Decizia civilă nr. 3433/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3433/R/2013

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. N. A Î.

F. împotriva sentinței civile nr. 7171 din 22 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata reclamantă F. L., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate - avocat Buda Grigore din cadrul Baroului B. .

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei depune la dosar la acest termen de judecată delegația sa de reprezentare și concluzii scrise, arătând că nu are cereri prealabile de formulat.

Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței pronunțate de prima instanță, susținând oral concluziile scrise

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 7171 din 22 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._

s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta F.

L. în contradictoriu cu pârâta A. N. A Î. F. .

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 29.260 lei cu titlu de plăți compensatorii.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei dobânda legală cuvenită sumei începând cu data de_ și până la data plății efective.

Pârâta a fost obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a fost concediată în cadrul concedierii colective, ca urmare a desființării Administrației Naționale a Î. F., prin Decizia nr. 710/_, contractul individual de muncă al acesteia încetând din data de_, cu obligația plății către reclamantă a compensației echivalente cu șapte salarii de bază, prevăzută de art.

12 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 la nivelul

A.N.I.F. (f.6,7).

Este real că, ulterior concedierii, reclamanta a participat la un concurs pentru ocuparea postului de contabil șef la A. N. de Îmbunătățiri F., pe care l-a promovat și s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 3/_ (f.28-29), însă acest nou raport de muncă nu are ca efect anularea măsurii concedierii colective și exonerarea pârâtei de plata compensațiilor prevăzute de art.12 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 la nivelul A.N.I.F.

La fel de posibil ar fi fost ca reclamanta să nu promoveze concursul și să nu încheie un nou contract de muncă. Așadar, compensațiile au fost datorate pentru concedierea colectivă, indiferent de împrejurarea că fostul angajat încheie un nou contract de muncă într-un termen mai scurt sau mai extins, de către societatea care preia patrimoniul societății desființate.

Pentru aceste considerente, în baza art.148 din Legea nr. 62/2011, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta F. L. în contradictoriu cu pârâta A. N. A Î. F., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 29.260 lei cu titlu de plăți compensatorii, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală cuvenită sumei începând cu data de_ și până la data plății efective și a obligat pârâta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. A Î.

F.

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile pe fond și respingerea cererii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă "când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă "când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii";.

Reclamanta a fost salariata Administrației Naționale a îmbunătățirilor F.

R. A. și a fost concediată colectiv ca urmare a aplicării prevederilor O.U..G.82/_ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare.

Aceasta a primit preavizul și Decizia de concediere în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii, republicat, determinat de desființarea locului de muncă și a postului, din motive fără legături cu persoana salariatului.

În temeiul actului normativ mai sus invocat Administrația N. a îmbunătățirilor funciare - R.A. s-a desființat la data de_, prin predarea patrimoniului către A. N. de îmbunătățiri F. .

Desființarea Administrației a condus la desființarea tuturor locurilor de muncă, prin urmare, toți salariații A. F RA au fost concediați colectiv.

Pe data de_, a fost încheiat protocolul de predare - preluare între Administrația N. a îmbunătățirilor F. R.A. și A. N. de îmbunătățiri

F., iar în conformitate cu prevederile art. 15 al OUG 82/2011 "A. se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația N. a îmbunătățirilor F. este parte, "

În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de A.N.I.F.-R.A.2009-2010 cu modificările și completările ulterioare, art. 12, alin. 3), "La concedierea colectivă, flecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă, astfel:

Vechime în sector mai mică de 3 ani 3 salarii de bază Vechime în sector mai mare de 3 ani 7 salarii de bază "

Art. 1 alin. (4) din OUG nr. 82/2011 a prevăzut un număr maxim de posturi al Agenției Naționale de îmbunătățiri F. și a Filialelor sale județene de 1500 iar art. 14 din același act normativ a stipulat că personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor F. R.A. care se desființează se preia de către A. N. de îmbunătățiri F. la limita celor 1500 de posturi.

În perioada preavizului, reclamanta s-a înscris la concursul organizat pentru ocuparea posturilor în cadrul Agenției Naționale de îmbunătățiri F. .

Urmare a promovării concursului de selecție a personalului organizat la data de_ de A. N. de îmbunătățiri F., reclamanta a fost angajată începând cu data de_ .

Conform solicitărilor MADR - Direcția Generală de Buget Finanțe și Fonduri Europene și Agenției Naționale de îmbunătățiri F. au fost întocmite și transmise pentru punere în plată, situațiile acordării acestor salarii compensatorii numai pentru salariații fostei Administrații ce nu s-au angajat la

A. N. de îmbunătățiri F., iar acestea au fost achitate la data de 11 Aprilie 2012 în temeiul H.G. nr.183/_ publicată în M.O. nr.204/_ .

Prin cererea adresată instanței de judecată, petenta solicită plata celor 7 salarii prevăzute da Cap, II, art. 11, pct. 2, din Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010 prelungit prin Acte adiționale până la data de_, ca o compensație a concedierii colective.

Tribunalul Cluj a considerat cererea reclamantei ca fiind întemeiată, a admis cererea și a obligat A. N. de îmbunătățiri F. la plata salariilor compensatorii echivalente.

Consideră că sentința civila în acest dosar a fost dată după o apreciere greșita a actelor deduse judecății și cu aplicarea greșită a legii întrucât față de reclamantă nu a operat în fapt concedierea, nu a beneficiat de protecția oferită de ajutorul de șomaj fiind angajată de la data de_ la Agenție, nefiind afectată de măsura concedierii și deci nu poate beneficia de salarii compensatorii.

Reclamanta a fost preluată la entitatea nou înființată care a preluat patrimoniul Administrației Naționale a îmbunătățirilor F. R.A., conform prevederilor OUG 82/_ privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare care la art. 14 stipulează expres; "Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor F., care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1".

Atribuțiile și denumirile posturilor la Agenție sunt firesc diferite de cele ale Administrației, fiind cele ale unei instituții publice, însă acest lucru nu are relevanță deoarece poluarea s-a realizat conform OUG 82/2011, atât pentru patrimoniu cât și pentru personal.

Prin urmare, concret nu s-a produs efectul specific al concedierii și anume pierderea locului de muncă, prevăzut în decizia de concediere, reclamanta continuându-și practic activitatea în cadrul instituției succesoare a Administrației Naționale de îmbunătățiri F. .

În ceea ce privește hotărârea instanței cu privire la obligarea recurentei la plata dobândii legale începând cu data de_ până la data plații efective, o consideră ilegală întrucât nu există nici o reglementare legală în acest sens pentru plata salariilor, motiv pentru care instanța nu a putut motiva hotărârea.

Intimata reclamantă F. L. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii în întregime a hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind temeinică și legală

.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare.

Curtea reține că, în întâmpinarea depusă la fond, se arată că "pentru reclamantă nu a operat în fapt concedierea";, personalul căruia nu i-au fost plătite aceste salarii compensatorii fiind preluat practic de la Administrația N. a Î.

F. de către A. F, sens în care de altfel a statuat și art. 14 din O.U.G. nr. 82/2011.

Curtea constată că, practic, recurenta pârâtă a invocat o situație atipică, în care fiind imperativă, pentru considerente bugetare, reducerea de personal în cadrul unei regii autonome, anume Administrația N. a Î. F. - ce prin reorganizare a devenit A. N. a Î. F. - s-a procedat la emiterea unor decizii de concediere pe numele tuturor angajaților, concomitent cu încheierea de contracte individuale de muncă cu acei angajați care au fost admiși la concursul organizat pentru ocuparea unui post din cele limitativ reglementate prin dispozițiile art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011 în cadrul Agenției.

În cazul reclamantei, decizia de concediere prevede încetarea contractului individual de muncă cu Administrația N. a Î. F. la data de _

, iar noul contract individual de muncă este semnat anterior, la_, cu A.

N. a Î. F., stipulând începerea activității de la data de_ . Toate aceste aspecte, coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 82/2011,

conturează instanței de recurs temeinicia apărării invocate de recurentă, care se prevalează de inexistența practică a unei concedieri efective - "nu a operat în fapt concedierea"; - arată aceasta.

Cu alte cuvinte, haina pe care a îmbrăcat-o întreaga operație nu corespunde realității raporturilor juridice dintre părți, or fiind confruntată cu dezlegarea efectelor juridice ale acestor raporturi, Curtea este ținută a da eficiență principiului interpretării contractului după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, urmând a se ține seama, la stabilirea voinței concordante, de scopul contractului, de negocierile purtate între părți, de practicile statornicite în acest sens și de comportamentul ulterior încheierii contractului (art. 1266 Noul Cod Civil).

Totodată, art. 1268 din Noul cod civil statuează la alin. 2 și 4 că

"clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe"; și că "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul";.

Evident, aceste reguli de interpretare vor fi aplicate întregii operațiuni juridice, ce include concedierea și reangajarea reclamantei la același angajator.

Se constată, astfel, că în partea introductivă a O.U.G. nr. 82/2011 se arată în mod explicit faptul că actul normativ a fost adoptat în scopul

"restructurării și reorganizării Administrației Naționale a Î. F. ";, pentru ca la art. 1 alin. 1 să se precizeze că "… se înființează A. N. de Îmbunătățiri F., denumită în continuare Agenție, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. ";.

Situația angajaților Administrației Naționale a Î. F. este reglementată la art. 15, unde se arată în clar că "agenția se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația N. a Î. F. este parte.

Contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea încheiate de Administrația N. a Î. F. și aflate în executare la data adoptării prezentei ordonanțe de urgență își mențin valabilitatea și se preiau de către Agenție";.

În mod evident, și contractele individuale de muncă aflate în derulare, în limita numărului maxim de 1500 de posturi, prevăzute la art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011, și-au menținut practic valabilitatea și au fost preluate de Agenție.

Or, pentru a stabili care anume dintre angajați vor fi menținuți în limita posturilor legal reglementate pentru această instituție publică, angajatorul, în loc să organizeze formal o departajare a salariaților în cadrul procedurii concedierii colective, a procedat la o departajare prin organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor încuviințate, încheind formal, cu salariații care s-au încadrat în acest număr de posturi, noi contracte individuale de muncă. Practic însă, în realitate, potrivit dispozițiilor legale invocate în cele ce preced, au continuat vechile raporturi de muncă cu acești angajați, evident, cu modificările, inclusiv sub raportul cuantumului salariului, agreate de angajați și însușite prin semnătură, chiar dacă aparent s-au încheiat noi contracte de muncă, iar concursul organizat a jucat rolul procedurii de departajare în cadrul concedierii colective.

De altfel, se poate observa că reclamanta a fost "angajată"; la agenție pe postul de contabil șef, deci nu pe un post de debutant, pentru a se putea considera că raportul de muncă a fost privit de la acest moment de către angajator ca fiind unul distinct de cel care decursese anterior. Dimpotrivă, angajând-o pe acest post, A. îi recunoaște ierarhia profesională pe care se situa în cadrul Administrației Naționale a Î. F. .

Faptul modificării, prin noul contract, a funcției și a salariului, nu schimbă acest mod de interpretare a raporturilor juridice dintre părți, întrucât modificarea contractului individual de muncă poate fi făcută oricând, cu acordul părților, sub oricare dintre aspectele sale, potrivit art. 41 Codul muncii.

Este adevărat că s-a inserat în noul contract individual de muncă stipulația privitoare la perioada de probă de 90 de zile calendaristice, dar acest aspect nu este de natură a înlătura efectul obligatoriu al dispozițiilor citate din cuprinsul

O.U.G. nr. 82/2011, neputându-se pune problema, în mod concret, de a-i înceta reclamantei contractul individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 3 Codul muncii, întrucât o atare situație ar fi echivalat cu o ignorare a obligativității substituirii Agenției în toate obligațiile ce îi revin în cadrul contractelor în care Administrația N. a Î. F. era parte la momentul reorganizării.

Toate aceste considerente au format convingerea instanței de recurs că raporturile dintre părți corespund derulării în continuare a contractului individual de muncă încheiat de reclamantă cu A. N. a Î. F., că nu a avut loc o concediere efectivă și ca atare, nici sumele trecute ca fiind datorate cu titlu de salarii compensatorii în temeiul art. 12 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Administrației Naționale a Î. F., nu sunt în fapt datorate. Inserarea acestor sume în decizia de concediere nu poate fi considerată ca obligatorie, întrucât această decizie nu este un contract, pentru a se bucura de forța juridică a convențiilor, ci temeiul contractual de care se prevalează reclamanta este dat de art. 12 din CCM, unde se arată în clar că se datorează aceste salarii compensatorii "la concedierea colectivă";. Or, nefiind cazul unei concedieri în ce o privește pe reclamantă, nici aceste compensații nu i se datorează.

Ca un ultim argument, se remarcă faptul că o altă interpretare a raporturilor juridice astfel stabilite între părți ar încălca scopul legii, O.U.G. nr.

82/2011 fiind adoptată tocmai pentru a face față "constrângerilor bugetare datorate crizei economice mondiale și pentru a asigura echilibrul și stabilitatea economico-financiară";, fiind contraproductiv a se interpreta că o reorganizare a instituției, făcută prin preluarea angajaților în limita unui număr redus de posturi, ar prilejui acordarea a 7 salarii compensatorii chiar și pentru angajații menținuți în cadrul acestei instituții.

Evident, acei angajați cărora le-a încetat contractul individual de muncă cu

A. F sunt îndreptățiți la plata acestor compensații fără ca acest aspect să se constituie într-o nelegală discriminare, diferențele dintre situația juridică a acelora și a celor menținuți fiind evidentă. Chiar dacă cei concediați și-au găsit, prin ipoteză, un nou loc de muncă, acest fapt nu modifică situația, fiind clare diferențele între un angajat concediat și unul menținut în funcție.

Cât privește practica judiciară invocată, Curtea notează că aceasta nu are valențe de izvor de drept, nefiind obligatorii decât dezlegările pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le face prin deciziile în interesul legii, or în speță nu a fost pronunțată o atare decizie.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta A. N. A Î. F. împotriva sentinței civile nr. 7171 din 22 aprilie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta F. L. în contradictoriu cu pârâta A. N. A Î. F. .

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din _

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I. T.

D.

C.

G.

N.

M.

GREFIER

N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_ Jud.fond: I. P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3433/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă