Decizia civilă nr. 3834/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3834/R/2013
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. O. R., C. I. -O., C. I. I., C. I. G., D. M., D. M. I., D. Ș., F.
D. D., G. I. V. I., G. F. R., H. SA, M. R., M. N., M.
M. I., M. S., M. L. E., M. G. G., M. L., M. L. D.
, M. L., P. L., R. P., S. I., SS, T. D., U. S. P.
, V. D. V. împotriva sentinței civile nr. 1201 din 29 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe pârâtele intimate C. N. DE C. F. "C. " SA și C. N. DE C. F. "C. " SA - S. C. R. DE E., Î. ȘI R. CF I., având ca
obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, av. Rebrean A. M., lipsă fiind reclamanții și reprezentanții pârâtelor intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamanților recurenți precizează, referitor la excepția autorității de lucru judecat, că aceasta este întemeiată în parte, în ceea ce privește diferența salarială, respectiv dintre salariul de încadrare și până la suma de 700 lei, nu și în ce privește salariul suplimentar. Nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, cu consecința admiterii acțiunii, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că în cauză au aplicabilitate prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură a transporturilor, iar angajatorul trebuia să aplice în mod direct clauzele mai favorabile. Cu cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1201 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ s
-a respins, ca rămasă fără obiect, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele C. N. de C.
F. "C. " SA și C. N. de C. F. "C. " SA - S. C. R. de E.
, Î. și R. CF I. .
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții B. O. R., C. I. O., C. I. I., C. I. G., D.
M., D. M. I., D. Ș., F. D. D., G. I. V. I., G. F. R., H.
SA, M. R., M. N., M. M. I., M. S., M. L. E., M. G.
G., M. L., M. L. D., M. L., P. L., R. P., S. I., S.
S., T. D., U. S. P. ȘI V. D. V. împotriva pârâtelor C.
N. DE C. F. "C. " SA și C. N. DE C. F. "C. " SA - S. C.
R. DE E., Î. ȘI R. CF I. .
S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că pârâtele au invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2009-_, însă reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că și-au restrâns pretențiile la intervalul 01 septembrie 2009-31 decembrie 2010, or raportat la această restrângere a acțiunii, excepția prescripției a fost respinsă.
Pe fond, instanța a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei C. N. de C. F. "C. " SA - S. C. R. de E., Î. și R. CF I., în
perioada_ -_ La calculul salariului de bază lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ a fost stabilit la suma de 600 lei brut.
Reclamanții au invocat faptul că salariul trebuia calculat în funcție de salariul minim reglementat de art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 de 700 lei.
Tribunalul a reținut că potrivit art. art.41 alin.5,6 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 pe durata valabilității a acestui contract colectiv, în fiecare an părțile se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și altor drepturi salariale și că la nivel de unitate părțile implicate în negocieri colective vor stabili pentru anul respectiv limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie. Față de aceste prevederi s-a putut conchide că partenerii sociali au prevăzut faptul că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli. S-a constatat că la nivel de unitate s-a negociat cu sindicatul și s-a stabilit că nivelul clasei I de salarizare îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei lunar, iar începând cu 01 aprilie 2010 de 600 lei lunar, iar în funcție de aceste sume s-au calculat și plătit drepturile salariale de pârâte. Astfel tribunalul a considerat că în cauză pârâtele au calculat și plătit drepturile salariale în mod corect.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, s-a reținut că prin actul adițional nr. 1718/_ (f.262-263) la acest contract colectiv de muncă, s-a prevăzut că pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut de paragrafele 1,2,3 ale art. 32, nu se acordă. Văzând că pretențiile reclamanților privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 nu au nici o baza contractuală, tribunalul le-a respins ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. O. R., C. I. -O., C. I. I., C. I. G., D. M., D. M. I., D. Ș., F. D.
D., G. I. V. I., G. F. R., H. SA, M. R., M. N., M. M. I. ,
M. S., M. L. E., M. G. G., M. L., M. L. D., M. L.
, P. L., R. P., S. I., SS, T. D., U. S. P., V. D.
V.
solicitând rejudecarea acțiunii pe fond și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit în art. 41 pct. 3 lit.
a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, luând în considerare valori de 570 lei și 600 lei în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din fostul Cod al muncii.
În motivarea celui de-al doilea capăt de cerere arătă faptul că, potrivit art. 30 (dintr-o eroare materială a redactat art. 71 în cererea de chemare în judecată) din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, angajatorul avea obligația să le plătească în luna decembrie 2010 un salariu suplimentar, calculat cel puțin la nivelul minim de salarizare, însă nu și-a îndeplinit această obligație, deși executarea acestui contract colectiv este obligatorie, așa cum prevede art. 236 alin. 4 și art. 243 alin. 1 din fostul Cod al muncii.
Prin întâmpinare, angajatorul a susținut faptul că nu a avut obligația legală de a respecta contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, ci doar obligația de a respecta contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, deoarece nu efectuează activități de transport, astfel cum reiese din prevederile HG nr. 581/1998, privind înființarea Companiei Naționale de C. F. C. SA prin reorganizarea Societății Naționale a C. lor F. Române, act normativ din care a citat prevederile art. 6 și art. 8 alin. 3.
În plus, pârâta CNCF "C. " SA a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în primul capăt de cerere, cu privire la drepturile salariale corespunzătoare perioadei ianuarie 2009 - 10 septembrie 2009.
Al doilea capăt principal de cerere a fost respins deoarece "prin actul adițional nr. 1708 din_ (f. 262-263) la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități (n.n. - din ramura transporturi), s-a prevăzut că pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut de paragrafele 1, 2, 3 ale art. 32, nu se acordă."
Recurenții susțin că instanța de fond a greșit grav, deoarece actul adițional la care se referă nu are legătură cu Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, în conținutul căruia s-a convenit plata salariului suplimentar în luna decembrie, ci doar cu Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care are forță juridică inferioară Contractului colectiv de muncă la nivel superior, în cazul conflictului între prevederi ale acestora, așa cum au argumentat mai sus.
În realitate, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, care a fost aplicabil și în anul 2010, apoi și în 20113, conform actelor adiționale la acest contract colectiv, nu a fost modificat în ceea ce privește obligația angajatorului de a le plăti salariaților un salariu suplimentar în luna decembrie, conform prevederilor art. 30 din acest contract colectiv de muncă, astfel că hotărârea instanței de fond, de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere, nu este legală.
Pârâta intimată C. N. DE C. F. SA B. prin C. R. DE E.
, Î. ȘI R. CF I. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Totodată a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru reclamantul
V. D. V., în ceea ce privește solicitarea la plata diferențelor salariale pentru anul 2010 și a salariului suplimentar pentru anul 2010, întrucât prin sentința civilă nr. 969/F/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud și rămasă irevocabilă, instanța a respins solicitarea acestuia de obligare a societății intimate la plata diferențelor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prev. de art. 41, alin.3, lit. a din CCM la nivel de Ramură
Transporturi pentru perioada 15 ianuarie - 31 ianuarie 2011 și a salariului suplimentar pe anul 2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Se constată a fi fondată în parte excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, văzând că prin sentința civilă nr. 969/F/2013 pronunțată în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului
Bistrița-Năsăud s-a respins în mod irevocabil cererea reclamantului V. D.
V. având ca obiect obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale conform Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, pentru perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010.
Însă, nu este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, în ceea ce privește cererea acestui reclamant având ca obiect obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale conform Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, pentru perioada februarie 2010 - decembrie 2010 și plata salariului suplimentar pe anul 2010 în temeiul Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, astfel că sub acest aspect nu există autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește primul capăt de cerere
, recurenții reclamanți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi încheiat pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr. 722/03/_, potrivit cărora "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori
indemnizații incluse în acesta";.
Conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. b din același contract colectiv de muncă, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. 1 din acest contract colectiv de muncă.
Conform dispozițiilor art. 157 alin. 1 din C.muncii, în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 din C.muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
În speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada septembrie 2009 - decembrie 2010, Curtea reține că în mod corect prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Pentru a se verifica dacă art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, se impun a fi avute în vedere toate prevederile art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, iar nu doar cele menționate la alin. 3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin. 5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut la alin. 5 că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor";.
De asemenea, alin. 6 al aceluiași articol stabilește că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Prin urmare, conform dispozițiilor art. 1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea angajatoare a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar ulterior de 600 lei.
Art.1 lit. d din Legea nr. 329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora.
În acest sens, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform art. 30 din Legea nr. 329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Ca atare, chiar dacă ca și regulă generală, dificultățile financiare ale debitorului nu justifică prin ele însele neîndeplinirea obligațiilor contractuale, însă în speța de față referirea la limitele bugetare s-a făcut chiar în cuprinsul contractului, părțile agreând neechivoc aplicabilitatea acestui drept prin raportare la "limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie."; Este așadar în mod evident că nivelul minimal al salariului este negociat anual la nivel de unitate având ca și precondiție imperativă limitele bugetare, stabilite prin raportare la normele legale mai sus amintite, aplicabile și pârâților recurenți ca operatori economici în sensul legii.
În realitate, prin prezentul demers judiciar, reclamanții recurenți urmăresc aplicarea, în ceea ce privește stabilirea salariului, atât a prevederilor cuprinse la art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru stabilirea salariului de bază cât și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă
la nivel de unitate, referitor la coeficienții de multiplicare, aceștia fiind superiori celor cuprinși la art. 41 menționat anterior, ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării
reclamanților, a dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 - în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale - se constată a fi nefondate criticile din recurs, în ceea ce privește acordarea diferențelor de drepturi salariale prin raportare la salariul menționat în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi.
În ceea ce privește criticile formulate cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere
având ca obiect plata salariului suplimentar aferent anului 2010, Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie neîndoielnic drepturi salariale negociate, care își au izvorul în contractul colectiv de muncă.
Prin dispozițiile art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 aplicabil și la nivelul unității pârâte C. N. de C. F. "C. "; SA B., s-a stabilit că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordul colectiv menționat s-a aplicat conform art. 4 de la data înregistrării, respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni. Prin actul adițional nr. 370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la
48 de luni de la data înregistrării, ceea ce a semnificat prelungirea efectelor acestuia până la_ . Ulterior, valabilitatea contractul colectiv de muncă a fost prelungită până la 31 ianuarie 2011 prin actul adițional nr. 629/_ (fil. 42 dosar fond).
Într-adevăr, actul adițional nr. 1718/_ (filele 262 - 263 din dosarul de fond) indicat în considerentele hotărârii recurate a prevăzut că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010, însă Curtea constată că în mod eronat s-a apreciat că acest act modifică Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, deoarece în realitate acest act adițional vizează modificarea Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Prin urmare, temeiul acordării drepturilor constând în salariul suplimentar aferent anului 2010 rezidă în contractul Colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități - invocat ca și temei al acțiunii, căruia nu i se pot opune contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 30 din Contractul colectiv la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă caracterul pur și simplu al acestor drepturi. Așadar, o interpretare corectă a acestor texte duce indubitabil la concluzia că acordarea acestor drepturi este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea "vor primi"; ceea ce exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sau realizările sale economice.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, (texte legale în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune)
"contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații era îndreptățiți la plata drepturilor
salariale mai sus menționate, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii cu consecința obligării pârâtelor la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, calculat pe baza salariului de bază de încadrare din luna decembrie a aceluiași an, proporțional cu perioada lucrată efectiv în acest an, cu dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești de la data când acestea erau datorate și până la data plății efective.
Deși prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat acordarea dobânzii legale la sumele cuvenite precum și actualizarea cu indicele de inflație, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 2 din OG nr. 9/2000 - act normativ la care a devenit scadent dreptul cu privire la salariul suplimentar, "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală";.
Potrivit prevederilor art. 161 alin. 4 din C.muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Ținând cont de aceste dispoziții legale și văzând natura pretențiilor deduse judecății, Curtea apreciază că dobânda legală reprezintă o reparare justă și reală
acordată reclamanților, astfel încât în cauză nu se justifică acordarea altor despăgubiri, iar un cumul al dobânzii legale cu cel al inflației nu poate fi primit, întrucât s-ar acorda o dublă despăgubire pentru același prejudiciu.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., văzând culpa procesuală a părților, va obliga intimatele să plătească recurenților suma de totală 750 lei cheltuieli de judecată în recurs, proporțional cu pretențiile încuviințate, reprezentând o parte din onorariul avocațial justificat prin chitanța de la fila 37.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamanții B. O. R., C. I. - O., C. I. I., C. I. G., D. M., D. M. I., D. Ș., F.
D. D., G. I. V. I., G. F. R., H. SA, M. R., M. N., M.
M. I., M. S., M. L. E., M. G. G., M. L., M. L. D.
, M. L., P. L., R. P., S. I., SS, T. D., U. S. P.
, V. D. V. împotriva sentinței civile nr. 1201/F din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte,
în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții B. O. R., C. I.
-O., C. I. I., C. I. G., D. M., D. M. I., D. Ș., F.
D. D., G. I. V. I., G. F. R., H. SA, M. R., M. N., M.
M. I., M. S., M. L. E., M. G. G., M. L., M. L. D.
, M. L., P. L., R. P., S. I., SS, T. D., U. S. P.
, V.
D.
V.
în contradictoriu cu pârâtele: C.
N.
DE C. F. "C. "
SA și
S.
C.
R. DE E., Î.
ȘI R.
CF I., din cadrul
COMPANIEI NAȚIONALE DE C. F. "C. " SA.
Obligă pârâții să plătească fiecărui reclamant salariul suplimentar pentru anul 2010, calculat pe baza salariului de bază de încadrare din luna decembrie a aceluiași an, proporțional cu perioada lucrată efectiv în acest an, cu dobânda
legală aferentă acestor drepturi bănești de la data când acestea erau datorate și până la data plății efective.
Respinge cererea formulată de reclamantul V. D. V. în contradictoriu cu pârâții, cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor salariale conform Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, pentru perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, existând în cauză autoritate de lucru judecat.
Respinge ca fiind nefondate celelalte cereri formulate către reclamanți în cauză.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimații C. N. DE C. F. "C. " SA și S. C. R. DE E., Î. ȘI R. CF I., din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE C.
F. "C. " SA să plătească recurenților suma de 750 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: B. I. S.
