Decizia civilă nr. 3349/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3349/R/2013
Ședința publică din data de 3 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta IVĂNUȚIU N. M.
împotriva sentinței civile nr. 1378/F din 24 aprilie 2013 a Tribunalului B. - Năsăud pronunțate în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți G. CU
P. P. "A. CA Z. "; B., C. LOCAL B. și P. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta recurentă, prin memoriul de recurs, a solicitat judecata cauzei și în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1378/F din 24 aprilie 2013 a Tribunalului B. - Năsăud pronunțată în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud, în numele și pentru membrul de sindicat I. N.
M.
împotriva pârâților G. cu P. P. "A. ca Z. "; B.
, P. orașului B., C. local al orașului B.
și în consecință pârâta G. cu
P. P. "A. ca Z. "; B.
a fost obligată să plătească reclamantei I.
N. - M.
diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010;
- pârâții C. local al orașului B. și P. orașului B. au fost obligați să aprobe, respectiv să aloce pârâtei G. cu P. P. "A. ca Z. "; B. diferența dintre suma cuvenită și cea încasată de reclamanta I. N.
M.
pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010;
- s-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că în perioada 1 iulie 2010 - 31 august 2010 reclamanta a desfășurat activitate în calitate de educator în cadrul unității școlare chemate în judecată, conform mențiunilor din adeverința depusă la dosar (f. 8), activitatea reclamantei fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 22 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de
concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 118/2010, cu începere din data de 1 iulie 2010, așa cum s-a atestat de unitatea de învățământ prin adeverința nr. 750 din_ depusă la dosar (f. 24). Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind
aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Având în vedere faptul că dispozițiile legii de reducere a drepturilor salariale sunt aplicabile numai cu începere din data de 3 iulie 2010, tribunalul a constatat că diminuarea drepturilor salariale începând cu data de 1 iulie 2010 este nelegală, reclamanta fiind îndreptățită la plata diferențelor bănești dintre suma cuvenită acesteia în baza contractului individual de muncă și cea efectiv încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, când încă nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 118/2010.
Operarea diminuării salariale și pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010 înseamnă o aplicare retroactivă a Legii nr. 118/2010.
Ca atare, pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
Pentru perioada aferentă concediului de odihnă aferent anului 2009-2010, începând cu data de 3 iulie 2010, pretențiile reclamantei nu pot fi admise, ele fiind neîntemeiate.
Prin decizia nr. 20 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată.
În afara statuărilor Înaltei Curți de C. și Justiție, tribunalul a reținut și faptul că la data de 6 decembrie 2011 Curtea Europeană a respins ca
inadmisibile cererile reclamanților F. Mihăieș și A. Gavril Senteș, ambele împotriva României, prin care reclamanții se plângeau de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin măsura reducerii salariale cu 25%.
În baza considerentelor exprimate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a pct. 21 și 22 din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 3251/1998, art. 7 din HG nr. 250/1992, republicată și ținând seama de decizia în interesul legii nr. 20/2011, de jurisprudența Curții europene în materie de proprietate și în materia reducerilor salariale, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva unității de învățământ G. cu P. P.
"A. ca Z. "; B.
și în consecință a obligat pârâta G. cu P. P. "A. ca Z. "; B.
să plătească reclamantei diferența dintre suma cuvenită și cea încasată pentru zilele de 1 și 2 iulie 2010, respingând ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate (pe perioada concediului de odihnă pe anul 2009-2010 începând cu data de 3 iulie 2010).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta IVĂNUȚIU N. M. prin UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT
solicitând
modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel
Național, Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ, cât și de cele ale Hotărârii de Guvern nr. 250/1992.
Membrul de sindicat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 441/_, respectiv in data de_ . În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii. 118/2010.
Potrivit principiului consacrat în art.15 alin.(2) din Constituția României, republicata, "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";.
În același sens sunt si dispozițiile art. 1 din Codul civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactiva";.
În acest sens consideră ca nelegal faptul ca indemnizația, indiferent care ar fi fost modul de calcul a fost diminuata cu 25%.
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010. Învederează instanței că, potrivit art. 78 din Constituție, Legea nr. 118/2010 a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, prin urmare, diminuarea cu 25 % indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile. La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind "înghețate"; la nivelul lunii decembrie
2009.
Mai mult, la data la care ar fi trebuit plătită indemnizația de concediu, respectiv înainte de plecarea în concediu, Legea 118/2010 nici măcar nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 abia în data de_ și intrând în vigoare abia de la data de_ .
S-a mai învederat și faptul că art. 1 din Legea nr. 118/2010 dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010.
Aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art.
48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 stabilește expres că "prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Mai apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de "bun"; îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților este afectat în mod gravele măsura eliminării cu 25% a veniturilor.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării
concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr. 118/2010 și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1 din Legea nr.118/2010, care prevede următoarele: "Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin Decizia nr. 20/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 20/2011, s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui
act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că
"întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct.
26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 și a Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr._, care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea art. 1 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectiva reglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva României
(cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva României
(cererea nr. 44605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu au fost încălcate de către Statul român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adiț
ional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că prin Convenție nu se garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, așa încât, în condițiile în care prin Legea nr. 118/2010 s-a dispus reducerea salariilor angajaților din sectorul public, cu dificultate se poate susține că reclamanții posedau un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional.
De asemenea, s-a mai arătat că și în ipoteza în care Curtea ar concluziona că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de a fi protejat în lumina art. 1 din Primul Protocol adițional, se constată că ingerința era prevăzută de lege, că urmărea un scop de utilitate publică, anume, de a salva echilibrul bugetar în condițiile unei situații de criză economică, că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în derularea politicii sale economice și sociale, că măsurile legislative criticate nu au așezat pe umerii reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul acestora la respectarea proprietății, garantată de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție și că statul nu a abuzat de
marja sa de apreciere și nici nu a încălcat justul echilibru între interesul general și cel particular.
Ca atare, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanțele naționale, Curtea de Apel este ținută de aceste dezlegări. Mai mult, mai trebuie reținut că nu s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că măsura dispusă de statul român ar fi trebuit notificată în raport de prevederile art. 15 par .3 din Convenție. Or, în condițiile în care deciziile amintite au vizat tocmai măsura atacată și în prezentul dosar și această apărare vizează o chestiune de convenționalitate tranșată deja de Curte, motiv pentru care și această critică apare așadar ca nefondată.
Nu pot fi reținute nici argumentele recurentei referitoare aplicarea discriminatorie a acestei măsuri. Astfel cum rezultă din textul legal citat mai sus,reducerea de 25% a operat pentru toate categoriile de bugetari aflați într-o situație identică sau similară cu cea a recurentei, fiind afectat cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta IVĂNUȚIU N. M. împotriva sentinței civile nr. 1378/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. T.
D.
C.
G.
N.
M.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond: G. C. F.
