Decizia civilă nr. 415/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 415/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul C. | LOCAL AL | ||
M. | C. N., respectiv de pârâtul P. M. C. | N. | împotriva |
sentinței civile nr. 12900 din 3 decembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă M. R. M. și intimatul pârât C. T. "R. R. "; C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 12900/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile salariale aferente anului 2007-2008 invocată de pârâtul P. municipiului C. -
N. .
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -N. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M. R. M. a în contradictoriu cu pârâții C. T. "R. R. ";, C. Local al municipiului C.
-N. și P. municipiului C. -N. .
A fost obligat pârâtul C. T. "R. R. "; în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de câte un salariu de bază aferentă anului 2008-2009.
Au fost obligați pârâții C. Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respins restul pretențiilor reclamantei M. R. M. a. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C.
Local al M. C. -N. si P. M. C. -N., instanța a reținut că potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ
preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
Art. 167 al. 3 din Legea 84/1995 prevede că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ. De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 1/2011, pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. Local al M. C. -N. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator al instituției de învățământ, iar P. M. C.
-N. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune privind anul școlar 2007 -2009, s-a reținut că, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate se poate formula în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 2 din Ordinul M. ui Educației și Cercetării nr. 402/2007 cu privire la structura anului școlar 2007-2008, acest an școlar a început pe data de 1 septembrie 2007 și s-a încheiat pe data de 31 august 2008.
Ori, având în vedere că cererea de chemare în judecată în prezenta cauză a fost înregistrată la data de_, iar termenul legal de prescripție extinctivă de trei ani anterior menționat s-a împlinit la data de_, s-a constatat că excepția precripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții C. Local al M. C. -N. si P. M. C. -N., este întemeiată, impunându-se admiterea acesteia și respingerea pretențiilor privitoare la prima de vacanță aferentă anului școlar 2007-2008 ca prescrise.
Pe fondul cauzei
, în fapt, s-a constatat că, în perioada anului școlar 2008- 2009, reclamanta a fost angajată a pârâtului C. T. R. R. și nu a beneficiat în cursul acestui an școlar de acordarea primei de vacanță.
În drept, în ceea ce privește prima de vacanță, instanța a reținut că, potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în
judecată, în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Clauzele contractelor colective de muncă evocate mai sus trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, rezultând fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii";, ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâților de rând 2 și 3, iar aceștia nu se pot prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă. A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus obligarea pârâtului C. T. R. R., în calitate de angajator, la plata către reclamantă a sumelor de bani reprezentând prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază aferent anului școlar 2008-2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
De asemenea, pârâții C. Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. municipiului C. -
N. și C. Local al municipiului C. -N. .
Prin recursul formulat, pârâtul C. Local al municipiului C. -N.
a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii față de C. Local al municipiului C. -N. .
În principal, recurentul invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuală a instituției pârâte care, raportat la prevederile legale în vigoare, nu are legitimare procesuală pasivă.
Pentru ca paratul recurent, C. Local al M. C. -N. sa poată îndeplini cerințele cuprinse in petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.
Prin urmare, rezulta ca în vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Mai arată că instituția recurentă poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin
personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția recurentă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada că partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
Recurentul invocă, de asemenea dispozițiile art. 104 alin. 2, 5 și 6 din Legea nr.1/2011 - Legea Educației Naționale.
În subsidiar, recurentul solicită admiterea recursului, învederând, în considerarea dispozițiilor art. 3041C.pr.civ., că potrivit dispozițiilor Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora.
Totodată, arată că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/2011 sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca si Solidaritate Sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Prin recursul declarat, pârâtul P. municipiului C. -N.
a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii față de P. municipiului C. -N. .
În principal, recurentul solicită în temeiul art. 312 C.pr.civ., admiterea recursului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. municipiului C. -N., sens în care arată că potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), atribuții privind bugetul local, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite, ordonatorii principali de credite repartizează bugetele aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport de sarcinile acestora în condițiile legii.
Așadar, pentru ca instituția P. ui sa poată repartiza fonduri pentru cheltuielile de personal, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.
În raport de prevederile art. 104 alin. 1, 2, 5, și 6 din Legea nr.1/2011 - Legea Educației Naționale, recurentul arată că unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, din bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Potrivit art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a
sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Din coroborarea textelor legale menționate rezulta ca este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
În subsidiar, se solicită admiterea recursului învederându-se faptul că în cuprinsul motivărilor incluse în petitele cererii reclamantul a făcut referire la dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ unde se prevede că salariații sunt îndreptățiți la o primă de vacanță din venituri proprii în condiții legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul I dacă ar fi fost îndeplinite condițiile ce reglementează art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ, conform căruia în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contractul colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. . 2 prevede că părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi.
Pe de altă parte se arată că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/2011 sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de Munca si Solidaritate Sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (dispoziții legale în vigoare la data scadenței drepturilor bănești solicitate), unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate
din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile de natură salarială cuvenite reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Deși C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, acesta reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Este evident că împrocesuarea acestuia s-a făcut tocmai în considerarea calității sale de organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese în mod neîndoielnic din modul de formulare a cererii introductive de instanță.
Având în vedere atribuțiile ce revin C. ui Local al M. C. -N., conform dispozițiilor art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și art. 36 alin. 6 pct. 1, potrivit cărora consiliul local asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, Curtea constată că în mod legal a statuat instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a acestei autorități, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulate împotriva sa.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât P. M. C. -N. este, de asemenea, justificată, prin prisma faptului că acesta are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv al municipiului C. -N., art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Referitor la motivul de recurs prin care se invocă faptul că prima de vacanță putea fi executată exclusiv din veniturile proprii ale unității de învățământ, potrivit prevederilor art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, Curtea reține următoarele:
Art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic (în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturile bănești) prevedea că personalului didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, se mai reține că potrivit art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii";.
Astfel cum a arătat și reclamanta în cererea sa, prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractul colectiv de muncă la nivel național aplicabil în perioada de referință prevede posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
La data de_ a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului C. Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2007-2008, prelungit până la_, care la art.36 lit. g,
prevede că personalul din învățământ beneficiază de "o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";.
Potrivit art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la D.M.P.S., sau la o dată ulterioară în măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.
Curtea constată că prin prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2007-2008 dreptul la prima de vacanță nu a fost supus vreunei modalități (condiție ori termen), astfel că nu pot fi reținute criticile recurentului referitoare la condiționarea acordării acestei prime de existența unor venituri proprii ale unității de învățământ angajatoare.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada de referință, Contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, Curtea reține că prin contractele colective încheiate la un nivel inferior pot fi negociate clauze mai favorabile salariaților, astfel că, chiar dacă prin contractele colective de muncă încheiate nivel național și la nivel de ramură învățământ acordarea primelor de vacanță era condiționată de existența veniturilor proprii, în raport de prevederile legale menționate se impune a se da eficiență clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel județean care cuprinde prevederi mai favorabile personalului din învățământ.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect a admis instanța de fond cererea reclamantei privind acordarea primei de vacanță pentru anul școlar 2008-2009, reclamanta fiind îndreptățită la plata primei de vacanță în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic Județean la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2007-2008, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
Curtea mai reține că acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la DMPS C. la data de_, din partea angajatorilor participând la negociere inspectorul școlar general al județului, astfel încât acest contract își produce efectele legale, fiind opozabil autorităților implicate în alocarea de fonduri pentru asigurarea plății drepturilor salariale pentru angajații din învățământul preuniversitar de stat.
Se au în vedere și dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, ale art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 și ale art. 50 alin. 12 din Legea nr. 84/1995 enunțate mai sus.
În raport de aceste dispoziții legale și având în vedere că prin contractul colectiv de muncă menționat nu se prevede o clauză în sensul că prima de vacanță în discuție se acorda din venituri proprii ale unității de învățământ, Curtea constată că, deși obligația de plată a primei de vacanță revine unității de învățământ, în calitate de angajator, pârâții recurenți rămân a fi obligați la alocarea în favoarea unității de învățământ a fondurilor bănești necesare plății sumei datorate, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamantă nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariatul solicită îndeplinirea obligației de plată a drepturilor de natură salarială la care este îndreptățită conform legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. Local al M. C. -N. și P. M. C. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M.
-N., respectiv P. M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 12900 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: A.M.I.
