Decizia civilă nr. 3123/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3123/R/2013
Ședința publică din data de 19 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul U. J.
A S.
L.
D. Î. B. -N. în numele și pentru membrul de sindicat M.
D.
-G., împotriva sentinței civile nr. 868/F din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr._, privind și pe pârâții G. CU
P. P. "C. CU P. "; B. - G. CU P. P. "T. V. "; B.
, C. LOCAL B. ȘI I. P. UI B., având ca obiect drepturi bănești
- diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 iunie 2013 pârâta-intimată G. cu P. P. "C. cu P. "; B. a depus la dosar, prin registratura instanței, un înscris prin care se aduce la cunoștință faptul că diminuarea salarială de 25% a indemnizației aferente concediului de odihnă al recurentei, s-a operat pentru perioada 1 iulie 2010 - 31 august 2010.
Se constată că prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 868/F/_ a Tribunalului B. -N., s-a admis ca fiind întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamantul U. J. A S. L. D. Î. B. -N., în numele și pentru membru de sindicat M. D. G. , împotriva pârâților G. CU P. P. "C. CU P. "; B. , pentru G. cu P. P. T. V. B., C.
LOCAL AL M. B. și P. M. B. și, în consecință:
- a fost obligată pârâta G. CU P. P. "C. CU P. "; B., pentru G. cu P. P. T. V. B., să calculeze indemnizația pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de_ și_, fără aplicarea diminuării de 25%, prevăzută prin Legea nr. 118/2010 și să plătească
membrului de sindicat anterior arătat diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată.
S-a respins acțiunea pentru perioada anterioară și ulterioară datei de _
, ca neîntemeiată.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. B. și P. M.
B. să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței de indemnizație anterior menționată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență:
Întrucât a existat practică judiciară neunitară cu privire la litigiile având ca obiect cererile personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizației de concediu aferente anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, prin Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 822 din 21 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că "dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din
învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";
Potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.
În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "în cauză sunt aplicabile actele normative cu caracter special, mai precis art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, și pct. 21-26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ :
Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._ …";
S-a mai reținut că "în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a
indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.";
"Chiar dacă art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu conține o referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă a personalului din învățământ, aceasta este strâns legată prin modul de calcul de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare lună calendaristică în care se efectuează concediul de odihnă, drepturi salariale pentru care diminuarea de 25% se aplică în mod indiscutabil.
Pe de altă parte, pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, prevede faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ.
Ca atare, indemnizația de concediu de odihnă se acordă pentru perioada în care acesta se efectuează, iar nu pentru perioada în care s-a prestat activitate și s-a primit salariu.";
Totodată, analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă, s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 reclamanții nu erau beneficiarii unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanții ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestora este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
"În cauza de față, în raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, nu se poate aprecia că reclamanții dețineau un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
Prin urmare, indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, trebuia diminuată de 25%.
În prezenta speță, tribunalul a reținut că membru de sindicat face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar 2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă la data de 16 iunie 2010 și indemnizația de concediu cuvenită pentru lunile iulie și august i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, începând cu data de 1 iulie 2010.
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că pentru lunile iulie și august 2010 în care reclamantul/ta s-a aflat în concediu de odihnă acesteia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât pe de o parte, Legea nr. 118/2010 nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Așa cum a statuat și ÎCCJ, tribunalul reține că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din Legea nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin Legea nr. 1/2011.
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
Practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu cuvenită reclamantului/tei coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-a achitat indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în
vigoare a Legii nr.118/2010,_, suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
Analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă: Hotărârea din 19 aprilie 200, Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza M. u contra României, Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva României Hotărârea din 8 decembrie 2009, tribunalul reține că reclamantul/ta nu avea un "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010..
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că membrul de sindicat ar avea un "bun" în sensul Convenției, se apreciază că ingerința statului asupra bunului acestuia este conformă celei de-a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului(Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39, Hotărârea din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra Ciprului, paragraful 44.
Prin urmare, indemnizația de concediu aferentă concediului efectuat anterior datei de_ se cuvine în întregime, nediminuată, întrucât legea nu retroactivează iar începând cu data de_ indemnizația de concediu trebuia diminuată cu 25%.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 250/1992, republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010, se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
D. adeverința și adresa emise de unitatea de învățământ, membrul de sindicat a intrat în concediu de odihnă la data de 16 iunie 2010 iar indemnizația de concediu pentru lunile iulie și august 2010 i-a fost diminuată cu 25%, reducerea aplicându-se începând cu data de 1 iulie 2010.
Cum dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 au intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, tribunalul a reținut că unitatea de învățământ pârâtă în mod nelegal a aplicat reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, indemnizației de concediu cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de_ și_ .
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant/tă în sensul că și a fost obligată unitatea de învățământ pârâtă să calculeze indemnizația pentru concediul de odihnă efectuat anterior
datei de_, respectiv în zilele de_ și_, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută prin Legea nr. 118/2010 și să plătească diferența dintre
indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată și va fi respinsă acțiunea pentru restul perioadei în care a fost efectuat concediul de odihnă.
Se reține că art. 167 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele menționate) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, iar P. unității administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
În consecință, în baza dispozițiilor legale menționate, pârâții C. local și P. au fost obligați să aloce fondurile necesare plății diferenței de indemnizație la care este îndreptățit membrul de sindicat.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs U. J. A S. L.
D. Î. B. -N., în numele și pentru membrul de sindicat M. D. G.
, solicitând modificarea ei în sensul admiterii în întregime a acțiunii și în consecință, obligarea unității școlare la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente diminuării cu 25%; plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010; obligarea consiliului local și a primarului la asigurarea finanțării pentru plata sumelor de bani solicitate.
În motivarea recursului, s-a susținut că în mod greșit și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada anterioară datei de_ și pentru perioada ulterioară datei de_ .
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediul de odihnă în temeiul art. 103 lit.a) din Legea nr. 128/1997, acordarea concediului de odihnă fiind reglementată atât de prevederile Contractului Colectiv de Muncă unic la Nivel Național, de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Î., cât și de HG nr. 250/1992.
Membrul de sindicat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010 când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, astfel că diminuarea indemnizației de concediu cu 25% s-a aplicat abuziv.
De asemenea, s-a susținut că aplicarea diminuării s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Art.145 din Codul muncii (art. 150 după republicare) prevede că salariații beneficiază de indemnizația de concediu cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar art. 29 alin. (4) din CMC unic la nivel de ramură de învățământ dispune că indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel upuțin 10 zile înainte de plecarea în concedul de odihnă.
La data la care ar fi trebuit calculată și plătită indemnizația de concediu, salariul era cel stabilit prin Legea nr. 330/2009, dată la care Legea nr. 118/2010 nu exista nici din punct de vedere tehnic.
Chiar dacă plățile au fost întârziate din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, neexistând posibilitatea legală de a invoca Legea nr. 118/2010, înaunte de publicarea ei în Monitorul Oficial.
Legea nr. 118/2010 și Legea-cadru nr. 330/2009 nu cuprinde prevederi referitoare la indemnizațiile pentru concediile de odihnă sau la cuantumul acestora.
În final, s-a susținut că în speță au fost încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de "bun"; îmbracă în situația de față natura unui drept patrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (Cauza Buchen contra Cehiei); dreptul la indemnizația de concediu fiind grav afectat de măsura diminuării lui cu 25%. Întrucât
salariatului la idnemnizație constituie un drept de propreitate în sensul Convenției și a protocoalelor adiționale la aceasta, reducerea cuantumului prin diminuarea cu 25% reprezintă o expropreire ce violează principiile fundamentale ale Convenției.
Mai mult decât atât, a fost încălcată și "speranța legitimă";, întrucât prin măsura dispusă prin actul contestat, dreptul salariatului la o coerență și siguranță legislativă devine iluzoriu.
Recursul este nefondat.
Dacă la începutul soluționării acestui tip de cauze a existat o practică
judiciară neunitară în privința faptului dacă diminuarea cu 25% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 118/2010 s-ar aplica sau nu și indemnizațiilor pentru concediile de odihnă și în caz afirmativ data de la care se aplică diminuarea, în prezent practica judiciară este unanimă în a considera că diminuarea cu 25% prevăzută de textul legal citat se aplică și indemnizațiilor pentru concediile de odihnă efectuate de personalul bugetar începând cu data de 3 iulie 2010, când a intrat legea în vigoare.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2010, stabilind că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010, raportat la art. 150 C.m., art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 și art. 7 din HG nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Conform art. 329 alin. (3) teza II-a C.pr.civ. "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe";. Dacă judecătorul învestit cu soluționarea unei cauze nu ține cont de dezlegările date de instanța supremă cu privire la aspectul că diminuarea cu 25% se aplică și indemnizațiilor personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, pentru concediile sau părțile din concediile de odihnă efectuate începând cu data de 3 iulie 2010 când a intrat în vigoare legea, judecătorii ar fi pasibili de aplicarea față de ei a sancțiunilor disciplinare.
Față de statuările instanței supreme, orice discuție în legătură cu obligativitatea calculării și plății indemnizațiilor pentru concediul de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare potrivit art. 150 C.m., sau cel puțin 10 zile lucrătoare
anterioare plecării în concediul de odihnă conform art. 29 alin. (4) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Î., devine superfluă. Supuse controlului de constituționalitate, dispozițiile art. 1 din Legea nr.
118/2010 au fost considerate constituționale prin deciziile nr. 872/2010 și nr. 874/2010.
Este adevărat că potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, consacrând prin textul legii fundamentale, principiul neretroactivității legii civile, numai că în speță s-a admis în parte acțiunea pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010 când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, diminuarea idemnizației cu 25% rămânând valabilă numai pentru zilele de concediu efectuate începând cu data de 3 iulie 2010, și nu pentru perioada anterioară, astfel că nu este vorba de o aplicare retroactivă a legii, așa cum se susține în mod eronat în motivele recursului.
D. perspectiva dreptului comunitar, de asemenea nu se poate reține că în cauză ar fi fost încălcate sau neglijate prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță nu se poate vorbi de un
"bun"; și nici măcar de o "speranță legitimă";, câtă vreme nu s-a stabilit un drept de creanță printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (Cauza Bahceyaka împotriva Turciei), făcându-se distincție între dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care s-a prestat munca (Cauza Lelas împotriva Croației), o creanță putând fi considerată ca o valoare patrimonială numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern (Cauza Kopecka împotriva Slovaciei, Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei).
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei), statul bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale salariale, Curtea neavând rolul de a vertifica în ce măsură existau soluții
legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului urmărit, depășirea crizei financiare, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, Cauza Mellacher împotriva Austriei).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9, 3041și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută ca leglă și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S.
L. D. Î. B. -N. în numele și pentru membrul de sindicat M. D.
-G. ,, împotriva sentinței civile nr. 868/F din 4 martie 2013, a Tribunalului
B. -N., pronunțată în dosarul nr. _ , pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. -C. V. T.
D.
A.
-T. N.
GREFIER
M. -L. T.
Red.TD/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: R.I.B.
