Decizia civilă nr. 2878/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2878/R/2013
Ședința publică din data de 29 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SS D. Î. T. împotriva sentinței civile nr. 9065 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați Ș. DE A. ȘI M. G., C. LOCAL G. și P. MUNICIPIULUI G. ,
având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Cluj, S.
S. D. Î. T., pentru membrii de sindicat: C. L. și Buzan M.
, a chemat în judecată pe pârâții: Ș. DE A. ȘI M. G., C. LOCAL G. și P. MUNICIPIULUI G., solicitând obligarea acestora la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată, sume actualizate in funcție de rata inflației la data plății.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că neplata celui de-al treisprezecelea salariu aferent anului 2010 echivalează cu desconsiderarea principiului neretroactivității legii și a art.1 din Protocolul adițional nr.1 CEDO, cu privire la noțiunea de "bun";.
În drept, s-au invocat prevederile art.268 al.1 lit.c Codul muncii, art.25 din Legea nr. 330/2009, art.1 din Protocolul adițional nr.1 CEDO.
În probațiune, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.9065 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj,
s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SS din Î. T. în contradictoriu cu pârâții Ș. de
A. și meserii G., C. local G. și P. municipiului G. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Astfel cum reiese din adeverințele nr.99/_ și 100/_, reclamanții
L. și Buzan M. sunt angajați ai pârâtei S. de A. și M. G. .
Prin acțiunea de față se solicită obligarea pârâților la acordarea premiului anual aferent anului 2010.
Acordarea premiului anual a fost reglementată de art. 25 din Legea nr.
330/2009, după cum urmează:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul ".
La data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 din acest act normativ, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului prevăzut la alin.1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar prin art.39 lit. w, de la data
intrării în vigoare a acestei legi, a fost abrogată Legea cadru nr.330/2009.
Așa cum rezultă din prevederile art.46 din Legea nr.284/2010, această lege a intrat în vigoare de la data de_, cu excepția art.34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.
Pentru salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost adoptată Legea nr.285/2010, în vigoare cu data de_, care la art.8 prevede că: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";. Așadar, s-a reținut că legiuitorul a prevăzut în mod expres că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
Referitor la principiul neretroactivității legii civile, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, "plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul". Prin urmare, s-au reținut ca fiind eronate susținerile reclamanților, în sensul că prin dispozițiile legale a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile. Dimpotrivă, conform acestor dispoziții legale, dreptul salariaților de a primi premiul anual s-a născut începând cu data de 1 ianuarie a anului următor perioadei pentru care s-a acordat premiul și nu anterior acestei date.
S-a constatat, astfel, că dreptul reclamantilor de a încasa premiul anual aferent anului 2010 nu se putea naște înainte de_, dată la care era în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w, a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009, inclusiv art.25 care prevedea acordarea premiului anual, precum și Legea nr. 285/2010, care, astfel cum s-a arătat mai sus, prevede că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând
cu luna ianuarie 2011. În consecință, s-au constatat ca fiind neîntemeiate susținerile referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii civile.
În ceea ce privește susținerea reclamantilor în sensul că privarea de acordarea dreptului salarial solicitat prin acțiune, respectiv a premiului anual aferent anului 2010, încalcă art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a reținut că angajatorul nu a acordat premiul anual aferent anului 2010 întrucât dispozițiile legale care reglementau acest drept au fost abrogate prin lege.
Instanța a constatat că Legea nr.284/_ a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.1658/_ a Curții Constituționale, s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 alin. (2), art. 4, art. 10 alin. (1), art. 14, art. 22 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și art. 37 alin. (1) și (3) din lege sunt constituționale";.
De asemenea și Legea nr. 285/_ a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.1658 /_ a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din
lege sunt constituționale.
Mai mult, s-a reținut că, prin decizia nr. 1615/2011, Curtea constituțională a arătat, cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintã drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodatã, sã instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bazã, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cãrora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. S-a mai reținut cã nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamã încetarea acordãrii unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu a fost incident art. 41 din Constituție, care garanteazã salariaților dreptul la salariu.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin.2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin.1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și altor contribuții, sau a amenzilor.
Curtea europeană a drepturilor omului a statuat că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).
De asemenea, cu privire la "speranța legitimă";, s-a reținut de Curtea europeană ca reprezentând un "bun";, în sensul primei reguli a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă sau atunci când, din
cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenția Guvernului prin ordonanțe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului.
Așadar, o creanță cum este cea privind un drept salarial, poate reprezenta un bun numai în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern. Ori, în condițiile în care în dreptul intern s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, fiind abrogate dispozițiile legale care reglementau acordarea premiului anual, sumele de care reclamanții au fost privați nu au reprezentat un bun în sensul art. 1 din Protocol, o astfel de creanță neavând o bază suficientă în dreptul intern.
Mai mult, tribunalul a reținut că, pentru ipoteza în care s-ar putea considera întemeiate susținerile reclamanților potrivit cãrora neplata premiului anul aferent anului 2010 ar conduce la nașterea unui drept de creanțã, creanțã ce reprezintã un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apãrarea drepturilor omului și a libertãților fundamentale, Curtea Constituționalã a arătat, în cuprinsul deciziei nr. 115/2012, că obligația de platã a unor sume de bani reglementatã prin lege se constituie într-un drept de creanțã al angajatului asupra angajatorului, însă, asupra acestui aspect, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a arãtat, de pildã în Hotãrârea din 8 noiembrie 2005, pronunțatã în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, cã ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plãtite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificãrile legislative corespunzãtoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legalã în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevãzute de lege sunt îndeplinite, autoritãțile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea Constitutionala a constatat cã legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 sã fie avute în vedere la stabilirea majorãrilor salariale ce se acordã în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bazã a angajatului, potrivit reglementãrilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintã o creanțã certă, lichidã și exigibilã a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmã, modificatã fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzãtor, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
S-a mai reținut că nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogatã, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului urmãtor perioadei pentru care se acordã premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de platã, astfel cã legiuitorul poate sã reglementeze o modalitate de platã eșalonatã care sã satisfacã și sã menținã un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauzã, și, pe de altã parte, interesul public sub aspectul gestionãrii resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.
Totodatã, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgențã a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor mãsuri
financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobatã cu modificãri și completãri prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarialã din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bazã, este acordatã și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în platã același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales sã nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea Constituțională a arătat cã nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate private, respectiv că nu se poate reține nici încãlcarea principiului neretroactivitãții legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizeazã efectele juridice stinse ale unui raport juridic nãscut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilã constatarea încãlcãrii principiului neretroactivitãți legii.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SS D. Î. T.
, în numele membrilor săi de sindicat, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond neexercitându-și rolul activ prevăzut de art. 129 C.pr.civ., în prezenta cauză.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenții arată că sentința la recurată este în mod evident pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 25 din Legea nr. 330/2009, a art. 8 din Legea nr. 285/2010, a art. 6 alin. (1) teza a II-a cod civil si a art. 1 alin. (5), art. 15 si art. 20 din Constituția României.
Astfel, se consideră că neplata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010 echivalează cu desconsiderarea principiului neretroactivității legii, consacrat de Codul civil (art. 1) din forma în vigoare la data nașterii dreptului, respectiv de art. 6 alin. (1) din noul Cod civil) si de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Se arată că, în condițiile în care dreptul în cauză, aferent anului 2010, a fost prevăzut de legislația în vigoare pe tot parcursul anului respectiv, fiind deci un drept câștigat, acesta nu poate fi desființat retroactiv, printr-un act ulterior. Actele normative în vigoare în anul 2011 nu pot desființa drepturi aferente anului 2010, deci anterioare intrării lor în vigoare. În consecință, ele nu sunt aplicabile în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010, astfel cum a fost acesta consfințit si reglementat prin art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Se mai invocă faptul anulată în anul 2011 a plății dreptului nu este de natură a înlătura dreptul reclamanților de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010, întrucât, până la data de_, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare, astfel că trebuie să își producă efectele juridice în vederea cărora au fost edictate.
Recurenții mai arată că, prin respingerea cererii si validarea neplății premiului anual aferent anului 2010 este evident că judecătorul fondului a ignorat si prevederile art. 20 alin. (1) din Constituția României și, pe cale de consecință, documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte.
Se mai invocă prevederile art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale, raportat la jurisprudența din țară, în miile de dosare având ca obiect plata diferențelor
salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, în care s-a reținut că noțiunea de «bunuri», în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, cuprinde atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe, al căror titular demonstrează că acestea au o bază eficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin «o speranță legitimă» în exercitarea efectivă a dreptului său". Se consideră că, în același sens s-a pronunțat inclusiv Î. Curte de C. si Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. 3/_, pronunțată în recurs în interesul legii.
Recurenții consideră că situația din prezenta speță este identică: așa cum salariile personalului didactic calculate conform Legii nr. 221/2008 au fost considerate "bun" în sensul art. 1 din Protocol, pentru identitate de rațiune, și premiul anual aferent anului 2010, reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009 este un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional.
Astfel, se consideră că premiul anual aferent anului 2010 are natura juridică a unui drept de creanță, protejat de art. 1 din Protocolul Adițional. Se mai arată că membrii de sindicat aveau o speranță legitimă cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la încasarea premiului anual, apărată, de asemenea, de protocol.
Recurenții mai susțin că, în virtutea respectării principiului statului de drept si al principiului constituțional consacrat la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, pentru eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor drepturi pur formale, plata premiului anual aferent anului 2010 este necesară, pentru ca dreptul personalului din sectorul bugetar să nu devină doar o obligație lipsită de conținut.
Se mai arată că judecătorul fondului a ignorat complet dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, raportate la art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Recurenții arată că, în raport de art.25 din Legea nr. 330/2009, premiul anual aferent anului 2010 a fost calculat ținându-se cont de respectarea tuturor condițiilor de acordare detaliate textul de lege, aplicate individual fiecărui bugetar în parte, după care însumând toate aceste premii anuale individuale, s-a obținut o sumă totală al cărei cuantum "a fost" avut in vedere pentru a se face o anticipare/preconizare, altfel spus o antecalculatie, cu privire la un cuantum bănesc cu care urmau a se face una sau mai multe majorări ale salariului de bază, în anul 2011.
S-a arătat astfel că este evidentă restrângerea unui drept civil sub condiția promisiunii de acordare pe viitor a unei contraprestații, obligatoriu echivalentă si aplicată nediscriminator fiecărui bugetar în parte, însă, în fapt, aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, deoarece "majorările salariale de 15%" dispuse prin art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 285/2010, care au fost acordate începând cu luna ianuarie 2011 personalului din sectorul bugetar, nu au cuprins și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 ce li se cuveneau reclamanților.
Aceasta rezultă cu claritate din expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010- pct. 1 din secțiunea 2-, modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege, în sensul că pentru a calcula exact suma rezultantă din premiile anuale aferente anului 2010, anul trebuia sa se fi împlinit, precum și din faptul că termenul "majorare" din textul art. 1 al Legii 285/2010 diferă - ca și înțeles/aplicare/efecte - de termenul "majorare" regăsit în cadrul art. 8 din aceeași lege.
Se mai arată că judecătorul fondului nu și-a exercitat nici rolul activ, în conformitate cu dispozițiile art. 129 C.pr.civ., în condițiile în care a ignorat prevederile invocate la primul motiv de recurs, precum si faptul că, majorările
salariale a căror acordare a reprezentat condiția neplății premiului anual, nu s-au acordat.
În drept, se invocă disp.art. 304 pct. 9 și art. 3041, art. 312 Cod procedură civilă, ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, ale art. 6 alin.1 teza a II-a Cod civil, ale art. 1 alin. 5, art. 15 si art. 20 din Constituția României raportate la art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art.28 din Legea nr. 62/2011.
În recurs, intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de SS D. Î. T.
, în numele membrilor de sindicat menționați prin acțiune, în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat,
pentru următoarele considerente:
Se reține că la data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat reclamanții-recurenți au apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere faptul că, în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză nici faptul că dreptul recurenților la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu-i mai îndreptățeau la acordarea acestuia.
În ceea ce privește ingerința Statului în dreptul reclamanților la un "bun"; în sensul Convenției și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din Constituția României, prin raportare la art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și a art. l din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reține că în speță s-ar fi încălcat principiul proporționalității măsurii, reclamanții nefiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
În ceea ce privește rolul activ al judecătorului, se reține că prima instanță a soluționat cauza cu respectarea acestui principiu, obiectul cauzei constituindu-l plata premiului anual pentru 2010, drept al salariaților bugetari cu privire la care legiuitorul a prevăzut expres, prin actul normativ anterior menționat, că nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011.
De altfel, prin decizia nr.115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și
să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art.
8 din Legea nr.285/2010
-, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza final ă din Legea -cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.533
din 28 noiembrie 2011
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009
,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea art. 11 di n Ord onanța de urgență a
Guvernului nr.37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011
, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri
financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate
în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din
11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.";
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul, disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, să se respingă recursul formulat de SS D. Î. T.
, în numele membrilor de sindicat menționați prin acțiune și să se mențină sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SS D. Î. T., în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr.9065 din_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2ex./_
Jud.fond: A. M. I.
