Decizia civilă nr. 4021/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4021/R/2013
Ședința publică din data de 16 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. S. M. împotriva sentinței civile nr. 10500 din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S. C. E.
C. SA B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. Minea M., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate și reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate și judecarea în lipsă.
Se comunică reprezentantei reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea depusă.
Curtea, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat obligarea pârâtei la plata salariilor suplimentare pentru anii 2009-2010, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru fiecare dintre anii respectivi, solicită reprezentantei reclamantei recurente să precizeze, dacă, cu privire la salariile suplimentare solicitate pentru anul 2009, consideră că a formulat în termenul de prescripție acțiunea.
Reprezentanta reclamantei recurente consideră că a formulat în termen acțiunea pentru că salariul suplimentar se acordă în primul trimestru din anul 2010.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 2 C. pr civ. Invocă, ca motiv de ordine publică, prescripția dreptului la acțiune cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2009, în temeiul dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în forma în vigoare la data când acest termen de prescripție a început să curgă, respectiv, după expirarea anului calendaristic respectiv.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că termenul de prescripție de 3 ani curge de la data când trebuia făcută plata drepturilor salariale, până la finele primului trimestru din anul 2010 și nu este aplicabil în speță termenul de 6 luni. Contractele de muncă aplicabile prevăd acordarea către angajați a salariului suplimentar constituind un drept pentru munca efectuată. Nu s-a făcut dovada că reclamanta nu ar fi îndreptățită la acordarea acestor drepturi, nefiind
sancționată niciodată. Din practica judiciară depusă la dosar rezultă că celorlalți angajați le-au fost acordate aceste drepturi.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului li modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtei la plata salariului suplimentar pentru perioada 2009-2010, cu dobânda legală. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar, reprezentând onorariul avocațial.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.3381/117/_, reclamanta A. S. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. "E. C. "; S.A. și a solicitat obligarea acesteia la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației la data plății efective pe anii 2009 și 2010.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că este îndreptățită să beneficieze de respectivele drepturi bănești conform prevederilor Contractului colectiv de muncă pe anii 2009-2010 și 2010-2011, și că pârâta nu și-a onorat respectivele obligații.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivând că cererea reclamantului este formulată peste termenul de 6 luni prevăzut de art.268 al.1 lit.e) din Codul muncii, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, motivând în esență că acordarea acestor drepturi este o posibilitate și nu o obligație a angajatorului.
Prin sentința civilă nr.10500 din 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj
, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S. M. în contradictoriu cu pârâta S. C. E. C. S.A.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art.30 din C.C.M. la nivel de grup de unități feroviare înregistrat la D.M.P.S. B. sub nr.2836/_ prelungit prin act adițional pentru anii 2008-2010 și apoi prelungit până la data de_, pârâtele s-au obligat ca pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic să plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Conform prevederilor art. 32 alin.1 și alin.3 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pentru munca ireproșabilă se constituie fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate.
Prima instanță a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv execuția bugetară pe anii 2004-2010, a rezultat faptul că veniturile realizate de societate au fost mai mici decât cheltuielile cu salariile.
S-a reținut astfel că prevederea contractuală referitoare la salariul suplimentar pe anul 2009 nu a putut fi materializată în fapt datorită acestei situații economice dificile prin care traversează societatea pârâtă.
În ce privește acordarea drepturilor bănești pentru anul 2010, instanța a reținut că cererea reclamantei a fost nefondată, deoarece prevederile art.30 și 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități din transporturi, valabil pe anii 2008-2010, au fost preluate în Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, iar clauzele
acestor contracte au fost renegociate de către sindicatele reprezentative și administrația pârâtei, în sensul că prevederile referitoare la acordarea respectivului drept nu se mai aplică în anul 2010.
S-a mai reținut că, potrivit prevederilor art.246 Codul muncii, aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.
În speță, s-a constatat că acordarea drepturilor bănești solicitate de către reclamantă pentru anul 2010 prevăzute în C.C.M. la nivel de grup de unități și preluat la nivel de unitate, a fost renegociat și, prin acordul de voință al părților semnatare, s-a decis ca, în anul 2010, prevederile art.69 lit. a și b și art.32 din
C.C.M. la nivel de unitate să nu se mai aplice.
Având în vedere faptul că părțile au renegociat clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, stabilind de comun acord suspendarea plății drepturilor pe anul 2010 și că la data de_ acest contract colectiv de muncă a încetat, instanța a respins cererea formulată de către reclamant ca fiind lipsită de temei legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S. M.
considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut și aplicat corect termenul de prescripție extinctiva de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii pentru drepturile salariale de tipul celor solicitate de recurentă, și nu a termenului de 6 luni, fiind vorba de drepturi bănești acordate pentru munca prestată.
Potrivit art. 30 din CCM la nivel de unități feroviare, înregistrat la DMPS B. sub nr. 2836/_, angajatorul s-a obligat ca pentru munca depusă în cursul unui an calendaristic să plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza din luna decembrie a anului respectiv, plata urmând a se face în primul trimestru a anului următor.
Se mai arată că, prin contractele de muncă aplicabile în speță s-a prevăzut acordarea către angajați, deci și recurentei, a salariului suplimentar, constituind un drept pentru munca efectuată, nefiind condiționate de profitul realizat de către pârâtă în anii respectivi.
Recurenta mai invocă faptul că drepturile solicitate au fost acordate celorlalți colegi de muncă, angajați ai pârâtei, în dosarul_ și invocă în acest sens art.5 din Codul muncii, ce garantează în cadrul relațiilor de muncă principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Pârâta S.C. E. "C. "; SA a formulat întâmpinare,
solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
La termenul de judecată din data de_, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin.2 Cod.proc.civilă a invocat și pus în discuția părților, ca motiv de ordine publică, prescripția dreptului la acțiune cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2009
, în temeiul dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în forma în vigoare la data când acest termen de prescripție a început să curgă, respectiv, după expirarea anului calendaristic respectiv.
Analizând recursul formulat de reclamanta A. S. M.
, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acest este în parte fondat,
pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.253 Codul muncii republicat, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească
pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în vigoare la data la care termenul de prescripție a început să curgă (art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat) prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:…..
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit disp.art.160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.171 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Astfel, se reține că momentul nașterii dreptului reclamantei la acțiune îl constituie data când aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce i-a fost cauzat, respectiv, data când aceasta ar fi trebuit să primească salariul suplimentar pe anul 2009, după expirarea anului calendaristic respectiv-în luna ianuarie 2011.
Pentru aceste motive, Curtea constată, în temeiul art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în vigoare la data la care termenul de prescripție a început să curgă (art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii republicat) și a art.171 din Codul muncii, ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei privind obligarea fostului angajator la plata salariul suplimentar pe anul 2009, acțiune introdusă de către reclamanta-recurentă la data de_ .
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 148 alin. 1
din Legea nr.62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art.133 alin.1 lit.a din Legea nr.62/2011, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Art. 32 alin. 3 precizează că :" Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că motivele invocate de
către intimată privind lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către intimată prin întâmpinările formulate la fondul cauzei și în recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru motivul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative, în fiecare an, cu toate că angajatorul susține că ar fi suferit un dezechilibru financiar grav încă din anul 2004.
Mai mult, se constată în cauză că, deși angajatorului îi revine sarcina probei în prezentul conflict de muncă, în temeiul disp.art.272 Codul muncii republicat, acesta nu a probat că ar fi înregistrat pierderi economice în perioada pentru care reclamanta solicită în cauză drepturi bănești.
În consecință, în mod eronat prima instanță a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, în temeiul art.32 și 33 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, se va admite în parte recursul declarat de reclamanta A. S. M. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S. M. în contradictoriu cu pârâta
S.C. E. "C. "; SA și, în consecință, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei salariul suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie și dobânda legală aferentă acestuia, calculată începând cu data scadenței - ianuarie 2011 și până la data plății efective, respingându-se cererea reclamantei privind pretențiile aferente anului 2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, intimata S.C.E. "C. "; SA va fi obligată să plătească recurentei suma de 150 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reprezentând onorariu plătit apărătorului ales conform chitanței depuse la fila nr.30 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta A. S. M. împotriva sentinței civile nr.10500 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea
formulată de reclamanta A. S. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. E.
"C. "; SA și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei salariul suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie și dobânda legală aferentă acestuia, calculată începând cu data scadenței - ianuarie 2011 și până la data plății efective.
Respinge cererea reclamantei privind pretențiile aferente anului 2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Obligă pe intimata S.C.E. "C. "; SA să plătească recurentei suma de 150 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. -C. B. I. -R. M.
G. C.
GREFIER
Red. C.M.;
Tehnored.: C.M./V.R.;
2ex./_
Jud.fond: Tribunalul Cluj: P. U.
