Decizia civilă nr. 3042/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3042/R/2013
Ședința publică din data de 12 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B.
M. și P. M. B. M., împotriva sentinței civile nr. 515 din 29 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. D. Î. M., pârâtul intimat C. N. "G. Ș. "; B. M. și pe chemata în garanție intimată D. G. A F. P. M.
, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 mai 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea chematei în garanție-intimate, prin care se solicită menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate și judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 3 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare și din partea reclamantei intimate, prin care se solicită respingerea recursurilor și judecarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 515 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului B. M., invocată de acesta prin întâmpinare.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. M. .
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.
M. în contradictoriu cu pârâții C. N. "G. Ș. "; B. M., C. Llocal B. M., P. M. B. M. .
A fost obligat pârâtul C. N. "G. Ș. "; B. M. să calculeze drepturile salariale ale membrilor de sindicat Heuberger C., Heuberger D., Micu R. D., Sumalan I., corespunzătoare perioadei în care aceștia au fost angajatii pârâtului, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și ale O.U.G. 1/2010,
coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând de la data de_ și până la_ și să le plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestor dispoziții și cele efectiv încasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. să aloce unității de învățământ pârâte a cărei finanțare au obligația de a o susține sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Direcției Generale a F.
P. M., formulată de pârâul C. Local B. M. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, unde, de asemenea, se prevede că
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Or, reclamantul urmărește obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
S-au reținut, de asemenea, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 215/2001, modificată, în care se prevede că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin. 2 lit. b și d, alin. 4 lit. a și alin. 6 lit. a pct. 1 din Legea nr. 215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului B. M., invocată de acesta prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. M., instanța a reținut că aceasta nu are raporturi
juridice de muncă cu reclamanții, astfel încât nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor bănești solicitate.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și D. G. a F. P. M. există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între D. G.
a F. P. M. și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, D. G. a F. P.
M. repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar D.
G. a F. P. M. are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și
13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, D. G. a F. P. M. are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar D. G. a F. P. M., la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/2011, într-un recurs în interesul legii.
Așa fiind, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. M. și a respins cererea de chemare în garanție a acesteia formulată de pârâtul C. Local B. M. .
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
La data învestirii instanței de judecată cu soluționarea prezentei cauze, membrii de sindicat reprezentați constituiau personalul didactic al unităților de învățământ pârâte.
Prin cererea formulată au solicitat instanței obligarea angajatorului lor la calcularea salariilor, începând de la data de_ și până la_, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu prevederile Legii 221/2008 de aprobare cu
modificări a O.G. 15/2008 și de a le plăti diferențele de drepturi salariale neacor- date, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuve- nite .
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale persona- lului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul Ro- mâniei prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată in Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice menționa că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";, iar art. 12 alin. 3 din același act normativ precizează că
"în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezenta lege.";
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G.
nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei sus menționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții C. LOCAL B. M. și
P. M. B. M.
.
Prin recursul formulat pârâtul C. LOCAL B. M.
, s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere privitor la obligarea C. ui local Ia alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale solicitate conform petitului I; admiterea cererii de chemare în garanție a DIRECȚIEI GENERALE A F. P. M. ; și obligarea chematului în garanție, în situația admiterii cererii, la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit cu fonduri publice coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a O.G. 15/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2010 și până Ia 13 mai 2011, sumă actualizată cu indicele inflației de la data plății efective; și solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P. ui M. B. M. .
C. local B. M. a formulat cererea de chemare în garanție a DIRECȚIEI GENERALE A F. P. M. datorită apariției Legii 1/2011 a educației naționale precum și a metodologiilor finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat aprobate prin H.G.1395/2010 și H.G. 1274/2011.
Dacă în vechea reglementare dreptul de decizie de modificare a sumelor inițial aprobate aparținea legislativului în noua reglementare direcțiile generale
ale finanțelor publice județene pot modifica bugetele inițiale aprobate calculate pe baza standardelor de cost
Aceste prevederi aduc modificări în legislația privitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ.
Art. 167 din Legea 84/1995 a învățământului a fost modificat de O.U.G. 354/2004 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995
"3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administra tiv-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. (5) Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal; iar la art. 170 alin. 2 prevedea: "(2) S. ul de finanțare a învățământului preuniversitar de stat asigură descentralizarea fondurilor la nivelul unităților de învățământ. Modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice";.
Aceste prevederi generale au fost reglementate în concret prin Hotărâri de guvern anuale care privesc modalitatea de finanțare a cheltuielilor cu salariile.
H.G. nr. 1618 din 23 decembrie 2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 prevede la art. 3 alin. 3 și alin. 4 "(3)Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare (4) Calculul sumelor aferente unei unități administrativ-teritoriale se face prin ponderarea numărului de elevi/preșcolari cu standardele de cost prevăzute";.
În baza prevederilor art. 167 din O.U.G. 354/2004 și a H.G. nr. 1618 din 23 decembrie 2009 în situația în care apăreau cheltuieli suplimentare, cum sunt cheltuielile rezultate din hotărâri judecătorești ordonatorii de credite trebuiau să facă demersurile necesare în vederea suplimentării sumelor acordate unităților de învățământ prin rectificare bugetară.
În noua reglementare, în art. 4 alin H.G. 1395/2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2011, se prevede: (6) În cazuri excepționale, atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate județului/municipiului București prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație.
Acest text de lege reprezintă o noutate pentru legislația în materie întrucât dă dreptul direcțiile generale ale finanțelor publice județene să facă redistribuiri ale sumelor nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări de ale bugetului de stat.
Mai mult decât atât ulterior a fost introdus art. 62 H.G nr. 926/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2011 care prevede: "62) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (61), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.";
Prevederile din hotărârile de guvern privitoare la modalitatea de finanțare a unităților de învățământ au fost preluate și în noua lege a educației Legea 1/2011 care prevede la art. 104 alin. 5 că "Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București";
Pe fondul cauzei învederează următoarele:
C. local al municipiului B. M. nu are calitatea de angajator și nu poate aloca fonduri unităților de învățământ decât în limitele fondurilor care le- au fost acordat de către D. G. a F. P. M. .
În sensul prevederilor Legii 53/2003, Codul muncii, în temeiul art. 14 alin (11. prin angajator se înțelege "persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă";.
În situația de față contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității de învățământ în calitate de angajator și persoanele reprezentate de reclamant în calitate de angajați
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 5 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, conform căruia "angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general";, dar și dispozițiile art. 20 din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4925/2005 prin care este prevăzut faptul că, directorul scolii, în calitate de angajator, încheie contractele individuale de muncă cu personalul angajat.
În plus, unitățile de învățământ au personalitate juridică, conform art. 7 alin 8 si 9 din Legea 84/1995 și ale art. 19 din Legea 1/2011, calitate care le permite încheierea contractelor individuale de muncă.
În privința alocării fondurilor necesare plății diferențelor salariale precizează că obligația de plată a salariilor revine angajatorului care este unitatea de învățământ. în situația în care aceasta din urmă nu deține fondurile necesare ea se adresează primarului care este ordonatorul de credite de la nivelul unității administrativ teritoriale care la rândul lui apelează la D. G. a F. P.
M. .
Potrivit prevederilor art. 104 alin. 5 din Legea 1/2011 a educației naționale
"Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București";.
Finanțarea de bază cuprinde potrivit art. 104 alin 2 lit. a din Legea 1/2011
"cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora";.
În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 3 din H.G. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat,
finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012 prevăd că "Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2012, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.
Așa cum rezultă din textele de lege mai sus invocate direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt ordonatori principali de credite cu privire la fondurile destinate cheltuielilor cu salariile ale unităților de învățământ.
În situația în care unitatea de învățământ nu dispune de fonduri necesare acoperirii sumelor destinate cheltuielilor cu salariile acestea se pot adresa direcției generale ale finanțelor publice județene pentru acoperirea acestor sume după procedura prevăzută la art. 5 alin. 4 din H.G. 1274/2011 potrivit căreia "In cazuri excepționale, inclusiv cele prevăzute la art. 4 alin. (6), atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) sau nu asigură plata cheltuielilor prevăzute Ia art. 1 alin. (4) la unele unități de
învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate județului/municipiului București prin legea bugetului de stat pe anul 2012, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație";.
Mai este important de arătat că potrivit art. 5 alin. 6 din H.G. 1274/2011
"Redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (4) și (5), conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
Așa cum rezultă din coroborarea alin. 4 și 6 din H.G. 1274/2011 direcțiile generale ale finanțelor publice județene pot modifica bugetele inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.
În concluzie C. Local al M. B. M. nu poate fi obligat să aloce sumele necesare destinate cheltuielilor ale unităților de învățământ întrucât acesta este doar un intermediar în circuitul fondurilor de la D. G. a F.
P. M. spre unitățile de învățământ.
Pentru considerentele mai sus enunțate solicită admiterea recursului formulat cu consecința respingerii acțiunii formulate împotriva C. ui Local B.
M. . În drept: art. 304, pct.6, 7, 8, 9, art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat de pârâtul P. M. B. M.
, s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii îndreptată împotriva acestuia, pentru nelegalitatea alocării din bugetul propriu a sumelor solicitate.
În susținerea acestei excepții, recurentul se prevalează de dispozițiile art. 21, art. 77 din Legea nr. 215/2001 - Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cu referire tot la excepția lipsei calității procesuale pasive a P. ui municipiului B. M., mai arată că, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă.
Cum între reclamantul S.L.I.M.M. în numele membrilor săi de sindicat și pârâtul C. Local B. M. nu există nici un raport juridic de genul angajat - angajator sau unitate de Î. - unitate administrativ-teritorială rezultă faptul că pârâtul C. Local nu are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se
solicită plata drepturilor salariale pentru cadre didactice, o astfel de calitate având - o doar angajatorul.
De asemenea, recurentul reia aceleași motive de recurs precizate prin recursul declarat de C. Local al M. B. -M., referitor la prevederile cuprinse în HG nr. 1618/2009, HG nr. 1395/2010, Legea nr. 1/2011 - Legea învățământului.
De asemenea precizează că, în sensul acoperirii unor sume specifice finanțării de bază similare obiectului prezentei cauze, a fost adoptată HG nr. 1204/2012 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele județe, care prevede faptul că, Guvernul prin M. F. alocă bani, în speță chiar pentru județul M., în vederea finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile, alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege.
Potrivit art. 2 din HG nr. 1204/2012: - "(1) Sumele alocate se repartizează pe comune, orașe și municipii, prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. "(2) Inspectoratele școlare comunică direcțiilor generale ale finanțelor publice sumele repartizate pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat. (3) Alocarea sumelor va conduce la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
Nu există temei legal în baza căruia autoritatea locală să asigure din surse proprii sumele precizate, raportat la faptul că, legea prevede expres că, sumele de această natură se alocă din bugetul de stat.
Pentru considerentele mai sus enunțate, solicită admiterea recursului formulat cu consecința respingerii acțiunii formulate împotriva P. ui municipiului B. M. .
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 mai 2013 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M.
a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, prin care s-a respins cererea de chemare în garanție a pârâtului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
D. G. a F. P. M. fiind o structură organizatorică subordonată M. ui F. P., corect a reținut Tribunalul Maramureș că sunt aplicabile considerentele pentru care s-a pronunțat Decizia în interesul legii nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care se stabilește că în aplicarea art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și a art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaților de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la care cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din
învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.
Aparent, pârâtul C. Local B. M. a invocat noi dispoziții legale care să întemeieze cererea de chemare în garanție, în comparație cu cele reținute în decizia în interesul legii invocată.
Se constată însă că, în fapt, prin aceste prevederi legale, citate în cuprinsul cererii de recurs (art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010, art. 62H.G nr. 926/2011 pentru
completarea H.G. nr._ ), nu se reglementează decât posibilitatea ca direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, să efectueze redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, destinate pentru plata drepturilor salariale în cadrul unităților de învățământ.
Prin urmare, tot în cadrul bugetului aprobat la nivel local se fac aceste redistribuiri, iar, după cum se arată în decizia în interesul legii citată că
"Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță (…). Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006";.
Se constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cererii de chemare în garanție îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a Județului M., chiar întemeiată pe noile dispoziții legale invocate, întrucât acestea nu instituie o obligație în ce privește redistribuirea, ci o facultate de a o dispune, evident, condiționat de existența unor excedente la alte unități de învățământ, așa cum reiese din partea finală a dispozițiilor art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010: "(…) pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație";, coroborat cu prevederile introduse de H.G. nr. 926/2011, anume, art. 61: "în situația în care cazurile prevăzute la alin. (6) se identifică între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ- teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
Conform art. 62: "Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (6^1), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
Prin urmare, critica recurentului C. Local al M. B. M. nu este întemeiată.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de_ ), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și
contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale "veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât
C. Local al M. B. M., reiese potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Așadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul recurent are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
P. municipiului B. M. este ordonator principal de credite, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiul B. M., potrivit art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanțatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale, care reglementează drepturile salariaților, la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu au calitatea de angajatori ai reclamanților nu prezintă nicio relevanță, întrucât, așa cum s-a subliniat anterior, aceștia au fost chemați în judecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului reclamanților, cei din urmă solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. În același sens, nu se poate reține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, pentru a atrage incidența art. 304 pct. 6 C.proc.civ.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, va respinge ca nefondate recursurile pârâților C. Local al M. B.
M. și P. M. B. M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. Local B. M. și P. M. B. M. împotriva Sentinței civile nr. 515 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECATORI
C.
M. S.
-C.
B.
I. -R. M.
G.
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: H. D. M.
