Decizia civilă nr. 3220/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3220/R/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: S. D.
G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 558 din 09 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S. L.
D. Î. M. și pârâții intimați Ș. G. "S. B. " B. M., P. M.
B. M. și chemata în garanție-intimată D. G. A F. P. M. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că la data de 13 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs, pârâtul - recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă numărul 558 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar numărul_, a fost admisă excepția lipsa calității procesuale pasive a M. ui F. P. prin D. G. a F. P. a județului M.
invocată de acesta prin întâmpinare și în consecință s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. Local B. M. împotriva M. ui F. P. prin D. G. a F. P. a județului M. ca fiind
introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î.
M. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "S. B. "; B. M., C. Local și P. M. B. M. .
A fost obligată pârâta Ș. G. "S. B. "; B. M., să acorde membrilor de sindicat G. R. , Lupșe Letitia, P. R., Micle M., Belbe C., Curtiusan E., Mascovici M., Horincar Aurora, Nemeti A., Astalas Ramona, Kalisch M., P. C., Eberst R., Tinc L., Mesani V., M. Mircea, S.
escu M. ela, Buia M., M. E., Sfara Aurelia Lia pentru perioada_ -_ iar lui Mocian L., Săsăran Sonia pentru perioada_ -_ indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, proporțional cu concediul efectuat, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de Legea nr. 118/2010 și să plătească acestora diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
A fost respinsă acțiunea pentru membrul de sindicat Loghin L. .
Au fost obligați pârâții C. Local și P. M. B. M. să asigure sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus-menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin DGPF, reținând că acesta nu are raporturi juridice de muncă cu reclamantul, astfel încât nu poate fi obligat direct la plata drepturilor bănești solicitate.
Între instituțiile publice pârâte pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către instituție a obligației ce îi incumbă.
Este adevărat că în procesul bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din H.G. nr. 34/2009.
Art. 3 din O.G. nr. 22/2002 dispune că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile.
Corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative în vederea rectificării bugetului.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/2011, într-un recurs în interesul legii.
Așa fiind, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. ui F. P. și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acesta, ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fond tribunalul a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt angajați ai Școlii Gimnaziale "S. B. "; B. M. .
Pentru anul școlar 2009- 2010 reclamanții au beneficiat de concediu de odihnă potrivit adeverinței emisă de pârâta unitate școlară, iar indemnizația de concediu a fost calculată și plătită cu o reducere de 25%.
Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a stabilit că dispozițiile art.
1 din Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea 128/1997 și art. 7 din H.G. nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% stabilită prin art. 1 din Legea 118/2010 este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, de la momentul intrării în vigoare a actului normativ (3 iulie 2010). Astfel reclamanta este îndreptățită la plata indemnizației de concediu nediminuată cu 25%, de la data intrării în concediu_ până la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 (_ ).
Analizându-se jurisprudența CEDO considerată a fi relevantă s-a apreciat că prin aplicarea art. 1 din Legea 118/2010 nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
Văzând perioadele în care membrii de sindicat au intrat în concediu, s-a constatat că membrul de sindicat Loghin L. a început concediul de odihnă la_, când era în vigoare Legea nr. 118/2010, în consecință diminuarea indemnizației de concediu a acestuia a fost corectă iar cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Prin recursul declarat de C. LOCAL B. M.
s-a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție a DIRECȚIEI GENERALE A F.
M., modificarea sentinței în sensul respingerea celui de-al doilea capăt de cerere privitor la obligarea C. ui local la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale solicitate conform petitului I; obligarea chematului în garanție, în situația admiterii cererii, la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a P. ui M. B. M. .
În motivare arată că în mod greșit a respins tribunalul cererea de chemare în garanție formulată de C. Local B. M. împotriva M. ui F. P. deși recurentul și-a îndreptat cererea de chemare în garanție împotriva Direcției Generale a F. P. M., care are personalitate juridică proprie potrivit art. 1 alin. 1 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011.
În motivarea sentinței sunt invocate prevederile art. 19 din Legea 500/2002 și art. 3 Hotărârea 34/2009, referitoare la Ministerul Finanțelor Publice și care nu privesc D. G. a F. P. M. .
Instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate de C. local B. M. care au fost fundamentate pe prevederile Legii 1/2011 a educației naționale și a H.G.1395/2010 și H.G. 1274/2011, ce aduc modificări în ce privește finanțarea instituțiilor de învățământ.
Articolul 167 din Legea 84/1995 a învățământului a fost modificat de
O.U.G. 354/2004 "3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale
a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administra tiv-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
(5) Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal";;
Iar la art. 170 alin. 2 prevedea:
"(2) S. ul de finanțare a învățământului preuniversitar de stat asigură descentralizarea fondurilor la nivelul unităților de învățământ. Modalitățile concrete de proiectare, repartizare și execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației și Internelor, cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice";.
Aceste prevederi generale au fost reglementate în concret prin Hotărâri de guvern anuale care privesc modalitatea de finanțare a cheltuielilor cu salariile.
H.G. nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 prevede la art. 3 alin. 3 și alin. 4
"(3)Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare
(4) Calculul sumelor aferente unei unități administrativ-teritoriale se face prin ponderarea numărului de elevi/preșcolari cu standardele de cost prevăzute";. În baza prevederilor art. 167 din O.U.G. 354/2004 și a H.G. nr. 1618 din
23 decembrie 2009 în situația în care apăreau cheltuieli suplimentare, cum sunt cele rezultate din hotărâri judecătorești ordonatorii de credite trebuiau să facă demersuri în vederea suplimentării sumelor acordate prin rectificare bugetară.
În noua reglementare, în art. 4 alin H.G. 1395/2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2011, se prevede:
"(6) În cazuri excepționale, atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate județului/municipiului București prin Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație.
Acest text de lege reprezintă o noutate întrucât dă dreptul direcțiile generale ale finanțelor publice județene să facă redistribuiri ale sumelor nemaifiind obligatoriu necesar să se realizeze rectificări ale bugetului de stat.
Art. 62H.G nr. 926/2011 pentru completarea H.G. nr._ prevede: "62) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (61), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.";
La fel, Legea 1/2011 prevede la art. 104 alin. 5 că "Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe,
municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al M. București";
Pe fondul cauzei învederează că nu are calitatea de angajator în sensul art. 14 din Codul muncii și nu poate aloca unităților de învățământ decât în limitele fondurilor acordat de către DGFP; contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unității de învățământ și persoanele reprezentate, potrivit dispozițiilor art. 11 alin 5 din Legea 128/1997 și a dispozițiilor art. 20 din Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4925/2005.
În plus, unitățile de învățământ au personalitate juridică, conform art. 7 alin 8 si 9 din Legea 84/1995 și ale art. 19 din Legea 1/2011.
Obligația de plată a salariilor revine angajatorului, iar în situația în care aceasta nu deține fondurile necesare ea se adresează primarului care este ordonatorul de credite de la nivelul unității administrativ teritoriale care la rândul lui apelează la D. G. a F. P. M., potrivit art. 104 alin. 5 din Legea 1/2011.
În același sens sunt și prevederile art. 4 alin. 3 din H.G. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012 prevăd că "Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2012, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.
Rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt ordonatori principali de credite cu privire la fondurile destinate cheltuielilor cu salariile ale unităților de învățământ.
În situația în care unitatea de învățământ nu dispune de fonduri necesare acoperirii sumelor destinate cheltuielilor cu salariile acestea se pot adresa direcției generale ale finanțelor publice județene pentru acoperirea acestor sume după procedura prevăzută la art. 5 alin. 4 din H.G. 1274/2011, similară cu cea reglementată de art. art. 4 alin H.G. 1395/2010, citat în cele de mai sus. Potrivit art. 5 alin. 6 din H.G. 1274/2011 "Redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (4) și (5), conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
În concluzie recurentul nu poate fi obligat să aloce sumele necesare cheltuielilor ale unităților de învățământ întrucât acesta este doar un intermediar în circuitul fondurilor de la DGFP M. spre unitățile de învățământ.
În drept invocă prevederile art. 304, pct.6, 7, 8, 9, C.proc.civ.
Reclamantul intimat S. L. din Î. M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate
.
În motivare s-a arătat, în esență, că față de dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, art. 167 alin. 2 și 4 din Legea învățământului nr. 84/1995, C. Local are obligația de a aproba bugetul local și de a finanța învățământul preuniversitar, iar persoana juridică care își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele făcute de aceste organe, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși, prin urmare are capacitate procesuală de folosință, precum și capacitate procesuală de exercițiu.
Conform art. 63 alin. 4 lit. a și b din Legea nr. 215/2001, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local.
Mai sunt invocate dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea administrației publice, art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art.1 și 6 din H.G. nr. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, art. 21 alin. 2 și 3 din Legea 273/2006, art. 104 al.2 și 106 din Legea nr. 1/2011, din toate acestea rezultând că primarul și consiliul local al municipiului B. M. au calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În mod evident, nu poate fi primit motivul de recurs prin care se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare prime instanțe. Practic, această solicitare ar putea viza, eventual, modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a Direcției Generale a F. P. a Județului M. .
Nu este întemeiată însă nici în această măsură solicitarea, chiar în condițiile în care a fost îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a Județului M. cererea de chemare în garanție, iar Tribunalul Maramureș respins cererea de chemare în garanție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a Județului M. .
Se constată, sub acest raport, în primul rând, faptul că nu se verifică o nepronunțare în contradictoriu cu D. G. a F. P. a Județului M.
, dimpotrivă, pronunțarea vizează această instituție, privită în raportul său de subordonare cu Ministerul Finanțelor Publice.
În al doilea rând, D.G.F.P. M. fiind o structură organizatorică subordonată M. ui F. P., corect a reținut Tribunalul Maramureș că sunt aplicabile considerentele pentru care s-a pronunțat decizia în interesul legii nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care se stabilește că în aplicarea art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și a art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaților de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. ui F. P.
formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la care cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.
Aparent, pârâtul C. local al mun. B. M. a invocat noi dispoziții legale care să întemeieze cererea de chemare în garanție, în comparație cu cele reținute
în decizia în interesul legii invocată.
Se constată însă că, în fapt, prin aceste prevederi legale, citate în cuprinsul cererii de recurs (art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010, art. 62H.G nr. 926/2011 pentru completarea H.G. nr._ ), nu se reglementează decât posibilitatea ca direcțiile generale ale finanțelor publice județene, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, să efectueze redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, destinate pentru plata drepturilor salariale în cadrul unităților de învățământ.
Prin urmare, tot în cadrul bugetului aprobat la nivel de județ se fac aceste redistribuiri, or, se arată în decizia în interesul legii citată că "Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță (…). Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006";.
Se constată că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cererii de chemare în garanție îndreptată împotriva Direcției Generale a F. P. a Județului M., chiar întemeiată pe noile dispoziții legale invocate, întrucât acestea nu instituie o obligație în ce privește redistribuirea, ci o facultate de a o dispune, evident, condiționat de existența unor excedente la alte unități de
învățământ, așa cum reiese din partea finală a dispozițiilor art. 4 alin. 6 H.G. 1395/2010: "(…) pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație";, coroborat cu prevederile introduse de H.G. nr. 926/2011, anume, alin. 61: "în situația în care cazurile prevăzute la alin. (6) se identifică între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ- teritoriale, redistribuirea sumelor se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
(6^2) Redistribuirea sumelor între unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (6) și (6^1), va conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost";.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, la data scadenței drepturilor bănești solicitate prin acțiune), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, capacitatea și calitatea procesuală pasivă a recurentului consiliu local este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin.
(4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Or, nu s-a dispus prin sentința atacată plata reclamanților de către recurent în calitate de angajați ai acestuia, ci prin obligarea la "alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor"; s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
În mod evident, chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile
salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Așa fiind, recursul este nefondat pentru aceste considerente și urmează a fi respins în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9, raportat la art. 312 alin. 1 C.proc.civ., constatându-se totodată că nu se poate încadra nici unul din motivele de recurs formulate în dispozițiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.
LOCAL AL
M.
B.
M. împotriva sentinței civile numărul 558 din _
a T. ui
M.
pronunțată în dosar numărul_, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T.
M. N.
S. D.
aflat în CO, semnează
aflat în CO, semnează
vicepreședintele instanței
vicepreședintele instanței,
A. I. A. A.
I.
A.
G. ,
B.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. C. M.
