Decizia civilă nr. 2945/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2945/R/2013
Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta H. R. împotriva sentinței civile nr. 1025 din 12 martie 2013, pronunțate de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți C. N. "A. M. "; B., C. LOCAL B. și I. P. M. B., având ca obiect drepturi bănești - diminuare îndemnizație de concediu de odihnă 25 %.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au depus întâmpinări din partea intimaților Primarul și C. M. B. și C. N.
"A. M. "; B. .
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea de judecată în lipsă, formulată atât de recurentă, cât și de intimați, o reține în pronunțare, în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1025/F din_ pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosarul nr._
a fost respinsă acțiunea reclamantei H. R. prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud formulată împotriva pârâților C. N. ,,A. M. ";, B., C. LOCAL AL M. B. și I. P. M. B. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
În anul școlar 2009-2010, reclamanta a funcționat în cadrul unității școlare chemate în judecată, pe postul de cadru didactic, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar, încadrându-se în categoria personalului didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar a cărui remunerare este circumscrisă legii de salarizare a personalului bugetar și a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25%, în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010.
S-a reținut că o asemenea măsură a fost contestată, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă, acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât,
pe de o parte, Legea nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
A fost arătat că conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
S-a subliniat că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din Legea nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin Legea nr. 1/2011, în aplicarea acestei legi fiind emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
S-a reținut că în anexa 1 pct. 21 și 22 din Ordinul nr. 3251/1998 se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
A fost avut în vedere faptul că media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă și această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare, instanța concluzionând că în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente, reglementărilor speciale derogatorii care prevăd că indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/ei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august și, indiferent de data la care s-au achitat, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%, iar diminuarea drepturilor salariale a operat începând din data de 3 iulie 2010.
În aceste condiții s-a observat că pentru luna iulie 2010, în care reclamantul/a s-a aflat în concediu de odihnă, indemnizația de concediu este egală cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime corespunzătoare lunii iulie (adică în cuantum diminuat cu 25%) înmulțită cu numărul zilelor de concediu. Aceeași modalitate de calcul se aplică și pentru luna august.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25 % statuată prin art.1 din Legea 118/2010 instanța a considerat că este aplicabilă și indemnizației în discuție, desigur, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, chiar dacă art.1 din lege nu face referire expresă la indemnizația de concediu.
S-a avut în vedere că diminuarea salarială cu 25% este prevăzută începând cu data de 3 iulie 2010 astfel că este evident că indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010, care se calculează în raport de salariul aferent lunilor iulie și august, trebuia diminuată cu 25% în baza Legii nr. 118/2010 și o asemenea diminuare opera și în situația în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 250/1992, republicată.
Altfel spus, instanța a apreciat că chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, se plătea indemnizația de concediu în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
S-a reținut de instanță că din adresa depusă la dosar de către pârâtul C.
N. ,,A. M. ,, B. (f.18) deduce că prevederile Legii nr. 118/2010 s-au aplicat în privința reclamantului/ei cu începere din 3 iulie 2010, fapt ce rezultă din compararea procentelor indicate, de 23,8 % pentru luna iulie comparativ cu 25 % pentru luna august astfel că în mod legal, reclamanta nefiind îndreptățită la plata diferențelor bănești solicitate, când încă nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 118/2010.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale, astfel că în timp indemnizația de concediu se stabilește în raport cu salariul de bază, aceasta reprezintă un drept salarial.
Instanța a considerat că acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene invocate de reclamantă.
Instanța a subliniat că potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010 și a fost impusă, așa cum rezultă din expunerea de motive a Guvernului, în vederea reducerii cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității bugetului de stat, astfel că pârâtul angajator a procedat la diminuarea indemnizației reclamantului cu 25%, măsură contestată în prezenta cauză.
A apreciat instanța că măsura diminuării drepturilor salariale cuvenite pe perioada concediului de odihnă constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, și o atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție, care prevede că trebuie întrunite, în mod cumulativ, următoarele cerințe și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
S-a considerat că în cauză, toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din Legea nr. 118/2010, s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a Guvernului, măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul
temporar al diminuării salarial și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate, respectiv încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
În aceste condiții diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a indemnizației de concediu de odihnă care ce calculează în raport de salariu constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Raportat la prevederile art.1 din Primul protocol s-a reținut că trebuie avute in vedere următoarele aspecte: dacă reclamantul/a are un "bun"; în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantului/ei de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, dacă ingerința urmărește un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menținut un "just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând o parte a jurisprudenței CEDO instanța a avut în vedere următoarele: Noțiunea de "bun"; utilizată de acest text are o semnificație autonomă, neputându-se considera că salariul este un "bun"; care intră sub protecția acestui text sau cel puțin o "speranță legitimă";. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).
Ca atare, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantului/ei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul întrucât Legea nr. 118/2010 s-a aplicat numai pentru viitor, de la momentul intrării sale în vigoare (a se vedea Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a arătat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (a se vedea Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
Convenția europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul
poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
S-a apreciat că măsura reducerii salariilor și implicit a indemnizației pentru concediul de odihnă, a fost făcută în baza unei legi, nr.118/2010, astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ce privește scopul urmărit și proporționalitatea instanța a subliniat că prin adoptarea Legii nr.118/2010 s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari, acesta fiind generat de dificultățile financiare pe care le-a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
Instanța a reținut că, în speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în cazul de față, însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la salariu conferit prin lege, iar nu și întinderea concretă a cuantumului acestuia, care poate evolua în funcție de lege, pentru că, admițând o interpretare contrară, ar însemna că mărimea salariului odată stabilită, aceasta nu mai poate fi modificată, nici redusă, dar nici majorată, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO.
S-a concluzionat că o "speranță legitimă "; a reclamantului/ei cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al salariului nu poate fi reținută.
S-a apreciat de asemenea că Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat de mai multe ori că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
În considerarea celor menționate, instanța a apreciat că măsura luată a avut un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situații de criză economică și socială majoră a societății, care poate fi evitată și prin măsura diminuării salariale. Ea este proporțională cu scopul urmărit, deoarece reclamantul/a nu a fost lipsită în totalitate de salariu, acesta fiindu-i doar redus, iar măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar.
A fost invocată decizia nr. 20 a Înaltei Curți de C. și Justiție, care a fost chemată să realizeze interpretarea unitară a dispozițiilor art.1 din Legea nr.118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.150(fost art.
145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată,art.103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și art.7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, referitor la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, ca urmare a faptului că în practica judiciară s-au pronunțat soluții diferite.
S-a arătat că în ședința din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 20/2011 având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea
unitară a dispozițiilor art. 1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a pronunțat Decizia nr. 20, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD
solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul constatării că acțiunea este neîntemeiată și, în consecință, obligarea pârâților:
1. C. N. ,,A. M. ";, B. la:
calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu;
la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010;
2. obligarea C. LOCAL AL M. B. și I. P. MUN. B.
, prin primar, la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
S-a apreciat de recurentă, prin motivele de recurs, că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin faptul că nu a acordat drepturile solicitate și pentru perioada ulterioară datei de_ .
În susținerea criticii de nelegalitate a hotărârii instanței a invocat în fapt și în drept următoarele:
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, care, la art. 103 lit. a), dispun următoarele: "Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel:
a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...,)".
Pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel N., Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992. Astfel, potrivit Codului Muncii aplicabil la data de_ "Art. 145 (1) Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute
în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, dispoziții susținute și de art. 150 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii republicat.
În conformitate cu prev. art. 7 din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, pentru perioada concediului de odihnă salariații beneficiază de indemnizație de concediu. Astfel:
Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu.
(…)
(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
S-a arătat că membrul de sindicat d-na H. R. a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de_, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vedere restabilirii echilibrului bugetar, publicată în M.O. Partea I, nr. 44/_, respectiv în data de_ . În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25 %, aplicându-se în mod abuziv prev. Legii nr. 118/2010.
A fost invocat principiul consacrat în art. 15 alin. 2 din Constituția României, republicată "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, în același sens fiind și dispozițiile art. 1 din Codul civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă";, astfel că este nelegal faptul că indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuată cu 25 %.
Făcându-se referire la prev. art. 145 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modif. și complet. ulterioare, - respectiv art. 150 din același Cod -, s-a arătat că acestea stabilesc în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă salariații beneficiază de indemnizația de concediu "cu cel puțin 5 ziler înainte de plecarea în concediu";, același termen fiind stabilit și de prev. H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrarea publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
În susținerea criticilor s-a mai arătat că contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007 - 2008, înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/_, era aplicabil și în anul 2009 tuturor salariaților din țară și conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații, în acest sens la art. 29 se prevede faptul că:
"Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. _
Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. _".
A fost invocată ignorarea prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării în concediul de odihnă este în fapt anterioară datei de 3 iulie 2010, plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu negociat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură învățământ. Mai mult, nu a fost respectat nici măcar termenul mai scurt de cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu, stabilit de Codul Muncii și H.G. 250/1992, prin aceasta producându-se o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu: în primul rând membrii noștri de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, conform prevederilor legale, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediul de odihnă, la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
S-a apreciat, în contextul criticii că la momentul la care indemnizația din litigiu ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate" la nivelul lunii decembrie 2009, dată la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea 118/2010 nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .
S-a apreciat că, chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal. în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile Legii nr. 118/2010. înainte de apariția ei în Monitorul Oficial.
În cadrul criticilor s-a arătat că trebuia avut în vedere faptul că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. în acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";..
S-a considerat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și a dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor, întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un " drept de proprietate "în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, astfel că reducerea cuantumului acesteia prin diminuarea menționată mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu, cu
efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia Europeană.
S-a apreciat că a fost încălcată și "speranța legitimă" a celor menționați mai sus, întrucât, prin măsura dispusă prin actul contestat, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
S-a concluzionat în cadrul criticii că dispozițiile Legii nr. 118/2010 nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat, fără nici un temei legal, la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de 25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă.
Prin întâmpinările depuse de pârâții PRIMARUL M. B. și C.
N. "A. M. "; s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a arătat în motivare că prin Decizia nr. 20/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în interesul legii s-a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea îndemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Analizând hotărârea atacată cu luarea în considerare a criticilor aduse prin motivele de recurs ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, pentru motivele ce succed.
Prima instanță, raportându-se la adresa pârâtului C. N. "A. M. "; B., în mod corect a reținut că în privința reclamantei s-au aplicat prevederile Legii nr. 118/2010 începând cu data de 3 iulie 2010 care prevedeau diminuarea cu 25% a cuantumului salariilor, îndemnizațiilor lunare de încadrare, a soldelor, inclusiv sporuri îndemnizații și alte drepturi salariale, stabilite conform prevederilor Legii nr. 330/2009 și ale OUG nr. 1/2010.
De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că în privința concediului de odihnă sunt prevederi derogatorii, la dreptul comun, respectiv de la dispozițiile art. 145 din Codul Muncii și astfel aceste ultime dispoziții nu sunt aplicabile reclamantei.
În mod just prima instanță raportându-se la dispozițiile derogatorii la dreptul comun, respectiv Anexa 1 pct. 21 și 22 din Ordinul nr. 3251/1998, dispozițiile art. 7 din HG nr. 250/1992 privitoare la modul de calcul și modalitatea de plată a îndemnizației de concediu, a reținut că în cauză, chiar dacă s-ar fi acordat reclamantei îndemnizația de concediu pentru perioada 3 iulie 2010 - august 2010, înainte de 3 iulie 2010, angajatorul era obligat să recupereze sumele acordate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010, reclamanta nefiind îndreptățită decât la îndemnizația diminuată potrivit acestei legi.
Astfel că, o eventuală întârziere în acordarea îndemnizației, respectiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 nu este relevantă.
De altfel, așa cum a reținut și prima instanță, prin Decizia nr. 20/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în interesul legii, s-a stabilit că art. 1 din Legea nr. 118/2010 este incident și cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea îndemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Curtea a observat, în afara criticilor aduse prin recurs, pertinența analizei făcută de prima instanță cu privire la neîncălcarea în cauză a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 privind respectarea dreptului de proprietate.
Pentru motivele arătate, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.pr.civ. urmează să respingă ca nefondat recursul.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta HÎLMU R. împotriva sentinței civile nr. 1025/F din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
Pt. I. T. în N.
M.
Pt.D.
C. G.
c.odihnă, semnează Președintele Curții de Apel
în c.odihnă, semnează Președintele Curții de Apel
Judecător V. M.
Judecător V. M.
GREFIER,
Pt.N. N. în c.odihă, semnează
PRIM GREFIER,
M. LENA T.
Red.N.M./_
dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. N. .
