Decizia civilă nr. 3444/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3444/R/2013

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta G. R. N. împotriva sentinței civile nr. 8140 din 13 mai 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata pârâtă A. N. A Î. F., având ca obiect drepturi bănești.

Concluziile și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 3 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 8140 din 13 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._

s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta Administrația N. a Î. F. .

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. R. N., în contradictoriu cu pârâta Administrația N. a Î. F. . Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a fost încadrată la Administrația N. a Î. F. R.A. - Sucursala Teritorială Tisa-Someș, până la sfârșitul anului 2011. În această calitate, reclamanta a primit la data de_ un preaviz din partea acestui angajator, prin care era înștiințată că îi va înceta contractul

individual de muncă la data expirării perioadei de preaviz, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 82/_ prin care s-a înființat Administrația N. a Î.

F. prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. R.A., care s- a desființat și că locurile de muncă din cadrul administrației se vor desființa iar salariații vor fi concediați.

Administrația N. a Î. F. R.A. a emis la data de_ decizia nr.60, prin care, a decis că începând cu_ contractul individual de muncă al reclamantei încetează în temeiul art.65-68 C. muncii, republicat, datorită desființării locului de muncă și din motive fără legătură cu persoana salariatului și că la data concedierii reclamanta beneficiază și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută la art.12 alin.3 din C.C.M. la nivelul Administrației Naționale a Î. F. R.A.. pentru anul 2009-2010, cu modificările și completările ulterioare.

Art.12 pct.3 din acest contract colectiv de muncă prevede că la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază, dacă are o vechime în sector mai mare de 3 ani.

Această decizie nu a fost contestată de reclamantă.

Administrația N. a Î. F. R.A. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de_ în baza Rezoluției nr.586485/_ .

În perioada preavizului, pârâta a organizat un concurs pentru ocuparea unui post vacant conform organigramei la Filiala din C., la care a participat și reclamanta. Din procesul verbal privind rezultatele obținute la testare pentru ocuparea funcțiilor din cadrul Filialei C., a rezultat că reclamanta a obținut punctajul necesar și a fost angajată începând cu data de_, așa cum a rezultat din contractul individual de muncă, înregistrat sub nr.8/_ în Registrul general de evidență a salariaților.

Dreptul la plata compensatorie se naște la data comunicării deciziei scrise persoanei în cauză și se acordă fiecărei persoane o singură dată pentru disponibilizările colective efectuate la aceeași unitate. Suma de bani acordată cu titlu de plată compensatorie este stabilită pentru cei concediați prin contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum este și în cazul de față.

Aceste plăți compensatorii, care reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilităților salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, se achită numai în cazul în care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci dacă a devenit efectiv șomer.

În cazul de față, reclamanta s-a angajat imediat după emiterea deciziei de concediere la agenția pârât nou înființată, nu a devenit șomer, deoarece așa cum am arătat, potrivit contractului individual de muncă încheiat cu pârâta are calitatea de salariat, calitate în care nu a fost îndreptățită să primească cele 7 salarii compensatorii.

Așa fiind, cererea reclamantei a fost neîntemeiată și a fost respinsă.

Având în vedere această situație, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost lipsită de obiect, întrucât dreptul la acțiune al reclamantei nu s-a născut.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. R. -N.

, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt așa cum a arătat și în cererea introductiva de instanță, a avut calitatea de angajat al Administrației Naționale de îmbunătățiri F. RA-Sucursala Teritorială Tisa-Someș, deținând funcția de economist șef la Unitatea de Administrare 02.1 C. a Sucursalei Tisa- Someș. Potrivit dispozițiilor O.U.G. NR. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, Administrația N. a îmbunătățirilor F. RA a fost desființată, patrimoniul acesteia fiind preluat de nou înființata Agenție N. de îmbunătățiri F. . Desființarea Administrației Naționale a îmbunătățirilor F. R.A. a determinat desființarea tuturor locurilor de muncă ale acesteia. Prin urmare, A. F -RA a dispus concedierea colectiva a salariaților, din motive neimputabile acestora.

Astfel, în baza Deciziei nr. 60 din_, a directorului regional al Sucursalei Teritoriale Tisa-Someș, din cadrul A.N.I.F. R.A., anexată prezentei cereri, începând cu data de_ s-a dispus desființarea postului de economist șefi la Unitatea de Administrare 02.1 C. a Sucursalei Tisa-Someș, pentru motive ce nu țin de persoana recurentei. În Decizia respectivă se stipulează faptul că recurenta urmează să beneficieze de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută de art. 12, alin, 3 din Cap. II al Contractului Colectiv de muncă în vigoare. în prealabil, la data de_, mi s-a comunicat preavizul, conform legislației în vigoare.

Contractul colectiv de munca la nivel de A.N.I.F. R.A. pentru anul 2009- 2010, contract prelungit până la data de_, potrivit actului adițional nr. 5/2011, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspectoratul Teritorial de Munca B., sub nr.33 din_, anexat prezentei cereri,

stabilește prin dispozițiile art.12, pct.3, că "La concedierea colectivă, de flecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 7 salarii de bază, dacă vechimea în sector e mai mare de 3 ani. "

Potrivit art. 148 din Legea nr. 62 din 10 mai 2011 a dialogului social, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Totodată, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

Plățile compensatorii prevăzute în art. 12, pct.3 din contractul colectiv de muncă, trebuiau achitate la data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, lucru ce nu s-a întâmplat până în prezent, motiv pentru care solicită și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate până la data achitării efective. Solicită de asemenea obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, cererea era întemeiată pe art. 266 și următoarele din Codul Muncii, art.112 C. pr. civ., art.274 C. pr. civ, art. 12, punctul 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel A. F-RA.

Pârâta, A. N. A Î. F., a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția prescripției dreptului la acțiune și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că pentru recurentă nu ar fi operat în fapt concedierea, deoarece nu a beneficiat protecția oferită de ajutorul de șomaj, în condițiile în care, urmare a promovării concursului de selecție a personalului organizat de A. F, Filiala C., a fost angajată la această instituție începând cu data de_ .

Instanța de fond a respins atât excepția prescripției dreptului material la acțiune invocat de către pârâtă, cât și acțiunea formulată de către recurentă, apreciind că plățile compensatorii reprezintă un venit de subzistență stabilit de legiuitor în vederea creării posibilității salariatului concediat de a găsi și de a se angaja într-un nou loc de muncă, acesta achitându-se în cazul în care fostul salariat nu se încadrează în muncă, deci daca a devenit efectiv șomer. În condițiile în care a fost angajată la societatea pârâtă, instanța de fond a apreciat că nu ar fi îndreptățită să primească cele 7 salarii compensatorii.

Nu poate decât să fie stupefiată de logica strâmbă a instanței de fond, care înțelege că prevederile cuprinse în Contractul colectiv în ceea ce privește salariile compensatorii, prevederi cuprinse în Decizia de concediere, nu au nici o valoare juridică, deoarece ar fi fost angajat la scurt timp după emiterea acestei decizii. Se întrebă, în mod legitim, ce s-ar fi întâmplat dacă, după emiterea preavizului și în baza prevederilor legale cuprinse în acest preaviz, în legătură cu posibilitatea absentării 4 ore/zi pentru a-si căuta un loc de muncă, si-aș fi găsit efectiv un loc de muncă la un alt angajator !? Să înțeleagă că cei care și-au găsit un loc de muncă la un alt angajator, într-un timp scurt de la data concedierii, nu au nici ei dreptul să primească salarii compensatorii?

În opinia recurentei, confirmată și de practica judiciară din domeniu, nici contractul colectiv de muncă și nici Codul muncii nu condiționează dreptul de a beneficia de compensație de o eventuală reîncadrare a salariatului. Singurul criteriu este cel referitor la existența concedierii, condiție îndeplinită în cazul subsemnatei. Pârâta, A. F, și-a asumat obligația de a plătii salariile compensatorii, așa cum reiese din Decizia de concediere, fără a condiționa în vreun fel plata acestora de o angajare ulterioară, iar această obligație asumată trebuie să fie respectată.

Prin urmare, apreciază că decizia instanței de fond este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat.

Reclamanta recurentă G. R. N. a formulat concluzii scrise

prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței atacate, și rejudecând cauza, să se dispună, obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 15274 lei, reprezentând plăti compensatorii, ca urmare a desfacerii contractului de muncă, conform art. 12, pct.3, Cap,II din Contractul Colectiv de Muncă, obligarea pârâtei intimate la plata dobânzilor legale calculate de la data de 29 decembrie 2011, până la data plătii efective a acestora și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Practic, prin dezvoltările cuprinse în concluziile scrise depuse în recurs, recurenta răspunde apărărilor formulate în fața instanței de fond de oponenta sa. Astfel, în întâmpinarea depusă la fond, se arată că "pentru reclamantă nu a operat în fapt concedierea";, personalul căruia nu i-au fost plătite aceste salarii compensatorii fiind preluat practic de la Administrația N. a Î. F.

de către A. F, sens în care de altfel a statuat și art. 14 din O.U.G. nr. 82/2011.

Curtea constată că deși este întemeiată critica formulat prin recurs cu privire la condiționarea pe care prima instanță o impune pentru acordarea salariilor compensatorii în litigiu, de obținerea statutului de șomer, soluția rămâne corectă în raport de apărările formulate de pârâta intimată în fața instanței de fond.

Practic, intimata pârâtă a invocat o situație atipică, în care fiind imperativă, pentru considerente bugetare, reducerea de personal în cadrul unei regii autonome, anume Administrația N. a Î. F. - ce prin reorganizare a devenit A. N. a Î. F. - s-a procedat la emiterea unor decizii de concediere pe numele tuturor angajaților, concomitent cu încheierea de contracte individuale de muncă cu acei angajați care au fost admiși la concursul organizat pentru ocuparea unui post din cele limitativ reglementate prin dispozițiile art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011 în cadrul Agenției.

În cazul reclamantei, decizia de concediere prevede încetarea contractului individual de muncă cu Administrația N. a Î. F. la data de _

, iar noul contract individual de muncă este semnat anterior, la_, cu A.

N. a Î. F., stipulând începerea activității de la data de_ . Toate aceste aspecte, coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 82/2011,

conturează instanței de recurs temeinicia apărării invocate de pârâtă, care se prevalează de inexistența practică a unei concedieri efective - "nu a operat în fapt concedierea"; - arată aceasta.

Cu alte cuvinte, haina pe care a îmbrăcat-o întreaga operație nu corespunde realității raporturilor juridice dintre părți, or fiind confruntată cu dezlegarea efectelor juridice ale acestor raporturi, Curtea este ținută a da eficiență principiului interpretării contractului după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, urmând a se ține seama, la stabilirea voinței concordante, de scopul contractului, de negocierile purtate între părți, de practicile statornicite în acest sens și de comportamentul ulterior încheierii contractului (art. 1266 Noul Cod Civil).

Totodată, art. 1268 din Noul cod civil statuează la alin. 2 și 4 că

"clauzele îndoielnice se interpretează ținând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de uzanțe"; și că "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul";.

Evident, aceste reguli de interpretare vor fi aplicate întregii operațiuni juridice, ce include concedierea și reangajarea reclamantei la același angajator.

Se constată, astfel, că în partea introductivă a O.U.G. nr. 82/2011 se arată în mod explicit faptul că actul normativ a fost adoptat în scopul

"restructurării și reorganizării Administrației Naționale a Î. F. ";, pentru ca la art. 1 alin. 1 să se precizeze că "… se înființează A. N. de Îmbunătățiri F., denumită în continuare Agenție, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea M. ui Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Î. F. ";.

Situația angajaților Administrației Naționale a Î. F. este reglementată la art. 15, unde se arată în clar că "agenția se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația N. a Î. F. este parte.

Contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea încheiate de Administrația N. a Î. F. și aflate în executare la data adoptării prezentei ordonanțe de urgență își mențin valabilitatea și se preiau de către Agenție";.

În mod evident, și contractele individuale de muncă aflate în derulare, în limita numărului maxim de 1500 de posturi, prevăzute la art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 82/2011, și-au menținut practic valabilitatea și au fost preluate de Agenție.

Or, pentru a stabili care anume dintre angajați vor fi menținuți în limita posturilor legal reglementate pentru această instituție publică, angajatorul, în loc să organizeze formal o departajare a salariaților în cadrul procedurii concedierii colective, a procedat la o departajare prin organizarea unui concurs pentru ocuparea posturilor încuviințate, încheind formal, cu salariații care s-au încadrat în acest număr de posturi, noi contracte individuale de muncă. Practic însă, în realitate, potrivit dispozițiilor legale invocate în cele ce preced, au continuat vechile raporturi de muncă cu acești angajați, evident, cu modificările, inclusiv sub raportul cuantumului salariului, agreate de angajați și însușite prin semnătură, chiar dacă aparent s-au încheiat noi contracte de muncă, iar concursul organizat a jucat rolul procedurii de departajare în cadrul concedierii colective

De altfel, se poate observa că reclamanta a fost "angajată"; la agenție pe postul de tehnician economist, deci nu pe un post de debutant, pentru a se putea considera că raportul de muncă a fost privit de la acest moment de către angajator ca fiind unul distinct de cel care decursese anterior. Dimpotrivă, angajând-o pe acest post, A. îi recunoaște ierarhia profesională pe care se situa în cadrul Administrației Naționale a Î. F. .

Faptul modificării, prin noul contract, a funcției și a salariului, nu schimbă acest mod de interpretare a raporturilor juridice dintre părți, întrucât modificarea contractului individual de muncă poate fi făcută oricând, cu acordul părților, sub oricare dintre aspectele sale, potrivit art. 41 Codul muncii.

Este adevărat că s-a inserat în noul contract individual de muncă stipulația privitoare la perioada de probă de 90 de zile calendaristice, dar acest aspect nu este de natură a înlătura efectul obligatoriu al dispozițiilor citate din cuprinsul

O.U.G. nr. 82/2011, neputându-se pune problema, în mod concret, de a-i înceta reclamantei contractul individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 3 Codul muncii, întrucât o atare situație ar fi echivalat cu o ignorare a obligativității substituirii Agenției în toate obligațiile ce îi revin în cadrul

contractelor în care Administrația N. a Î. F. era parte la momentul reorganizării.

Toate aceste considerente au format convingerea instanței de recurs că raporturile dintre părți corespund derulării în continuare a contractului individual de muncă încheiat de reclamantă cu A. N. a Î. F., că nu a avut loc o concediere efectivă și ca atare, nici sumele trecute ca fiind datorate cu titlu de salarii compensatorii în temeiul art. 12 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Administrației Naționale a Î. F., nu sunt în fapt datorate. Inserarea acestor sume în decizia de concediere nu poate fi considerată ca obligatorie, întrucât această decizie nu este un contract, pentru a se bucura de forța juridică a convențiilor, ci temeiul contractual de care se prevalează reclamanta este dat de art. 12 din CCM, unde se arată în clar că se datorează aceste salarii compensatorii "la concedierea colectivă";. Or, nefiind cazul unei concedieri în ce o privește pe reclamantă, nici aceste compensații nu i se datorează.

Ca un ultim argument, se remarcă faptul că o altă interpretare a raporturilor juridice astfel stabilite între părți ar încălca scopul legii, O.U.G. nr. 82/2011 fiind adoptată tocmai pentru a face față "constrângerilor bugetare datorate crizei economice mondiale și pentru a asigura echilibrul și stabilitatea economico-financiară";, fiind contraproductiv a se interpreta că o reorganizare a instituției, făcută prin preluarea angajaților în limita unui număr redus de posturi, ar prilejui acordarea a 7 salarii compensatorii chiar și pentru angajații menținuți în cadrul acestei instituții.

Evident, acei angajați cărora le-a încetat contractul individual de muncă cu

A. F sunt îndreptățiți la plata acestor compensații fără ca acest aspect să se constituie într-o nelegală discriminare, diferențele dintre situația juridică a acelora și a celor menținuți fiind evidentă. Chiar dacă cei concediați și-au găsit, prin ipoteză, un nou loc de muncă, acest fapt nu modifică situația, fiind clare diferențele între un angajat concediat și unul menținut în funcție.

Cât privește practica judiciară invocată, Curtea notează că aceasta nu are valențe de izvor de drept, nefiind obligatorii decât dezlegările pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le face prin deciziile în interesul legii, or în speță nu a fost pronunțată o atare decizie.

Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta G. R. N. împotriva sentinței civile nr. 8140 din 13 mai 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din _

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I. T.

D.

C.

G.

N.

M.

GREFIER

N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_ Jud.fond: P. U.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3444/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă