Decizia civilă nr. 2927/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2927/R/2013
Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva sentinței civile nr. 976 din 12 martie 2013, pronunțate de Tribunalul
B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți GRUP Ș. "R.
P. "; P. B., C. LOCAL P. BÎRGĂULUI și I. P. P. BÎRGĂULUI, având ca obiect drepturi bănești - diminuare îndemnizație de concediu de odihnă 25 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere că recurenta a solicitat judecata ei și în lipsă, o reține în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 976 din 12 martie 2013, pronunțate de Tribunalul B.
-Năsăud în dosar nr._
, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. E., reprezentată prin UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, împotriva pârâților GRUP Ș. "R.
P. "; P. B., C. LOCAL P. BÎRGĂULUI și I. P. P. BÎRGĂULUI și în consecință, a fost obligat pârâtul GRUP Ș. "R. P. "; P.
B. ,să plătească reclamantei diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de_ -_, nediminuată cu 25 % potrivit dispozițiilor Legii nr. 118/2010 și cea efectiv plătită, iar pârâții C. local al comunei P. Bîrgăului și Primarul comunei P. Bîrgăului au fost obligați la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații.
A fost respinsă cțiunea pentru perioada ulterioară - începând cu data de_, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt că: Reclamanta P. E. este angajata pârâtului G. Ș. R. P. - P.
Bîrgăului, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 28 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010 începând cu data de 1 iulie 2010.
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamanta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, Legea nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
S-a invocat de instanță că prin Decizia în recursul în interesul legii nr. 20/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
S-a observat că în motivarea acestei decizii s-a reținut că în perioada aflată în discuție (anul școlar 2009-2010), dreptul la concediu de odihnă al personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat a fost reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut că art. 17 teza întâi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se va stabili de M. Învățământului. Ca atare, ministrul educației naționale a emis Ordinul nr._ prin care au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
S-a considerat că în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ :- art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare care prevăd: Art.
103 Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. Învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național"; - art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare: Articolul 7(1) Pe durata concediului de odihnă, salariații
au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.(2) Media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu de odihnă se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică și în cazul efectuării concediului restant din anul 1991.(5) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."; - Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._: - pct. 21: "Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a
indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.";
pct. 22: "Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.";
pct. 23: "În calculul indemnizației concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de bază, conform Legii nr. 128/1997.";- pct. 24: "Orice convenție prin care se renunță, în totalitate sau în parte, la dreptul la concediul de odihnă este interzisă.";
pct. 25: "Pentru cei încadrați cu fracțiuni de normă, indemnizația de concediu se calculează avându-se în vedere veniturile prevăzute la pct. 21-23, cuvenite pentru fracțiunea de normă sau fracțiunile de normă care se iau în calcul.";
- pct. 26: "Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu."La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, care, în art. 1, prevede următoarele: Articolul 1(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.
S-a avut în vedere de instanță faptul că la soluționarea recursului în interesul legii au fost avute în vedere și argumente referitoare la noțiunea de
ierarhie a actelor normative, relația existentă între legea generală și legea
specială și principiul neretroactivității legii, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1-8 și cele ale art. 10-17 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale.
În același timp s-a reținut că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art.
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul. Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
S-a observat de instanță că din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.
S-a considerat că o altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pentru că indemnizația de concediu înlocuiește salariul (care devine scadent pe măsura prestării activității), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeași modalitate. În caz contrar, salariatul aflat în activitate, după data de 3 iulie 2010, ar obține venituri salariale inferioare celor obținute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, chiar dacă art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.
A fost invocat pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu. S-a apreciat că această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește
cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ. Drept consecință, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.
S-a observat și faptul că, în opinia Înaltei Curți de C. și Justiție prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel s-a arătat că, la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul instrumentului internațional anterior arătat, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. S-a subliniat că pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție reglementează trei reguli de bază, și anume: a) principiul respectării proprietății; b) privarea de proprietate în interes public și condițiile în care aceasta poate fi făcută; și c) controlul folosinței bunurilor.
În analiza acestor condiții s-au arătat următoarele:
Cu privire la prima regulă enunțată anterior trebuie analizat dacă la data adoptării Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamanții erau titularii unui drept de proprietate asupra unui bun în sensul Convenției în ceea ce privește indemnizația cuvenită pentru zilele de concediu efectuate după data de 3 iulie 2010. În urma analizării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanța europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, și indemnizația de concediu) reprezintă un "bun".
Pe de altă parte, se reține faptul că Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar în privința salariilor la care vor avea dreptul categoriile de salariați vizați de acest act normativ după data de 3 iulie 2010 și care, în mod evident, vor deveni exigibile după această dată, știut fiind faptul că drepturile salariale devin scadente zi cu zi pe măsura prestării muncii în favoarea angajatorului.
De altfel, în jurisprudența instanței de la Strasbourg în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, după cum se va preciza în continuare. În Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat următoarele: "Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum [...]. O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată." (paragraful 94 din hotărâre). În Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că: "[...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate
introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre). Totodată, se reține că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor
de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, "speranța legitimă", invocată de reclamanți, a fost reținută de aceeași Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M. u contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția Guvernului prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea și: Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României; Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României).
S-a apreciat că, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul Convenției, se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. În analiza respectării regulii anterior amintite se reține că în astfel de cauze ingerința statului nu este de tipul
"privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor sau salariilor ca și cum ingerința ar fi o
"privare de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
(Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53). Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu poate consta, în principal și exclusiv, în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret în ce măsură angajatul în sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39), funcționarul și
familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44) sau dacă măsura este discriminatorie (hotărârea pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, citată mai sus, paragraful 39).
S-a reținut că prin prisma acestor principii, se apreciază ca ingerința statului este proporțională în raport cu interesele particulare afectate. În plus, conform instrumentului european aflat în discuție, ingerința statului asupra
"proprietății" reclamanților trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c)
să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o. Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cere ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală. În acest sens se reține că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută în Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care conține prevederi suficient de clare, precise și accesibile pentru a fi considerat "lege" din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la scopul ingerinței, măsura diminuării cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este justificată de un interes public ("utilitatea publică"), astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, și din deciziile Curții Constituționale nr. 872/2010 și nr. 874/2010, respectiv de necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare în contextul crizei economice mondiale.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, se apreciază că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. De altfel, preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflectă în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în cea de a doua teză care trebuie coroborată cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie să existe un
raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană (Hotărârea din 20 noiembrie 1955, pronunțată în Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei).
Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcină disproporționată trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Exregele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr._ ; Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei). În caz contrar, după cum s-a pronunțat deja Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cum ar fi principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție (Cauza Străin și alții împotriva României).
În altă ordine de idei, s-a reținut faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidentă tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Ca atare, se consideră că prin măsurile dispuse prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se aduce atingere vreunui principiu fundamental consacrat prin Convenție (cum sunt nediscriminarea sau
preeminența dreptului). În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un
"bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
Referindu-se la starea de fapt, instanța a reținut că, așa cum rezultă din adresa emisă de pârâtul G. Ș. R. P. - P. Bîrgăului, reclamantei/ului i-a fost redusă indemnizația de concediu pentru luna iulie și pentru luna august cu 25%, menționându-se că s-a aplicat această reducere și pentru zilele de 1, 2 și 3 iulie 2010 (f.21). S-a apreciat că în aceste condiții s-a operat o reducere pentru aceste două zile, deși Legea nr. 118/2010 nu era încă intrată în vigoare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată este de reținut că nu a existat nici un alt fundament juridic pentru reducerea indemnizației de concediu în cazul reclamantei pentru zilele de_ -_, sub acest aspect acțiunea fiind întemeiată.
S-a reține și faptul că potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele menționate) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri
alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, în același sens fiind și dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Instanța a făcut referire și la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar Primarul unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT,
în calitate de
reprezentant, prin președintele acesteia, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul obligării pârâților:
1 Grup Ș. "R. P. "; P. B. la:
calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu;
la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010;
2. obligarea C. Local P. B. și I. P. P. B., la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
S-a apreciat de recurentă, prin motivele de recurs, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin faptul că nu a acordat drepturile solicitate și pentru perioada ulterioară datei de_ .
În susținerea criticii de nelegalitate a hotărârii instanței a invocat în fapt și în drept următoarele:
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, care, la
art. 103 lit. a), dispun următoarele: "Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel:
a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...,)".
Pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel National, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.
Astfel, potrivit Codului Muncii aplicabil la data de_ "Art. 145 (1) Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, dispoziții susținute și de art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii republicat.
În conformitate cu prev. art. 7 din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, pentru perioada concediului de odihnă salariații beneficiază de indemnizație de concediu. Astfel:
Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu.
(…)
(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
S-a arătat că membrul de sindicat d-na S. M. a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de_, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vedere restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M.O. Partea I, nr. 44/_, respectiv în data de_ . În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25 %, aplicându-se în mod abuziv prev. Legii nr. 118/2010.
A fost invocat principiul consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția României, republicată "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, în același sens fiind și dispozițiile art. 1 din Codul civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă";, astfel că este nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuată cu 25 %.
Făcându-se referire la prev. art. 145 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modif. și complet. ulterioare, - respectiv art. 150 din același Cod -, s- a arătat că acestea stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 ziler înainte de plecarea în concediu";, același termen fiind stabilit și de prev. H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrarea publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
În susținerea criticilor s-a mai arătat că contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/_, era aplicabil și în anul 2009 tuturor salariaților din țară și conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații, în acest sens la art. 29 se prevede faptul că:
"Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. _
Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. _".
A fost invocată ignorarea prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învățământ. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de Codul Muncii și H.G. 250/1992, prin aceasta producându-se o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu: în primul rând membrii noștri de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, conform prevederilor legale, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediul de odihnă, la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
S-a apreciat, în contextul criticii că la momentul la care indemnizația din litigiu ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009, dată la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea 118/2010 nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .
S-a apreciat că, chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal. în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010. înainte de apariția ei în Monitorul Oficial.
În cadrul criticilor s-a arătat că trebuia avut în vedere faptul că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. în acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";..
S-a considerat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și a dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor, întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un " drept de proprietate "în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, astfel că reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia Europeană.
S-a apreciat că a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât, prin măsura dispusă prin actul contestat, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
S-a concluzionat în cadrul criticii că dispozițiile Legii nr. 118/2010 nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat, fără nici un temei legal, la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de 25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă.
Analizând hotărârea atacată prin apreciere asupra criticilor aduse, Curtea constată că recursul este nefondat, iar hotărârea atacată este legală și temeinică pentru considerentele ce succed
:
Reclamanta a investit instanța cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 118/2010 și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1 din Legea nr.118/2010: "Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din
sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin Decizia nr. 20/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 20/2011, s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că "întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată
proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României
(cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României
(cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adiț
ional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de
interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către cadrul didactic.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.
Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că este lipsită de temei legal aplicarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010 pentru diminuarea indemnizației aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate până la data de 2 iulie 2010 inclusiv, întrucât actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT împotriva sentinței civile nr. 976 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
Pt. I. T. în
N.
M.
Pt.D.
C. G.
c.odihnă, semnează
în c.odihnă, semnează
Președintele Curții de
Apel
Președintele Curții de Apel
Judecător V. M.
Judecător V. M.
GREFIER,
Pt.N. N. în c.odihnă, semnează
PRIM GREFIER
M. LENA T.
Red.N.M./_ .
Dact.L.C.C/2 ex. Jud.fond: C. N. .
