Decizia civilă nr. 3973/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2013)

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3973/R/2013

Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. T.

Judecători: N. M.

D. C. G.

G.: S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. ȘI I. AL R. DE V. C. B. M. împotriva sentinței civile nr. 682 din 26 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, privind și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. C. "C. C. " S., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că la data de 14 octombrie 2013, reclamantul recurent a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Instanța constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.682 din_ pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui Maramureș s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S.

L. și I. al R. de V. CF B. M., în contradictoriu cu pârâta S.

N. de T. F. C. "C. C. ";SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722/ 2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.

S-a constatat că reclamanții nu au solicitat aplicarea simplă a dispozițiilor art.41 alin.3 lit.a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la

salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.

S-a reținut, că se impune a fi observat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ra- mură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.

S-a apreciat de intimată că aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art. 41 alin. 3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.

S-a constatat că, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.

Însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și, respectiv, la nivel de unitate, nu a fost respectată obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei. Cu toate acestea, instanța a considerat că această omisiune nu poate fi sancționată prin admiterea acțiunii având în vedere contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.

În plus se mai menține că reclamanții nu s-au prevalat de o diferență salarială care să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități ci au solicitat a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Astfel au solicitat a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

S-a considerat de intimată că o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 cod civil statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.

Concluzia instanței a fost că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.

În același timp instanța a apreciat că în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, trebuie avute în vedere și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.

La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.

În aprecierea instanței, interpretarea solicitată de reclamant, este în evidentă contradicție cu dispozițiile art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, în acest sens fiind de observat atât timp cât la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.

Această interpretare a fost considerată că nu încalcă prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, cât timp interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu.

În ce privește plata salariului suplimentar instanța a reținut că pârâta are ca singur acționar Statul Român prin M. T. urilor cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%, situație în care fondul de salarii este limitat la suma aprobată printr-o hotărâre de guvern. H.G. nr. 532/2008, nr. 28/2010 și nr. 311/2010 dispun în mod imperativ "cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limitele maxime ce nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea guvernului, la propunerea M. ui Transporturilor";.

Instanța a considerat că în lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești stabilite prin contractele colective de muncă la nivel de ramură transporturi care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli și pentru care nu s-au alocat fonduri, nu se poate da eficiență convenției particulare a părților prin ignorarea legii. A mai fost reținut ca relevant faptul că prin actul adițional la CCM pe anul 2010, înregistrat la DMPS București sub nr. 1713/_, s-a convenit ca salariul suplimentar să nu fie acordat pentru anul 2010, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți să li se plătească nici salariul suplimentar.

În ce privește prima pentru Ziua F. ului pe 2010 și ajutorul material de Paști2010 și Crăciun pe 2009 și 2010, instanța a reținut că, prin art. 65 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007-2008 încheiat la nivelul pârâtei, prelungit prin acte adiționale, și art. 65 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul aceleiași societăți pe anul 2009-2010, s-a stabilit acordarea către salariați a unui ajutor material, cu ocazia sărbătorilor de Paști, de Crăciun,

de Ziua F. ului al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.

S-a observat că această normă este preluată în art. 65 din CCM încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010, în urma negocierilor dintre administrație și sindicatele reprezentative efectuându-se și completarea în alin. ultim conform căreia "în anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, de Crăciun, de Ziua F. ului";.

Instanța a înlăturat susținerile reclamanților privind aplicarea pentru aceste drepturi bănești a prevederilor unei alte convenții, respectiv CCM la nivel de unități pe grup din transportul feroviar 2006-2008, prelungit ulterior, și nu cele ale CCM pe anii 2009-2010 și actului adițional la acesta, ambele încheiate la nivel de unitate, întrucât prin convenția părților, în anii 2009 și 2010, pentru a nu se îngreuna situația financiară a societății într-o perioadă de dificultăți finan- ciare și pentru a se reduce la minim concedierile, sindicatele și angajatorul au decis neacordarea acestor prime. S-a apreciat de instanță că atâta timp cât prin convenția părților s-a stabilit neacordarea acestor ajutoare materiale în anii 2009 și 2010, instanța nu poate interveni peste voința părților dând o alta interpretare unor prevederi ale contractului colectiv de muncă, diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, întrucât s-ar institui în acest fel un drept absolut al salariatului, ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contracte- le colective de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul reclamantul

S. L. ȘI I. AL R. DE V. C. B. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în

sensul admiterii acțiunii introductive.

Prin motivele de recurs s-a criticat hotărârea în privința modului în care instanța a soluționat cererea privind acordarea drepturilor rezultate din diferența dintre drepturile salariale acordate și drepturile salariale cuvenite pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei.

În susținerea criticii s-a arătat că textul art.41 din CCM la nivel de unitate prevede ca părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art, 41, pct. 3 litera a, pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, adică 700 lei si nu 570 lei pentru perioada_ -_, respectiv 600 lei pentru perioada_ -_, cat i-a acordat parata, iar stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art.41(1) din prezentul contract colectiv de munca.

Aceste clauze, în aprecierea reclamantului nu condiționează acordarea drepturilor de preluarea lor in contractul colectiv de munca incheial la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, dupa cum prevăd dispozițiile din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008- 2010, respecriv

Art.3 (l)Clauzele acestui contract colectiv de munca la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toti salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora",

Art.3 (3) "In cazul in care părțile au încheiat contract colectiv de munca la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării si publicării prezentului Contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde

prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."

Art.113 alin.3 "Drepturile prevăzute in prezentul contract colectiv de munca sunt considerate minime, de la nivelul cărora incepe negocierea contractelor colective de munca la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite in cuantum fix sau maxim",

Art.114 alin.1 " Drepturile prevăzute in contractele individuale de munca nu pot fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin prezentul contract colectiv de munca si, dupa caz, ale celor încheiate la nivel inferior acestuia",

Art.114 alin,2 " Pentru începerea negocierii contractului colectiv de munca la nivel de unitate, angajatorul va lua ca baza de negociere prezentul contract colectiv de munca publicat in Monitorul Oficial.»

Art.115 alin.l " Prevederile contractelor individuale de munca existente la data intrail in vigoare a contractelor colective de munca vor fi puse de acord cu prevederile acestora din urma."

Reclamantul a precizat că parata nu a respectat aceste obligații contractuale, desi prevederi/e contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii si au un caracter minimal pentru nivelurile inferioare, acestea din urmă neputând sa prevadă sub sancțiunea neluarii in seama drepturi cu caracter inferior celor reglementate de CCM încheiat la nivel de ramura, iar în caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv dc munca unic la nivel de ramura transporturi sunt ipso jure înlocuite de acestea din urma.

În aprecierea reclamantei CCM pe anii 2009-2010 si 2010-2011 la nivel de unitate au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor art.238, alin.1, alin.2 art.3 și art.37 din Codul muncii și a disp. art.8 al.1, al.2, al.3 și art.24 al.1 din Legea nr.130/2006 fapt neobservat de instanță.

S.a arătat că toate normele legale anterior menționate consacra caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca, caracter garantat constituțional si prin art.41 alin.5 din Constituția României conform căruia: " Dreptul la negocieri colective in materie dc munca si caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."

Ca atare, orice contract colectiv de munca sc încheie nu numai in considerarea legii, dar si in considerarea clauzelor contractelor colective de munca încheiate la nivel superior, iar in cazul în care, din diferite motive, părțile au incheiat contracte colective prin care au negociat in favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, in condițiile art. art.24 alin.l din Legea nr.l30/1996 republicata.

În susținerea criticii s-a mai arătat că Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri pe anii 2008-2010, constituie izvor de drept (ca si legea) Ia încheierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale, obligativitate ce rezultă și din jurisprudenta Curții Constituționale (Decizia nr.294/2007, Decizia nr.980/2004) care a statuat ca rațiunea încheierii contractelor colective de munca nu numai la nivel de unitate, ci si la nivel de ramura si la nivel național consta tocmai in asigurarea in mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților din intreaga tara sau din unitățile care aparțin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza daca nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca incheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de munca la niveluri inferioare, in ceea ce privește drepturile minimale.

A fost invocat și faptul că prin Sentința civila nr. 92O/M/_ pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul nr._ (inregistrat la data de _

), rămasa irevocabila prin Decizia nr.2317/R/_ a Curții de Apel B., s-a constatat nulitatea Anexei 1 la Contractul colectiv dc munca pe anii 2009-2010 incheiat la nivelul paratei, pe motiv ca salariul minim de 570 lei prevăzut de clasa 1 de salarizare a fost negociat fara a respecta prevederile referitoare la salariul minim de 700 lei prevăzut in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri nr. 722 pe anii 2008-2010, fapt ce conduce la incidența in cauza a dispozițiilor art.238 alinJ din Codul muncii, in reglementarea in vigoare la data formulării acțiunii in constatarea nulității, prin hotărârea susmenționată pârâta fiind obligată să ia în considerare pentru clasa I de salarizare salariul minim brut de 700 lei prevăzut în CCM la nivel de ramură de transport.

În aprecierea reclamantului fiind stabilita nulitatea Anexei la CCM pentru anii 2009-2010 la nivel de unitate, acesta produce efecte nu numai pentru viitor, dar si pentru trecut, conform adagiului " quod nullum est, nullum producit effectum", din chiar momentul încheierii actului anulat, astfel ca parata datorează reclamanților drepturile salariale calculate la salariul minim brut prevăzut de Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri nr. 722 pe anii 2008-2010, care devine aplicabil in raport de dispozițiile art.24 alin.3 si 4 din Legea nr.l30/1996, republicata, in vigoare in perioada pentru care au fost formulate pretențiile deduse judecații.

S-a arătat că prin Decizia civila nr. 1211/_ pronunțata de Curtea de Apel B. in dosarul nr._ a fost respinsă irevocabil cererea pârâtei de constatare a nulității absolute a art.41 al.3 din CCM la nivel de Ramură de T. uri F. e constatându-se în mod irevocabil ca acest CCM este aplicabil recurentei si obligația acesteia de a aplica prevederile art.41 alin.3 lit b din CCM Unic la Nivel de Ramura T. uri pentru intreaga perioada de valabilitate 2008- 2010.

S-a precizat și faptul că parata a refuzat in mod nejustificat sa negocieze si sa plătească reclamanților drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi (valabil de la_ )

, desi stia ca pe rolul T. ui B. a fost inregistrata la data de_ acțiunea in constatarea nulității Anexei 1 la CCM pe anii 2009-2010 si ca la încheierea contractelor colective de munca nu respecta prevederile din legislația muncii in vigoare la acea data.

În cadrul criticii reclamantul a reproșat instanței că nu a ținut cont de Decizia civilă nr.1211/2012 a Curții de Apel B., de Decizia nr.2317/M/2012 a Curții de Apel B., de Deciziile nr.380/2004, nr.511/2006, nr.294/2007 ale Curții Constituționale care sunt obligatorii pentru instanțe, precum și faptul că deși prin hotărâri judecătorești irevocabile pârâta a fost obligată să calculeze și să acorde reclamanților drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut dc 700 Ici stabilit la nivelul ramurii transporturi, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare pe care au avut-o reclamanții in perioada 2009-2010, prin aplicarea formulei de calcul, din anexa 1 la CCM, iar aceasta refuza in mod nejustificat sa acorde aceste diferente de drepturi salariale. A fost subliniată de reclamant și necesitatea unei jurisprudențe unitare în soluționarea unor cereri similare pe rolul altei instanțe judecătorești.

O altă critică adusă hotărârii, privește soluționarea greșită a cererii de acordare a salariului suplimentar și a ajutoarelor financiare întrucât a avut în vedere doar faptul prin Actul Adițional nr.1713/_, părțile au convenit in sensul ca salariul suplimentar si primele de Paste, de Crăciun si Ziua F. ului nu se mai acorda in anul 2010, fără să țină cont ca temeiul juridic al pretențiilor formulate de reclamanți il reprezintă Contractul Colectiv de Munca la Nivel de

Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2010 valabil in perioada dedusa judecații, respectiv prevederile art.30 si art.71 din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, căruia nu i se poate opune Actul Adițional incheiat la nivelul paratei pentru anii 2010-2011 si inregistrat la DMPS B. sub nr.1708 din_ deoarece aduce atingere drepturilor salariaților de a beneficia de ajutoare materiale si de premii cu consecința încălcării principiului edictat de art. 38 si art. 164 Codul Muncii, care enunța interzicerea renunțării salariatului la drepturile cc-i sunt recunoscute .

Raportându-se la dispozițiile art.30 al.1 din CCM la nivel de ramură, în privința salariului suplimentar, a arătat că dispozițiile contractuale menționate mai sus au caracter imperativ si nu sunt condiționate de situația economico- financiara a paratei, incumbându-i angajatorului obligația de a lua masurile necesare in vederea constituirii fondului de salarii deoarece potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, acesta este obligat sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

Referitor la temeiul legal al primei de Ziua F. ului pe anul 2010, ajutorului material de Paste pe anul 2010 si de Crăciun pentru anii 2009 si 2010 a arătat că este art.71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Grup dc Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional nr.370/_ pentru 48 luni, căruia nu i se poate opune Actul adițional inregistrat sub nr.1708/_, care prevede că "cu ocazia sărbătorilor de Paste si de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei f de salarizare ",

-"pentru Ziua F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei l de salarizare,";

S-a arătat ca parata face parte din ASOCIAȚIA PATRONALA LA NIVEL DE GRUP DE UNITĂȚI DIN T. UL F. fiind parte semnatara a acestui CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe perioada decembrie 2006-31 ianuarie 2011 care la art.2 atin.4 prevede că: Contractele colective de munca la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract., iar art.3 al.1 prevede că "clauzele prezentului contract colectiv de munca produc efecte pentru toti salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a incheiat prezentul contract colectiv de munca. Pârtilor le revine obligația de a respecta prevederile cuprinse in prezentul contract colectiv de munca";.

Referindu-se și la art.127 al.1 din CCM la nivel de Grup de unitate și la anexa 4 la acest contract, s-a arătat că clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator.

S-a precizat și faptul că, prima instanța nu s-a pronunțat asupra dreptului dedus judecații ci asupra situației de fapt a paratei, privind solvabilitatea sau insolvabilitatea acesteia, aspect care nu este relevant întrucât parata nu este o instituție bugetara, ci o societate pe actiunui, indiferent de structura actionariatului si nu se poate prevala de lipsa posibilităților financiare sau neincadrarea in fondul de salarii pentru a nu acorda drepturile stipulate imperativ in contractele colective de munca aplicabile, iar nu supletiv, si aplicabile cu prioritate, potrivit art.8 din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia au fost convenite, daca conțin dispoziții mai favorabile.

Prin întâmpinarea depusă la dosar S. N. de T. F. de

C. "C. C. " S.Â. B., solicita respingerea recursului ca fiind netemeinic.

Prin întâmpinare s-a arătat că instanța de fond corect a reținut că, in conformitate cu prevederile art. 41 alin. 5 si 6 din CCM la nivel de ramura, "pe toata perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv de munca, in fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni in vederea negocierii si stabilirii noului salariu de baza minim brut si a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu incepere de la 1 ianuarie a anului următor."

"La nivel de unitate si in cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate in negocierile colective vor stabili, pe anul respectiv, limita maxima a fondului de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individual de munca, stabilit prin bugetul de venituri si cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie".

Prin aplicarea acestor clauze și prin negocierea anuala părțile contractante au stabilit un anumit salariu de baza minim brut si anumiți coeficienți de ierarhizare având in vedere numărul de salariați si limita superioara data de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri si cheltuieli, iar acordarea unor drepturi salariale suplimentare determinate fara luarea in considerare a acestui fond de salarii, contravine prevederilor contractuale mai sus expuse.

În susțineri s-a precizat că intimata este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor, astfel ca in speța sunt incidente si dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind disciplina Financiar-bugetara la nivelul regiilor autonome, societăților si companiilor naționale, al societăților la care statul este acționar unic sau majoritar precum si al filialelor acestora, dispoziții referitoare la aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli, precum si dispozițiile OUG nr. 79/2008.

În aceeași ordine de idei a arătat că SNTFC "C. C. "SA, se află in subordinea M. ui T. urilor, este finanțata de la bugetul de stat, iar bugetul SNTFC este aprobat prin hotărâre de guvern, cu respectarea prevederilor Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 55/2010 privind masurile de reducere a cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare, precum si Legea bugetului de stat nr. 286/2010, bugetul de venituri si cheltuieli al societății pentru anul 2010 a fost aprobat inițial prin H.G. 309/_ (publicat in Monitorul Oficial nr. 248/_ ) iar apoi, dupa rectificare, prin H.G. 1342/_ (publicat in M. Of. 885/_ ).

S-a făcut referire și la prevederile art. 2 din H.G. 1342/2010 si HG 1068/2011, potrivit cărora nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute in bugetul de venituri si cheltuieli reprezintă limite maximale si nu pot fi depășite decât in cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea M. ui T. urilor iar in cazul in care in execuția bugetara se înregistrează nerealizari ale veniturilor totale aprobate, societatea poate efectua cheltuieli proporțional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea in indicatorii de eficienta aprobați, iar nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție.

În aprecierea pârâtei salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei/luna prevăzut in art. 41 (3) lit. a din CCM la nivel de ramura se putea acorda salariaților din sistemul de transport feroviar numai daca, in urma negocierii cu autoritățile din subordinea Guvernului, acestea ar fi aprobat fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale, fonduri ce urmau a fi aprobate prin bugetul de stat sau prin alte acte normative, respectiv in situația in care cheltuielile de personal (fondul de salarii) se încadrau in prevederile bugetare aprobate fiecărei societăți.

S-a concluzionat că art. 9 din CCM la nivel de ramura de transporturi conține prevederi derogatorii de la obligația de aplicare a salariului minim brut de 700 lei/luna (clasa 1 de salarizare), salariile de baza minime aferente clasei 1 de

salarizare putandu-se negocia la nivel de grup de unități din transporturi, respectiv la nivel de societate in funcție de alocațiile bugetare, respectiv a bugetelor aprobate fiecărei societăți feroviare, societăți cu capital de stat, cu activitate subvenționată de către acesta, aflate in subordinea M. ui T. urilor, prevederi care sunt in concordanta si cu prevederile art. 41 alin. 5 si 6 din CCM la nivel de ramura, care prevăd ca:, "pe toata perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv de munca, in fiecare an, incepand cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni in vederea negocierii si stabilirii noului salariu de baza minim brut si a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor."

S-a mai arătat ca, CCM la nivel de grup de unități din transporturi si actele adiționale la CCM la nivel de societate ce prevedeau nivelul salariului de baza de 570 iei (respectiv 600 lei) au fost semnate de către reprezentanții sindicatelor reprezentative, au fost inregistrate la Direcția de Munca si Protecție Sociala a mun. B. si au produs efecte de la data inregistrarii pentru toti salariații societății, in perioada_ -_, reclamanților li s-a acordat lunar salariu prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de

incadrare a fiecărui salariat si a sporurilor aferente ia salariul de baza minim brut negociat si stabilit prin actele adiționale la CCM la nivel de societate valabil si aplicabil, respectiv 570 lei si 600 lei incepand cu_ .

Pârâta a considerat că in mod temeinic instanța de fond a respins cererea reclamanților de acordare a salariului suplimentar pentru anul 2010, a primei de Ziua F. ului pe anul 2010, a ajutorului material de Paste pe anul 2010 si de Crăciun pentru anii 2009 si 2010, avându-se în vedere că prin actul adițional nr. 1708/_, CCM incheiat la nivel de societete, art. 32 (1) si (2) s-a modificat, precizandu-se ca pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv, prevederi care nu se aplica in anul 2010, urmând a se aplica incepand cu 01 ianuarie 2011, suspendarea acordării drepturilor salariale fiind in concordanta cu situația financiara la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a inregistrat o pierdere cumulata in valoare de 535.423,74 mii lei.

S-a arătat că, constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinita, motivat de faptul ca SNTFC "C. C. " S. fiind o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea

M. ui T. urilor si unul din agenții economici monitorizați in baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 avea obligația respectării prevederilor art. 7 alin

(1) din acest act normativ conform cărora Indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare dacat indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau dupa caz, in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activității.

Analizând hotărârea atacată din perspectiva criticilor aduse prin motivele

de recurs, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate prin întâmpinare,

Curtea constată că recursul este fond at în măsura în c are va rezulta din

considerentele ce se vor prezenta în continuare.

În privința neacordării diferențelor salariale rezultată din salariul acordat și cel cuvenit prin luarea în calcul a nivelului salariului minim brut de 700 lei, corespunzător grupei I de salarizare din CCM la nivel de ramură, critica adusă se referă în esență la modul de calcul greșit al primei instanțe, privind salariul cuvenit, raportat la elementele de calcul ale acestuia și la principiile ce decurg din ierarhia contractelor colective de muncă.

Contrar reținerilor primei instanțe, reclamantul consideră că salariul cuvenit pe perioada solicitată este rezultanta înmulțirii salariului minim brut de

700 lei stabilit la art.41 al.3 lit.a din CCM la Nivel de ramuri de T. uri nr.722 pe anii 2008-2010 a coeficientului de ierarhizare rezultat din CCM la nivel de unitate.

Critica nu este întemeiată.

Reclamantu-recurent se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.

Se constată însă, așa cum s-a arătat și reține tribunalul, că reclamanțul nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.

În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.

Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.

În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.

Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.

Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.

Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.

Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.

Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.

Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta salariul de bază mai mic pentru fiecare din salariații reprezentați în cauză.

Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.

În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.

Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.

Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților

salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Reținerea primei instanțe în sensul că sunt relevante și dispozițiile al.5 și 6 din art.41 din CCM la nivel de ramură, în sensul că, potrivit acestor clauze, ar fi aplicabil CCM la nivel de unitate, chiar dacă nu este conformă cu dispozițiile art.238 al.1 și 3 din Codul muncii în forma în vigoare la data încheierii și înregistrării CCM, nu influențează argumentele mai sus arătate, în privința netemeiniciei cererii reclamantului de stabilire și acordare a drepturilor salariale.

Nu sunt întemeiate nici susținerile din critici în sensul că hotărârea nu ar respecta Deciziile Curții Constituționale, și deciziile celor două Curți de apel, întrucât prima instanță nu a negat obligativitatea CCM la nivel, față de CCM la nivel de ramură ci a susținut-o este adevărat nu în sensul susținut de reclamant, pe care nici Curtea nu-l împărtășește.

Este întemeiată, însă critica referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a cererii de acordare a salariului suplimentar și a ajutoarelor financiare de paști, Crăciun și Ziua F. ilor.

În acest sens, se reține că reclamantul și-a întemeiat cererea pentru acordarea acestor drepturi pe CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2010 iar instanța a dat eficiență Actului Adițional nr.1713/_ la CCM la nivel de Unitate.

În mod întemeiat reclamantul susține că nu poate fi opus actul adițional sus arătat CCM la nivel de ramură fără încălcarea dispozițiilor art.8 al.2 din Legea nr.130/1996 în vigoare la data încheierii și înregistrării CCM la nivel de unitate și a actului adițional la acesta precum și a dispozițiilor art.38 din Codul muncii.

Trebuie reținut că textul art.38 din Codul muncii care se referă la ineficiența renunțării la drepturile ce le sunt recunoscute salariatului prin lege, se impune a fi interpretat în sensul că el se referă la drepturile recunoscute prin CCM încheiate la nivel superior.

În același timp art.8 al.2 din Legea nr.130/1996 avea valoare de principiu în dreptul muncii, astfel că nu se poate eluda prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind să se interpună în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.

Se constată astfel, că față de acest principiu, se dovedesc întemeiate criticile prin care se invocă suspendarea acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă la nivel de unitate.

Este întemeiată și susținerea reclamantului referitoare la lipsa de relevanță a faptului că pârâta este o societate pe acțiuni cu acționar unic statul și pe cale de consecință în consistența argumentului prezentate sub acest aspect de pârâtă.

În realitate pârâta invocă art.12 din Legea nr.130/1996, text care, susține recurenta, se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, cu consecința, dedusă de recurente din dispozițiile art. 229 alin.(4) Codul Muncii (fostul art. 236), a nelegalității contractului colectiv de muncă care nu se înscrie în limitele legii.

Nu poate fi reținută această modalitate de extindere a aplicabilității unui text de lege special la situația generală în care se regăsește recurenta. Art. 12 din Legea nr. 130/1996 se conturează ca atare în economia legii, deci ca un text de lege special, care impune o excepție, aplicabilă doar pentru acei angajatori și angajați expres indicați, anume, (cei din) instituțiile bugetare.

Or, o societate comercială, chiar dacă are ca unic acționar statul și i se aprobă bugetul prin hotărâre de guvern, nu este o instituție bugetară. De altfel, recurenta nici nu susține o atare afirmație, ci solicită aplicarea în cazul său a acestui text de lege (ce interzice negocierea în cadrul instituțiilor bugetare a unor clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege), prin analogie, ceea ce regulile generale de drept interzic. Conform principiilor de drept, aplicarea textelor de lege cu caracter de excepție se face restrictiv, la situațiile expres prevăzute în reglementarea excepției, în restul cazurilor aplicându-se regula: exceptio est strictissimae interpretationis. Ca atare, în cazul recurentei, nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, ci se aplică principiul libertății negocierii, instituit de art. 7 alin. 1 din aceeași lege.

Art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 reafirmă, și în această materie, principiul specific dreptului contractual al imperativului legalității contractului (adică, acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale). În corelație cu acesta, recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, respectiv O.U.G. nr. 79/2001, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.

Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.

În plus, din economia O.U.G. nr. 79/2008, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă.

În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996, în vigoare pe perioada solicitării drepturilor și art. 229 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale acordate.

Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative. În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea

acestor drepturi salariale constituie un drept/obligație, și nu o facultate a angajatorului.

Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală.

În raport de cele arătate privind temeinicia ultimei critici, în baza art.312 al.1,2,3 teza I-a din C.pr.civ. urmează să fie admis recursul și modificată în parte hotărârea în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant membru de sindicat a ajutorului material de Crăciun aferent anilor 2009-2010, a ajutoarelor de Paști și Ziua F. ului aferente anului 2010, precum și salariului suplimentar, pe anul 2010, sume actualizate cu rata inflației la data plății.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul S. L. ȘI I. AL R. DE V. C. B. M. împotriva sentinței civile nr. 682 din 26 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea SLIRV CF BM împotriva pârâtei SNTFC "C. C" SA și în cosecință obligă pârâta la plata către reclamanții membrii de sindicat a ajutorului material de Crăciun aferent anilor 2009-2010, a ajutoarelor materiale de Paște și Ziua F. ului aferente anului 2010, precum și a salariului suplimentar pe anul 2010, sume actualizate cu rata inflației la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

D. C. G.

S. -D. G.

red.N.M./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.C. V

Decizia civilă nr. 3973/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3973/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă