Decizia civilă nr. 3989/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3989/R/2013
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.
G.: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul
S. N. DE T. F. M. "C. M. " SA împotriva sentinței civile nr. 9047 din 10 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. _
, privind și pe reclamantul intimat S. L. I. AL P. DE L. D.
D. D. -T. și pârâta intimată S. C. M. SA - S. C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea în fond a cauzei, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de azi, încheiere ce
face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9047 din 10 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului S. L. I. al P. de L. din D.
T. - D. și în consecință a fost anulată cererea de chemare în judecată în ce privește reclamanții Pintea V., Vanta Mircea Masteiu și Molnar Florinel Marcel.
S-a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; SA.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. I. al
P. de L. din D. T. - D. în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T. F. de M. "C. M. "; SA și S. N. de T. F. de M.
"C. M. "; SA - S. C. și, în consecință pârâtele au fost obligate să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: Andras S., B. Florin, Bance Mircea, Bas Aurel, Berinde C. D., Buie G., C. Petrică, Coste I. M., Crăciun I., Dragoș Tiberiu I., Igna D., M. G., M. M. C., Musna Gita Remus, Nastai V. Robert, Pischis I. M. el, R. I. G., Span
C. iu, Țiplea V., Topan A., drepturile salariale restante reprezentând ajutorul material datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Ziua F. ului pentru anii 2007-2009, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului pentru Pintea V., Vanta Mircea Masteiu și Molnar Florinel Marcel, aceasta a fost întemeiată. La momentul promovării acțiunii, persoanele anterior enumerate nu mai aveau calitatea de angajați ai pârâtei, pentru aceștia nu s-a făcut dovada că au calitatea de membrii de sindicat și ca atare nu s-a putut reține ca îndeplinite dispozițiile art. 28 din Legea 54/2003, în vigoare la momentul promovării acțiunii, respectiv reclamantul
nu a făcut dovada că a fost mandatat să promoveze și să susțină acțiunea în numele acestora, astfel că excepția a fost admisă.
În ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, tribunalul a apreciat că aceasta nu a fost întemeiată, în speță fiind incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Drepturile solicitate de către reclamant sunt drepturi bănești, care, chiar dacă nu se includ în salariul negociat prin contractul individual de muncă, ci se regăsesc doar în contractul colectiv de muncă, sunt cuprinse tot în categoria drepturilor salariale, asupra acestora aplicându-se toate reținerile legale ce se aplică cu privire la salariul efectiv.
În ce privește excepția inadmisibilității s-a constatat că aceasta este de fapt o apărare pe fondul cauzei, neputându-se reține motivele invocate de pârâtă ca fiind cauze de inadmisibilitate a acțiunii.
Trecând la soluționarea cauzei în baza probelor de la dosar, instanța a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant: Andras S., B. Florin, Bance Mircea, Bas Aurel, Berinde C. D., Buie G., C. Petrică, Coste I. M., Crăciun I., Dragoș Tiberiu I., Igna D., M. G., M. M.
C., Musna Gita Remus, Nastai V. Robert, Pischis I. M. el, R. I. G., Span V. C. iu, Țiplea V., Topan A. au avut pentru perioada_ -_ calitatea de angajați ai pârâtei.
Potrivit dispozițiilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități de transport 2006-2008, prevederi preluate și în Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010, salariații unităților feroviare beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun de un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare, iar de Ziua feroviarului de o primă în cuantumul stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.
În raport de clauzele contractelor colective de muncă, pârâtele aveau obligația de a achita membrilor de sindicat drepturile solicitate, obligație pe care nu au îndeplinit-o astfel că acțiunea a fost apreciată ca întemeiată și în consecință admisă conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T.
M. "C. M. " SA
solicitând admiterea recursului, în principal, în temeiul art.304 pct.5 Cod procedură civilă, casarea sentinței civile atacate, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În temeiul art.4041și urm Cod procedură civilă solicită restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării, sentința civilă atacată fiind pusă în executare de societatea recurentă în temeiul art.274 Codul Muncii.
În motivarea recursului întemeiat pe prev. art. 304 pct.5, 6, 8, 9 Cod procedură civilă și prevederile art. 304 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că instanța de fond nu a arătat de ce a înlăturat apărările societății recurente și de ce a apreciat că nu se aplică contractul colectiv la nivel de unitate atât timp cât acesta era însușit de angajator și reprezentanții salariaților, contract ce cuprinde aceleași clauze ca și contractul la nivel de grup de unități transporturi.
La_ S. C. M. SA a primit citația emisă de Tribunalul Maramureș sub nr._, citație neînsoțită de nici un alt înscris.
Urmare verificărilor efectuate de societatea recurentă în sistemul ECRIS, a constatat că această cauză a fost înregistrată pe rolul T. ui Maramureș prin declinare de la Tribunalul Cluj - sentința pronunțată la_ în dosarul _
.
Prin întâmpinarea formulată la primul termen a învederat instanței că nu a primit cererea de chemare în judecată, mandatul organizației sindicale privind
inițierea și susținerea cererii promovate în numele reclamanților menționați pe site-ul M. ui de Justiție (ECRIS), până la data formulării acesteia nefiind comunicată sentința pronunțată în dosarul inițial.
Prin urmare, a solicitat, în principal, anularea cererii formulate, în subsidiar, să fie obligată reclamanta să depună un set de înscrisuri în vederea stabilirii cadrului procesual și formulării apărărilor.
Instanța de fond a acordat un termen pentru a fi comunicată întâmpinarea organizației sindicale fără a stabili în sarcina acesteia obligațiile impuse de lege, respectiv art. 112 și unu Cod procedură civilă.
În această situație fiind, societatea recurentă a fost împiedicată în a-si pregăti apărarea, nu a putut depune înscrisuri și nici a combate susținerile și probele reclamantei.
În mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. l lit. c din Codul Muncii republicat, asimilând plata unor ajutoare bănești ca fiind de natură salarială, chiar dacă acestea se regăsesc doar în contractul colectiv de muncă.
Învederează că, potrivit art. 160 Codul Muncii, în compunerea salariului se regăsesc următoarele elemente: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
În acest sens, învederează că, prin " salariu suplimentar" se înțelege a fi un beneficiu distinct de venitul salariat propriu-zis, adăugat acestuia, părțile stabilind de comun acord în art. 43 CCM la nivel de ramură transporturi că, adaosurile la salariul de bază brut negociat sunt: premiile, bonusurile, adaosurile (ajutoarele) stabilite la nivelul unităților, tichete, al 13-lea salariu, excluzându-se astfel orice posibilă interpretare că ar fi asimilat unui drept salarial. Totodată, învederează că ajutoare materiale pretinse de reclamanți au același regim juridic, respectiv extrasalarial, reprezentând un beneficiu suplimentar acordat în considerarea specificului zilelor de sărbătoare.
Este cât se poate de clar că pretinsele drepturi solicitate sunt prevăzute de clauzele contractului colectiv de muncă și nu de cele ale contractului individual de muncă, asumat de fiecare, salariat.
Or, drepturile bănești invocate de reclamanți își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colectiv de muncă la nivel de unitate și/sau ramură și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariate acordate cu titlu de bonificații - sume de bani în plus față de componentele salariului.
Drepturile bănești pretinse de reclamanți nu au caracter salarial, întrucât nici bonusul (premiul) nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art.160 Codul Muncii, ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestație a muncii depuse de angajat în baza contractului individual de muncă, ci în temeiul unor clauze din CCM la nivel de unitate. (Decizia civilă nr. 5265/R/2010 Curtea de Apel B. ).
Față de cele de mai sus, solicită admiterea excepției și respingerea cererii ca urmare a prescrierii dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei:
Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv plata ajutorului material cu ocazia sărbătorii Paștelui pentru perioada 2007-2009.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată depusă în cauza ce formează obiectul dosarului_, organizația sindicală a solicitat obligarea societății recurente la plata - primei ocazionate de Ziua F. ului pentru perioada 2007-2009 și ajutorul material cu ocazia sărbătorii Paștelui pentru anul 2009.
Or, în mod greșit instanța de fond a reținut atât în considerentele hotărârii că s-a cerut obligarea societății la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorii
Paștelui pentru perioada 2007-2009, obligând societatea, potrivit dispozitivului, la plata unor sume de bani pe care reclamanții nu au cerut-o, instanța nefiind învestită cu soluționarea acestei cereri!
Potrivit dispozițiilor art.129 alin 6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a depășit limitele cu care a fost învestită și solicită admiterea recursului și înlăturarea din dispozitivul hotărârii atacate obligarea societății recurente la plata ajutorului material cu ocazia Paștelui pentru perioada 2007-2008, instanța nefiind învestită cu soluționarea unei astfel de cereri.
Astfel, învederează că, în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă al S. C. M. SA, au fost încheiate procese verbale pentru discuțiile purtate în perioada 02-_ ca urmare a discuțiilor purtate cu organizațiile sindicale, reprezentanții S. C. M. SA și M. T. urilor.
Salariații angajați ai S. C. M. SA au fost reprezentați de organizațiile sindicale la care aceștia erau membri, hotărârile fiindu-le opozabile.
Procesele Verbale încheiate la_ și_ au condus la încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă al S. C. M. SA pentru anul 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B. sub nr. 2584/_ .
Procesul Verbal încheiat la data de_ stabilea că drepturile pe care le solicită reclamanții nu se acordă pentru anul2009 .
În fapt, datorită situației economice a societății pe care părțile semnatare au recunoscut-o, au convenit la neacordarea acestor ajutoare atât pentru anul 2009 cât și pentru anul 2010.
Potrivit art. 229 alin. 4 din Codul Muncii, republicat "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților" iar conform art. 149 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social - (1) "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori toate părțile îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă convin acest lucru";.
Prin acordul părților se pot stabili obligații diferite ca natură sau cuantum în relațiile contractuale privind relațiile de muncă. În toate cazurile, doar minimul de drepturi ale salariaților, minim dat de lege, trebuie respectat necondiționat, inclusiv în succesiunea contractelor colective de muncă. Minimul concret al drepturilor stabilit la un anumit operator economic ar putea să fluctueze de la un an la altul fiind supuse negocierii colective.
În sprijinul recunoașterii puterii unei legi a convențiilor părților - procesele verbale încheiate în luna mai 2009, vin și dispozițiile art. 153 din Legea 62/2011, potrivit căruia orice organizație sindicală poate încheia cu angajatorul sau cu organizația patronală orice alte tipuri de acorduri, convenții înțelegeri, în formă scrisă, care reprezintă legea părților și ale căror prevederi sunt aplicabile părților semnatare.
Reclamanții au fost reprezentanți de organizațiile sindicale la care aceștia au aderat și sunt opozabile părților semnatare.
Astfel, contractul colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care este încheiat, precum și convențiile încheiate de părți - au forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților.
Învederează că pentru perioada pentru care se solicită acordarea acestor drepturi, între părți ( reclamanți și angajator) exista în vigoare CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2010 care se aplica cu prioritate.
Numai în cazul în care în care nu era încheiat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate se aplica contractul de muncă la nivel superior. Aceasta își are considerentul în dispozițiile art. 247 din Codul Muncii vechi potrivit cărora "În cazul în care la nivel de angajator ... nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior."
Conform art. 236, alin (4) din Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, deci Contractul colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care este încheiat are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților.
S. care a acționat în interesul salariaților, împreună cu reprezentanții societății recurente au convenit ca ajutoarele materiale și salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010, modificările neavând un caracter unilateral, ci a reprezentat voința părților.
Având în vedere principiul consensualismului, instanța nu poate interveni în convenția încheiată de părți, modificând clauzele stabilite de acestea.
Prin acordul părților se pot stabili obligații diferite ca natură sau cuantum în relațiile contractuale privind relațiile de muncă. În toate cazurile, doar minimul de drepturi ale salariaților, minim dat de lege, trebuie respectat necondiționat, inclusiv în succesiunea contractelor colective de muncă. Minimul concret al drepturilor stabilit la un anumit operator economic ar putea să fluctueze de la un an la altul 3 fiind supuse negocierii colective.
Învederează că, S. C. M. SA a avut înregistrate pierderi așa cum rezultă din declarațiile fiscale ale societății, iar în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure drepturi ocazionale în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariate ale angajatului.
Ajutoarele materiale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă sunt condiționate de conduita reclamanților, dar și de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație, care este necesară și obligatorie pentru acordarea acestuia.
Așadar, acordarea ajutoarelor materiale pretinse prin acțiune nu se face în mod direct și imediat ci cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, mai sus arătate, cu analiza și aprobarea Consiliului de Administrație al societății.
Deci, aceste ajutoare urmau să se acorde, doar în baza unei hotărâri a Consiliului de Administrație, în cazul în care situația financiară a societății permitea acest lucru.
Drepturile solicitate de către reclamanți în prezenta cauză nu sunt stabilite de părți în contractul individual de muncă, reprezentând în fapt doar ajutoare ce sunt condiționate de posibilitățile angajatorului, fondul necesar acestora fiind constituite: "din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului," conform art. 20 din Contractului colectiv de Muncă.
Față de cele mai sus arătate, învederează că în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
De asemenea, menționează că veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar pentru anul 2007 profitul
contabil nerepartizat a fost preluat în contul 117, fiind repartizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți, conform art. 1, litera c din
O.G. nr. 64/2001- privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome.
Față de cele de mai sus, în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă solicităm admiterea recursului și ca urmare a admiterii acestuia, solicită: în principal, în temeiul art.304 pct.5 Cod procedură civilă, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre (re)judecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacata, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulată de S. L. I. al P. de L. din
T. D. în numele membrilor săi de sindicat, ca neîntemeiată.
În temeiul art.4041și urm Cod procedură civilă solicită restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării, sentința civilă atacată fiind pusă în executare de societatea recurentă în temeiul art.274 Codul Muncii.
În drept, art. art. 304 pct. 5,6,8 și 9 și 3041Cod proc. civ., art. 969, 977 și următoarele Cod Civil, prevederile Legii 53/2003 - Codul Muncii, Legii 54/2003, Contractele Colective de Muncă ale S. C. M. SA valabile în perioada 2007- 2009.
Reclamantul intimat S. L. I. AL P. DE L. D. D. D. -T. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs, vizând încălcarea dreptului la apărare al recurentei în fața instanței de fond, Curtea reține că acesta este nefondat, din considerentele ce succed.
Recurenta pârâtă a fost citată la data_ în dosar nr._ al T. ui Maramureș, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestuia prin declinare de la Tribunalul Cluj - sentința pronunțată la_ în dosarul_ și comunicată și ea recurentei pârâte.
Este adevărat că citația a fost comunicată recurentei pârâte fără a fi însoțită de alte înscrisuri și fără a purta mențiunea că dosarul a fost disjuns din dosarul T. ui C., fapt ce ar fi putut genera confuzii în privința obiectului și părților acestuia. Curtea reține însă că la data de_ recurenta înregistrează
la registratura T. ui Maramureș o întâmpinare în care, pe lângă cererea de a- i fi comunicate un set de înscrisuri (fără a se arăta care ar fi acestea) formulează apărări pe fond detaliate raportat la cauză.
Ca atare, în aceste condiții recurenta pârâtă nu poate invoca în mod real existența unei vătămări constând în încălcarea dreptului său la apărare, odată ce aceasta și-a exercitat acest drept în mod efectiv în fața instanței de fond, neinvocând prin memoriul de recurs poziții procesuale sau înscrisuri ce au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii atacate care să nu fi avut cunoștință pe parcursul judecării cauzei în fond.
Cu privire la motivul de recurs ce vizează modul de soluționare a excepției prescrierii, curtea reține netemeinicia acestuia, împărtășind interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale făcute de instanța de fond.
În acord cu tribunalul, și Curtea consideră că drepturile solicitate se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 160 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, drepturile litigioase constituie tocmai astfel de alte adaosuri. D. colo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate
reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață. De altfel, chiar recurenta acceptă calificarea acestor drepturi ca atare, în condițiile în care, în cuprinsul recursului, arată că "nu se pot considera că toate drepturile salariale, indiferent de temeiul lor de acordare și oriunde ar fi ele prevăzute ar fi prescriptibile la modul universal, în termenul general de 3 ani de zile";.
Potrivit art. 171 alin. 1 și art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 268 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Nu se poate accepta interpretarea făcută în sens invers de către recurenta pârâtă, care susține că dintre cele două, textul special este dat de lit. e). E adevărat că și acesta reprezintă o reglementare cu caracter special, dar în comparație cu stipulațiile art. 268 alin. 2 Codul muncii, care prevede un termen de 3 ani de prescripție pentru toate celelalte situații care nu au fost detaliate la alin. 1 din text. În schimb, prin compararea textului lit. c) cu cel de la lit. e) din alin. 1 al art. 268 Codul muncii, textul special rămâne cel de la lit. c), acesta distingând din multitudinea de drepturi ce pot fi reglementate în cuprinsul unui contract colectiv de muncă, pe cele salariale, care, dată fiind importanța deosebită, centrală, a salariului, ca element principal în contractul de muncă și care practic întemeiază cauza încheierii acestui contract din partea angajatului, se bucură de un termen de prescripție mai îndelungat. De altfel, legiuitorul a emis mai multe dispoziții de ocrotire a dreptului angajatului la salariu, dispoziții cu caracter imperativ (art. 164, 165 fostul Cod al muncii), astfel încât interpretarea de mai sus este în consens cu întreaga viziune impusă de ansamblul prevederilor Codului muncii.
Sub raportul motivelor de fond, se reține că, dacă ar putea fi purtate discuții pe marginea modului de interpretare a dispozițiilor art. 30 din CCM la nivel de unitate, care stipulează că personalul poate primi un salariu suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, nu același lucru se poate afirma despre dispozițiile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv De Muncă la nivel de Grup de unități din T. ul F. pe anii 2006-2010, prelungit până la data de_, pe care de asemenea reclamantul și-a întemeiat pretențiile, care statuează: "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
În mod evident, dispozițiile din acest din urmă contract colectiv de muncă sunt imperative și nu facultative.
Raportat la motivul de recurs privitor la aplicarea cu prioritate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, se mai reține că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel încât nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu care reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Or, se constată că față de acest principiu, se dovedesc neîntemeiate și motivele de recurs prin care se invocă suspendarea acordării acestor drepturi la nivel de contract colectiv de muncă pe unitate.
În mod evident, aceste suspendări/modificări se referă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, astfel încât nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, anume, de grup de unități.
Este inexactă susținerea recurentei cum că potrivit prevederilor fostului art. 247 și art. 37 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. Aceste texte nu cuprind o atare limitare a aplicabilității unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, ci fostul art. 247 Codul muncii indica simplu (anterior abrogării prin dispozițiile Legii nr. 40/2011) faptul că în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Art. 37 statuează și în prezent principiul negocierii, fără limitarea indicată de recurentă.
Este inconsistent și argumentul extras din dispozițiile legale privind imperativul înregistrării contractelor colective de muncă încheiate la Direcția de muncă și protecție socială, care verifică îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea valabilă a contractelor, de unde se deduce legalitatea și imperativul aplicării dispozițiilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C. M. .
Cu alte cuvinte, se invocă în apărare faptul că reclamanții cer acordarea unor drepturi suplimentare a căror acordare a fost suspendată la nivel de unitate, punând în acest fel în discuție valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Or, această apărare nu este eficientă, drepturile salariale neputând fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanță de inițierea unor litigii separate, ci poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, așa cum s-a procedat în prezenta cauză, ineficiența unor prevederi contractuale nelegale, pentru considerentele ce preced. Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 aveau valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale care tindeau a se interpune în aplicarea
directă a acestui principiu care reflecta ordinea publică în domeniul pe care îl reglementa.
Recurenta mai susține că acordarea ajutoarelor materiale ar fi condiționate de existența unei hotărâri a consiliului de administrație. Această apărare este însă nefondată, o citire atentă a textului invocat revelând faptul că dreptul la plata acestor drepturi a fost stabilit prin contract, nedepinzând de o condiție ulterioară, aceea a aprobării sale de către consiliul de administrație. Art. 64 alin.1 și 2 este o dispoziție ce permite consiliului să stabilească, în urma negocierilor cu sindicatul, doar cuantumul, nu și existența acestui drept, prevăzând totodată și un cuantum minimal ala cestuia. Ca atare, nici într-un caz nu se poate reține că s-ar putea bloca acordarea acestui drept prin voința unilaterală a angajatorului acordarea acestui drept,atât existența acestuia, cât și cuantumul său minimal fiind deja stabilite prin contract.
Curtea mai reține că nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul că nu ar exista veniturile necesare plății acestor sume, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se
încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.
Aspectele invocate de către recurentă privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot justifica apărarea acesteia în sensul exonerării de răspundere și nici nu atrage netemeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece acordarea drepturilor în favoarea salariaților nu a fost condiționată sub acest aspect, fiind stabilite în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative. Curtea subliniază că în Contractul colectiv de muncă aplicat părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze în acest mod acordarea acestor drepturi.
Ca în mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept/obligație, și nu o facultate a angajatorului. În conformitate cu dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 și art. 229 din Codul muncii, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât reclamantul era îndreptățit la plata drepturilor salariale acordate.
Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236).
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6, Curtea reține că acesta este întemeiat, sub aspectul obligării pârâtei la plata ajutorului material de Paști pentru perioada 2007-2008, în condițiile în care prin petitul doi al acțiunii introductive s-a solicitat plata acestuia doar pentru anul 2009. Instanța de fond a încălcat așadar limitele în care a fost sesizată, acordând prin sentința atacată ceea ce nu s-a cerut de către reclamant.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 raportat la art. 304 pct.6 C.pr.civilă, curtea va admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. M. "C. M. " SA împotriva sentinței civile nr. 875 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în parte, în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta S. N.
DE T.
F. M.
"C. M. " SA împotriva sentinței civile nr. 875 din _
a T.
ui Maramureș
pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material de Paști pentru perioada 2007-2008.
Menține restul dispozițiilor care nu contravin prezentei. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din _
.
D.
PREȘEDINTE
C. G. N. M. I. T.
JUDECĂTORI
G.
B.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: C. V.
