere ca dosarul se afla în rejudecare. În mod nelegal instanța a avut în vedere la pronunțare precizarea de acțiune depusa la ultimul termen de judecata, după administrarea tuturor probelor.
Este contradictorie și soluția data de instanța cu privire la cheltuielile de judecata. Deși a dispus compensarea cheltuielilor efectuate de părți, totuși în ce
privește onorariul de expert raționamentul se schimbă, apreciindu-se că reclamantul nu a căzut în pretenții. Or, acțiunea fiind admisă doar parțial, reclamantul este obligat să suporte cheltuielile de judecată în raport de partea care a fost respinsă. Neacordarea onorariului de avocat în rejudecare pe considerentul că s-ar fi depus o chitanță identică este nelegală, în condițiile în care modalitatea de plată a onorariului în toate fazele procesuale a fost ordinul de plată, onorariul fiind achitat prin virament bancar pentru un lot de dosare și nu pentru fiecare dosar în parte.
În final, se arată ca prin decizia de încetare a contractului de munca s-au stabilit și drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta în momentul disponibilizării. Reclamanta nu a contestat aceasta dispoziție. Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantei instanța a modificat în mod implicit și dispoziția de încetare a contractului de munca în partea privitoare la despăgubirile acordate. O asemenea soluție este profund nelegala.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii instanței de fond este și cel cu privire la obligarea societății la plata sumei actualizate cu rata inflației începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data plății efective.
Chiar și în ipoteza în care instanța aprecia ca se impune obligarea pârâtei la plata acestor ajutoare materiale, dată de la care putea dispune reactualizarea sumelor era cea a introducerii acțiunii de către reclamantă. Reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei la o dată anterioară.
Solicită și obligarea reclamantului intimat și la plata cheltuielilor de judecata la fond și în recurs, reprezentând onorarii de avocat și onorariu expert.
Intimata U. L. V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii 2006, 2007, la art. 187 se prevede că salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S.C. "P. "; S.A. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamant, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Chestiunea esențială se conturează a fi stabilirea dacă acest adaos a fost inclus în salariul de bază în anul 1997, dat fiind că, așa cum arată recurenta, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate de anul 1997 a stipulat că începând cu_, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază, iar în contractul similar din anul 1998, s-a prevăzut că ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.
Pârâta recurentă nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997.
Se constată însă că referirile pe care recurenta le face la diverse acte interne care ar dovedi includerea adaosului în salariul de bază nu sunt convingătoare: se face trimitere la adresa IP nr. 1721 din_ prin care sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1.27 și la adresa IP nr. 1738 din_ prin care s-a revenit cu precizarea că respectivul coeficient de 1.27 se va aplica la salariile de bază ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere. Se constată că aceste adrese nu cuprind nici o raportare a majorării veniturilor salariale la includerea cotei de gaz în salariul de bază.
Apoi, se face trimitere la adresa nr. 1818 din 0_ alin. 2, semnată de reprezentantul P. (Directorul General Ion Popa) și reprezentantul FSLI P. (Președinte L. Luca), prin care se comunică sucursalelor P. că în fapt, calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. R.A., comunicat prin telexul IP/_, care cuprinde și prevederile art. 176(1) din CCM în vigoare.
Această adresă este însă înregistrată la Sucursala Timișoara și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte.
În plus, telexul în sine nu probează includerea efectivă a acestui adaos în salariile angajaților de la acea vreme, proba pertinentă putând fi făcută doar printr-o expertiză care să ateste creșterea efectivă a salariilor prin includerea adaosului în salariul de bază.
Or, susținerile recurentei sunt contrazise și de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, iar cererea recurentei de a se acorda preferință opiniei exprimată de expertul asistent, în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu nicio proba aflata la dosarul cauzei, nu poate fi primită.
Se constată că opinia expertului asistent al OMV P. S.A. nu se întemeiază pe o constatare a creșterii efective a fondului de salarii cu coeficientul indicat de recurenta pârâtă, la nivelul regiei autonome, ci pe prezentarea a patru exemple de salariați în carnetele de muncă ale cărora apare mențiunea reașezării salariului conform adresei nr. 1818/1997 a P. R.A. B. .
Or, recurenta își întemeiază poziția procesuală pe afirmarea unei creșteri a salariilor de bază brute individuale cu un coeficient de 1,27, situație în care această creștere ar fi putut fi probată cu certitudine prin date concrete referitoare la fondul de salarii (fiind probabil împovărătoare sarcina probei cu privire la toate salariile individuale de la momentul afirmatei includeri a beneficiului în salariul de bază al angajaților), cu ocazia efectuării expertizei, mai cu seamă că pârâta și-a desemnat un expert asistent.
De asemenea, recurenta afirmă o creștere medie cu 1,27 a salariilor individuale, prin includerea cotei de gaz în salariul de bază, or raportat la prevederile art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, pe care se întemeiază reclamanta, se constată un drept cert al fiecărui angajat la contravaloarea unei cote de gaze naturale, care în mod evident trebuie să îmbrace forma unei sume precise, egale pentru toți salariații și nedepinzând de salariul de bază diferit al fiecărui angajat. Or, creșterile pe care expertul asistent desemnat de pârâtă le constată în cele câteva cazuri pe care le-a analizat sunt diferite ca și cuantum și nu sunt corelate cu contravaloarea unei cote de gaz de la acel moment, opinia separată a expertului asistent necuprinzând indicarea valorii acesteia la acel moment.
Un număr de sporuri și adaosuri la salariul de bază al angajaților pârâtei au fost prevăzute în contractele colective de muncă, P. formulând constant apărări prin care invocă includerea acestor drepturi în salariul de bază, instanțele fiind confruntate cu un mare număr de diverse astfel de litigii, astfel încât, dată fiind deja notorietatea acestei apărări a pârâtei, nu se poate accepta fără o mai clară verificare
simpla sa afirmație că a inclus în salariul de bază dreptul solicitat prin prezenta acțiune.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanta invocă faptul că aceste creșteri salariale au corespuns unor majorări, indexări făcute conform indicelui de inflație în baza unor acte normative cu aplicabilitate generală. Față de inflația ce a caracterizat economia în acea perioadă și de constantele creșteri salariale prin care s-a încercat menținerea semnificației economice a salariului, susținerile reclamantei apar ca pertinente, fiind deci în sarcina angajatorului să probeze dincolo de orice dubiu că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației 176 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice
(expertiza, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate
nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Având în vedere dispozițiile art. 272 (fost art. 287) din Codul Muncii, care prevăd că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Vor fi înlăturate criticile vizând respingerea de către tribunal a obiecțiunilor la expertiză formulate. Se constată, în acest sens, faptul că deși pârâta recurentă a arătat că va depune obiective pentru expertiză la termenul când s-a discutat administrarea acestei probe, nu se regăsește la dosar un atare script, și nici în
încheierea de ședință nu se regăsește solicitarea anumitor obiective de către această parte, astfel încât obiectivele au fost fixate de către instanță, cu încuviințarea unui expert asistent din partea pârâtei.
Într-o atare situație, corect a procedat tribunalul prin respingerea obiecțiunilor prin care se tindea, în fapt, la fixarea de noi obiective pentru expertiză ulterior efectuării acesteia. De altfel, respingerea obiecțiunilor și a cererii pentru administrarea unei contraexpertize a fost amplu motivată prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012, iar recursul nu conține critici cu privire la aceste considerente care fundamentează această hotărâre.
Fără temei este și critica vizând modul de soluționare a precizării de acțiune depusa de reclamantă la termenul de judecată din_, în condițiile în care sentința atacată cu recurs în prezentul cadru procesual a fost pronunțată la data de_, iar la dosar, în rejudecare, nu se regăsește nici o precizare de acțiune.
Este nefondat și motivul de recurs formulat cu privire la cheltuielile de judecată, în condițiile în care nu se verifică afirmația recurentei cum că s-ar fi apreciat de către tribunal că reclamantul nu ar fi căzut în pretenții în ce privește onorariul de expert. Dimpotrivă, sentința cuprinde explicitarea faptului că din onorariul de expert, reclamanta a fost obligată doar la plata unei părți, respectiv numai partea aferentă calculului concret al sumei datorate de pârâtă și acordată de instanța de judecată, pentru restul aspectelor clarificate prin expertiză apreciindu-se că pârâta a căzut în pretenții.
Cât privește neacordarea de către tribunal a onorariului de avocat în rejudecare pe considerentul că s-ar fi depus o chitanță identică, această reținere este în favoarea recurentului, întrucât vizează onorariul achitat de reclamantă în rejudecare, iar nu cel achitat de pârâtă.
Este cu totul neîntemeiat motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea soluției raportat la modificarea indirectă a dispoziției de încetare a contractului individual de muncă, sub raportul despăgubirilor acordate prin aceasta, în lipsa unei contestări explicite a acestei dispoziții. În mod evident, nu se poate impune o formalitatea de acest gen salariatului care consideră că nu a beneficiat de toate drepturile sale aferente perioadei lucrate, atâta timp cât acesta inițiază acțiunea în pretenții în instanță în cadrul termenului de prescripție. Condiționarea pe care o propune recurenta pârâtă (de a nu putea cere drepturi salariale decât cu condiția să fi contestat dispoziția de încetare a contractului individual de muncă sub acest
aspect, eventual în cadrul unui alt termen de prescripție decât cel indicat de art. 268 lit. c Codul muncii) este nelegală, neavând nici un temei în legislația în vigoare, ba mai mult, renunțările la drepturile salariale sunt interzise prin dispozițiile art. 38 și 170 Codul muncii.
Un alt motiv de nelegalitate privește momentul de la care se poate dispune reactualizarea sumelor, anume, doar de la data introducerii acțiunii.
Or, se constată că potrivit prevederilor art. 80 alin. 1 Codul muncii republicat (art. 78 varianta dinaintea republicării), text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale. Cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 166 alin. 1 coroborat cu art. 160 Codul muncii republicat (art. 161 și 155 varianta dinaintea republicării), situație în care și această critică apare ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 233/F din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr. _
* pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. -L. T. I. T. D. C. G.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. G. C. Frențiu
GREFIER,
N. N.
