Decizia civilă nr. 3101/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3101/R/2013
Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. "; SA împotriva sentinței civile nr. 1931 din 6 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanții intimați DS și H. M., precum și pe intimata pârâtă S. C.
M. SA - S. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamanții au formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 6 iunie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1931 din 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";- S.A..
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții DS și H. M. în contradictoriu cu pârâta pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";-S.A. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";-S.A - S. T.
și în consecință:
Pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a celor 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului, sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății.
Pârâta a fost obligată, la plata către reclamanți a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel prima instantă a retinut cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, cererea în vederea soluționării unui
conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune. În conformitate cu prevederile art. 229 din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, prin contractul colectiv de muncă se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile
de muncă.
Prin urmare, în situația în care contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, termenul de prescripție în care se poate solicita acordarea acestor drepturi de către angajat nu poate fi decât cel de 3 ani reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
Instanța a constatat că nu pot fi primite apărările pârâtei în susținerea excepției prescripției invocate, în sensul aplicabilității tuturor clauzelor contractului colectiv de muncă a termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din același act normativ, întrucât ar lipsi de obiect dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a-d din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei
, instanța a reținut în fapt că reclamanții DS și H.
M. au fost angajații pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe durată nedeterminată, până în luna martie 2010 când au fost disponibilizați ca urmare a unor măsuri de concediere colectivă, astfel cum a reieșit din deciziile de concediere nr. 4A_ /_ și nr. 4A_ /_ (f. 8- 10, 20-22).
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, înregistrat la M.M.F.E.Ș. sub nr. 722/03/_, la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate, iar, în conformitate cu alin. 2 lit. a al aceluiași articol, prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului.";
Potrivit dispozițiilor le art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziții în vigoare la data la care s-a născut dreptul pretins prin acțiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel, astfel că se impune concluzia că acesta a fost aplicabil și în cazul societății pârâte.
Art. 243 alin. 1 și 2 din C. muncii prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța a reținut că art. 80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010 a fost aplicabil situației reclamanților din cauza de față și a creeat în sarcina pârâtelor obligația de a acorda acestora drepturile salariale constând în 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii.
Cât privește măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9/2010 și de care au beneficiat reclamanții, invocate de către pârâte ca fiind de natură a dovedi netemeinicia pretențiilor obiect al cauzei de față, instanța a reținut că
această împrejurare nu a fost de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Astfel, instanța a reținut că aceste susțineri ale pârâtelor au fost în contradicție cu prevederile art. 67 din Codul muncii, potrivit cărora salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";.
Ori, astfel cum reiese din acest ultim articol menționat, legiuitorul nu a exclus ca, o persoană aflată într-o situație precum cea a reclamanților de a fi concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, să beneficieze atât de compensații legale, cât și de compensații prevăzute și acordate în temeiul unor contracte colective de muncă.
Prin urmare, deși reclamanții au beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9/2010, aceștia au fost îndreptățiți în baza textului legal menționat și la acordarea celor șase salarii compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanți și le-a obligat pe pârâte să le achite acestora cele 6 salarii compensatorii prevăzute de art.80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2008-2010.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pe pârâtă, la plata către reclamanți a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial probat în cauză cu chitanța nr. 22/_ (f. 45).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T.
DE M. "C. M. "; SA solicitând
admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate, în temeiul art.304 pct.8,9 C. pr. civilă, și rejudecând cauza, respingerea acțiunii intimaților DS și H. M. .
În motivarea recursului, recurenta a arătat că critică soluția instanței cu privire la interpretarea actului dedus judecații.
Referitor la acordarea celor 6 salarii de bază brute ca urmare a concedierii, arătă instanței că deciziile de concediere emise de către S. C. M. SA, au avut ca temei, în ceea ce privește masurile de protecție socială prevederile OG nr.9/2010 privind masuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Acest act normativ reglementează masurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar și filialele acestora.
Art.7 din Decizia de concediere prevede că "În conformitate cu prevederile OG 9/2010, publicata în MO 70/_, Partea I, persoanele disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a restructurării și reorganizării, beneficiază de următoarele drepturi:
La data încetării contractului individual de muncă, o sumă egală cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi;
Indemnizație de șomaj stabilităconform reglementarilor în vigoare;
Venit lunar de completare stabilit odată cu indemnizația de șomaj corespunzător vechimii în muncă, calculat potrivit prevederilor art.8 alin. l și 2 din OG. 9/2010.
Venit lunar de completare acordat după expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj, calculat potrivit prevederilor art.8 alin.3 din OG nr.9/2010."
Prin instituirea acestor masuri concrete de protecție socială ca urmare a OG nr. 9/2010 s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, conform principiului specialia generalibus deroqant fiind inadmisibilă cumularea acestora.
Obiectivul principal al protecției sociale îl constituie diminuarea consecințelor unor riscuri asupra nivelului de trai al unor segmente ale populației, fiind un domeniu susținut material de stat, politicile de protecție socială fiind formulate și fundamentate, astfel încât să se poată asigura realizarea restabilirii sau menținerii unor echilibre între sectorul public și cel privat, între protecție și autoprotecție, între nevoi și resurse.
OG nr.9/2010, ca instrument distinct al politicii statului în domeniul protecției sociale, instituie măsuri speciale pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării în domeniul feroviar, având caracter de normă
juridică specială în raport cu celelalte prevederi.
Prin decizia nr.223/2006 Curtea Constituționala a precizat că plata compensatorie nu constituie un drept constituțional și că legiuitorul dispune de marja necesară pentru a stabili masuri de protecție socială. Ori prin OG 9/2010 și HG 155/2010, legiuitorul a stabilit drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective, fiind prevăzute în mod expres la art.7 din actul normativ, precum și în decizia de concediere emisă pe seama reclamanților, drepturi suportate din bugetul asigurărilor sociale.
Invocă și decizia nr.1280 din_ a Curții Constituționale, în care se arata că"încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie", în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale". În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente.
Concluzionând, solicită să se rețină faptul că intimații sunt beneficiarii măsurilor instituite de OG 9/2010, respectiv a drepturilor prevăzute de art.8 alin.3, așadar, prin urmare aceasta nu poate beneficia și de drepturile prevăzute de art.80 din CCM la nivel de Ramură transporturi pe anii 2008-2010, fiind vorba de compensații de aceeași natura.
Față de considerentele arătate solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, respectiv Sentința civila nr.1931/_, și rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate de către DS și H. M. .
Reclamanții intimați DS și H. M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate în totalitate.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente
:
Potrivit prevederilor art.80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.722/2008, contract care se aplică și la nivelul S. C. M. SA, potrivit anexei 5 a contractului, la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera "a"; fiind prevăzută
situația în care desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Potrivit art. 241 alin.1 litera c din Codul muncii, în forma în vigoare în anul 2010, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, astfel că acest contract colectiv de muncă se aplică și în privința angajaților pârâtei.
Este necontestat în cauză faptul că reclamanții au fost concediați din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana acestora urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurarea și reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamanților era în vigoare OG nr.9/2010, în forma sa inițială, prin care au fost prevăzute măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Astfel în art. 7 al acestui act normativ era prevăzut: a) dreptul salariatului concediat urmare a unei concedieri colective de a beneficia de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea; b) dreptul la indemnizație de șomaj; c) dreptul de a beneficia de un venit lunar în completare, cuantumul și durata acordării venitului în completare fiind prevăzute în art.8.
În deciziile de concediere privind pe reclamanți s-a făcut mențiunea că reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute în OG nr. 9/2010, respectiv: o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010; indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare, însă din dispozițiile art.18 din OG nr.9/2010 Curtea reține că sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, iar din dispozițiile art. 21, coroborat cu cele ale art. 8, rezultă că aceste drepturi sunt plătite de Agențiile de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Recurenta a susținut că prin OG nr. 9/2010 s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Ramură T. uri, iar pe de alta parte, că aceste norme de protecție socială au o forța juridică superioara celor la nivel inferior cuprinse în CCM și își produc efectele ca atare.
Curtea apreciază ca fiind nefondate aceste susțineri ale recurentei având în vedere că potrivit prevederilor art. 67 din Codul muncii salariații concediați din motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Cum prin OG nr. 9/2010 nu s-a instituit nici o derogare expresă de la aceste prevederi legale, Curtea nu poate reține interpretarea recurentei în sensul că acest act normativ ar cuprinde exhaustiv măsurile de protecție socială de care puteau beneficia reclamanții ca urmare a concedierii și ar înlătura de la aplicare prevederile contractului colectiv de muncă menționat prin care se instituie dreptul acestora la o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate din resursele financiare ale angajatorului.
Pe de altă parte, Curtea constată că nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor legale invocate de recurentă, respectiv art.162 al.3 din Codul Muncii republicat și art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, întrucât prevederile legale respective sunt incidente doar în cazul personalului instituțiilor bugetare,
pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a statuat instanța de fond în sensul că, chiar dacă reclamanții au beneficiat de drepturile prevăzute de art. 7 din OG nr. 9/2010, aceștia sunt îndreptățiți și la compensațiile prevăzute de contractul colectiv de muncă menționat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU AECSTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. "; SA împotriva sentinței civile nr. 1931 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
D.
C.
G.
N.
M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: A. M. I.
