Sentința civilă nr. 11095/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTR. V ȘI FISCAL, DE
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 11095/2013
Ședința publică din data de 27 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: C. -E. P. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de litigii de muncă având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamanții S. L. AL I. P. C. și P. O., în contradictoriu cu pârâții L. "V. B., L. T. "G. S. ", L. DE I. "T.
P., C. LOCAL AL M. C. N. și P. M. C. N. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, în baza art. 137 Cod proc. civ., unește cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al M. C. -N. și P. M.
C. -N., invocată de aceștia, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare atât asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local al M. C. -
N. și P. M. C. -N., invocată de aceștia, cât și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Reține că prin cererea înregistrată la data de_, reclamanții S. L. al I.
P. C. ean, în numele membrilor de sindicat menționați in tabelele anexate cererii, și P. O. au chemat în judecată pe pârâții L. "V. B. ";, L. T. "G. S. ";,
L. de I. "T. P. ";, C. Local al M. C. -N. și P. M. C.
-N., solicitând obligarea pârâților de rândul 1-3 să calculeze membrilor de sindicat, cadre didactice, drepturile salariale fără aplicarea diminuării de 25% prevăzute de Legea nr. 118/2010, să plătească și să restituie diferența dintre aceste drepturi salariale astfel calculate și drepturile salariale efectiv incasate, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății. De asemenea a solicitat obligarea pârâților de rândul 4-5 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale, obiect al prezentei cauze.
În motivarea cererii sale reclamanții arată că au formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat semnatari ai tabelelor anexate cererii de chemare în judecată - personal didactic de predare si pregătire/instruire practică, personal didactic
auxiliar si personal nedidactic - cărora începând cu luna iulie 2010 li s-a redus salariul brut de încadrare cu 25 % in baza Legii 118/2010.
În momentul redactării acțiunii fiecărui membru de sindicat i-au fost diminuate cu 25 % drepturile salariale în intervalul 01.07-_ .
Procedând astfel paratii de rândul 1-3 au incalcat prevederile art. 10 și prevederile art. 40 al. 2 lit. c din Codul Muncii. De asemenea s-au incalcat și prevederile art. 38 al. 1 din Contractul colectiv de munca unic la nivel național pe anii 2007-2010, care arată că
"pentru munca prestată in conditiile prevazute în contractul individual de munca, fiecare salariat are dreptul la un salariu in bani convenit la încheierea contractului de muncă";. De asemenea au fost încalcate și prevederile art. 11, art. 16 al. 1, art. 20, art. 44 și art. 47 din Constituția României.
S-au incalcat și prevederile dispozițiilor "Primului act adițional la Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor și L. tăților Fundamentale"; la care Uniunea Europeana, prin Tratatul de la Lisabona, a aderat și care a devenit obligatoriu și pentru România.
In drept sunt invocate prevederile art. 40 al. 2 lit. c, art. 154, art. 269 al. 1 și art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii, art. 67 din Legea 168/1999, art. 28 din legea nr. 54/2003, art. 998 și art. 999 din Codul Civil.
Pârâții C. Local al M. C. -N. și P. M. C. -N. au formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată față de ei întrucât nu au calitate procesuală pasivă.
Astfel, aceștia arată că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca si unități finanțate din fonduri alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază teritorială funcționează. Din aceste prevederi rezultă că finanțarea de bază din care fac parte si cheltuielile de personal este asigurată de la bugetul de stat prin bugetele locale, doar finanțarea complementară cade in sarcina bugetelor locale.
Aceeași situație rezultă și din interpretarea prevederilor art. 6, art. 8 si art. 24 din Legea nr. 165/2006 - Legea cadru a descentralizării - respectiv transferul de competențe de la nivelul central se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora, respectiv numai după transmiterea resurselor financiare necesare.
De asemenea Legea nr. 1/2011 prin art. 104 al. 1 și 2 arata ca finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sumele defalcate, din TVA și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizatiile și alte drepturi salariale in bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora. Raportat la aceste considerente Direcția Generala a Finanțelor Publice asigura repartizarea pe unitati administrativ teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat potrivit art. 50 al. 2 lit. a din Legea 273/2006 (filele 98-101).
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții
C. Local al M. C. -N. și P. M. C. -N. întrucât aceștia au calitate procesuală pasivă deoarece începând cu 1 iunie 1998, conform art. 24 alin. (4), coroborat cu art. 23 din Legea nr. 154/1998, anexa 7/1 a acestei legi coeficienții de ierarhizare a salariilor personalului didactic diferențiați pe tranșe de vechime, inclusiv sub aspectul prevederilor art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 128/1997 au fost reglementați în amănunt fiind prevăzute prin lege grile de intervale, iar potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 și art. 8 și 9 din Legea nr. 1/2011 unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. Din conținutul acestor texte legale rezultă că ordonator de credite este C. local în a cărui rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul S. L. al I. P. C. ean a formulat prezenta acțiune în numele membrilor de sindicat menționați in tabelele anexate cererii, iar reclamanta P.
O., în nume propriu, având în vedere faptul ca la data înregistrării acțiunii nu mai era membra de sindicat.
Din copiile documentelor privind salarizarea membrilor de sindicat (fila 44) rezulta ca drepturile salariale achitate acestora incepand cu luna iulie 2010 au fost reduse cu 25%, conform prevederilor Legii 118/2010.
Începând cu data de_, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009, aprobate prin Legea nr.300/2009, s-a dispus reîncadrarea personalului în limita coeficienților si valorilor stabilite în aceste acte normative, recalculare care nu a fost contestată de către reclamanți.
Conform art. 1 alin.1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar "se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, indemnizațiile si alte drepturi salariale, stabilite conform Legii nr. 330/2009 si ale O.U.G. nr. 1/2010.
Prin Legea nr. 118/2010 s-a stabilit, așa cum am arătat mai sus, reducerea cu 25% a tuturor cheltuielilor aferente drepturilor de natură salarială, inclusiv sporurile și indemnizațiile. .
Potrivit art.162 alin.3 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin Deciziile nr.872/_ nr.1655/_ și nr.1657/_, asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii exercițiului bugetar, Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la Legea nr.118/2010, excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, beneficii și alte adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv Legea nr.118/2010, nu s-au încălcat prevederile art.16,art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.53 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
Acest act normativ nu a permanentizat diminuarea temporară a drepturilor salariale avute anterior intrării sale în vigoare și măsurile luate au fost justificate pe temeiul art.53 din Constituția României întrucât, noțiunea de securitate națională nu implică numai securitatea militară ci are și o componentă economică și socială.
Pe de altă parte este prerogativa legiuitorului stabilirea modalității de realizare a procesului de revenire etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul avut anterior diminuării cu 25%,care va decide în funcție de situația economică și financiară a țării. Pentru anul 2011, legiuitorul a reglementat o revenire cu 15% față de reducerea salarială cu 25% aprobată prin Legea nr.118/2010.
S-a reținut de asemenea prin reglementările anterior menționate, că indemnizația pentru concediu de odihnă, alături de alte drepturi salariale nu reprezintă un drept fundamental legiuitorul având libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu, situație în care nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. Apoi indiferent de natura dreptului prevăzut de lege, este necesar ca acordarea acestuia să se facă cu respectarea egalității cetățenilor în drepturi, respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, Convenției Europene a Drepturilor Omului.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.),verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de "bun"; înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă reducerea indemnizației pentru concediu cuvenită celei reprezentate de către reclamant corespunde limitărilor prevăzute de Convenție trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de reducere a unor sporuri și indemnizații de natură salarială și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin Hotărârile în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs.Ucraina din_ și Lelas vs.Croația din_ s-a stabilit că există o
distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, Convenția nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a drepturilor salariale cuvenită celor reprezentați de reclamant cu 25%, în temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Trebuie amintit că în conformitate cu o jurisprudență constantă, o directivă nu poate, prin ea însăși, să creeze drepturi si obligații în sarcina unui particular si, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa. Prin urmare, nu se poate deduce direct din cuprinsul unei directive o obligație pentru angajator de a plăti o anumită indemnizație pentru concediu mai mare, dreptul național trebuind să fie interpretat cât mai conform posibil cu dreptul comunitar, iar faptul că interpretarea dreptului național în conformitate cu dreptul comunitar poate fi in detrimentul unui particular nu este contrar acestuia.
Principiul interpretării conforme impune ca instanțele naționale să facă tot ce este în competența lor, luând în considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern si aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea în vederea garantării efectivității depline a directivelor în vederea identificării unor soluții conforme cu finalitatea urmărită de acestea. Obligația instanței naționale de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează si aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale de drept, in special principiile securității juridice si neretroactivității și aceasta nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din_ și Hotărârea în cauza A. ia P. vs. România din_ nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin Contractul Individual de Muncă și actele adiționale la acesta, ori prin Contractul Colectiv de Muncă.
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul Muncii, urmează să respingă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți întrucât măsura luată conform art.1 alin.l din Legea nr. 118/2010 a fost una legală, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României, O.U.G.nr.1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâții C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M. C. -N. .
Respinge acțiunea formulată de reclamanții S. L. AL Î. P.
C.,
cu sediul în C. -N., P-ța S. cel M., nr. 4, jud. C., în membrilor de sindicat menționați în tabelele anexate acțiunii și P. O.
cu domiciliul în C. -N., str. A. B.
, nr. 52, jud. C. împotriva pârâților L. "V. BABEȘ";, cu sediul în C. - N., B-dul 21 D. 1989, nr. 7, jud. C., L. T. "G. ȘINCAI";, cu sediul în C. - N. ,
str. A. I., nr. 33, jud. C., L. DE I. "T. P. ";, cu sediul în C. -N. , C.
T., nr. 140-142, jud. C. , C. LOCAL AL M. C. -N. și P. M.
C. -N.,
ambii cu sediul în C. -N., str. M., nr. 3, jud. C. . Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
E. B.
Asistent judiciar,
C. -E. P.
Asistent judiciar,
I. R.
Grefier,
R. B. M.
Red. E.B./R.B.M
9 ex. /_
