Decizia civilă nr. 3431/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3431/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SNTFC C. C. SA prin S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 6867 din 18 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă
G. ANA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 septembrie 2013 reclamanta intimată a transmis prin fax la dosar întâmpinare, același script fiind apoi înregistrat la data de 5 septembrie 2013, trimis prin serviciul poștal.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, văzând atât solicitarea recurentei formulată prin memoriul de recurs, cât și pe cea a intimatei formulată prin întâmpinare, de a fi judecată cauza și în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6867 din 18 aprilie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. ANA în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C. "C.F.R. C. ";
S.A. B. și S. N. DE T. F. DE C. "C.F.R. C. "; S.A. B. - S. DE T. F. DE C. C. și au fost obligate pârâtele, în solidar, să achite reclamantei salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010 în cuantum de 1325 și de 849,5 lei și ajutoarele materiale ocazionate de Sărbătoarea de Paști din anul 2010 în cuantum de 570 lei, cea de Crăciun aferentă anului 2010 în cuantum de 570 lei și prima de Ziua Ceferistului aferentă perioadei lucrate în anul 2010, în cuantum de 600 lei, sume actualizate în raport de indicele de inflație și cu dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei, fiindu-i aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Analizând cu precădere excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune instanța reține că potrivit prevederilor art. 268 alin 1 lit. a din Codul muncii actual, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de
angajator. Cum drepturile bănești solicitate de reclamant constituie drepturi salariale restante, instanța reține că în cauză este aplicabil art. 268 alin 1 lit. a din Codul muncii. Instanța a reținut că potrivit art. 32 din contractul colectiv de muncă pentru anii
2007 - 2008 încheiat la nivelul pârâtei, "pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Aceste prevederi legale au fost reiterate și în cuprinsul contractului colectiv de muncă pentru anii 2009 - 2010, valabilitatea contractului colectiv de muncă fiind prelungită prin Actul adițional nr. 370/_ până la sfârșitul anului 2010.
Potrivit prevederilor art. 229 al. 4 din Codul muncii actual, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei, cu ocazia Zilei feroviarului și a sărbătorilor de Paști și Crăciun, se acordă salariaților câte un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților, iar apărările pârâtelor nu au putut fi reținute.
În consecință constatând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul contractelor colective de muncă mai sus menționate, în baza art. 229 al. 4 Codul muncii actual, art.40 al.2 lit. c) Codul muncii, instanța, a admis acțiunea formulată de către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul pârâta SNTFC "C. C. "; S.A. prin S. de T. F. C. C.,
solicitând modificarea în tot a sentinței.
S-a arătat în motivare că reclamanta a solicitat acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009 și anul 2010 în temeiul prevederilor art. 30 din CCM la nivel de ramura de transporturi și a CCM la nivel de unitate, în condițiile în care la nivelul societății s-a aplicat CCM încheiat la nivel de societate, valabil pentru anii 2007 - 2008, modificat și completat prin actele adiționale înregistrate la DMPS B. sub nr. 1753/_ valabil până la data de_, Act Adițional nr. 437/_ valabil până la_, Act Adițional la CCM nr. 2450/_ și Actul Adițional la CCM nr. 1708/_ valabil până la data de_, conform căruia, la art. 32 se prevedea ca "pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Atât în anul 2009 cat și în anul 2010 sindicatele reprezentative la nivel de societate și administrația SNTFC "C. C. "; S.A. au renegociat clauza prevăzuta la art. 32 al. 1, hotărând ca aceste prevederi nu se aplica în anul 2009, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011.
În concluzie, voința părților a fost ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2009, urmând a fi acordate eventual începând cu 2011.
Chiar dacă în același timp erau în vigoare mai multe contracte colective de munca, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi și cel la nivel de societate, în care existau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar - cele prevăzute la art. 30, respectiv art. 32, trebuie data eficienta contractului colectiv de munca la nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților si, potrivit prevederilor art. 11 al 3 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi: "Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada la care se acorda cota de profit a salariaților,
care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate sau, după caz, instituție";.
Suspendarea acordării salariului suplimentar este în concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulata în valoare de 535.423,74 mii lei.
Constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită motivat de faptul că fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008 avea obligația respectării prevederilor art.7 alin.(1) din acest act normativ: "...indicele câștigului salariat mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității...";.
Cuantumul salariului suplimentar acordat reclamantei pe anul 2010 a fost stabilit greșit, proporțională cu perioada lucrată fiind suma de 709 și nu 849,5.
În ceea ce privește acordarea ajutorului material de Paști și Ziua F. ului pentru anul 2010, și a ajutorului material de Crăciun pe anul 2009 întemeiat pe art. 71 din CCM la nivel de Grup de Unități F. e, arată că reclamanta a beneficiat de prevederile CCM încheiat la nivel de societate și modificat prin Actul Adițional nr. 1708/_, valabil până la data de_ și prin urmare, nu se poate face aplicarea prevederilor art. 247 din Codul Muncii, motivat de faptul că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior se pot aplica numai în absența contractelor colective de muncă inferioare.
În plus, prin aplicarea prevederilor art. 11 alin. 3 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi, la negocierea CCM la nivel de societate se putea prevedea ca anumite drepturi, respectiv ajutoare sa nu se acorde.
Pârâta, ca agent economic monitorizat, nu se putea obliga la acordarea ajutoarelor materiale cu ocazia Crăciunului și a primei de "Ziua F. ului";, decât cu respectarea dispozițiilor art.12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca și art. 7 alin.(1) din OUG nr. 79/2008, respectiv să existe surse financiare pentru suportarea acestora și să se încadreze în fondul de salarii.
Astfel, motivat de situația financiară dificilă, organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate au fost de acord cu renegocierea clauzelor contractuale, în sensul ca prevederile art. 69 lit. a) și b) din CCM pe unitate (art. 71 CCM grup unități) urmau a se aplica, începând cu_ conform Actului Adițional nr.1708/_ .
Instanța de fond a acordat reclamantei drepturi salariale suplimentare față de cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, anume, ajutorul material de Crăciun pe anul 2010, ce nu a fost solicitat întrucât reclamanta nu mai avea calitatea de salariata a unității din data de_ .
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, reiterând argumentele aduse prin cererea introductivă de instanță și prin răspunsul la întâmpinare depus la fond
.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat doar sub aspectul criticilor punctuale făcute de recurentă în ce privește datele materiale omise de instanța de fond, anume, acordarea ajutorului material de Crăciun pentru anul 2010 în condițiile în care reclamanta nu mai era angajata societății pârâte cu acea ocazie și de altfel nici nu a solicitat acest drept, tribunalul pronunțându-se plus petita în această limită, iar pe de altă parte, cuantumul sumei datorate cu titlu de salariu suplimentar aferent anului 2010, proporțional cu perioada în care aceasta a fost angajata unității, care, conform susținerii necontestate a recurentei, era de doar 709 lei, iar nu 849,5 lei, cât a stabilit tribunalul, sens în care se va înlătura dispoziția de obligare a pârâtei la plata sumei de 140,5 lei din suma acordată cu titlu de salariu suplimentar aferent anului 2010. deși se arată de către intimata reclamantă că o atare solicitare se pretează căii procedurale a îndreptării de eroare
materială, fiind inadmisibilă a se invoca pe calea recursului față de dispozițiile art. 281 ind. 2a C.proc.civ., Curtea notează că aplicarea prevederilor acestui text de lege nu trebuie făcută restrictiv, în sensul că atunci când o îndreptare de eroare materială nu este unicul motiv de recurs, ci aceasta este cerută în subsidiar, alături de alte solicitări ce vizează și alte modificări ale sentinței, ar fi excesiv de formal a se respinge aceste solicitări pentru inadmisibilitate și să se ceară părților a deschide noi demersuri procedurale.
Sunt nefondate celelalte motive de recurs formulate.
Astfel, critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de înregistrarea de profit, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile cuvenite de această împrejurare.
Un motiv de recurs vizează suspendarea acordării acestor drepturi salariale pentru anii 2009 și 2010, prin act adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Or, aceste drepturi sunt prevăzute și de Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit până în anul 2010, iar potrivit dispozițiilor art. 11 (a) lit. b din Legea nr.130/1996 "clauzele CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel";.
Conform prevederilor art. 238 alin. 1 C. muncii, "Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturile la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior";.
Prin urmare, CCM la Nivel de Grup de Unități fiind încheiat la nivel superior față de CCM al C. C. SA, prevederile lui minimale sunt obligatorii și vin înaintea celor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Nu poate fi acceptată afirmația că acordarea acestor drepturi reprezintă o disponibilitate, având în vedere că drepturile litigioase sunt prevăzute prin dispoziții imperative fiind evident că prevederea acestor drepturi, în urma unor negocieri dintre patronat și sindicat, reprezintă o componentă a pachetului salarial, ca o contraprestație a angajatorului față de prestația angajaților, materializată în munca depusă de aceștia, fiind astfel un drept salarial, stabilit în cadrul unui contract sinalagmatic.
Se mai reține, raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de societăți, că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus.
Se mai invocă incidența art.12 din Legea nr.130/1996, text care, susține recurenta, se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, cu consecința, dedusă de recurentă din dispozițiile art. 236 alin.(4) Codul Muncii, a nelegalității contractului colectiv de muncă care nu se înscrie în limitele bugetului aprobat.
Nu poate fi reținută această modalitate de extindere a aplicabilității unui text de lege special la situația generală în care se regăsește recurenta. Art. 12 din Legea nr. 130/1996 se conturează ca atare în economia legii, deci ca un text de lege special, care
impune o excepție, aplicabilă doar pentru acei angajatori și angajați expres indicați, anume, (cei din) instituțiile bugetare.
Or, o societate comercială, chiar dacă are ca unic acționar statul și i se aprobă bugetul prin hotărâre de guvern, nu este o instituție bugetară. De altfel, recurenta nici nu susține o atare afirmație, ci solicită aplicarea în cazul său a acestui text de lege (ce interzice negocierea în cadrul instituțiilor bugetare a unor clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege), prin analogie, ceea ce regulile generale de drept interzic. Conform principiilor de drept, aplicarea textelor de lege cu caracter de excepție se face restrictiv, la situațiile expres prevăzute în reglementarea excepției, în restul cazurilor aplicându-se regula: exceptio est strictissimae interpretationis. Ca atare, în cazul recurentei, nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, ci se aplică principiul libertății negocierii, instituit de art. 7 alin. 1 din aceeași lege.
Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 reafirmă, și în această materie, principiul specific dreptului contractual al imperativului legalității contractului (adică, acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale). În corelație cu acesta, recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, situație față de care ar apărea ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Curtea apreciază ca fiind nefondate motivele din recurs astfel invocate, ce vizează calitatea de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor OUG nr.79/2008. Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le- a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului. Dimpotrivă, aceste prevederi legale trebuia să fie avute în vedere de către angajator cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, iar nu invocate doar cu ocazia executării contractelor.
De altfel, nu s-a probat în cauză de către angajator că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata drepturilor solicitate prin acțiune.
Nu este imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor contractuale invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se
încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans.
În plus, din economia acestui act normativ, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă, și în plus, aspecte care nu au fost decât afirmate la modul generic, iar nu probate și detaliate în mod convingător pentru instanță.
Potrivit art. 1156 C.civil, imposibilitatea de executare poate privi doar obligațiile de a da un bun individual determinat, de a face și de a nu face și se datorează cazului fortuit sau forței majore.
În cauza de față nefiind îndeplinite aceste condiții nu poate opera stingerea obligației recurentei, întrucât aceasta are ca obiect bunuri de gen.
Critica recurentei potrivit căreia obligația de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentei în acest sens fiind de asemenea nefondate.
Ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 11 alin 3 din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transporturi, nu are legătură cu prezenta cauză, fiind relativ la un alt drept al salariaților, anume, cota de participare a acestora la profit.
În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la acea dată și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea Codului muncii prin dispozițiile Legii nr. 40/2011 și ale Legii nr. 62/2011.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. "C.
C. "; S.A. prin S. de T. F. C. C. împotriva sentinței civile nr. 6867 din 18 aprilie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligarea pârâtelor la plata ajutorului material de Crăciun pe anul 2010 și a sumei de 140,5 lei din suma acordată cu titlu de salariu suplimentar aferent anului 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T.
D. C.
G.
M.
N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. E. B.
GREFIER,
N. N.
în concediu medical, semnează prim grefier,
M. LENA T.
