Sentința civilă nr. 6764/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6764/2013

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.

Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. A. C. Grefier C. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra hotărârii cererii reclamantului R. A. împotriva pârâtei S. N. DE T. C. "C. C. " SA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de_, reclamantul R. A. a chemat in judecată pe pârâta S. N. DE T. FEROVIAR DE C. C. C. SA, solicitând instanței anularea deciziei NR. A1/516/_, reintegrarea în funcția avută, obligarea pârâtei la plata salariilor restante pentru perioada dintre încetarea contractului de muncă și soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că are calitatea de salariat al societății pârâte, fiind încadrat în calitate de conductor tren. Fiind învinuit de săvârșirea unor infracțiuni, reclamantul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior instanța respingând propunerea de arestare preventivă.

Față de această situație, angajatorul i-a remis spre semnare un act adițional la contractul individual de muncă prin care reclamantul urma să treacă pe funcția de muncitor necalificat.

Ca urmare a refuzului de semnare, pârâta a emis decizia ce formează obiectul prezentului dosar, apreciată de reclamant ca nelegală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile imperative ale legii privind schimbarea locului de muncă.

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare (f.11), prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, arătând că prin Ordonanța procurorului din_, ca urmare a unor cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, s-a dispus ca reclamantul, alături de alți inculpați, să nu părăsească țara și să nu desfășoare activitatea și funcția în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

În executarea celor statuate de către instanță, pârâta a emis decizia A1/516/_ prin care reclamantul a fost trecut în funcția de muncitor necalificat, urmare și a refuzului reclamantului de a semna actul adițional A1/517/_ .

În cele din urmă, prin Decizia nr. A1/1047/_, pârâta a anulat decizia nr. A1/516/_, acesta neproducând nici un efect, astfel că solicitările cu privire la reintegrare și plata salariilor sunt nefondate, reclamantul semnând la_ un act adițional privind încadrarea sa pe postul de manevrant vagoane, iar conform fluturașilor de salariu, acesta nu a suferit nicio diminuare a drepturilor bănești.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele

: Reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de conductor de tren.

Având în vedere că împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, angajatorul a remis acestuia un act adițional la contractul individual de muncă (f.22) pe care reclamantul a refuzat să îl semneze, iar apoi decizia nr. A1/516/_ (f.21) prin care angajatorul pârât a procedat la modificarea locului de muncă, respectiv trecerea în postul de muncitor necalificat.

Odată cu întâmpinarea, pârâta a depus la dosarul cauzei copia Deciziei nr.

A1/1047/36/_ (f.24), prin care a fost anulată decizia nr. A1/516/_ .

Ulterior, la data de_, părțile au semnat actul adițional nr. A1/2188/_ (f.25) prin care a fost stabilit felul muncii reclamantului, acela de manevrant vagoane.

Potrivit fluturaților de salariu (f.27) în perioada noiembrie 2012 - februarie 2013 reclamantul a încasat drepturile salariale corespunzătoare funcției de conductor tren, acestea nesuferind nicio modificare.

Acțiunea civilă are ca obiect protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.

Obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenția concretă a reclamantului (plata unei sume de bani, anularea unui contract, anularea unui act unilateral, etc..) și se cere ca acesta să fie licit, posibil si determinat.

În cauza dedusă judecății cererea reclamantului a rămas fără obiect întrucât pârâta în mod unilateral, a dispus anularea deciziei nr. A1/516/_, situație în care instanța urmează să ia act de această situație intervenită pe parcursul cercetării judecătorești.

Așa fiind, instanța va respinge ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de către reclamantul R. A., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. FEROVIAR DE C. C. C. SA.

Dat fiind că pârâta a emis decizia la data de_, după două zile de la înregistrarea cererii de chemare în judecată, iar reclamantul a ocazionat în vederea apărării dreptului cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C. P. . Civ, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, cu titlu de onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de către reclamantul R. A. cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. H., nr. 33, ap. 6, jud. C. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. FEROVIAR DE C. "C. C. "; S.A. cu sediul în

B., B-dul D. G., nr. 38, sector 1.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 100 de lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale - onorariu avocațial.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

R. -M. V.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Asistent judiciar,

B. A. C.

Grefier,

C. S.

Red./Dact. RMV/_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6764/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă