Decizia civilă nr. 3325/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3325/R/2013
Ședința publică din 02 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurent CNCF C. SA B.
- S. C. CF C. împotriva sentinței civile nr. 588 din 12 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat SS C. B. (S. ) C. D., și pe pârâta intimată C. N. DE C. F. "C. " SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 (2) C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.588 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul SS
C. B. C. 2 D. din cadrul Sucursalei R. C. C. în contradictoriu cu pârâții C. N. de C. F. "C. R."; S.A., și S. C. R. de E., Î. și R. C. C. .
Au fost obligați pârâții la plata către membrii de sindicat Tomoiagă I., Rapolti Sandu-Remus, Bocicorec Ion, Ivanic G., Leva N., B. an M., Traistă V., P. an I. a ajutorului material pentru Paște și Crăciun și a primei pentru Ziua Feroviarilor, toate aferente anului 2010, în cuantum de 600 lei brut fiecare, actualizate în raport cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv_, până la achitarea efectivă a debitului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, cu excepția salariaților care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutoarelor se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
1
De asemenea, pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit actului adițional nr. 370 din_, s-a prelungit valabilitatea contractului mai sus-menționat pentru o perioadă de 48 de luni de la data înregistrării.
Prin actul adițional nr. 629 din_, s-a prelungit valabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006- 2008 până la data de_ (fila 21).
Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea celor care se face vinovate de aceasta.
Pârâții nu au făcut dovada acordării drepturilor bănești solicitate și nici a împrejurării că membrii de sindicat reprezentați s-ar afla în vreuna dintre situațiile de excludere, cu toate că sarcina probei le incumbă, potrivit art. 272 din Codul muncii.
Contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat, iar prevederile lui minimale sunt obligatorii pentru societate.
Aspectele invocate de pârâtă prin întâmpinare privind lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Potrivit art. 253 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
De asemenea, art. 166 alin. 4 din Codul muncii statuează că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, care vor fi acordate sub forma dobânzii legale și a actualizării sumei datorate cu rata inflației.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 40 alin. 2 lit. c), art. 241, art. 243 din Codul muncii, art. 7 alin. 2, art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile salariale, tribunalul a admis acțiunea formulată și a obligat pârâții la plata către membrii de sindicat Tomoiagă I., Rapolti Sandu-Remus, Bocicorec Ion, Ivanic G., Leva N.
, B. an M., Traistă V., P. an I. a ajutorului material pentru Paște și Crăciun și a primei pentru Ziua Feroviarilor, toate aferente anului 2010, în cuantum de 600 lei brut fiecare, actualizate în raport de indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv _
, până la achitarea efectivă a debitului.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta CNCF C. S.A B. - S. CREIR CF C.
a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii având ca obiect acordarea ajutorului material de Paști, Crăciu și a primei de Ziua Feroviarului pentru anul 2010.
În motivarea recursului, s-a susținut că s-a convenit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru 2009-2010 și prin acte adiționare ulterioare neacordarea în anul 2010 a ajutoarelor materiale pretinse prin acțiune, iar această
2
convenție determinată de situația economică precară a companiei, are forța obligatorie.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Acordarea ajutoarelor materiale de Paști și Crăciun și a premiului pentru Ziua Feroviarului este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grup de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocație a salariatului.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anul 2009.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii, fiind, mai mult, aplicabil contractul încheiat la nivel superior în situația încetării celui la nivel de unitate (art. 247 Codul muncii în numerotarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011).
Acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocație a salariatului sau o facultate a angajatorului, după cum rezultă din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil în cauză.
Instanța de recurs reține că acordului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu i se poate opune contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anul 2009-2010 și actele adiționale ulterioare, deoarece în caz contrar, ar avea consecința încălcării principiului edictat de art.38 și art.164 Codul muncii, care enunță interdicția renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute și ar permite restrângerea prin contracte colective de muncă încheiate la nivel inferior a unor drepturi cu caracter minimal stabilite la un nivel superior, în contra exigențelor legale privind ierarhia acordurilor colective.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. de C. F. SA B. - S. "C. R. de E., Î. și R. CF"; C. împotriva sentinței civile nr. 588 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr.
_, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
G.
C. M.
3