Decizia civilă nr. 2883/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2883/R/2013
Ședința publică din data de 29 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta K. I. împotriva deciziei civile nr. 205 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata SC E. ROM SRL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuienta și reprezentanta intimatei, av. Lazăr Olguța.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 mai 2013, atât prin fax, cât ți prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea intimatei întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
De asemenea, se constată că la data de 29 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, revizuienta a depus la dosar o cerere de completare a cererii de revizuire.
Se comunică revizuientei un exemplar din întâmpinare și reprezentantei intimatei un exemplar din completarea cererii de revizuire.
Revizuienta, la solicitarea instanței, precizează că temeiul de drept pe care își întemeiază cererea este art. 322 pct. 5 C.pr.civ., respectiv faptul că pârâta nu a prezentat documentele enumerate în cererea de revizuire, documente care se află în posesia ei și pe care nu vrea să le prezinte instanței și care ar avea un rol important în stabilirea unei alte soluții decât cea pronunțată. Solicită în probațiune obligarea intimatei să depună aceste acte.
Reprezentanta intimatei arată că se opune admiterii cererii în probațiune formulată de revizuientă, având în vedere că în revizuire dezbaterile se limitează la această cale de atac.
Curtea, deliberând, față de motivele invocate în cererea de revizuire, apreciază ca nefiind utilă cererea în probațiune, motiv pentru care o va respinge.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Revizuienta solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în scris, pe care le susține și oral, arătând în esență că prezentarea cererii de efectuare a concediului de odihnă pe anul 2009 este absolut necesară, pentru că ea nu a formulat o astfel de cerere. Adeverința de concediu medical i-a fost respinsă și a fost trecută în concediu de odihnă fără
să formuleze o astfel de cerere. Prevederile art. 55 lit. a și b nu pot fi considerate imputabile salariatului, iar din dispozițiile art. 68 alin. 1 și 2 reiese clar că în cazul unor concedieri colective se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului. În ce privește sporul pentru orele efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, solicită aplicarea corectă a prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, arătând în esență că înscrisurile atașate cererii de revizuire au o dată ulterioară pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, iar înscrisurile enumerate în cerere și solicitate a fi depuse la dosar de către pârâtă nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr.civ. și nu pot fi considerate ca având o înrâurire covârșitoare la adoptarea unei alte hotărâri de către instanța de fond. Aceste înscrisuri nu au fost solicitate la instanța de fond astfel nu se poate invoca faptul că societatea a refuzat să le depună. Cu cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli și dovezilor aferente pe care le depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Decizia civilă nr. 205/R din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția tardivității recursului pârâtei, excepție invocată de reclamanta intimată.
Au fost admise recursurile declarate de reclamanta K. I., respectiv de pârâta S.C. E. ROM SRL împotriva Sentinței civile nr. 6163 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, fiind modificată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada_ -_ în ce privește drepturile salariale, respectiv pentru perioada_ -_ în ce privește tichetele de masă și în consecință au fost respinse aceste pretenții ca prescrise.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unor despăgubiri echivalente cu drepturile salariale aferente perioadei_ -_, respectiv cu indemnizația de șomaj aferentă perioadei_ -_ .
A fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale corespunzătoare unui număr de 128 de ore suplimentare efectuate de reclamantă în anul 2009.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sporului pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică în perioada_ -_, calculat conform art. 40 lit. d din CCM la nivel ramură comerț.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sporului de 100% pentru munca prestată în zilele de sărbători legale în perioada_ -_ .
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
A fost respinsă cererea pârâtei recurente de obligare a reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în recurs.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Analizând cu prioritate excepția invocată de reclamantă privind tardivitatea recursului formulat de pârâtă, Curtea a constatat că excepția este neîntemeiată.
Procedând la analiza recursurilor formulate, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit primului capăt de cerere formulat de reclamantă prin cererea introductivă de instanță, aceasta a solicitat obligarea pârâtei la specificarea clară a felului concedierii efectuate la data de_ și la acordarea salariilor compensatorii cuvenite, în funcție de felul concedierii.
Raportându-se la numărul de concedieri despre care avea cunoștință că au fost efectuate la data de_ dintre salariații de la punctul de lucru unde își desfășurase activitatea, reclamanta a avansat ideea că este posibil ca acele concedieri să reprezinte de fapt o concediere colectivă, iar în raport de această situație a menționat că potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii comerț ar fi trebuit să beneficieze de compensații bănești de minim 6 salarii brute.
Instanța de recurs, având în vedere că din situația concedierilor prezentată de către societatea pârâtă rezultă că numărul total al concedierilor dispuse pentru motive fără legătură cu persoana salariaților, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, conform art. 68 alin.1 din Codul muncii, se află sub limita de 30 de salariați prevăzută de lege, a constatat ca fiind nefondate susținerile recurentei reclamante în sensul că încetarea contractului său individual de muncă a fost dispusă în cadrul unei concedieri colective.
Drept urmare, reținând că reclamanta a fost concediată pentru motive ce nu țin de persoana acesteia, în cadrul unei concedieri individuale, Curtea a constatat că în mod corect a reținut instanța de fond că sunt incidente prevederile art. 17 pct. 17.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (a cărui aplicabilitate în cauză nu este contestată de către societatea pârâtă) potrivit cărora reclamanta este îndreptățită la plata unei compensații în cuantum de 3 salarii medii brute pe societate, având în vedere și vechimea acesteia în muncă de peste 15 ani.
Prin cel de-al doilea capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la schimbarea datei de_ cu data de_ ca fiind data desfacerii contractului de muncă și la plata salariilor și celorlalte drepturi ce i se cuveneau pe perioada_ -_, precum și a obligațiilor către bugetele asigurărilor pentru șomaj, sănătate, pensie.
Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la înscrierea în decizia de concediere a datei de_ ca fiind data desfacerii contractului de muncă, Curtea a reținut că această cerere nu poate fi primită întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamanta invocă împrejurări ulterioare emiterii deciziei de concediere care ar avea consecințe asupra datei încetării contractului individual de muncă. Or, în condițiile în care nu se invocă împrejurări existente la momentul emiterii deciziei de concediere, nu există nici un argument pentru care să se dispună o modificare a datei menționate în decizia emisă ca fiind data
încetării raporturilor de muncă.
Chiar așa fiind, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri echivalente drepturilor salariale aferente perioadei_ -_ este întemeiată.
În condițiile în care pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de a comunica reclamantei decizia privind încetarea raporturilor de muncă și de a-i elibera acesteia adeverința menționată anterior, precum și cel puțin o copie a carnetului de muncă, este evident că reclamanta a fost în imposibilitate de a formula cererea pentru acordarea indemnizației de șomaj, întrucât documentele respective trebuiau anexate cererii.
Este lipsit de relevanță faptul că reclamanta nu a prestat muncă pentru pârâtă în acea perioadă, întrucât reclamanta s-a întemeiat cu bună credință pe mențiunile înscrise în preaviz prin care i s-a indicat ca dată a încetării raporturilor de muncă data de_ .
Pe de altă parte, se reține că aceasta nu a rămas într-o pasivitate care să denote rea credință, în condițiile în care la data de_ a solicitat pârâtei comunicarea deciziei de concediere și a celorlalte documente menționate mai sus. Se constată astfel că părțile au rămas într-un dialog care s-a purtat asupra
eliberării și comunicării documentelor respective, nepunându-se nici un moment problema reluării de către reclamantă a activității în cadrul societății pârâte.
În ce privește perioada_ -_ Curtea a reținut că prejudiciul suferit de reclamantă aferent acestei perioade este echivalentul indemnizației de șomaj de care aceasta nu a putut beneficia tot din culpa societății pârâte, care a înscris date eronate în adeverința emisă inițial, și abia la data de_ a eliberat reclamantei adeverința întocmită în conformitate cu prevederile legale. În acest sens se reține că adeverința cu nr. 1547/_ depusă de reclamantă la fila 189 dosar fond cuprinde venituri lunare diferite față de cele consemnate în adeverința cu același număr înmânată reclamantei la data de_ (fila 186 dosar fond).
Prin cel de-al treilea capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sporului de vechime pe perioada_ -_ în procent de 25% din salariul de bază la o vechime de peste 20 de ani.
Criticile formulate de recurenta pârâtă privind prescripția dreptului la acțiune al reclamantei în ceea ce privește drepturile pretinse prin acest capăt de cerere pentru perioada 17 martie 2008 - 31 decembrie 2008 au fost considerate întemeiate.
Astfel, Curtea a notat că potrivit dispozițiilor art. 171 din codul muncii republicat (fost art. 166 din codul muncii) dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se rescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Cum reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată la data de 30 ianuarie 2012, iar drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2009 erau scadente în luna februarie 2009, Curtea a reținut că excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâta intimată pentru perioada 17 martie 2008 - 31 decembrie 2008 este întemeiată, astfel că sub acest aspect hotărârea primei
instanțe apare ca fiind nelegală și se impune modificarea acesteia în sensul respingerii ca prescrise a pretențiilor formulate de reclamantă privind acordarea sporului de vechime pentru perioada menționată.
Pentru perioada 1 ianuarie 2009 -28 februarie 2011, pretențiile reclamantei au fost apreciate ca fiind întemeiate.
Referitor la criticile recurentei reclamante vizând capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu medical pentru perioada_ -_ Curtea a constatat că în mod corect a reținut instanța de fond că potrivit prevederilor art. 36 din OUG nr. 158/2005 reclamantei îi revenea obligația de a înregistra la angajator certificatul de concediu medical până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul, însă reclamanta nu a făcut dovada în cauză a înregistrării la angajator a certificatului de concediu medical.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare și a sporurilor cuvenite pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în care a lucrat Curtea a reținut ca fiind dovedită prestarea unui număr de 128 de ore suplimentare în anul 2009 iar în ceea ce privește munca prestată în zilele de sărbători legale Curtea a reținut că pentru perioada ianuarie 2009-februarie 2011 nu rezultă plata sporurilor menționate.
Criticile recurentei reclamante privind modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect tichetele de masă au fost apreciate ca nefondate, raportat la prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 142/1998.
În ce privește recursul formulat de pârâtă,
Curtea a constatat ca fiind fondate criticile recurentei pârâte privind prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei pentru pretențiile aferente perioadei_ -_ .
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamanta K. I.
, solicitând modificarea deciziei civile atacate cu privire la următoarele: capătul de cerere prin care a solicitat stabilirea formei concedierii dispuse de pârâtă; capătul de cerere nr. 4 prin care aceasta a solicitat plata indemnizației de concediu medical pentru perioada 02.12.-_ ; capătul de cerere nr. 5 prin care a solicitat plata orelor suplimentare și a sporului pentru munca depusă în zilele de sâmbătă și duminică, zile în care potrivit legii nu se lucrează: capătul de cerere nr. 6 prin care a solicitat acordarea tichetelor de masă pentru orele suplimentare și capătul de cerere nr. 8 prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
În motivare, revizuienta arată că deși raționamentul instanței bazat pe o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, duce spre concluzia că disponibilizarea revizuientei a făcut parte dintr-o concediere colectivă, aceasta a menținut decizia primei instanțe, potrivit căreia concedierea a fost una individuală.
Revizuienta susține că menținerea deciziei primei instanțe este neîntemeiată și se impune modificarea ei în sensul că forma de concediere a fost una colectivă, iar compensațiile în acest caz constând în cuantumul a 6 salarii brute lunare conform art.78 alin.3 din contractul colectiv de muncă pe ramură comerț 2010.
Cu privire la capătul de cerere prin care solicită plata indemnizației pentru concediu medical din perioada 02.12. -_, revizuienta susține că nici O.U.G. nr. 158/2005 nici Legea nr. 19/2000, nici contractul colectiv de muncă pe unitate, nu prevăd că înregistrarea adeverinței medicale intră în atribuțiile salariatului, cu doar prezentarea acesteia, depinzând doar de buna sau reaua credință a pârâtei, dacă aceasta a fost sau nu înregistrată.
Revizuienta susține că, instanța de recurs a constatat în mod greșit că din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă nu rezultă cu certitudine efectuarea celor 74 ore suplimentare în anul 2010, deoarece pârâta în foile de pontaj aferente anului 2010, apar doar zile pontate cu 8 ore, iar cele suplimentare nu apar pontate, pârâta aflându-se sub incidența art.32219, 172, 174 C.pr.civ.
Pârâta la prima instanță a negat existența condicilor de prezență, iar în recurs, doar existența condicilor de prezență nu și cea a foilor de prezență.
De asemenea, revizuienta solicită acordarea și tichetelor de masă pentru orele suplimentare efectuate în număr de 74 ore.
Instanța a apreciat în mod eronat prevederile art. 116 din vechiul cod al muncii sau 119 din noul cod al muncii, ca nefiind obligatorii.
Solicită instanței aplicarea corectă a prevederilor ar.t8 alin.2 din Legea nr. 130/1996 și să modifice art. 40 lit.d din CCM la nivel de ramură de comerț, cu art.16 (4) lit. a din CCM - pe unitate acesta din urmă fiind articolul corect, legal aplicabil, atât pentru anul 2009 cât și pentru anul 2010.
În ceea ce privește capătul de cerere nr. 8 din acțiunea introductivă prin care revizuienta solicită obligarea pârâtei la plata unor daune morale, arată că aprecierea Curții în sensul că alegațiile formulate ar contura mai degrabă un prejudiciu material, este nefondată, deoarece a prezentat mai multe facturi neachitate și notificări.
Susține că sumele pe care trebuia să le primească de la pârâtă ar fi fost mai mult decât suficient pentru achitarea datoriilor, iar absența indemnizației de șomaj în condițiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 ar fi asigurat continuitatea veniturilor, precum și calitatea de asigurat cu privire la serviciile de sănătate.
Prima indemnizație de șomaj a încasat-o doar după 5 luni (la 20 august 2011), această perioada fiind fără nici un venit, pârâta lipsind-o de drepturile
legale fără nici o scuză. Datoriilor s-au adăugat și penalității care trebuie achitate, de aceea consideră că este îndreptățită la solicitarea de daune morale.
Totodată revizuienta a solicitat să fie obligată intimata SC E. ROM SRL, să depună la dosar următoarele înscrisuri de care înțelege să se prevaleze în susținerea cererii de revizuire: foile de prezență zilnică de la punctul de lucru Nokia Jucu; cererea pentru acordarea concediului de odihnă aferent perioadei 02.12-_ ; evidența numărului de tichete de masă de care a beneficiat, deciziile de concediere ale celor 46 de salariați, regulamentul de ordine interioară.
De asemenea, revizuienta anexează înscrisuri de care înțelege să se folosească în susținerea cererii revizuire: decizia de concediere a numitului Săcară Dan Octavian, foaia de calcul doveditoare a faptului că nu i-a fost achitată suma compensatorie, notificarea de plată KRUK emisă la data de_, nr. de referință ING/132/20, hotărârea cu nr. de referință 100016119 emisă la data de_ .
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 mai 2013 pârâta S.C. E. ROM
S.R.L. B.
, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului litigiu.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 322 c.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute la pct. 1-9 ale textului menționat.
Prin urmare, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce devine admisibilă doar în situația existenței vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal.
Revizuienta a indicat în mod expres la termenul de judecată din data de_ motivul de revizuire pe care a înțeles să-și întemeieze cererea, același motiv reieșind și din dezvoltarea motivelor cuprinse în cererea de revizuire, în sensul că aceasta a înțeles să invoce cazul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 5 teza I C.pr.civ. potrivit căruia, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
În sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C.pr.civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data la care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră.
Pe de altă parte, este necesar ca înscrisurile ce se prezintă în cererea de revizuire, ca înscrisuri doveditoare, să fie apte de a determina o altă soluție decât cea adoptată de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluție ce nu a putut fi adoptată tocmai datorită necunoașterii conținutului acestora.
Or, în cauza dedusă judecății se constată că, deși înscrisurile de care se prevalează revizuienta au existat la data pronunțării Deciziei civile nr. 205/R/2013, atacată prin prezenta cerere de revizuire, acestea nu sunt apte de a conduce la schimbarea soluției instanței de recurs în condițiile în care pe parcursul soluționării cauzei în fond și în recurs, reclamanta revizuientă nu a solicitat depunerea acestor înscrisuri la dosarul cauzei pentru a putea fi avute în vedere de instanță.
Astfel, se poate constata că revizuienta prin prezenta cerere tinde ca, în baza înscrisurilor de care se prevalează, să schimbe soluția pronunțată în recurs, deși nu s-a probat imposibilitatea prezentării înscrisurilor în fața instanței de recurs, datorită reținerii acestora cu rea credință de către partea adversă ori datorită unei împrejurări de forță majoră.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.pr.civ., nefiind posibil ca, pe calea contestației în anulare, să se aducă critici modului în care instanța de recurs a administrat și a apreciat materialul probator administrat în cauză sau a interpretat dispozițiile legale incidente, o interpretare contrară ar echivala cu transformarea ei într-un recurs la recurs, ceea ce nu este posibil întrucât s-ar înfrânge autoritatea de lucru judecat și principiul securității raporturilor juridice.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 137 alin. 1 raportat la art. 322 pct. 5 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., va fi obligată revizuienta să plătească intimatei SC E. ROM SRL suma de 700 lei, cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial, instanța înțelegând să procedeze la reducerea acestuia în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ..
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Așadar, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de acea parte care a pierdut procesul. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a părții.
În același timp, cheltuielile trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, acestea urmează a fi recuperate de la partea aflată în culpă procesuală, numai în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil a cuantumului lor (Cauza Costin împotriva României, Hotărârea din 26 mai 2005; Cauza Maszni contra. României, Hotărârea din 21 septembrie 2006).
De altfel, într-un control de constituționalitate al art. 274 alin. 3 C.proc.civ., Curtea Constituțională constată, prin Decizia nr. 728/2009 ( Monitorul Oficial nr. 401 din 12 iunie 2009), că "(…)legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat. O asemenea soluție legislativă nu numai că încalcă art. 45 din Constituție, dar este și expresia la nivelul legii a acestui text constituțional(…)";.
Curtea apreciază că onorariul în valoare de 10.815,53 lei, achitat de pârâtă, nu are un cuantum rezonabil, fiind nejustificat, în raport cu timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit de avocat în litigiul de dreptul muncii.
Este neîndoielnic că pârâta a beneficiat de asistență juridică calificată, pe tot parcursul procesului - prin redactarea întâmpinării, și prin prezența avocatului la termenele de judecată - însă sub aspectul pregătirii apărării și a volumului efectiv de muncă, cauza a avut un grad redus de complexitate.
Fără a ignora și celelalte elemente de care poate depinde stabilirea onorariului de avocat, precum: reputația, experiența, notorietatea avocatului, importanța intereselor în cauză și altele asemenea, Curtea nu poate omite
intenția legiuitorului atunci când a conferit judecătorului, prin art. 274 alin. 3 C.proc.civ., puterea de a mări sau de a micșora onorariul avocatului, aceea de a evita îmbogățirea sau sărăcirea părților prin fixarea unor onorarii exagerate, cu titlu de cheltuieli.
Așadar, dispozițiile cuprinse în art. 274 alin. 3 C.proc.civ. permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuienta K. I. împotriva Deciziei civile nr. 205/R din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe revizuientă să plătească intimatei SC E. ROM SRL suma de 700 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
