Sentința civilă nr. 2568/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2568/ F/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție GREFIER: M. -M. E.
cu participarea asistenților judiciari
S. P. L. Z.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta U. J. a S. L. din Î. B. -N. în numele și pentru membrul de sindicat C. V. -S. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "F. P. "; R., Primarul comunei R., C. local al comunei R. , având ca obiect drepturi bănești - îndemnizație de concediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că niciuna dintre părți nu a depus la dosar note scrise în baza art. 244 NCPC.
Constatând lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept tribunalul închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamanta U.
J. a S. L. din Î. B. -N.
în numele și pentru membrul de sindicat C.
V. -S.
a chemat în judecată pe pârâții Ș. G. "F. P. "; R., Primarul comunei R.
, C. local al comunei R.
, solicitând instanței obligarea pârâtei de rândul I la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu; la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010; obligarea pârâților Primarul comunei R., C. local al comunei R.
la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
În motivare s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor Legii nr. 128/1997, art. 103 lit. a, dreptul la concediu fiind reglementat și de prevederile Codului muncii și contractului colectiv de muncă unic la nivel național, la nivel de ramură învățământ, precum și de dispozițiile HG nr. 250/1992.
Reclamantul, membru de sindicat, a început concediul de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, însă indemnizația i-a fost diminuată, deși potrivit Codului muncii aceasta se achită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.
S-a relevat faptul că la data la care trebuia achitată indemnizația de concediu (cu 10 zile sau cu 5 zile înainte de plecarea în concediu) salariile personalului din învățământ nu erau diminuate, astfel că Legea nr. 118/2010 nu putea fi aplicată anterior apariției ei.
Chiar dacă plățile au fost întârziate din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, astfel că anterior apariției Legii nr. 118/2010 în Monitorul Oficial dispozițiile acesteia nu puteau fi aplicate.
Pe de altă parte, s-a relevat faptul că art. 1 din Legea nr. 118/2010 prevede diminuarea cuantumului salariilor, indemnizațiilor lunare de încadrare, a soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, fără a cuprinde referiri la indemnizația de concediu de odihnă, iar Legea nr. 330/2009 stabilește că prevederile din actele normative referitoare la acordarea concediilor rămân în vigoare.
Prin diminuarea indemnizației de concediu s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, măsura echivalând cu o expropriere. Mai mult, s-a încălcat speranța legitimă că persoana își mai poate valorifica dreptul său.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 112 C.proc.civ., art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 103 din Legea nr. 128/1997, HG nr. 250/1992, art. 29 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ și unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010, art. 268 alin. 1 lit. c, art. 150 din Codul muncii republicat, art. 28 din Legea nr. 62/2011.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 270 din Codul muncii, republicat.
Pârâții nu s-au prezentat în instanță prin reprezentant și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului
, tribunalul reține faptul că în perioada 1 iulie 2010 - 1 septembrie 2010 reclamantul a desfășurat activitate în calitate de muncitor I, făcând parte din personalul contractual al unității școlare chemate în judecată, conform mențiunilor din adeverința depusă la dosar (f. 7), activitatea reclamantului fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamantul a intrat în concediu de odihnă la data de 11 iulie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, începând cu data intrării în concediu, așa cum se atestă de unitatea de învățământ prin adeverința nr. 1920/_ depusă la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Având în vedere faptul că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul constată că diminuarea drepturilor salariale reprezentând indemnizație de concediu acordată desigur din momentul începerii concediului - 11 iulie 2010 - dată ulterioară celei de la care a operat prin lege diminuarea drepturilor salariale, s-a realizat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010.
Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 822/_, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.";
Potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei în interesul legii faptul că algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
D. interpretarea prevederii normative anterior citate s-a reținut că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, instanța supremă a reținut că reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.
Decizia în interesul legii are caracter obligatoriu pentru instanță, care trebuie să respecte interpretarea dată de instanța supremă problemelor de drept asupra cărora este chemată să decidă.
Obligativitatea deciziilor instanței supreme pronunțate în recursul în interesul legii impune instanței să se conformeze interpretării date, altfel instanța supremă ar fi lipsită de un mijloc procedural eficient pentru uniformizarea jurisprudenței.
Ca atare, pornindu-se de la statuările cuprinse în decizia în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, nu poate fi reținută neincidența dispozițiilor Legii nr. 118/2010 în privința indemnizației de concediu cuvenită reclamantului pe perioada concediului de odihnă aferent anului 2009-2010 începând din data de 3 iulie 2010.
Instanța supremă analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului considerată a fi relevantă, a ajuns la concluzia că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se că la data adoptării Legii nr. 118/2010 cadrele didactice, așa cum este reclamanta, nu erau beneficiarele unui drept de proprietate asupra unui "bun", în sensul Convenției, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamantul ar avea un "bun" în sensul Convenției, s-a apreciat că ingerința statului asupra bunului este conformă celei de-a doua reguli
statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
În raport cu modul de constituire a indemnizației de concediu, instanța supremă a reținut că nu se poate aprecia că reclamantul deținea un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizație de concediu într-un cuantum nediminuat.
În afara statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul reține și faptul că la data de 6 decembrie 2011 Curtea Europeană a respins ca inadmisibile cererile reclamanților Felicia Mihăieș și A. Gavril Senteș, ambele împotriva României, prin care reclamanții se plângeau de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin măsura reducerii salariale cu 25%.
Dat fiind faptul că indemnizația de concediu înlocuiește salariul, considerentele instanței europene sunt aplicabile și în privința drepturilor pretinse de reclamant începând cu data intrării sale în concediu, 11 iulie 2010.
Prin urmare, pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate nici din perspectiva reglementărilor europene invocate.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3251/1998, art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de decizia în interesul legii nr. 20/2011, de jurisprudența Curții europene în materie de proprietate și în materia reducerilor salariale, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva unității de învățământ, a consiliului local și a primarului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta U. J. a S.
L. din Î. B. -N., cu sediul în B., strada A. O., nr. 3, județul B. -N., Cod fiscal 13457366, cont bancar_ EBN0131RON0052739 deschis la Cec Bank B., în numele și pentru membrul de sindicat C. V. -S. împotriva pârâților Ș. G. "F. P. "; R., cu sediul în R., strada P. nr. 1195, comuna R., județul B. -N., Primarul comunei R., C. local al comunei R. , ambii cu sediul în comuna R., strada P. nr. 756, județul B. -N. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul B. -N. Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. F. M. -M. E.
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
S. P. L. Z.
red. F.G.C./dact. F.G.C./6 exemplare _
