Decizia civilă nr. 3375/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3375/R/2013
Ședința publică din data de 4 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. A-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
F. DE M. C. M. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1901 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamanții intimați L. M., I. M., N. M., B. I., B. D. -N.
, S. V., P. V. -I., T. V., V. G., B. I., C. Ș., B. D. -
ANA, GACEA I., B. D., M. P. -A., P. V. și pe pârâta intimată S.
N. DE T. F. DE M. C. M. SA - S. T., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 august 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamanților intimați întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că la data de 2 septembrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței s-au depus la dosar din partea pârâtei recurente note de ședință și înscrisuri la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererea de recurs.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1901 din 30 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._
s-a admis excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. "C.
M. " SA și s-a respins în întregime cererea reclamantului B. D. -NICULAIE, pentru existența autorității de lucru judecat.
S-a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității cererii invocate de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. " SA.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții L. M., I. M., N. M., B. I., S. V., P. V. -I., T. V., V. G., B. I., C.
S., B. D. -ANA, G. I., B. D., M. P. -A., P. V. împotriva pârâților S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " SA și S. T. A SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. F. DE M. "C. M. " SA.
Pârâtele au fost obligate în solidar să plătească reclamanților L. M., I. M., N. M., B. I., S. V., P. V. -I., T. V., V. G., B.
I., C. S., B. D. -Ana, G. I., B. D., M. P. -A., P. V.
salariul suplimentar pentru anul 2010; prima pentru Ziua feroviarului pentru 2010; ajutorul material de Paști pentru anul 2010; ajutorul material de Crăciun pentru anul 2010, sume actualizate cu rata inflației.
S-a respins cererea reclamanților având obiect plata ajutorului material de Paști pentru anul 2011, a primei de Ziua feroviarului pentru anul 2011 și a salariului suplimentar pentru anul 2011, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția autorității de lucru judecat în ce privește cererea formulată de reclamantul B. Danuiel N. este întemeiată întrucât prin sentința civilă nr. 4617 din_ a Tribunalului C.
, pronunțată în dosar nr._ pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului drepturile solicitate și prin prezenta acțiune, astfel că există triplă identitate de părți, cauză, obiect între pricini și a devenit incident art.1201 Cod civil.
Excepția inadmisibilității invocată de pârâtă a fost respinsă întrucât în cazul litigiilor de muncă nu este prevăzută o procedură prealabilă obligatorie, de altfel motivele invocate în susținerea excepției fiind în realitate apărări de fond.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată. Dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Pe fond, tribunalul a reținut în primul rând că reclamanții și-au întemeiat pretențiile, pe prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Astfel chiar dacă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate plata drepturilor pretinse de reclamant au fost suspendate, tribunalul a analizat pretențiile reclamantului prin prisma dispozițiilor din contractul colective de muncă încheiat la nivel superior.
Reclamanții au fost salariații pârâtelor până în luna iulie respectiv iunie 2011, când contractele lor de muncă au încetat urmare a concediere dispuse în cadrul unei concedieri colective.
Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, incident pentru anul 2010, reclamanții au fost îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru anul 2010.
Cum în anul 2011 nu a existat contract colectiv de muncă la nivel superior celui de unitate care să prevadă drepturi superioare celui de la nivel de unitate și cum în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-a prevăzut obligativitatea acordării salariului suplimentar în anul 2011, pentru anul 2011 pretenția reclamanților este neîntemeiată și a fost respinsă.
În ce privește plata ajutorului material pentru Paști 2011 și a primei pentru Ziua F. ului pentru anul 2011 s-au respins cererile ca neîntemeiate întrucât astfel de drepturi nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate incident în anul 2011, iar la nivel superior unității, pentru anul 2011, nu au mai existat contracte colective de muncă.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de Paști, Crăciun și premierea pentru Ziua F. ului, toate aferente anului 2010 tribunalul s-a reținut că aceste drepturi salariale au fost cuvenite reclamanților în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, cele anterior reținute cu privire la incidența acestui contract colectiv, cu ocazia analizării îndreptățirii la salariul suplimentar, fiind valabile și cu privire la aceste drepturi.
Nu s-a reținut apărarea pârâtelor în sensul că aceste drepturi au fost suspendate potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și prin urmare nu au trebuit acordate întrucât, reclamanții au fost îndreptățiți să le primească în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, de grup de unități.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele achitate au fost actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
În baza art.274 cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă întrucât nu au probat cu acte justificative că au efectuat astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T.
F. DE M. C. M. SA B.
solicitând modificarea în parte a sentinței și respingerea în tot a acțiunii
În motivarea recursului, recurenta arată că excepția inadmisibilității invocată a fost respinsă fără a motivată având în vedere faptul instanța a reținut că în cazul litigiilor de muncă nu este prevăzută o procedură prealabilă obligatorie, fără a arăta de ce a înlăturat susținerile societății recurente și nici nu a arătat motivele pentru care această procedură nu se aplică litigiilor de muncă.
Mai mult o simplă afirmație, respectiv că în speță nu este prevăzută o procedură prealabilă obligatorie, nu este de natură a fi considerată o motivare a excepției invocate de societatea recurentă.
Când legea (contractul) oferă posibilitatea părților aflate în litigiu să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, apelând și la un "arbitru" - comisiile mixte patronat sindicate, nu poate fi vorba de abuz legislativ si obstrucționarea accesului la justiție. Solicită să se constatate că nu se află în prezența unor jurisdicții de genul celor avute în vedere de alin 4, art.21 din Constituția României, având în vedere faptul că părțile au stabilit ca mai întâi să se încerce soluționarea pe cale amiabilă si ca mai apoi în situația în care părțile nu se pot
înțelege pe aceasta cale să se adreseze instanței.
La nivelul S. C. M. SA și al sucursalelor sale, sunt constituite în conformitate cu prevederile CCM valabile pentru anii 2009-2010 cap. X,
«Comisiile mixte patronat-sindicate », comisii compuse din reprezentanți pentru fiecare parte. Comisiile astfel constituite au atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă și a contractelor individuale de muncă.
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat - sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008.
Având în vedere dispozițiile legale și convenționale susmenționate, consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și solicită să se constatate inadmisibilitatea acesteia.
În mod greșit instanța de fond soluționat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 268 din Codul Muncii, art. 160 Codul Muncii.
În raport de obiectul cererii - ajutor material Paști și Crăciun, Ziua F. ului 2009 și salariu suplimentar, pretențiile deduse judecății nu au caracterul
unor drepturi salariate susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 lit. c) Codul Muncii.
Cât privește fondul cauzei, învederează că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor aplicabile dreptului dedus judecății.
Deși instanța reține în considerentele hotărârii că " potrivit art. 3 alin 1 al CCM la nivel de grup de unități, clauzele acestui contract produc efecte….și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate.... " învederează că societatea avea contract colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil încheiat. În aceste condiții, interpretând per a contrario dispozițiile legale susmenționate, rezultă că, devine aplicabil Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de unitate.
Contractul colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care este încheiat are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților.
Pentru pretențiile reclamanților reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010 arătă următoarele: Textul art.30 CCM la nivel de unitate este următorul: "pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă al S. C. M. SA, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. "
Așa cum este prevăzută în CCM această clauză nu are un caracter obligatoriu.
S. C. M. S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea
M. ui T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar.
În aplicarea acestor prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin OMM 959/2007. HG 532/2008 și HG 28/2010.
Mai mult, având în vedere pierderile înregistrate de societatea recurentă, această clauză este imposibil de executat, prin Hotărârile de Guvern susmenționate sumele cu acest titlu nefiind bugetate și neputând depăși cheltuielile aprobate .
Trebuie avut în calcul faptul că societatea a încheiat exercițiile financiare pentru care sunt solicitate drepturile de către reclamanți cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar astfel încât să existe posibilitatea plăților de salarii suplimentare conform art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă al S. C. M. SA.
De asemenea, învederează că prin actul adițional nr.1713/2010 la CCM 2009/2010 s-a modificat conținutul art.30 . Astfel, părțile au stabilit că salariul suplimentar menționat la alin 1 nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru capetele de cerere privind obligarea societății recurente la plata ajutorului material de Crăciun 2010, Ziua F. ului 2010, primă Paști 2010, învederează co potrivit Contractului Colectiv de Muncă încheiat de părți, se vorbește de ajutoare (art. 64 din Cap. VI Protecția salariatului), fiind în fapt sume acordate de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Statutul acestor premieri este acela de ajutor financiar, fiind o libertate a S.
C. M. SA, în raport cu angajații săi, având caracter de obligație doar în condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Dacă aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale, în conformitate cu art.
154 alin. 1 din Codul muncii, ele trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor, or, au arătat că acesta nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
În lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Reclamanții intimați L. M., I. M., N. M., B. I., B. D. -N.
, S. V., P. V. -I., T. V., V. G., B. I., C. Ș., B. D. -ANA,
GACEA I., B. D., M. P. -A., P. V. au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În mod corect a soluționat instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat-sindicat, deoarece această procedură nu este obligatorie, neexistând o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea unei asemenea proceduri, așa cum prevede art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
Ca atare nu pot fi reținute criticile referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile, sesizarea comisiei patronat - sindicat anterior introducerii cererii de chemare in judecată nefiind o condiție obligatorie a cărei încălcare să atragă inadmisibilitatea sau prematuritatea cererii.
Chiar din modul de formulare a art. 117 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2006 - 2008 invocat de recurentă, reiese că obligația de a încerca eventualele divergențe în legătură cu executarea prevederilor contractuale revine unităților și organizațiilor sindicale, iar nu salariaților, cum în mod eronat se susține prin cererea de recurs.
În ceea ce privește criticile formulate de către recurentă privind modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în contractul colectiv de muncă.
Este real că drepturile cuvenite angajaților au fost denumite în Contractul colectiv de muncă ca fiind "salariu suplimentar";, "ajutoare materiale"; și
"premiere";, sens în care s-a susținut de către pârâtă că nu au natură salarială, însă din caracterul periodic al acordării acestora, reiese cu certitudine caracterul salarial al drepturilor la a căror plată a fost obligat pârâta.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate, astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art. 171 alin. 1 și art. 268 lit. c Codul Muncii, motiv pentru care în
speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit. e Codul muncii care instituie un termen de 6 luni "în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Întrucât acțiunea reclamanților a fost înregistrată în 16 iulie 2012 și se referă la obligarea la plata unor sume de bani aferente anilor 2010 - 2011, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă și a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c C. muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că în mod corect acțiunea a fost soluționată de instanța de fond, criticile recurentei sub acest aspect fiind nefondate.
Prin dispozițiile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte Compania N. de Căi Ferate "C. "; SA B., s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de o premiere pentru Ziua F. ului al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei unu de salarizare și a unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare.
De asemenea, la art. 30 din același contract colectiv de muncă s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni. Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la
48 de luni de la data înregistrării, ceea ce a semnificat prelungirea efectelor acestuia până la_ . Ulterior, valabilitatea contractul colectiv de muncă a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional nr. 629/_ .
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor constând în ajutorul material de Paști și Crăciun pentru anul 2010, prima aferentă Zilei F. ului pentru anul 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2010 rezidă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 și 71 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "vor primi"; și "se va acorda"; ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sau realizările sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Nu poate fi acceptată critica formulată de recurentă, în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data scadenței drepturilor), conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații era îndreptățiți la plata drepturilor salariale mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca instanța de fond a interpretat corect actele deduse judecății, fără a schimba înțelesul sau natura acestora, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică, conținând motivele pe care se sprijină, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T.
F. DE M. C. M. SA împotriva sentinței civile nr. 1901 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. A-R. M.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: B. R.
GREFIER
G. C.
