Decizia civilă nr. 3256/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3256/R/2013

Ședința publică din data de 26 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.

S. -C. B. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de S. "L. CĂI F. "; C. împotriva sentinței civile nr. 7122 din 22 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâtele intimate C. N. DE CĂI F. CFR SA și C. SA - S. C. . CF C., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 iunie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate C. SA - S. C. . CF C. întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art., 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011 invocă excepția tardivității formulării recursului.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 7122 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S.

"L. CĂI F. "; C. împotriva pârâtelor C. N. DE CĂI F. "CFR "SA și

S. "CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF"; C., având ca obiect drepturi bănești.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

În ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu rezultată din salariul de bază minim brut negociat in cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite de reclamant pentru perioada_ -_ instanța a reținut că respectivele drepturi au fost reglementate prin 3 tipuri contracte colective de muncă: Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2010 intrat in vigoare la data de_ până la data de_, Contractul colectiv de muncă încheia la nivel de grup de unități din transporturi pe anii 2006-2008, prelungit până la data de_, Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte valabil pe anii 2007-2008 prelungit și modificat prin Actul adițional înregistrat la DM.P.S. B. sub nr.1753/_, aplicabil până la data de_, prelungit și modificat prin Actul adițional înregistrat la

D.M.P.S. B. sub nr.437/_, valabil până la data de_, modificat și

1

completat prin Actul adițional înregistrat la D.M.P.S. B. sub nr. 2450/_

, modificat și completat prin Actul adițional înregistrat la DMPS B. sub nr.1708/_, valabil până la data de_ .

La nivelul societății pârâte, în conformitate cu prevederile Anexei 1 din Actul adițional nr.370/_ la contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transporturi și a anexei nr.1 din Contactul colectiv de muncă la nivel de societate, modificat prin actul adițional nr.2450/_, salariul de bază brut a fost negociat și stabilit la valoarea de 570 lei, începând cu data de_ iar ulterior, a fost majorat la 600 lei, prin actul adițional nr.1708/_ . Această valoare de 600 lei a fost aplicată începând cu data de_ .

Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/lună se putea acorda salariaților din sistemul de transport feroviar numai dacă, în urma negocierii cu autoritățile din subordinea guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale, fonduri ce urmau să fie aprobate prin bugetul de stat, respectiv in situația in care cheltuielile de personal se încadrau în prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.

Conform prevederilor art.9 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, părțile vor negocia utilizarea fondurilor aprobate prin buget sau acte normative pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de personal la unitățile din transport, finanțate de la bugetul de stat.

Având în vedere aceste prevederi contractuale care reglementează negocierea fondurilor aprobate prin buget sau acte normative pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi salariale la unitățile din transport finanțate din bugetul de stat, instanța a constatat că nu este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi întrucât părțile nu au respectat prevederile art. 9 alin 3 ci este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de unitate .

În ceea ce privește petitul 2, instanța a reținut că respectivele prime, ajutoare si salarii suplimentare au fost prevăzute în contractele colective de muncă aplicabile în perioada 2008-2010 însă părțile contractante au hotărât ulterior suspendarea acestora.

Oricum pentru perioada 2008-2010, în care nu a fost aplicabil contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, ca urmare a nerespectării art.

9 alin 3, membrii de sindicat nu sunt îndreptățiți să li se calculeze și sa li se plătească diferențele dintre sumele efectiv primite cu titlul de prime și sumele rezultate in urma recalculării salariului potrivit petitului 1.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs înregistrat la data de 13 mai 2013, reclamantul S. "L. CĂI F. "; C. , solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare instanței competente, invocând prevederile art. 299 - 316 C.pr.civ., respectiv art. 304 pct.7 și 9 cu aplicarea art. 3041C.pr.civ.

La termenul din _ , Curtea a invocat din oficiu, excepția tardivității formulării recursului, excepție pe care o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social "termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii";.

Termenul menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. Calea de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.

Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că, potrivit dovezii de la fila 42 din dosarul de fond, hotărârea a fost comunicată reclamantului la data de _ , iar recursul a fost formulat la data de _ (f.

2

2 dosar recurs), cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind data de _ .

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011, Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de S. "L. CĂI F. "; C. împotriva Sentinței civile nr. 7122 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.

PREȘEDINTE JUDECATORI

I. -R. M. C. M. S. -C. B.

GREFIER

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: Petru Urs

3

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3256/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă