Decizia civilă nr. 3315/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3315/R/2013
Ședința publică din data de 2 iulie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
-C. B.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamanții F. M. M., N. M. M., SA A., B. I. și de către pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA B.
împotriva sentinței civile nr. 2807 din 15 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S. - S.
, având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 iunie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2807 din 15 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții F. M. M., N. M. M., Ș. A. A. și B. I. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților N. M. M., Ș. A.
A. și B. I. diferența de 25% dintre sporul cuvenit și cel acordat pentru munca prestată în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, pe perioada iunie 2009 și până la momentul încetării contractelor individuale de muncă.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei B. I. indemnizația echivalentă cu două salarii brute avute în luna pensionării pentru limită de vârstă, calculată în funcție de salariul de bază de 570 lei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților F. M. M. și Ș.
A. A. prima pentru Sărbătoarea de Paști și prima pentru Ziua F. ului pentru anul 2010, stabilite la nivelul clasei I de salarizare de 570 lei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților F. M. M., Ș. A.
A. și N. M. M. prima pentru Sărbătoarea de Crăciun pentru anul 2009, calculată la nivelul clasei I de salarizare de 570 lei.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai societății pârâte, astfel: F. M. M. până la data de_, Neamș M. M. până la data de_, Ș. A. A. până la data de
_ și B. I. până la data de_ - data pensionării.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariul minim brut negociat în cuantum de 700 lei RON aplicabil la nivel de ramură de transporturi și salariile minime brute luate în considerare efectiv de către angajator, instanța a reținut ca fiind relevante în cauză în mod
deosebit prevederile art. 41 alin.5 și 6. Potrivit art. 41 alin.5, pe toată perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile contractante se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale care se vor aplica
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, alin.6 stabilind că la nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie.
În baza acestor dispoziții legale, între părți a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, în cuprinsul căruia au stabilit un salariu de bază brut de 570 de lei, iar începând cu_ de 600 lei, prin Actul Adițional înregistrat sub nr. 1708/_ .
Instanța a mai reținut că pârâta este o societate cu capital de stata aflată sub autoritatea M. ui T. urilor, astfel încât în speță au fost incidente și dispozițiile Legii nr. 329/2009.
Prin urmare, instanța a respins ca neîntemeiate petitele având ca obiect acordarea diferențelor de salariu rezultate ca urmare a aplicării salariului minim brut la nivel de ramură de transporturi și cel efectiv luat în considerare de către angajator pe perioada pentru care reclamanții au formulat pretenții, respectiv petitele nr. 1, 2, 3, 5, și 10 din acțiunea introductivă.
Instanța a reținut că potrivit art. 42 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de T. uri, valabil la data nașterii drepturilor reclamanților, alin.1 lit. c), pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale se acordă un spor de 100% din salariul de bază. Pentru zilele libere de sâmbăta și duminica acordate cumulat conform art. 132 C. muncii, sporul este de 200%; lit. e), pentru lucrul în timpul nopții, de 25% din salariul de bază brut al salariatului; g) în cazul în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestat într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții. Potrivit art. 42 alin.3 din același contract colectiv, sporurile prevăzute la alin.1 se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază brut al salariatului.
Raportat la aceste dispoziții, întrucât pârâta nu a făcut dovada includerii acestor sporuri în salariul de bază brut, și nici dovada plății acestora, instanța a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților N. M. M., Ș. A. A. și B.
I. diferența de 25% dintre sporul cuvenit și cel acordat pentru munca prestată în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, pe perioada 2009 și până la momentul încetării contractelor individuale de muncă.
De asemenea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei B. I. indemnizația echivalentă cu două salarii brute avute în luna pensionării pentru limită de vârstă, calculată în funcție de salariul de bază de 570 lei.
Instanța a mai reținut că potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, anii 2006 - 2008, prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.P.S. - S.D.S. sub nr. 629/_ până la data de_ , art. 71, "În afara ajutoarelor l acare au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; - de Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărui cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare";, stabilindu- se că primele de Paști și de Crăciun nu se vor acorda salariaților care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați
pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariaților care la momentul acordării ajutoarelor se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
Totodată, instanța a reținut că dreptul instituit de art. 30 alin.1, respectiv 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar este un drept pur și simplu, astfel că acordarea sa nu a fost condiționată de producerea unui eveniment viitor și incert. În lipsa unui calcul efectuat de Consiliul de administrație cu consultarea reprezentanților sindicatelor, acest drept salarial se acordă într-un cuantum minim, anume prevăzut în contractul colectiv de muncă (clasa 1 de salarizare).
Prin urmare, pârâta angajatoare avea obligația să plătească reclamanților drepturile salariale prevăzute de art. 30 alin.1, respectiv 71 din C.C.M la nivel de ramură.
Mai a reținut instanța că pârâta nu a făcut dovada că reclamanta ar fi fost sancționată disciplinar și astfel nu ar fi întrunite criteriile care condiționează acordarea drepturilor salariale prevăzute de art. 71 din contractul colectiv de muncă în discuție.
Nu pot fi reținute apărările pârâtelor care vizează inexistența drepturilor invocate de reclamanți și de intervenient, întrucât actul adițional la care acestea fac referire a fost înregistrat la DMPS a Municipiului B. la data de_, dată la care drepturile salariale pretinse erau deja exigibile. Primirea acestor apărări ale pârâtelor ar înfrânge principiul constituțional al neretroactivității legii. De asemenea, instanța a constatat că un contract colectiv de muncă încheiat la un nivel superior cuprindea clauze prin care erau consacrate drepturile salariale pretinse de reclamanți și de intervenient prin prezenta acțiune.
Instanța a constatat că plata ajutorului de Paști și Crăciun, precum și plata ajutorului acordat de ziua F. ului nu a fost condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligația stipulată sub condiție suspensivă, fiind deci o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. Astfel, suma care trebuie acordată, fiind deci stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Prin urmare, în lipsa negocierii, suma se acordă în cuantumul său minim deoarece printr-o eventuală negociere nu s-a reușit creșterea cuantumul acestei sume peste nivelul minim stabilit de către părți. Profitul societății în anul de referință este irelevant pentru existența și executarea obligației.
Prin urmare, acest contract la nivel de ramură a fost aplicabil pârâtei și a fost obligatoriu pentru aceasta, iar modificarea art. 65 al CCM de la nivelul CNCF
C. SA în sensul că în anul 2009 și 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun și Ziua F. ului nu a avut nici un efect juridic deoarece acest contract colectiv încheiat la un nivel inferior celui de la nivelul ramurii de activitate nu poate contraveni acestuia din urmă, astfel că orice prevedere contrară contractului colectiv de la nivelul ramurii a rămas fără nici un efect.
Asupra petitului având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii orelor alocate pentru examinări profesionale, examinări medicale ordonate, în anul 2009, instanța a constatat că reclamanții nu au indicat temeiul juridic al acestor pretenții, și, totodată, din materialul probator administrat, nu a rezultat că astfel de examinări ar fi fost ordonate și efectuate de către angajator. Prin urmare, a respins ca neîntemeiat acest petit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții F. M. M. ,
N. M. M., SA A., B. I. și pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA.
Recurenții F. M. M., N. M. M., SA A., B. I.
au
solicitat modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii capetelor de
cerere respinse de instanța fondului și modificarea capetelor de cerere admise de către instanța de fond în sensul raportării acestora la salariul calculat în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în CCM la nivel de Ramura integrat în grila de salarizare din CCM la nivel de Grup de Unități prin aplicarea formulei de calcul.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că au reclamat în nenumărate rânduri, liderilor de sindicat cât și conducerii subunității în care și- au desfășurat activitatea, faptul că sunt privați de o parte din drepturile înscrise în CCM aplicabile, acestea nu le-au fost plătite.
Drepturile care fac obiectul acțiunii, prevăzute în CCM aplicabile, au un caracter imperativ neputându-se invoca lipsa profitului sau a altor cauze, ca motiv de nerespectare, mai ales că, în virtutea legii într-o atare situație, se putea apela la procedura legală a renegocierii clauzelor care prevedeau aceste drepturi.
Drepturile solicitate în petitul cererii, sunt prevăzute de CCM aplicabile încheiate la nivel superior, care în virtutea legii au un caracter minimal și imperativ.
Prin hotărârea pronunțata, acțiunea a fost admisă în parte, instanța de fond dând dovadă de atitudine subiectivă, inconsecventă și contradictorie, tratând sumar și superficial actul dedus judecații, neluând în considerare textele de lege pe care le-au invocat atât în cererea de chemare în judecata cât și în răspunsul la întâmpinare, respingând capetele de cerere privitoare la plata de către intimata pârâtă S. "C. M. " S.A., în calitate de angajator, a drepturilor bănești de natură salarială solicitate, cu excepția capetelor 4, 6, 7,8,9 din cererea introductivă.
Instanța a respins capătul 1 din cererea de chemare în judecata și pe cale de consecință drepturile acordate sunt raportate la salariul de 570 lei și nu la salariul minim brut pe ramură transporturi de 700 lei.
Apreciază asupra nelegalității și netemeiniciei hotărârii în ceea ce privește capetele de cerere respinse de către instanța de fond, invocând dispozițiile art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod procedura civila, pentru următoarele motive:
Instanța de fond, în sentința atacată, referitor la capătul 1 din cererea introductivă, care are o influență majoră și pentru admiterea capetelor de cerere 2,3,4,5,6, dar în mod eronat aplicabilitate primordială nemotivată Contractului Colectiv de Munca la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. și Legii 329/2009 (ignorând prevederile Legii 130/1996 și art. 38 din Codul Muncii) deși așa cum au invocat pe tot parcursul procesului, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri este superior acestuia.
Capătul 1 din cererea introductivă, a fost întemeiat pe prevederi ale CCM la nivel de Ramura T. uri, întrucât CCM încheiate la nivel inferior nu pot conține prevederi mai puțin favorabile salariatului decât cele încheiate la nivel superior, acestea constituind legea părților.
Atât timp cât în CCM la Nivel de Grup de Unități, nivelul salariului minim brut (570 lei) a fost negociat la un nivel inferior celui prevăzut în CCM la Nivel de Ramura (700 lei) - contract superior, care are un caracter minimal și imperativ, coroborând cu prevederile art. 8 alin. 2) din Legea nr. 130/1996 și art. 38 din Codul Muncii, rezultă în mod clar că la nivel de grup de unități, în ceea ce privește salariul minim brut, contractul colectiv a fost încheiat prin nerespectarea dispozițiilor legale și prin urmare nu poate reprezenta legea pârtilor. În condițiile arătate prin nerespectarea art. 8 alin. 2, legea părților devine CCM la nivel de Ramura T. uri, care conține drepturi minimale cu caracter imperativ.
Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a statuat clar în jurisprudența sa constantă (Decizia nr. 380/2004, Decizia nr. 511/2006, Decizia nr. 294/2007 și nr. 458/2008, că "indiferent dacă părțile s-au asociau respectiv s-au afiliat ori
nu, la organizațiile de la nivelul superior, clauzele contractelor Colective de muncă referitoare la drepturile minimale sunt obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare.
Raportarea salariului recurenților la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de Contractul Colectiv pe Ramură T. uri, așa cum a demonstrat, are temei legal.
Instanța de fond nu a constatat că intimata pârâta nu a respectat prevederile art. 41 pct. 3 lit. a) și b) din Contractul Colectiv pe Ramura T. uri aplicabil, fapt care a avut drept consecința diminuarea salariului de baza, ținând cont că au fost personal cu funcție de execuție, primindu-și salariul potrivit unei clase de salarizare aferente funcției avute.
În motivarea hotărârii atacate instanța de fond în mod subiectiv ia în calcul numai aspecte în favoarea pârâtei, împrumutând susținerile acesteia din întâmpinarea pe care a formulat-o, fapt care întărește susținerea recurenților că hotărârea atacată este nelegală.
Afirmațiile recurenților sunt întărite de faptul că intimata pârâtă nu a produs nici un fel de probă prin care să arate instanței fondului că s-au purtat negocieri referitor la aplicarea salariului minim brut de 700 lei în grila de salarizare, că a fost calculat fondul de salarii în funcție de acest salariu minim brut prevăzut în CCM pe Ramura T. uri și a fost supus aprobării M. ui T. urilor și implicit Guvernului, iar acesta l-ar fi respins.
Deși pârâta nu a probat în nici un fel faptul că ar fi făcut vreun demers în sensul aplicării prevederilor CCM la nivel de Ramura T. uri, instanța fondului, în mod eronat motivează în sensul că, în speța ar fi aplicabil art. 9 alin. 1 din acest contract.
S. N. de T. F. de M., deși are capital majoritar de stat aceasta, conform statutului său, se autofinanțează, de la bugetul statului nealocându-i-se nici o sumă, prin urmare art. 9 alin. 1 invocat de instanța fondului ca motiv de respingere a acțiunii, menționat anterior, nu are aplicabilitate în speța.
Privitor la neacordarea drepturilor bănești solicitate în capătul 2 din cererea introductivă, solicită să se aibă în vedere disp. art.41; alin.(3) lit. a) ultima teza, din CCM la Nivel de Ramura T. uri care prevede ca salariul este stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, stabilindu-se la art.42 alin.(l) sporurile minime ce se acorda în condițiile contractului la salariul de baza minim brut al salariaților (spor pentru condiții deosebite de munca, condiții grele, condiții periculoase, pentru condiții nocive de munca, pentru vechime, pentru lucrul în timpul nopții, etc). în alin.(5) al art.42, invocat anterior, se arata că prin CCM la Nivel de Ramura T. uri pe anii 2008-2010, sunt stabilite sporurile permanente considerate astfel( respectiv: sporul de vechime, sporul pentru condiții grele de munca, sporul pentru condiții periculoase, sporul pentru condiții nocive).
În art. 10 din CCM la nivel de Grup de Unități din T. ul F. (contract subsecvent CCM pe Ramura T. uri), se prevede că personalul din C. M. SA beneficiază în afara de salariul de baza de următoarele: spor vechime în munca, spor pentru condiții vătămătoare (nocive), spor pentru condiții periculoase, spor pentru timpul lucrat noaptea, spor pentru ore suplimentare, spor pentru conducere simplificata, spor pentru lucrul sistematic - peste programul de lucru.
Față de considerentele anterioare privind obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă, apreciază că instanța trebuia să le acorde sporurile permanente și nepermanente raportate la salariul de 700 lei.
Neacordarea drepturilor bănești prevăzute în actele normative invocate reprezintă o încălcare a art. l din Protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Drepturile bănești solicitate se subsumează noțiunii de
"bun" (noțiune europeana autonoma), acestea încadrându-se în categoria speranțelor legitime. Speranța legitima reprezintă conform Curții o valoare patrimoniala suficient de caracterizată și care este protejata de disp. art. l Protocolul 1.
Pârâta S. N. de T. F. de M. "C.F.R. M. " SA
a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând cauza, respingerea ca inadmisibilă și neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că s-au acordat drepturi bănești constând în ajutor material de Crăciun pe anul 2009, deși în acțiune (pct.9) se solicita doar plata diferenței rezultate din salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite. Precizează că ajutorul material de Crăciun pe anul 2009 a fost plătit reclamanților intimați în temeiul Sentinței civile nr. 609/2011, pronunțata în dos._ al Tribunalului C. .
Este criticabilă sentința și sub aspectul acordării indemnizației de doua salarii brute avute în luna pensionarii în temeiul unor prevederi din CCM la nivel de Ramura T. uri reclamantei B. I., deși acest drept nu este prevăzut în CCM la nivel de Ramura T. uri. El este prevăzut în CCM la nivel de unitate pe anul 2009 la art.65 (l)-" Salariații cu o vechime de cel puțin 10 ani în unitățile sau subunitățile de cale ferata ori în unitățile sau subunitățile preluate de SNC. în baza Hotărârii de Guvern nr.235/1991, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 570/1991, cărora li se desface contractul de muncă în urma faptului că sunt pensionați din cadrul societății la cerere, pentru limita de vârstă sau incapacitate de muncă, vor primi o indemnizație egală cu un salariu de bază lunar corespunzător clasei 20 de salarizare. Salariații care au o vechime de cel puțin 25 de ani în condițiile menționate, primesc o indemnizație egală cu ultimul salariu de baza lunar de încadrare, dar nu mai puțin de salariul de bază corespunzător clasei 20 de salarizare". Ori, conform fisei fiscale a d-nei B. I., pe care a anexat-o, aceasta a primit la lichidarea lunii august 2009 (s-a pensionat la data de_ ) suma de 1054 lei, ce reprezintă salariul de baza de încadrare al acesteia.
În ceea ce privește acordarea diferenței de 25% din sporul cuvenit pentru munca prestată în timpul nopții în zilele de sâmbătă și duminică, soluția instanței este criticabilă, fiind fundamentată pe prevederile CCM la nivel de Ramura T. uri și nu pe prevederile CCM la nivel de unitate, care a fost valabil încheiat și parafat de reprezentanții salariaților și necontestat de aceștia. Astfel, potrivit anexei 5 la CCM la nivel de unitate pct. VI, pentru munca prestată în cursul nopții se plătește un spor de 25% din salariul de baza aferent timpului lucrat în aceasta perioadă.
Menționează că reclamanții intimați nu au un regim de muncă în turnus, ci sunt turanți, stabilindu-se anual un regim de muncă ce cuprinde orele lucrate lunar și care se compensează de la o lună la alta, regularizându-se la nivel anual. Pentru orele lucrate în timpul nopții în zilele festive s-au plătit sporurile prevăzute în CCM.
CCM la nivel de Ramura T. uri nu poate fi aplicat selectiv pentru unele drepturi și pentru altele nu.
Referitor la pretențiile reclamanților F. M. M. și SA A. privind drepturile bănești reprezentând ajutor material de Paste și Ziua F. ului pe anul 2010, arătă că, din examinarea temeiului legal, respectiv art.64 din Contractul Colectiv la nivel unitate C. M. (act adițional nr.1713/_, anexat) rezultă că drepturile solicitate sunt suspendate pe anul 2010.
Învederează că, la încheierea CCM la nivel de unitate negocierile au fost purtate între reprezentanții salariaților (respectiv federațiile sindicale reprezentative: Federația Mecanicilor de Locomotivă, FNFMC, FSRV) și reprezentanții conducerii executive a S. C. M. SA.
Reprezentanții salariaților - sindicatele reprezentative, au cunoscut prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, au avut cunoștință și de posibilitățile financiare, maxime, ale societăților din calea ferată și, de comun acord, recunoscând buna credință a patronatelor semnatare, au
finalizat negocierile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate prin semnarea acestuia și implicit prin semnarea tuturor anexelor lui.
Referitor la temeiul legal în baza căruia reclamanții și-au întemeiat cererea, respectiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură transporturi, învederăm onoratei instanțe că potrivit art. 229 alin. 4 din Codul Muncii
"Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", de unde se subînțelege că se pot respecta clauzele acestora doar în condițiile compatibilității lor cu legislația României.
Ori, C. M. S.A. este o societate cu capital de stat aflata sub autoritatea
M. ui T. urilor și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001, prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții.
În aplicarea acestor prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin OMM nr.959/2007, HG 532/2008 și HG 28/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul declarat de reclamanți este nefondat.
Recurenții reclamanți se prevalează în cauză, în susținerea petitelor nr. 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9 de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori
indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din C.muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din C.muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada iunie 2009 - iunie
2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute Contractele colective de muncă la nivel de unitate.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală, dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, însă în speța de față referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și
cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
În realitate, prin prezentul demers judiciar, reclamanții urmăresc aplicarea cumulată, în ceea ce privește stabilirea salariului, atât a prevederilor cuprinse la art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru stabilirea salariului de bază cât și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, referitor la coeficienții de multiplicare, aceștia fiind superiori celor cuprinși la art. 41 menționat anterior, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salariului de bază al reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 - în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale - se constată a fi nefondate criticile reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor la salariu de bază, cât și a diferențelor pentru celelalte prime și adaosuri salariale.
Se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actelor deduse judecății, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Din modul de redactare a cererii de chemare în judecată reiese cu claritate faptul că prin petitul nr. 9, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata premierii de Crăciun pe anul 2009, astfel că în mod nefondat se susține prin recurs că reclamanții ar fi solicitat doar plata diferenței rezultate din salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite.
Recurenta pârâtă a invocat faptul că ajutorul material de Crăciun pe anul 2009 a fost plătit reclamanților intimați în temeiul Sentinței civile nr. 609/2011, pronunțata în dos._ al Tribunalului C. .
Curtea reține că, deși sarcina probei îi revine în acest litigiu, potrivit dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, recurenta nu a dovedit conform prevederilor art. 168 alin. 1 din Codul muncii, plata sumelor cuvenite reclamanților cu titlu de ajutorul material de Crăciun pe anul 2009 și a sumelor cuvenite cu titlu de indemnizație de pensionare pentru reclamanta B. I., iar din fluturașii depuși la dosarul cauzei nu reiese cu certitudine care este natura plăților efectuate către reclamanți.
Recurenta a mai arătat că este criticabilă sentința sub aspectul acordării indemnizației de doua salarii brute avute în luna pensionarii în temeiul unor prevederi din CCM la nivel de Ramura T. uri reclamantei B. I., deși acest drept nu este prevăzut în CCM la nivel de Ramura T. uri.
Contrar celor susținute de către recurentă, Curtea constată că în cuprinsul art. 52 din Contractul colectiv de muncă la nivel de Ramura T. uri s-a prevăzut în mod expres și necondiționat de alte elemente că "Salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin
doua salarii brute avute în luna pensionării";, dispoziții față de care în mod corect prima instanță a reținut incidența acestora în cauză.
În ceea ce privește acordarea diferenței de 25% din sporul cuvenit pentru munca prestată în timpul nopții în zilele de sâmbătă și duminică, soluția instanței este corectă, fiind fundamentată pe prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de Ramura T. uri, contract cu forță juridică superioară celui încheiat la nivel de unitate, iar dispozițiile care reglementează acest drept nu sunt condiționate ca și în cazul stabilirii salariilor de bază, astfel încât nu se poate problema aplicării selective a acestui contract. Susținerea pârâtei în sensul că reclamanții intimați nu au un regim de muncă în turnus, ci sunt turanți, nu prezintă relevanță și nu pot duce la exonerarea pârâtei de obligația de a acorda aceste drepturi, deoarece dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de Ramura T. uri impun o singură condiție, și anume prestarea muncii în timpul nopții într-o zi de repaus sau de sărbătoare.
Referitor la pretențiile reclamanților F. M. M. și SA A. privind drepturile bănești reprezentând ajutor material de Paste și Ziua F. ului pe anul 2010, Curtea reține în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond ca fiind întemeiată cererea privind acordarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte, s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia zilelor de Paște și Crăciun și de o premiere pentru Ziua F. ului al căror cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiat la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamanții erau îndreptățit la plata drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. urmează să respingă ca nefondat și recursul declarat de
pârâtă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6, 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții F. M. M.
, N. M. M., SA A., B. I. și pârâta S. N. DE T.
F. DE M. C. M. SA împotriva sentinței civile nr. 2807 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. -R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: R. -M. V.
