Decizia civilă nr. 2970/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N. 2970/R/2013

Ședința publică din data de 5 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. R. prin UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -

Năsăud împotriva sentinței civile nr. 1015 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați G. CU P. P. "C. CU P. "; B. - G. CU P. P. N. 4 B., C.

LOCAL B. și PRIMARUL M. B., având ca obiect drepturi bănești - diminuarea indemnizației de concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâților intimați Primarul municipiului B. și C. Local B. întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și judecarea în lipsă.

De asemenea, se constată că la data de 30 mai 2013, prin fax, pârâta intimată G. cu program prelungit "C. cu povești"; B. a depus la dosar întâmpinare.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 1015 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul

B. -Năsăud în dosar nr._, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul/a B. R., prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud împotriva pârâților G. CU P. P.

"C. CU P. "; B. - G. CU P. P. N. 4, C. LOCAL B. și

PRIMARUL M. B. și în consecință au fost obligă pârâtele G. cu program prelungit C. cu P. - G. CU P. P. N. 4 să plătească reclamantei diferența dintre îndemnizația de concediu de odihnă aferentă zilelor de_ -_, nediminuată cu 25 % potrivit dispozițiilor Legii nr. 118/2010 și cea efectiv plătită acesteia.

Au fost obligați pârâții C. Local al municipiului B. și Primarul municipiului B. la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizații.

A fost respinsă acțiunea cu privire la perioada ulterioară - începând cu data de_ . Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut în esență considerentele Deciziei nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care a statuat că

"dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";

S-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, reținându-se că indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, trebuia diminuată de 25%.

S-a reținut că reclamanta face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar 2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică.

În cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010 și indemnizația de concediu cuvenită pentru lunile iulie și august i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, începând cu data de 1 iulie 2010. S-a constatat astfel că s-a operat diminuarea indemnizației de concediu și pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 deși Legea nr. 118/2010 a intrat în vigoare abia la data de 3 iulie 2010, fiind astfel încălcate prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT în numele și pentru membrul de sindicat

B. R. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii

.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992:

Reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 441/_, respectiv in data de_ . În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii. 118/2010.

Potrivit principiului consacrat în art.15 alin. 2 din Constituția României, republicata, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";.

În același sens sunt si dispozițiile art. 1 din Codul civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva";.

În acest sens consideră ca nelegal faptul ca indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuata cu 25%.

În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010. Învederează instanței că, potrivit art. 78 din Constituție, Legea nr. 118/2010 a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, prin urmare, diminuarea cu 25 % indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.

La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate"; la nivelul lunii decembrie 2009.

Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .

Reclamanta mai învederează instanței și faptul că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.

Or, aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.

Mai apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun"; îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod gravele măsura eliminării cu 25% a veniturilor.

În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin.

(1) lit. c) din Codul Muncii, ale art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din Legea sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din Legea nr. 128/1997, ale art. 145 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, ale cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii de Guvern 250/1992, ale art. 29 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ si ale Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național aplicabil pentru anii 2007-2010.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Reclamanta a investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 118/2010 și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.

Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art. 1 din Legea nr.118/2010, care prevede următoarele: "Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.

În ceea ce privește această problemă de drept, prin Decizia nr. 20/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în

interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

În considerentele Deciziei nr. 20/2011, s-a reținut că "algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.

Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.

Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.

Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";

De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că

"întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și

completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";

În ceea ce privește dispozițiile cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 3307 alin. 4 C.proc.civ.

Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României

(cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României

(cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adiț

ional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.

În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010, aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către cadrul didactic.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.

În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.

Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că este lipsită de temei legal aplicarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010 pentru diminuarea indemnizației aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate până la data de 2 iulie 2010 inclusiv, întrucât actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 441 din 30 iunie 2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud pentru reclamanta B. R. împotriva Sentinței civile nr. 1015 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul

  1. -Năsăud în dosar nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.

    PREȘEDINTE JUDECATORI

    1. -R. M. C. M. S. -C. B.

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: C. N.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2970/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă