Sentința civilă nr. 2019/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Operator date 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.2019
Ședința publică din 15 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M., judecător Ș. L., grefier
Asistenți judiciari:
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții: S. L.
D. R. DE V. cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.100, județul Sălaj și S.
L. D. R. DE V. Z. - B., cu domiciliul procesual ales la av. Matianu Dorel, cu sediul în B., str. Baba Novac, nr.13, județul B. - în numele membrilor de sindicat: M. V., S. N., M. N., V. V., N. F., M.
I., C. N., O. M., P. D., J. C., C. M., toți cu domiciliul procesual ales la av.Matianu Dorel din B., str. Baba Novac, nr.13, județul B. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA, cu sediul în B., b-dul D. G., nr.38, sector 1 ,având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, învederează instanței faptul că reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, pe baza probelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea lor reclamanții: S. L. D. R. DE V. și S. L.
D. R. DE V. Z. - B. - în numele membrilor de sindicat: M. V., S. N., M. N., V. V., N. F., M. I., C. N., O. M., P. D.
, J. C., C. M., au chemat în judecată pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA,BUCREȘTI, solicitând instanței obligarea pârâtei să plătească fiecărui reclamant diferențele de salariu rezultate din salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_, precum și salariul suplimentar aferent anului 2010, ajutorul material de Crăciun aferent anilor 2009,2010, ajutorul material de Pște aferent anului 2010, și prima de Ziua F. ului aferentă anului 2010 sume asupra cărora să se calculeze rata inflației și dobânda legală.
În motivarea cererii formulate, s-a arătat că pârâta avea obligația ca începând cu 1 august 2008 să pună valoarea salariului minim brut clasa 1 de salarizare cu anexa 1 din CCM la nivel de unitate la suma de 700 lei atât cât era prevăzut de art. 41
alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi, pentru că acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, lucru care nu s-a realizat.
S-a menționat faptul că în perioada indicată în acțiune nivelul salariului minim brut clasa 1 de salarizare a fost inferior celui prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, astfel în perioada_ -_ salariul din CCM la nivel de unitate a fost de 570 lei, iar în perioada_ -_ salariul minim la nivelul pârâtei a fost de 600 lei, și că la aceste salarii s-au aplicat toate sporurile și celelalte adaosuri salariale aferente. S-a mai arătat că prevederile contractului colectiv încheiat la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare conform unor decizii date de Curtea constituțională și că pârâtele nu au respectat aceste clauze din contractul colectiv de ramură, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, încălcând prevederile art. 238 Codul Muncii.
Referitor la celelalte drepturi salariale solicitate se arată faptul că aceste drepturi sunt prevăzute în Contractul colectiv de muncă și decurg din acesta dar pârâta nu și-a îndeplinit niciuna din obligațiile contractuale asumate.
În drept, au fost invocate prevederile Codului Muncii și ale CCM la nivel de ramură transporturi și Legea nr.62/2011.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 270 din Codul muncii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților.
Pe cale de excepție, s-a invocat prescrierea dreptului material la acțiune al reclamanților, întrucât obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea pârâtei la respectarea unor clauze din CCM, iar potrivit art. 268 lit. e din Codul muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
De asemenea au fost invocate excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și pentru faptul că acordarea drepturilor salariale solicitate a fost suspendată prin acordul părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În acest sens, s-a arătat că CCM pe anii 2007-2008 la nivel de unitate s-a aplicat pentru perioada_ -_, iar CCM pe anii 2009-2010 la nivel de unitate s-a aplicat pentru perioada_ -_ și că la momentul introducerii acțiunii au expirat contractele colective de muncă la nivel de unitate, situație în care nu mai pot fi găsite fondate pretențiile reclamanților. S-a mai susținut că potrivit art. 247 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă. Mai mult salariul este un drept de natură consensuală și a fost supus negocierii, iar reclamanții prin sindicatul din care fac parte semnatar al CCM la nivel de unitate, își invocă propria culpă prin formularea acțiunii ceea ce nu poate constitui temeiul pentru acordarea unor drepturi.
Analizând prioritar excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art.
137 Cod procedură civilă, instanța reține că aceasta nu este întemeiată.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor pretinse diferențe drepturi salariale, ce trebuiau acordate conform susținerilor reclamanților pentru perioada 28 iunie
2009 - 31 decembrie 2010, iar acțiunea a fost depusă în data de_ . Pârâta a susținut faptul că aceste drepturi nu ar avea o natură salarială și având în vedere că se invocă nerespectarea contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție ar fi conform art. 268 alin 1 punctul e din Codul muncii de 6 luni.
În aprecierea naturii pretențiilor, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, conform cărora sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă. D. interpretarea dispozițiilor legale de mai sus și a prevederilor contractului colectiv de muncă, este evident că aceste drepturi deduse judecății sunt de natură salarială, și astfel devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. (c) din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune.
Termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. (e) din Codul muncii, invocat prin întâmpinare, a fost instituit pentru a asigura restabilirea, cu celeritate, a situației de legalitate în care trebuie să se desfășoare raporturile de muncă, având în vedere natura specifică a acestora. Contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții diverse, referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă. Față de cele arătate, instanța concluzionează că prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii sunt aplicabile numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
În cazul de față termenul de prescripție de 3 ani nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii_, astfel încât instanța urmează că respingă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile va fi respinsă deoarece o astfel de procedură prealabilă îngrădește liberul acces la justiție al justițiabililor fiind astfel încălcate prevederile art.21 din Constituție și ale art.6, alin.(2) din Legea nr.304/2004.
Va fi respinsă ți excepția inadmisibilității cererii motivată pe faptul că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au convenit ca drepturile solicitate să nu fie acordate în anul 2010 și nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație privind acordarea acestor drepturi.
Suspendarea acordării drepturilor nu este echivalentă cu renunțarea la drept, care trebuie să fie expresă, iar suspendarea fără termen a unui drept salarial este inadmisibilă deoarece conform art.38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile care le sunt recunoscute prin lege.
De asemenea pârâta nu poate să-și invoce propria culpă pentru faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație pentru acordarea drepturilor solicitate atâta timp cât obligația plății acestor drepturi era prevăzută în Contractul colectiv de muncă a cărui executare este obligatorie pentru părțile semnatare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanții au fost salariații pârâtei angajator în perioada pentru care au formulat pretenții, aspect reieșit din actele depuse în copie la dosar.
Instanța constată că la calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei a fost stabilit la suma de 570 lei brut, iar prin actul adițional din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut, pentru perioada_ -_, aspect indicat de altfel de pârâtă în întâmpinare.
Tribunalul constată că potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta și că acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură este aplicabil și în cazul pârâtelor ce funcționează în domeniul transporturi conform art. 3 din același CCM ce prevede neechivoc faptul că, acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, însă pârâtele, după cum s-a reliefat anterior, nu au avut în vedere la calculul și plata drepturilor salariale ale reclamanților, aceste prevederi din contractul colectiv de muncă la nivel superior, angajatorul aplicând doar CCM la nivel de unitate.
Potrivit art. 236 Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, adică acestea trebuie să producă efecte juridice între părți întocmai ca prevederile legale edictate de organele abilitate ale statului. De asemenea, tribunalul arată că un contract colectiv de muncă la nivel superior produce efecte juridice și în cazul în care contractul colectiv de muncă la nivel inferior, conține dispoziții mai puțin favorabile salariaților și că potrivit art. 241 lit. c Codul muncii, în forma în vigoare anterioară adoptării Legii nr. 40/2011 și aplicabilă în cauză pentru o perioadă din pretențiile deduse judecății, respectiv_ -_, clauzele unui contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Aserțiunea pârâtei în sensul că reclamanții nu-și pot invoca propria culpă întrucât au semnat actele adiționale la contractele individuale de muncă, iar prin sindicat au negociat CCM la nivel de unitate, deci nu ar putea solicita recalcularea drepturilor salariale plătite, tribunalul nu o găsește întemeiată pentru că legea instituie expres în sarcina angajatorilor obligația de a respecta prevederile unui contract colectiv de muncă legal încheiat, caz în care în mod evident nu poate fi mutată culpa înspre salariați, atât timp cât angajatorul trebuia să calculeze și să plătească drepturile salariale cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, act juridic opozabil și obligatoriu pentru pârâte.
Nici apărarea pârâtei în sensul că obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior, incumbă doar în cazul în care la
nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, pentru că după cum s-a reliefat anterior prevederile art. 241 lit. c Codul muncii sunt clare și neechivoce în ce privește efectele contractelor colective la nivel de ramură, fără a fi condiționate efectele acestor contracte de existența ori inexistența unor contracte colective la nivel de unitate. Lipsită de relevanță este și apărarea că au expirat contractele colective de muncă la nivel de unitate, situație în care nu mai pot fi găsite fondate pretențiile reclamanților, pentru că aplicarea de către pârâte a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor deduse judecății era independentă de existența ori de clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acestea erau nefavorabile salariaților comparativ cu cele din contractul colectiv la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul constată că pârâta nu a respectat și nu au pus în aplicare prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de ramură în cazul reclamanților cu toate că aveau obligația legală în acest sens, relevante fiind și prevederile art. art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, ce instituie în sarcina angajatorului obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, motiv pentru care tribunalul urmează a admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și va obliga pârâtele să plătească reclamanților diferențele salariale pentru perioada_ -_, dintre drepturile salariale efectiv acordate și drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei lunar, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel ramură transporturi. Aceste sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâtele angajator.
În consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta să plătească reclamanților diferențele de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ .
În conformitate cu disp. art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2009-2010 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. D. veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Prin noțiunea de "venituri"; se înțelege, profitul societății sau plusul de valoare care depășește cheltuielile societății. Parata nu se poate apăra, că nu a obținut, pentru că în urma activității ce a desfășurat-o a obținut venituri. În acest text din CCM, se arată modalitatea constituirii fondului de plată a salariului suplimentar, dar din ansamblul articolului, nu rezultă că această plată este condiționată de existența profitului, astfel că apărarea pârâtei, în sensul că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, nu pot fi avute în
vedere, întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de munca, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților care le-au semnat, deci inclusiv în sarcina pârâtei, care are obligația să asigure fondurile necesare pentru respectare tuturor obligațiilor asumate și stabilite în sarcina lor.
Contractul colectiv de muncă valabil pe anii 2009-2010 prevede la art. 30 alin. 3 că la nivel de unitate al 13-lea salar, care este același cu noțiunea de salar suplimentar așa cum rezultă din prevederile art. 30, din Contractul colectiv de muncă, se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către comisia prioritară din unitatea respectivă.
Plata acestor drepturi se cuvine așadar pentru perioada solicitata, însă fiind condiționată de neaplicarea vreunei sancțiuni salariatului așa cum rezultă din criteriile de condiționare. iar acest drept se acordă, conform criteriilor stabilite, doar angajaților pentru munca prestată ireproșabil în cursul anului calendaristic.
Potrivit art. 64 din Contractul Colectiv de Munca pentru anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, cu ocazia Zilei Ceferiștilor și a sărbătorilor de Paști și Crăciun, se acordă salariaților câte un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I se salarizare.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților, iar apărările pârâtei nu pot fi reținute, având în vedere forța obligatorie a clauzelor unui contract legal încheiat.
Aceste sume vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadență la data plății efective pentru a se asigura o despăgubire integrală a salariaților ca urmare a neexecutării, chiar la momentul plății drepturilor salariale, a prevederilor CCM la nivel de ramură aplicabil și obligatoriu pentru pârâta angajatoare.
Instanța consideră că prin aplicarea indicelui de inflație a fost reparat prejudiciul cauzat salariaților în sensul prevederilor art.166 alin.(4) din Codul muncii și în consecință va respinge ca nefondată cererea acestora privind calcularea și a dobânzii legale asupra sumelor acordate.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge excepțiile prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, in temeiul art. 268 lit. e din Codul Muncii, inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile, și excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la acordarea ajutoarelor solicitate, excepții invocate de parata.
Admite in parte cererea formulată de reclamantul S. L. D. R. DE
V. cu sediul în Z., b-dul M. V., nr.100, județul Sălaj, cu domiciliul procesual ales la av. Matianu Dorel, cu sediul în B., str. Baba Novac, nr. 13, județul B. - în numele membrilor de sindicat: M. V., S. N., M. N.
, V. V., N. F., M. I., C. N., O. M., P. D., J. C., C.
în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA, cu sediul în B., b-dul D. G., nr. 38, sector 1, și in consecința obliga parata sa plătească reclamanților diferențele de salariu rezultate dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 de lei și sumele efectiv primite pentru
perioada_ -_, precum și actualizarea acestor sume in funcție de rata inflației.
Admite in parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.
DE T. F. DE M. "C. M. "; SA și in consecința obliga parata sa plătească reclamanților ajutorul material de Crăciun pentru anul 2009, salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutoarele și primele de Crăciun, Paste și Ziua F. ului aferente anului 2010, in funcție de perioada efectiv lucrata, actualizate in funcție de rata inflației.
Respinge ca nefondata cererea reclamanților privind obligarea paratei la calculul dobânzii legale asupra tuturor acestor sume.
Obliga parata la plata către reclamanți a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
P. R. M. P. R. S. V. R. I. Ș. L.
Red.P.R.M./_
Dact.Ș.L./_ /16 ex.
