Decizia civilă nr. 3579/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3579/R/2013
Ședința publică din 23 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D.
G.: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC B. G. S. împotriva sentinței civile nr. 518 din 29 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ *, privind și pe reclamantul intimat C. C.
D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat C. C. D., avocat SA I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar dovada înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș a firmei la care a fost angajat martorul care a fost audiat în rejudecare, având în vedere că prin întâmpinarea formulată a arătat că martorul era de fapt angajatul altei firme, care avea același administrator, întrucât acesta administra două firme, SC B. G. S. și Bebe Tex S. .
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului cu consecința menținerii în totalitate a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, atât cele efectuate până în prezent în ambele cicluri procesuale cât și cheltuielile de transport efectuate la cele două termene de judecată în recurs și depune la dosar dovada acestora care sunt în sumă de 1250 lei, reprezentând onorariu avocațial
și transportul la instanță.
Consideră că nu se impune admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că instanța de fond în rejudecare a respectat principiul rolului activ al judecătorului și principiul dreptului la apărare al pârâtei recurente. Arată că, așa cum se poate observa din încheierile de ședință, atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecare, s-au efectuat nenumărate adrese către pârâta recurentă pentru a se comunica la dosar înscrisurile constând în procesele verbale de predare primire mobilier sau predare primire montaj efectuate în cursul anului 2009.
În rejudecare reprezentantul pârâtei recurente afirmă faptul că s-au comunicat toate procesele verbale și că la societate nu mai sunt alte procese verbale de comunicat. Susține că reclamantul intimat a dovedit instanței de recurs faptul că nu este adevărat prin exemplificarea următorului aspect: există
la dosar procese verbale de predare mobilier care erau emise de către societate neînsoțite de procesele verbale de predare a montajului acestui mobilier către beneficiar, deoarece se încheia un proces verbal atât când se transporta mobila la domiciliul beneficiarului ca dovadă a ceea ce s-a transportat dar și când se termina de asamblat acest mobilier, așa numitul proces verbal de predare a montajului. Acest montaj putea să dureze în funcție de mobilier, o zi, două zile sau chiar o săptămână, iar procesul verbal se încheia la sfârșitul lucrării, dar montatorii executau lucrarea și mergeau să lucreze la domiciliul beneficiarului în fiecare zi, însă nu se încheia în fiecare zi un proces verbal de montaj, acesta se
încheia doar la recepția lucrării.
Susține că există la dosarul instanței procesele verbale de predare mobilier neînsoțite și de predare a montajului sau de predare a montajului fără să se fi comunicat și acele procese verbale de predare a mobilierului, ceea ce dovedește că nu s-au comunicat toate procesele verbale de predare primire și că a exemplificat pe zile, având în vedere activitatea firmei ce rezultă din toate foile de parcurs al autoturismului ceea ce rezultă că zile întregi în care din punct de vedere al activității societatea ar fi stagnat în totalitate, ceea ce infirmă susținerile recurentei că nu mai există alte înscrisuri la societate.
Mai susține că aceste înscrisuri au fost luate în considerare de către expert la efectuarea expertizei atunci când s-a calculat cuantumul orelor suplimentare care i se cuveneau reclamantului intimat. Consideră că raportat la respectarea principiului rolului activ al judecătorului sentința atacată este temeinică și legală, că din încheierile de ședință rezultă că s-au efectuat nenumărate adrese către pârâta recurentă, deși sarcina probei revenea acesteia, care de bună voie trebuia să le depună la dosar.
Arată că în rejudecarea s-a audiat un martor atât din partea pârâtei recurente cât și din partea reclamantului intimat și toți martori confirmă că reclamantul intimat a fost montator, deși în fișa postului avea funcția de manipulant, și prin natura meseriei zilnic trebuia să meargă să efectueze această lucrare și zilnic stătea peste orele de program.
Susține că micile neconcordanțe care apar în declarația martorului pârâtei recurente Cătană V. se datorează faptului că acesta era un om în vârstă și nu își amintea cu exactitate la ce an se referea, pentru că în anul 2009 așa cum rezultă din statele de plată și din celelalte înscrisuri emanate de la pârâta recurentă, respectiv din luna mai 2009 până în septembrie 2009 martorul nu a mai lucrat pentru această societate, astfel că nu putea să facă referiri cu privire la activitatea desfășurată de reclamantul intimat și nici cu privire la prestarea orelor suplimentare.
De asemenea, precizează că reclamantului intimat nu i s-au plătit orele suplimentare din februarie și până în aprilie 2009, însă nu este vorba de anul 2010 ci de anul 2009, iar dacă din întâmplare se referea la anul 2009 doar că a menționat greșit anul 2010 și că reclamantul a fost plătit până la data de 01 aprilie 2009, reclamantul intimat solicită doar de la 01 aprilie 2009, însă prin cele învederate nu a dorit să dovedească că martorul era într-o confuzie totală cu privire la perioadele în care s-a lucrat sau nu s-a lucrat peste program.
Mai arată că susținerea recursului este doar pe această depoziție de martor care nu poate să ducă la concluzia că expertiza trebuie completată pentru a se casa hotărârea cu trimiterea dosarului și nici pentru susținerile recurentei că au fost lipsiți de dreptul la apărare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1275 din 28 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, a fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul C. C. D. în contradictoriu cu pârâta SC B. G. S. B.
M. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de
2.414 lei reprezentând drepturi bănești pentru orele suplimentare efectuate în perioada aprilie 2009 - ianuarie 2010, precum și să plătească reclamantului suma de 1.575 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 4991/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ s-a admis recursul declarat de pârâta SC B. G. S. împotriva Sentinței civile nr. 1275 din 28 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, care a fost casată în tot și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru cercetarea fondului cauzei.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 518 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ *, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul C. CĂTĂLIN - D. în contradictoriu cu pârâta SC B.
G. S.R.L. și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei brute de
2.414 lei, reprezentând plata orelor suplimentare efectuate în perioada aprilie 2009 - ianuarie 2010 și drepturile salariale cuvenite pentru luna ianuarie 2010.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.709,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Potrivit contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teri- torial de Muncă Maramureș sub nr. 5. din_, reclamantul Criste C. D. a fost angajatul pârâtei SC B. G. S., pe o durată nedeterminată, începând cu data de_, în calitate de manipulant.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat prin demisia reclamantului, la data de_ .
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu înscrisurile de- puse în probațiune și concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul con- tabil A. ișor Florea, a rezultat că reclamantul a efectuat în perioada_ -_ un număr de 191 de ore suplimentare peste programul normal de lucru de 8 ore și 159 de ore de muncă în zile nelucrătoare, pentru care i se cuvine suma brută de 1.817 lei, căreia îi corespunde suma netă de 1.435 lei, cu care pârâta a fost de acord în subsidiar.
Prin completarea la lucrarea de expertiză din data de_, expertul a concluzionat că în luna octombrie 2010 reclamantul a efectuat 37 de ore su- plimentare, din care 19 ore în zile lucrătoare și 18 ore în zile nelucrătoare, re- clamantul fiind îndreptățit la plata sumei brute de 197 lei.
La acestea se adaugă drepturile salariale cuvenite pentru luna ianuarie 2010, în cuantum brut de 400 lei, rezultând un total de 2.414 lei brut.
Potrivit art. 121 alin. 1 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului sa- lariații pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
Prin urmare, întrucât angajatorul este cel care va plăti remunerația, în plus față de salariu, este necesar să existe solicitarea acestuia pentru efectuarea muncii suplimentare. Solicitarea poate fi expresă, dar și implicită sau tacită.
T. a apreciat că în speță angajatorul a impus sarcini suplimentare reclamantului, a căror îndeplinire a necesitat prestarea muncii suplimentare.
Astfel, chiar martorul propus de pârâtă, Cătană V., audiat în rejudecare (fila 75), a arătat că munca reclamantului, care făcea parte din echipa de montatori, se desfășura atât în atelier, unde erau pregătite piesele de mobilier,
cât și pe teren, respectiv la domiciliile clienților, unde mobila era montată. Munca reclamantului se desfășura în cea mai mare parte pe teren, respectiv aproximativ în proporție de 80%. Dacă clientul se afla la o distanță de 100 km de Baia M., spre exemplu, reclamantul trebuia să se deplaseze la domiciliul acestuia. Programul normal de lucru era până la ora 17.00, dar, în funcție de situație, se rămânea uneori și peste program. Reclamantul a efectuat ore suplimentare, dar nu poate să precizeze numărul acestora. O perioadă orele suplimentare au fost plătite, după care nu au mai fost plătite. Angajatorul avea cunoștință de efectuarea orelor suplimentare, fiind practic o decizie comună a salariatului și a unității cu privire la efectuarea acestora. Orele suplimentare nu au fost plătite reclamantului în perioada februarie 2010 - aprilie 2010, după care reclamantul a plecat din firmă.
Prin urmare, din probele administrate rezultă că a existat o înțelegere în cadrul unității, determinată de specificul activității desfășurate și de interesul ambelor părți, de a se munci peste program, atunci când situația o impunea, orele suplimentare efectuate fiind, de altfel, achitate până în luna martie 2009 inclusiv, aspect confirmat de martorii audiați.
În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale de montator reclamantul a partici- pat la transportul de la societate la clienți a obiectelor de mobilier și la montarea acestora, activitate ce s-a desfășurat în cele mai multe cazuri ori a continuat și după terminarea programului de muncă al societății. O dovadă a muncii peste orele de program normal o constituie documentele de transport a obiectelor de mobilier, respectiv foile de parcurs, întocmite și aprobate în acest scop, ce se află la arhiva societății și care au fost analizate de expertul contabil, conform celor menționate în lucrarea de expertiză.
Dovada efectuării acestor ore suplimentare reiese și din probațiunea tes- timonială efectuată în cauză, având în vedere că martorii au fost colegi cu recla- mantul, fie au lucrat în aceeași echipă ca montatori, fie în calitate de șofer al au- tovehiculului cu care se transporta mobila, aceștia trebuind să semneze atât foile de parcurs cât și procesele verbale de predare-primire alături de clienți.
Pârâta nu a probat în cauză achitarea orelor suplimentare solicitate și nici a salariului aferent lunii ianuarie 2010, cu toate că sarcina probei îi revine, po- trivit art. 272 din Codul muncii.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 40 alin. 2 lit. c, art. 166, art. 168, art. 123 din Codul muncii, coroborat cu art. 272 din Codul muncii, tribunalul a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei brute de 2.414 lei, reprezentând plata orelor suplimentare e- fectuate în perioada aprilie 2009 - ianuarie 2010 și drepturile salariale cuvenite pentru luna ianuarie 2010.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, care a căzut în pretenții, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 3.709,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, re- prezentând 500 lei onorariu de avocat la instanța de fond în rejudecare și 3.209,5 lei - cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual (950 lei - onorariu de avocat la instanța de fond, 625 lei contravaloarea expertizei contabile efectuate în cauză,
1.500 lei - onorariu de avocat în recurs, 100 lei contravaloarea transportului la Curtea de Apel C. și 34,50 lei - taxă informații la Registrul comerțului, conform chitanțelor aflate la dosar).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC B. G. S.R.L.,
solicitând - în principal, admiterea recursului în sensul casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare T. ui Maramureș; iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul: respingerii în tot a acțiunii introductivă de instanță față de societate; în sensul obligării societății
la plata: orelor suplimentare aferente lunii aprilie 2009, și a drepturilor salariale ale reclamantului pentru (una ianuarie 2010; sau sumei de 1.435 lei cu titlu de ore suplimentare și drepturi salariale datorate reclamantului, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză; și diminuarea cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către instanța de fond de la suma de 3.709,5 lei la suma de 2.109,5 lei; cu obligarea reclamantului-intimat la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că deși prin decizia de casare s-a stabilit necesitatea administrării de noi probe instanței de fond a respins solicitarea pârâtei în de completare a raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru verificarea și corelarea pontajului întocmit "pro causa"; de reclamant cu procesele verbale de predare primire a mărfurilor din perioada de referință aprilie 2009-dec.2009, ceea ce duce la încălcarea dreptului societății la o justă apărare,
judecarea în fond a cauzei făcându-se fără administrarea tuturor probelor care ar fi dus la stabilirea adevărului.
S-a mai precizat că pe parcursul rejudecării în fond a cauzei, chiar reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, constând în depunerea de către societatea noastră a proceselor de predare-primire a mărfurilor care au fost încheiate pentru perioada de referință aprilie 2009-dec.2009.
Urmare depunerii acestor procese verbale de predare-primire a mărfurilor către diverșii clienți ai societății noastre, s-a relevat faptul că nu toate aceste procese verbale sunt semnate și de către reclamant, astfel încât pontajul întocmit de către reclamant nu s-a corelat si cu procesele verbale de predare-primire din perioada aprilie-decembrie 2009.
În acest sens, doar cu titlu de exemplu, a învederat faptul că reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare pentru datele_ ._ ._, dar din procesele-verbale de predare a mobilierului, întocmite pentru acest date, nu a rezultat că reclamantul ar fi participat la livrarea și montarea bunurilor furnizate de societatea noastră clienților, întrucât reclamantul nu s-a semnat alături de ceilalți montatori ca participând la aceste operațiuni .
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a invocat faptul că soluția din rejudecare a instanței de fond, de acordare reclamantului C. C. D., a sumei de 2.414 lei cu titlu de drepturi bănești pentru orele suplimentare efectuate în perioada apr.-dec. 2009, este dată cu încălcarea art.40 alin.2 lit. c și art.123 C. Muncii.
A. În fapt, s-a precizat că soluția instanței de fond s-a fundamentat pe insuficienta coroborare a probelor administrate în dosar, eliminându-se nejustificat toate apărările formulate de societate, precum și aspectele din declarații de martor și documente administrate la judecata în fond a cauzei, care veneau și infirmau susținerile reclamantului-intimat. În acest sens, s-a arătat că pretențiile reclamantului s-au bazat si fundamentat pe un pontaj propriu, cu privire la așa zisele ore suplimentare efectuate în perioada aprilie-decembrie 2009-2010, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarația martorului Cătană V. .
S-a invocat că în mod eronat instanța de fond a coroborat pontajul întocmit de reclamant cu declarațiile martorilor Stenicică Octavian, G. A. și Ivan V., întrucât primul martor a avut un proces cu societatea având ca obiect litigiu de muncă (_ ), al doilea martor a lucrat la societate doar până în luna aprilie 2009, astfel încât declarațiile sale nu pot avea relevanță juridică pentru perioada mai-decembrie 2009, iar al treilea martor a fost coleg de muncă cu reclamantul în perioada august 2009 - ianuarie 2010, dar a avut funcția de vopsitor în cadrul firmei și nu de manipulant de mobilă.
În opinia recurentei pontajul întocmit de către reclamant, pentru a fi reținut ca pertinent, concludent și util prezentei cauze, trebuia să se coreleze si cu foile de parcurs întocmite pentru autovehiculul autovehiculului cu nr._, respectiv cu procesele verbale de predare-primire din perioada aprilie-decembrie 2009. Or, doar cu titlu de exemplu, deși reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare pentru datele_ ,_ ,_, dar din procesele-verbale de predare a mobilierelor, întocmite pentru acest date, nu rezultă că reclamantul ar fi participat la livrarea și montarea bunurilor furnizate de societatea noastră clienților, întrucât reclamantul nu s-a semnat alături de ceilalți montatori ca participând la aceste operațiuni .
Recurenta a mai arătat că nu pot fi reținute ca pertinente, concludente și utile prezentei cauze, concluziile suplimentului raportului de expertiză întocmit în primul stadiu procesul, respectiv reținerea sumei de 2.414 lei cu titlu de despăgubiri datorate de societate către reclamant, întrucât raportul de expertiză nu a avut în vedere procesele-verbale de predare primire a mărfii către clienți pentru perioada aprilie-ianuarie 2010, respectiv declarațiile martorului Cătană V.
. În acest sens, cu titlu de exemplu, s-a arătat că procesele verbale din datele de_ ,_ ,_ ,_ ,_ etc. fac dovada că reclamantul nu a prestat asemenea operațiuni în aceste date, dar cu toate acestea le-a indicat în vederea reținerii lor în cuprinsul raportului de expertiză.
Mai mult, cu privire la neutilitatea și necocludența raportului de expertiză s-a arătat că pentru perioada 12 august - 31 octombrie 2009. nici măcar reclamantul nu a întocmit o evidență a orelor suplimentare pe care le-ar fi prestat la societate, lucrarea de expertiză stabilind cuantumul despăgubirilor doar în baza foilor de parcurs ale autovehiculului și fără o corelare cu alte mijloace de probă.
S-a mai invocat că este puțin probabil ca reclamantul să fi efectuat 8 luni ore suplimentare neplătite, respectiv că referitor la veridicitatea afirmațiilor reclamantului, se pune justificat întrebarea de ce acesta nu a ținut un pontaj și pentru orele suplimentare pe care susține ca le-ar fi efectuat și pentru perioada 12 august-31 octombrie 2009.
În ceea ce privește al doilea petit subsidiar, s-a arătat că raportat la declarațiile martorului Catana V., conducătorul autovehiculului cu nr._, și coleg cu reclamantul pe toată perioada în care acesta a fost angajat al societății noastre, drepturile salariale ale reclamantului cu titlu de ore suplimentare au fost dovedite doar pentru lunile martie-aprilie 2009, și nu pentru întreaga perioadă pentru care s-a solicitat acordarea acestora.
Referitor la al doilea petit subsidiar, s-a arătat că din raportul de expertiză judiciară reiese că suma datorată de societate reclamantului pentru cele
350 de ore suplimentare aferente perioadei aprilie 2009-ianuarie 2010 este în cuantum de 1.435 lei.
Astfel, pentru luna ianuarie 2010 au putut fi evidențiate doar 56 ore muncă program normal si 11 de ore lucrate suplimentar peste programul obișnuit de lucru de către reclamant, ore suplimentare care au fost, de altfel, și reținute și evidențiate în cuantumul pretențiilor bănești stabilite la nivelul sumei de 1.435 lei.
Pe de altă parte, expertul a reținut că în Răspunsul la Obiecțiuni faptul că pentru 112 ore solicitate de reclamant valoarea drepturilor bănești s-ar situa la 400 lei, corelativ unui preț tarifar de 3,57 lei/ora, dar această calculație nu se fundamentează pe nici un document din cele avute în vedere la efectuarea lucrării de expertiză, respectiv fișe de pontaj, foi de parcurs, procese verbale de predare a mărfii-mobilier la terțe persoane, ci doar pe susținerea reclamantului
că în cursul lunii ianuarie 2010 ar fi efectuat 112 ore de muncă la societate noastră, atât în regim normal de lucru, cât și ore suplimentare.
Or, în condițiile în care se efectuează calculul tuturor celor 112 ore la un preț tarifar de 3,57 lei/ora, preț tarifar aferent orelor suplimentare, în condițiile reținerii ca pertinente și utile doar a susținerilor reclamantului și a ignorării tuturor celorlalte documente pe care s-au fundamentat concluziile raportului de expertize, este nelegală reținerea si calcularea valorii muncii prestate de reclamant în regim normal de lucru la același preț tarifar cu cel acordat pentru ore suplimentare prestate la societatea.
Pe de altă parte, în ceea ce privește suma de 597 lei aferentă celor 37 de ore suplimentare care ar fi fost efectuate de reclamant în luna octombrie 2009 s-a învederat faptul că la pct.2 din Răspunsul la Obiecțiuni expertul și-a fundamentat concluziile pe foile de parcurs aferente lunii octombrie 2009, foi pe care nu le-a anexat, și aceasta în condițiile în care anterior a comunicat faptul că nu poate stabili un cuantum al orelor suplimentare aferente lunii octombrie 2009 întrucât nu deține foi de parcurs pentru această lună !.
III. În ceea ce privește solicitarea de diminuare a cheltuielilor de judecată acordate reclamantului de către instanța de fond de la suma de 3.709,5 lei la suma de 2.109,5 lei, s-a arătat că instanța de fond a acordat cu titlu de cheltuieli de judecată în rejudecare la fond suma de 1.500 lei cu titlu de onorariu de avocat în recurs și 100 lei reprezentând contravaloarea transportului la Curtea de Apel, cheltuieli efectuate de reclamant cu ocazia judecării recursului împotriva sentinței civile nr. 1275/_ pronunțată de T. ui Maramureș în dos. nr._ ,cheltuieli care puteau fi acordate doar de instanța de recurs.
În plus, s-a reținut culpa procesuală a pârâtei și în primul ciclu procesual, deși recursul pârâtei a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 august 2013 reclamantul C.
D.
a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, cu menținerea în totalitate a sentinței civile atacate, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
I Conform dispozițiilor art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă obiectul expertizei îl constituie lămurirea unor împrejurări de fapt care necesită cunoștințe de specialitate. Constatând că recurenta a solicitat la fondul cauzei completarea raportului de expertiză pentru "verificarea și corelarea pontajului întocmit de reclamant cu procesele verbale de predare-primire a mărfurilor din perioada de referință"; (încheierea de ședință din_ - filele 194-195 dosar fond), Curtea reține că în mod judicios a respins instanța de fond administrarea acestei probe, întrucât pe de o parte coroborarea celor două categorii de probe nu necesita cunoștințe de specialitate și se putea realiza și de instanța de judecată (care oricum nu era ținută de eventualele concluzii ale expertului cu privire la acest aspect), ceea ce s-a și realizat în cauză, iar pe de altă parte completarea raportului de expertiză ar fi determinat prelungirea nejustificată a unui litigiu de muncă care se judecă cu celeritate.
A. Contrar celor invocate în recurs, Curtea apreciază că soluția instanței de fond a fost pronunțată coroborându-se judicios probele administrate în cauză. Astfel, examinându-se punctual criticile recurentei, se reține că din depozițiile martorilor Ivan V. și Cătană V. (filele 74-75 dosar rejudecare) reiese că angajații societății țineau evidența orelor suplimentare efectuate, astfel încât susținerile recurentei în sensul că pontajul depus de intimat ar fi pro causa vor fi
înlăturate. De asemenea, declarația martorului Cătană V. se coroborează cu celelalte declarații ale martorilor audiați în cauză, chiar martorul arătând că nu își amintește exact anul în care a efectuat intimatul ore suplimentare, fiind astfel
evident că referirea la anul 2010 în loc de 2009 este eronată, cu atât mai mult cu cât pentru perioada indicată de martor (februarie-aprilie 2010), intimatul nu a solicitat plata orelor suplimentare, raportul său de muncă fiind încetat. Nu se poate înlătura nici depoziția martorului Stencică Octavian Robert (fila 177 dosar fond) întrucât acesta a declarat că a avut un litigiu cu societatea recurentă, astfel încât instanța de fond a putut să aprecieze declarația sa și din această perspectivă și, oricum, depoziția martorului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. În mod similar, nici perioada până la care a lucrat martorul G. A. în societate, nici meseria martorului Ivan V. nu sunt de natură a înlătura declarațiile acestora, deoarece primul martor a relevat practica existentă în societate, iar al doilea martor a declarat că "în zilele în care nu avea de lucru a participat la câteva montaje";, iar aceste depoziții au fost coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.
În ceea ce privește susținerile recurentei privind necorelarea pontajului întocmit de reclamant cu foile de parcurs întocmite pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și cu procesele verbale de predare-primire din perioada aprilie - decembrie 2009, Curtea reține din înscrisurile de la filele 27-69 dosar rejudecare că societatea recurentă întocmea două tipuri de procese verbale, respectiv un proces verbal de predare a mobilierului, care atesta descărcarea mărfii la beneficiari, semnat de șofer și beneficiar (de exemplu, procesul verbal din_ fila 48 dosar rejudecare) și un al doilea de predare a montajului, semnat de șofer, de cel puțin un montator și de beneficiar (de exemplu, procesul verbal din_ fila 49 dosar rejudecare). Existau situații în care se întocmea pentru ambele operațiuni un singur proces verbal, care menționa acest aspect (de exemplu, procesele verbale din_ ,_ filele 28-29 dosar rejudecare).
Deși în calitate de angajator avea sarcina probei conform art. 272 din Codul muncii, recurenta nu a depus la dosar pentru toate procesele verbale de predare primire a mobilierului și procesele verbale de montaj (de exemplu, procesul verbal din_ fila 68 dosar rejudecare). În plus, la dosar a fost depus un număr relativ mic de procese verbale, în comparație cu numărul mare al foilor de parcurs (filele 82 - 139, 147-193 dosar rejudecare), ceea ce reprezintă o dovadă în plus că societatea nu a depus toate procesele verbale la dosar. În acest sens, faptul că intimatul nu a semnat toate procesele verbale depuse la dosar (de exemplu procesele verbale din_ și_ ) nu reprezintă o dovadă absolută în sensul că în acele zile intimatul nu a prestat ore suplimentare, dubiul profitându-i angajatului care nu are sarcina probei.
În mod similar, deși foile de parcurs nu reprezintă o dovadă indubitabilă în sensul participării intimatului la toate cursele atestate în acele înscrisuri, în condițiile în care acestea se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, în mod judicios nu au fost înlăturate de instanța de fond.
În fine, referitor la acest motiv de recurs, Curtea reține că este lipsit de relevanță faptul că pentru perioada 12 august -31 octombrie 2009 intimatul nu a ținut evidența orelor suplimentare, evidența ținută de intimat fiind doar unul dintre mijloacele de probă administrate pentru a dovedi efectuarea orelor suplimentare.
Referitor la susținerile relative la depoziția martorului Cătană V., Curtea constată că recurenta scoate din context afirmații ale martorului pe care le interpretează trunchiat, fără să le coroboreze cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, martorul a declarat textual că "orele suplimentare nu au fost plătite reclamantului aproximativ în perioada februarie 2010 - aprilie 2010, după care reclamantul a plecat din firmă";. Astfel, pe lângă confuzia martorului legată de anul la care se referă (fapt relevat anterior în cuprinsul prezentului recurs), din depoziție ar rezulta că după perioada respectivă, intimatul nu a mai desfășurat
activitate în cadrul societății, fapt contrazis de toate celelalte probe administrate în cauză.
Nici criticile referitoare la drepturile solicitate de intimat pentru luna ianuarie 2010 nu sunt întemeiate. Astfel, diferența dintre raportul de expertiză și completarea acestuia sunt determinate de luarea în considerare a întregii perioade pentru durata normală de lucru prestată de intimat în această lună, respectiv 14 zile lucrătoare a câte 8 ore pe zi, în total 112 ore. Or, în condițiile în care raporturile de muncă dintre părți au încetat în data de_ prin demisia intimatului, iar la dosar nu a fost depus de către recurentă pontajul aferent lunii ianuarie 2010 (fiind depus doar pentru celelalte luni pentru care se solicită drepturi salariale), în mod corect prin completarea la raportul de expertiză s-a apreciat că intimatul este îndreptățit la plata pentru toate zilele lucrătoare aferente perioadei în care și-a desfășurat activitatea la recurentă, întrucât conform dispozițiilor legale menționate anterior aceasta trebuia să dovedească o altă stare de fapt.
În mod similar, Curtea constată că referitor la luna octombrie 2009 recurenta își invocă propria culpă de a nu fi depus la dosar foile de parcurs aferente acestei luni, deși i-au fost solicitate expres de instanța de fond, sarcina probei aparținând recurentei și nu expertului contabil. Oricum, nici în recurs nu s-a dovedit că starea de fapt reținută de prima instanță cu privire la acest aspect nu ar corespunde realității.
Referitor la ultimul motiv de recurs invocat, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";.
În consecință, pentru a se acorda cheltuielile de judecată este necesar a se stabili care este partea care a căzut în pretenții.
Potrivit art. 311 alin. 1 Cod procedură civilă hotărârea casată nu are nici o putere, iar art. 312 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă dispune că în caz de casare, instanțele vor rejudeca pricina în fond.
Dacă hotărârea primei instanțe nu are nici o putere și în caz de casare pricina se rejudecă în fond, în mod evident și cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual, urmează a se pronunța instanța care rejudecă cauza, după regulile prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă. Aceasta deoarece, chiar dacă calea de atac a fost admisă, nu se poate face abstracție de modul de soluționare a recursului, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare, care determină reanalizarea culpei procesuale în noul ciclu procesual.
Pentru a analiza dacă o parte cade în pretenții, cum prevede textul legal anterior citat, se impune existența unei hotărâri care să statueze într-o anume modalitate asupra acestor pretenții. Or, cât timp hotărârea de fond nu mai are nici o putere iar hotărârea din recurs nu dispune nici ea asupra pretențiilor ci dispune doar rejudecarea cauzei, reiese că nu sunt îndeplinite condițiile de evaluare a culpei procesuale cerute de textul procesual ce statuează asupra cheltuielilor de judecată.
Drept urmare, nici motivul de recurs prin care s-a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată cu cele efectuate la judecarea recursului din primul ciclu procesual nu este întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă se va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului suma de 1250 lei cheltuieli de judecată în recurs, din care 1000 lei reprezintă contravaloarea onorariului de avocat (fila 32), iar 250 lei cheltuielile de transport (filele 33-34).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. G. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 518 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului C. CĂTĂLIN - D. suma de 1250 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
L. D.
D.
G.
DS
G. ,
M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: H. D. M.
