Decizia civilă nr. 3626/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3626/R/2013
Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: I. T.
Judecători: N. M.
D. C. G. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. S. împotriva sentinței civile nr.7795 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta S. C. Î. ȘI R. L. ȘI U.
- C. I. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, doamna avocat R. A. M., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată și neîntemeiată
Instanța comunică cu reprezentanta reclamantului recurent un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâta intimată.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Depune la dosar cu titlu de practică judiciară copia deciziei civile nr. 977/24 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba în dosarul nr._ și copia deciziei nr. 588/24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._ .
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.7795 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul F. S.
S. în contradictoriu cu pârâta S. C. Î. ȘI R. L. ȘI U.
-C. I. S.A..
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în baza unui contract individual de muncă până în luna ianuarie 2011.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea de obligare a acesteia de executare a clauzelor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi, cât și a constatării eventualelor clauze de nulitate din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de societate, invocată de pârâtă, instanța a respins-o având în vedere dispozițiile art. 171 alin. 1 coroborat cu art. 268 lit. c din Codul muncii.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 227 al. 4 din Codul muncii aplicabil, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
De asemenea instanța a reținut că SC C. I. nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar și nici nu este semnatara Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008 - 2010, contract încheiat la_, conform art. 10 si art. 11 din Legea nr. 130/1996 și înregistrat la M. Muncii, Familiei si Egalității de Șanse sub nr. 722/2008 din_, publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ .
Cu privire la solicitarea reclamantului la obligarea pârâtei la plata diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite, aferente perioadei noiembrie 2009 - ianuarie 2011, diferențele între sumele cuvenite și cele încasate cu titlu de prime (de vacanță, Crăciun, Paști, Ziua Feroviarului), sume actualizate cu rata inflație la care se adaugă dobânda legală, instanța reține că drepturile bănești solicitate de către acesta au fost excluse din fondul de salarii chiar în momentul realizării bugetului de venituri și cheltuieli al societății, fundamentările bugetului fiind transmise la Ministerul Finanțelor Publice și că prin actul adițional înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului B., sub nr. 1804/_, a fost modificat art. 62 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2010, astfel că aceste drepturi nefiind acordate în anul 2010, astfel încât nu pot fi acordate nici diferențele solicitate.
Instanța a mai reținut și faptul că reclamantul face confuzie între valoarea salariului de bază minim brut, prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Transporturi 2008 - 2010 și valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din Grila de salarizare, specificata în anexa 1, aplicabilă pe anii 2009 și 2010. Abia în grila pe anii 2011-2012 valoarea de 700 lei corespunde clasei 1 de salarizare(f.17-18,pentru anii 2009-2010).
Raportat la disp. art.153 al Legii nr. 62/2011 care prevede că: "conform principiului recunoașterii reciproce orice organizație sindicală legal constituită poate încheia cu un angajator sau cu o organizație patronală orice alte tipuri de acorduri, convenții sau înțelegeri, în forma scrisă, care reprezintă legea părților și ale căror prevederi sunt aplicabile numai membrilor organizațiilor semnatare"; - instanța a apreciat că se impune a se acorda importanta cuvenita C.C.M. încheiat la nivelul Unității și actelor subsecvente..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. S. solicitând admiterea acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulata
.
În motivele de recurs reclamantul arată că a fost angajat al societății parate in baza unui contract individual de munca incheiat pe perioada nedeterminata, pana in luna ianuarie 2011 cand a fost disponibilizat in urma aplicării
Programului de Restructurare si Reorganizare a societății angajatoare, determinat de situația economico-financiara dificila a acesteia.
În privința drepturilor solicitate reclamantul a arătat că pentru anii 2008- 2010 au fost negociate si incheiate contracte colective de munca la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime si sporuri, fiind menționat ca salariul de baza minim brut este de 570 lei. Arată reclamantul că în perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011, i s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestata, avandu-se in vedere un salariu de baza minim brut de 570 lei (cu incepere din luna iulie 2008), respectiv de 600 lei (cu incepere din aprilie 2010).
Dezvoltând critica, reclamantul a arătat că în perioada de referința supusa analizei (noiembrie 2009 - ianuarie 2011) era in vigoare si Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, pe dispozițiile căruia el și-a intemeiat pretențiile, arătând în acest sens că potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din acest contract "salariul de baza minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta".
A apreciat reclamantul că prima instanță neluând în considerare clauza arătată a pronunțat o hotărâre lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii", fiind în discuție și o interpretare greșită a actului juridic dedus judecații, căruia i-a schimbat natura sau intelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
În acest sens reclamantul a arătat că că în mod neintemeiat instanta de fond a a apreciat că, contract colectiv de munca la nivel de ramură nu se aplica la nivelul societății parate, întrucât anexa nr. 5 CCM nr. 722/2008, prevede la pct.3 că parata S.C. C.F.R. I. B. are drept una dintre unitățile la care acest contract se aplica și având in vedere că negocierea si semnarea acestuia s-a făcut de către liderii organizațiilor sindicale si parata, nu se poate nega in nicun fel aplicabilitatea acestuia la nivelul paratei, aceasta în condițiile în care toate prevederile contractului constituie obligații contractuale expres asumate de către părțile contractante, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din CCM care prevede că:,,partile contractante recunosc si accepta pe deplin ca sunt egale si libere in negocierea Contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi si se oblige sa respecte in totalitate prevederile acestuia," și, iar art. 2 alin. (1) prevede clar obligația aplicării dispozițiilor acestui contract in ceea ce îl privește, acest articol prevăzând că: "prezentul contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi cuprinde drepturile si obligațiile patronilor si ale salariaților cu privire la condițiile generale de munca", parata C. I. fiind patron in sensul prezentului contract - "prin patron sau angajator se intelege cel care angajează, rspectiv persoana juridica sau fizica autorizata potrivit legii, care administraza/utilizează capital, indiferent de structura acestuia, si care este titular al raportului de munca cu salariatul", fiind salariați in sensul legii - "prin salariat se intelege orice persoana angajata de patron prin contract individual de munca, inclusiv persoanele angajate in perioada de proba, stagiarii si ucenicii". A arătat în același sens că, art. 3 alin. (1) prevede: " clauzele prezentului contract colectiv de munca la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toti salariații incadrati in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indifferent de structura capitalului acestora", iar în privința obligativității aplicării dispozițiilor din CCM Ramura la nivelul paratei, a arătat că aceasta reiese si din prevederile art. 3 alin. (3) CCM Ramura, potrivit cărora "in cazul in care părțile au
incheiat contract colectiv de munca la nivel de unitate sau grup de unități
înaintea semnării, înregistrării si publicării prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clause nu se regăsesc incluse".
In conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii in vigoare la data incheierii contractelor colective de munca:
"(1) contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi
la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
La incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. "
Raportându-se la disp.art.238 din C.muncii și la art.8, art.30 alin.1, art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, reclamantul a arătat că aceste dispoziții consacra caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca, caracter garantat si constituțional prin art. 41 alin. (5) din Constituția României conform căruia
."Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."
În privința legalității și ierarhiei contractelor colective de muncă, s-a precizat de reclamant că orice contract colectiv de munca se incheie nu numai in considerarea legii, dar si in considerarea clauzelor contractelor colective de munca incheiate la nivel superior, iar in cazul in care, din diferite motive, părțile au incheiat contracte colective prin care au negociat, in favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele incheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, in condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, in vigoare la datele analiate in prezenta cauza.
Concluzionând s-a precizat că, contractele colective de munca se constituiau intr-un sistem ierarhic, in vârful căruia se afla contractul colectiv de munca la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de munca incheiate la nivel de unitate, astfel că, rezulta ca drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, in cauza la nivel de ramura, in cazul in care la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, in temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Au fost invocate Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 294/2007, definitive si general obligatorii prin care s-a statuat că:"Contractul colectiv de munca incheiat la nivel național sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca si legea) la incheierea contractele colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale", astfel că, cât timp prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior (in cauza la nivel de ramura) s-au stabilit anumite drepturi in favoarea salariatior, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de munca incheiat la nivel inferior, in cauza, la nivel de unitate, respectiv de grup de unități, fiind posibila numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.
Invocând disp.art.247, art.40 alin.2 și art.236 alin.4 din C.muncii, reclamantul a arătat că din aceste dispoziții rezulta efectul obligatoriu al contractelor colective de munca la nivel superior si caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte fata de cele de nivel inferior, este nelegala si netemeinica hotărârea instanței de fond prin care i-a fost respins
dreptul la diferentele salariale solicitate prin luarea in considerare a unei baze salariale de 700 lei.
Ca o consecință a celor arătate, reclamantul a precizat că, in situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, datorita celor doua principii, angajatorul are obligația sa aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile, astfel că se impune să se facă aplicabilitatea prevederilor CCM unic la nivel de ramura a transporturilor, deoarece angajatorul trebuia sa aplice, in mod direct, clauzele mai favorabile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
Pârâta S.C. Î. si R. L. si U. - C.F.R. I. S.A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică, sens în care achiesează la considerentele primei instanțe.
A apreciat intimata că, criticile aduse hotărârii sunt greșite, sens în care a arătat că recurenta insistă a se aplica combinația formata din Contractul Colectiv de munca incheiat la nivel de unitate si Contractul Colectiv de munca incheiat la nivel de ramura transporturi, respectiv solicită aplicarea unui raționament greșit în sensul că in situația diferentelor ce rezulta din cele doua texte ale contractelor colective de munca se aplica direct dispoziția din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, dispoziția din contractul aplicabil la nivel de unitate fiind inferioara.
S-a precizat de intimată că prima instanța in mod corect a constatat ca
«Instanța mai retine si faptul ca reclamantul face confuzie intre valoarea salariului de baza minim brut, prevăzuta in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi 2008-2010 si valoarea corespunzătoare clasei I salarizare din Grila de salarizare, specificata in anexa 1, aplicabila pe anii 2009 si 2010.» având în vedere actele depuse la dosarul cauzei in acest sens.
S-a subliniat că este real că, partenerii sociali au negociat acordarea unui salariu suplimentar si a ajutoarelor de Paști, Crăciun si ziua Feroviarului prin inserarea unor clauze in acest sens in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, dar tot in urma unei negocieri a ambilor parteneri sociali acordarea lor a fost condiționata de constituirea unor fonduri speciale (pentru salariul suplimentar) sau de existenta unui buget (in cazul ajutoarelor aferente sărbătorilor menționate anterior).
A apreciat intimata că instanța de fond a reținut in mod corect ca aceste drepturi bănești au fost excluse din fondul de salarii chiar in momentul realizării bugetului de venituri si cheltuieli al societății iar concludente in acest sens sunt fundamentările bugetului de venituri si cheltuieli al SC C. I. SA care sunt transmise M. ui Finanțelor in vederea publicării in Monitorului Oficial, depuse la dosarul cauzei.
S-a precizat de intimată că nu pot fi primite argumentele invocate de recurentul-reclamant in sensul ca SC C. I. SA a ignorat prevederile contractului colectiv de munca in condițiile in care i-a fost impusa de legiuitor o anumita conduita financiar contabila cu privire la încadrarea in anumite cheltuieli, caracterul obligatoriu al Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de unitate analizându-se in raport de prevederile legale incidente astfel ca in situația in care prevederea negociata contravine prevederilor legale are prioritate prevederea legala.
S-a subliniat că, clauza contractuala din veniturile realizate a fost pusa in acord cu dispozițiile OUG nr.81/1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula, se acorda la finele anului, prin care se
prevede ca regiile autonome si societățile comerciale, cu capital majoritar de stat si care, potrivit balanțelor de verificare si declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plați, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Referitor la ajutoarele materiale de Paste, Crăciun si Ziua Feroviarului pentru anii 2009 si 2010 a arătat că prima instanța in mod corect a constatat ca prin actele adiționale incheiate la contractele colective de munca la nivel de unitate aplicabile in 2009 si 2010 - in art.62- s-a convenit, succesiv, ca pe parcursul celor doi ani nu se acorda.
Reținând caracterul obligatoriu al contractului colectiv d emuncă a arătat că, ignorarea voinței pârtilor cu scopul obținerii de către reclamant a unor foloase pe care chiar părțile au inteles sa nu le primească, reprezintă o incalcare a forței obligatorii a contractului, neexistand astfel nici un temei al pretențiilor salariatului cu privire la sumele pretinse pentru anul 2011 si 2012, opinie exprimata in mod întemeiat prin soluția data de către instanța de fond.
S-a apreciat de către intimată că prin prisma criticilor formulate recurentul ignoră valabilitatea contractului contractul colectiv de munca la nivel de unitate in condițiile in care acest act reprezintă un izvor de drept și dispozițiile sale produc efecte directe în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului
individual de muncă.
In esența, asa cum a arătat si prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, aceste contracte colectiv de munca încheiate la nivel superior pe care le invoca recurentul ca fiind izvor de drepturi poate fi avut in vedere in acele situații in care nu exista un contract colectiv de munca incheiat la nivelul unității, din analiza textelor legale fiind relevat ca având aplicabilitate mai intai cel incheiat la nivel de unitate aflat in vigoare tinandu-se cont de drepturile si obligațiile pe care partenerii sociali le-au negociat la acest nivel.
Analizând hotărârea atacată prin luarea în considerare a criticilor din
motivele de recurs, care pot fi circumscrise motivului de recurs prev.de art.304
pct.9 C.pr.civ., Curtea constată că hotă rârea este legală, iar recursul nefondat
pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Reclamantul se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, așa cum reține tribunalul, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare numai acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la
care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
În situația în care această obligație nu a fost respectată, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei, Curtea constată că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamantul nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, respectiv de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, respectiv de unitate. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamant nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamant faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se
vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamantul, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art.
41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se
întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
În plus, față de cele arătate se constată că, așa cum corect a reținut prima instanță, unitatea pârâtă al cărui salariat este reclamantul, nu este parte a
Contractului Colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008- 2010, nefiind membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din trasportul feroviar, semnătură a contractului, astfel că acest contract nu poate fi invocat de reclamant ca temei al pretențiilor sale (f.10 dos.fond), obligativitatea acestui contract susținută de temeiurile de drept invocate.
În raport de cele expuse, Curtea în baza art.312 alin.1 din C.pr.civ. urmează să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. SS împotriva sentinței civile nr. 7795 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Datîși pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
I. T. N.
M.
D. C. G. S.
G.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
