Decizia civilă nr. 3344/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._ ***
DECIZIA CIVILĂ NR. 3344/R/2013
Ședința publică din data de 3 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta S.C. OMV P. SA și de chemata în garanție A. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 1251 din 3 aprilie 2013 a Tribunalului B. -N. pronunțate în dosar nr. _
***, privind și pe intimatul reclamant F. M. G. precum și pe intimații pârâți A. F. P. B., D. G. A F. P. B. -N. și
chemata în garanție D. G. DE A. A M. C. din cadrul A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC OMV P. SA - avocat Moroșan N., în substituire avocat Bilan I., din cadrul Baroului B. N. .
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâta intimată DGFP
N. a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC OMV P. SA, înregistrată la data de 2 august 2013, iar pârâta SC OMV P. SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de A., înregistrată la dosar la data de 29 august 2013.
Reprezentantei pârâtei SC OMV P. SA i se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de DGFP B. N. și solicită cuvântul în susținerea recursului întrucât nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor declarate.
Reprezentanta OMV P. susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea acestuia cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant, respingerea recursului declarat de A., cu cheltuieli de judecată în cele trei stadii procesuale, respectiv în primul ciclu procesual și rejudecare, în sensul notei de cheltuieli pe care o va depune până la sfârșitul dezbaterilor. Raportat la cheltuielile de judecată în recurs își rezervă dreptul de a formula separat o cerere de acordare a acestora.
Cu privire la recursul declarat de A. nu se opune admiterii acestuia fiind de acord cu criticile expuse de această parte, mai puțin cu cele privind cheltuielile de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1251/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._ *, a fost admisă excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâtelor D.
G.
a F.
P.
B.
-N.
, A.
F. P., A. N. de A.
F.
, D.
G.
de A.
a M.
și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul F.
G. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinse ca nefondate excepțiile tardivității, prescripției și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC OMV P. SA B. .
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității (acțiunii și chemării în garanție) invocate de A. N. de A. F., D. G. a F. P. B. -
.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. OMV P. S.A. împotriva chematei în garanție D. G. a F.
P. B. -N. și A. F. P. B. .
A fost admisă acțiunea civilă precizată împotriva pârâtei SC OMV P. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.899 lei reprezentând impozit pe venit reținut, precum și dobânda legală de la data reținerii și până la data restituirii integrale.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC OMV
P. SA împotriva chematei în garanție A. și în consecință a fost obligată aceasta să plătească pârâtei suma la plata căreia a fost obligată cu titlu de impozit pe venit, dobândă legală și cheltuieli de judecată.
A fost obligată chemata în garanție A. D. de A. a M. C. să plătească pârâtei SC OMV P. SA suma de 523,63 cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în condițiile art. 137 C.proc.civ., ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a
F. P. B. -N. și A. F. P.
, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de muncă de către instanța de recurs. De altfel, angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul OMV P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A.
începând cu data de_ (potrivit art. III din H.G. nr. 1171/2007) și sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art. 114 alin.2/1 din
O.G. nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. . În speță nu se poate reține pentru nici una dintre cele două entități legitimitate procesuală pasivă întrucât nu acestora le-a fost virată suma reținută de angajator cu titlu de impozit.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. -
D. G. de A. a M. C. ,
fiindcă față de cele anterior explicate
A. deține calitate procesuală pasivă.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMV P. SA
, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței, tribunalul a reținut că ca relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant/ă este unul de dreptul muncii,
în condițiile în care reclamantul/a este nemulțumit de faptul cum angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva
prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii. Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta angajator, nefiind aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, față de obiectul acțiunii prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de
către pârâtă.
Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. .
D. moment ce litigiul a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea acestei proceduri prealabile în condițiile în care legislația muncii nu o prevede în mod expres.
Sunt relevante considerentele primei instanțe în primul ciclu procesual unde se arată că deși cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată Autorității Fiscale de A. F., fiind înregistrată la D. G. a
F. P. B. -N., sunt aplicabile prevederile art. 6 ind. 1 din O.G. nr. 27/2002 potrivit cu care "petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";. În ce privește invocarea de către pârâta A. a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu își
găsește fundament câtă vreme nu s--a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, ci în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
Tribunalul a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât instanța de recurs a calificat litigiul ca fiind unul de muncă prin decizia de casare
, iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare.
Așa fiind, în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit.c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Termenul curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, realizată la data 09 februarie 2009, decizia fiind semnată de reclamant/ă. În cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut de reclamant/ă, nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a
susținut pârâta angajator, față de obiectul concret al pretențiilor.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă acordul nr. 119 din 30 ianuarie 2006 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Potrivit art.6 al ultimei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 13.336 lei (RON).
Raportat la precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare SC OMV P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere, rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta OMV P. SA, bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F.
, suma de 1.899 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Potrivit art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
În ceea ce privește impozitul reținut reclamantului/ei conform art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal, în forma în vigoare la momentul plății, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Pct. 68 lit. l al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004) statuează în sensul că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă acestea nu au în vedere plățile compensatorii ci alte compensații bănești, și oricum o prevedere cuprinsă într-un act normativ (Hotărâre a Guvernului) adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică.
Ca atare, se impune a se acorda prioritate dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j cuprinse în Legea nr. 571/2003, act normativ cu o forță juridică superioară, raportat și la statuările art. 4 (3), art. 75 și art. 76 din Legea nr.24/2000.
Suma încasată denumită indemnizație de concediere are natura juridică a unor plăți compensatori în sensul legii, iar nu a unei compensații bănești individuale, situație în care ținând cont de faptul că plățile compensatorii sunt exceptate expres de la plata impozitului, textul prevăzând expres că aceste sume
"nu sunt impozabile";
, tribunalul a constatat că în mod nelegal pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul/a.
Toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite (plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod. Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de
clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat.
Cererea de acordare a dobânzii legale a fost admisă în temeiul prevederilor
O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil, pentru o justă reparație a prejudiciului suferit prin reținerea nelegală din indemnizația de concediere impozitul pe venit.
În temeiul art.274 C.proc.civ., fiind în culpă pârâta angajator a fost obligat/ă să plătească reclamantului/ei suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în toate fazele procesuale.
Chemarea în garanție
formulată de pârâta angajator a fost admisă împotriva A. - D. G. de A. a M. C. în temeiul art. 60 alin.1 C.proc.civ., soluția asupra cererii de chemare în garanție fiind dependentă față de acțiunea principală și în care limită operează prorogarea de competență a instanței investite cu soluționarea acțiunii principale.
Angajatorul a reținut și virat impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului/ei bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din O.G. nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. .
În temeiul art.274 C.proc.civ., chemata în garanție fiind în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, a fost obligată să plătească pârâtei SC OMV P. SA suma de 523,63 lei cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale; pârâta angajator a efectuat apărări atât privind acțiunea civilă, cât și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC OMV P. S.A
., solicitând, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecata.
În motivarea s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală.
În ce privește excepția tardivității, arată că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare i s-a comunicat suma netă acordată ca plată compensatorie și avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile, potrivit art. 8 din decizie.
Textul articolului nu face diferențiere între diversele tipuri de contestații care pot fi formulate și nici nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.
Nelegala și netemeinică este și soluția pronunțata de instanța de fond de admitere a acțiunii precizate formulate de reclamant.
Așa cum corect reține instanța de fond, potrivit deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel C., Secția a II-a civila de contencios administrativ și fiscal, litigiul promovat de reclamant este unul de dreptul muncii. Ca urmare, trebuia să se analizeze dacă recurenta a respectat normele fiscale incidente, și mai ales dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a retine și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Potrivit înțelegerii părților, a codului muncii și a codului fiscal, s-a efectuat reținerea de către angajator a impozitului aferent indemnizației de concediere.
Obligațiile fiscale se datorează de către salariat în calitate de "beneficiar"; al venitului, care este "subiect"; al impozitului, P. având obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat impozitul aferent.
Plățile compensatorii au fost acordate în temeiul Planului Social, care reprezintă legea părților, iar acesta prevede că impozitul pe venit se va suporta de către angajatul P., debitorul obligației fiscale, prevederile contractuale fiind o concretizare a legislației în vigoare la data concedierii, anume, art. 55 alin. 4 lit. j Codul fiscal și pct. 68 lit. din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Potrivit Adresei A. nr. 91968/_, sunt supuse impozitării ,,_ compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat _";.
În urma cererii companiei de clarificare a acestor dispoziții legale, Ministerul Finanțelor Publice - D. G. Juridică, conform adresei nr. 613099/_, consideră că prevederile din Codul fiscal și cele din Normele Metodologice reglementează situații distincte, respectiv cele din Codul Fiscal tratează numai cazul în care plata indemnizațiilor de concediere este reglementată de acte normative, iar cele din Normele Metodologice celelalte situații, astfel că aceste venituri sunt supuse impozitării ca orice venit salarial. :
"(…) Dispozițiile normative menționate anterior (n.r. art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal) sunt incidente în situațiile în care acordarea plăților compensatorii este reglementată prin acte normative. De exemplu, plățile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 8/2003 cu modificările și completările ulterioare salariaților concediați colectiv se încadrează din punct de vedere fiscal în dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal, asupra lor necalculându-se impozit pe venit._ Veniturilor realizate sub forma de compensații bănești, acordate de compania d- voastră (n.r. OMV P. S.A.) cu ocazia concedierii colective în baza contractului colectiv de munca și nu în temeiul unei legi, le sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2lit. k din Codul fiscal și pct. 68 lit. l) referitor la art. 55 din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. astfel încât acestea se supun impunerii în condițiile art.57 alin. 2 din Legea nr. 571/2003";.
Prin urmare, interpretarea gramaticală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 55 din Codul fiscal, coroborată cu răspunsurile de la autoritățile statului mai sus menționate, duce la concluzia că veniturile din indemnizațiile de concediere care îndeplinesc cumulativ cele doua condiții, respectiv: sunt acordate din fondul de salarii al Companiei, conform prevederilor contractuale ale CCM P. și nu sunt reglementate prin acte normative, reprezintă venituri asimilate salariilor și în consecința sunt supuse impozitării.
O alta critica vizează data de la care a fost acordată dobânda legală, apreciind că aceasta se poate acorda doar de la data introducerii acțiunii.
Se critică sentința și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, suma la care a fost obligată fiind nejustificată în raport de complexitatea redusă a cauzei.
Tribunalul a obligat-o pe chemata în garanție doar la plata cheltuielilor efectuate de S.C. OMV P. SA nefiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta față de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - chemată în garanție A.
N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B.
, solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare se arată că excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de recurentă au fost respinse în mod greșit de către instanța de fond.
A invocat excepția inadmisibilității atât în ce privește acțiunea cât și în ce privește cererea de chemare în garanție, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din
O.G. nr. 92/2003, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului. Intimata pârâta SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate și deci singura în măsura să solicite restituirea sumelor, în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ale
O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003.
Intimata reclamantă nu a formulat o plângere prealabila către organul fiscal competent, în speța către A. - D. G. de A. a M. C., și ca atare, instanța de fond a fost în eroare când a reținut ca reclamanta ar fi respectat aceasta procedura.
Pe fond, tribunalul a refuzat aplicarea legii în vigoare, în speță, a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și, în consecința, sunt supuse impozitării, aceste sume fiind distincte de plățile compensatorii, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 98/1999, și care sunt neimpozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.
În ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în mod neîntemeiat s-au considerat întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ..
SC OMV P. SA, prin întâmpinare, a arătat că nu se opune admiterii recursului declarat de pârâta A. în sensul modificării sentinței atacate și a respingerii acțiunii promovată de reclamant.
Intimata D. G. a F. P. a Județului B. N. a solicitat admiterea recursului SC OMV P. SA în ce privește evocarea nelegalității și netemeiniciei hotărârii sub aspectul analizei excepției tardivității și a fondului cauzei și nefondat sub aspectul criticilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile reiterate prin motivele de recurs:
În mod corect a fost respinsă excepția tardivității
cererii de chemare în judecată, invocată de către recurenta pârâtă SC OMV P. SA.
Susține recurenta că textul articolului nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. a C.muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, referitor la încetarea contractului individual de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului. Reiese în mod clar din formularea textului legal faptul că acest termen se aplică în condițiile în care decizia vizează "încetarea contractului individual de muncă";, astfel încât interpretarea logică a acestui text de lege impune a se considera că termenul se aplică doar în ipoteza în care este contestată chiar măsura încetării contractului individual de muncă, iar nu celelalte aspecte colaterale cuprinse în decizie, cum este cazul sumelor compensatorii acordate cu acest prilej. Deși nu o specifică textul legal invocat, faptul reiese din împrejurarea că acordarea acestor compensații nu este necesar a fi precizată în decizia de concediere (compensațiile se pot acorda pur și simplu, în temeiul Planului Social, anexă la contractul colectiv de muncă), astfel încât legiuitorul nu avea motive pentru a specifica în text o excepție de genul celei a cărei lipsă o subliniază recurenta: nu avea de ce să arate că sunt exceptate de la aplicarea acestui termen (sau nu) litigiile având ca obiect plata sumelor compensatorii. Pentru acest gen de litigii, legiuitorul a stipulat un termen distinct, cum corect a reținut tribunalul.
Referitor la excepția inadmisibilității
acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta A., motivată de faptul neformulării unei cereri de restituire de către pârâta intimată S.C. OMV P. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 33 din O.G. nr. 92/2003, se impune a fi cercetată ulterior cercetării caracterului fondat al acțiunii formulate împotriva pârâtei intimate - fostul angajator al reclamantului, S.C. OMV P. S.A., în condițiile în care doar în măsura în care se verifică temeinicia contestației împotriva modului de calculare și stabilire a impozitului de către angajator, se justifică apoi, ca un pas următor, verificarea urmării procedurii legale de recuperare față de autoritatea de stat care a primit în final sumele reținute.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Astfel, reclamantul a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantului, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului
mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamantul nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamantul a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC OMV P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse
impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile declarate cu consecința modificări în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamant, fiind superfluu a mai cerceta celelalte motive de recurs invocate.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantului, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC OMV P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamantul va fi obligat să plătească pârâtei SC OMV P. SA suma de 1047,22 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin celor dispuse în recurs, ca urmare a înlăturării unor motive de recurs, conform celor ce preced, sau a faptului nerecurării unor dispoziții ale tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S.C. OMV P. S.A. și de chemata în garanție A. N. de A. F. SA împotriva sentinței civile nr. 1251/F
din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr._ ***, pe care o modifică în parte și în consecință respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta F. M. G. în contradictoriu cu pârâta SC OMV P. SA.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC OMV P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. -
D. G. de A. a M. C. .
Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei SC OMV P. SA a sumei de 1047,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația pârâtei SC OMV P. SA de a plăti reclamantei suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația chematei în garanței A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C. de a plăti pârâtei SC OMV P. SA suma de 523,63 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclul procesual și în rejudecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. | D. C. | G. | M. | N. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex._
Jud.fond. G. C. F.
