Decizia civilă nr. 421/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 421/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. "C.
F. "; C. împotriva sentinței civile nr. 11230 din 25 octombrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți
C. N. DE C. F. C. SA și C. SA - S. C. . C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei - avocat Untaru A. I. din cadrul Baroului Dolj.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 ianuarie 2013 pârâta de rândul I a înregistrat la dosar întâmpinare, i se comunică un exemplar reprezentantului recurentului care arată că a studiat-o la dosar, depune practică judiciară și concluzii scrise și arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul reclamantului susține recursul așa cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui pentru motivele arătate în memoriul de recurs și în concluziile scrise, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamantul
S. L. C. F. C., în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul anexat acțiunii, a chemat în judecată pe pârâtele C. N. DE C. F.
"C. "; S.A. și S. "C. R. DE E., Î. ȘI R. C.F."; C. și a
solicitat instanței obligarea pârâtelor în solidar la plata diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite, aferente perioadei_ -_, diferențele între sumele cuvenite și cele încasate cu titlu de prime (de vacanță, Crăciun, Paști, Ziua Feroviarului), sume actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală și obligarea pârâtelor la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat și refacerea fișelor fiscale.
În motivare s-au invocat prevederile art. 41, alin. 3, lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722 pe anii 2008 - 2010.
Pârâta CNCF "C. "; S.A. - S. "CREIR C.F."; C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că la nivel de unitate s-a încheiat și aplicat contractul colectiv de muncă prin care părțile au convenit un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de
ierarhizare decât cei prevăzuți la CCM la nivel de ramură. Pe perioada derulării raportului de muncă reclamanții nu au contestat modul de calcul al salariilor, or aceștia puteau solicita instanței constatarea nulității acestor clauze și puteau renegocia respectivele clauze.
Prin sentința civilă nr. 11230 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, a fost respinsă excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta. A fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta CNCF "C. "; S.A. privind acordarea ajutorului material de Crăciun pe anul 2009.
A fost respinsă acțiunea reclamantului S. L. C. F. C. în numele membrilor de sindicat enumerați în sentință, formulată împotriva pârâtelor C. N. DE C. F. "C. "; S.A. B. și S. "C. R. DE
E., Î. ȘI R. C.F."; C., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele
:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt angajații pârâtelor, fiind aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate și cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Analizând cu precădere excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța a respins-o având în vedere faptul că în cauză se face aplicarea art. 171 alin. 1 coroborat cu art. 268 lit. c din Codul muncii.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 227 al. 4 din Codul muncii aplicabil, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Potrivit art. 283 alin. 1 din Codul muncii aplicabil în 2009 și 2010, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar cum respectivul CCM și-a încetat valabilitatea la_, la momentul introducerii acțiunii C.C.M. respectiv nu mai era valabil.
Mai mult chiar, părțile contractante ale Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 2009-2010 puteau cere aplicarea prevederilor mai favorabile chiar de la data negocierii sau ulterior, prin încheierea unor acte adiționale la CCM, iar în caz de refuz al patronatului se putea face contestație la instanța competentă.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pentru anii 2009- 2010 a fost încheiat cu respectarea C.C.M. la nivel de grup de unități feroviare pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010. În acest context trebuie arătat că prin actul adițional nr. 370/_ s-au stabilit salariile brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la data de_, valoarea pentru clasa 1, coeficient de ierarhizare 1 fiind de 570 lei.
Pârâtele sunt societăți cu capital de stat aflate sub autoritatea M. ui Transporturilor iar pârâta de rândul 1 este una dintre societățile monitorizate în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 79/2008, cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu puteau fi depășite. Pârâta de
rândul 2 avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli stabilite pentru anii 2009-2010, aprobate prin H.G.nr.28/2010 și H.G. nr. 311/2010 și ca atare nu putea, în nici un caz, să angajeze cheltuieli suplimentare.
Având în vedere prevederile art. 208 și următoarele din Legea nr.62/2011 și aspectele reținute instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. L. C. F.
C.
, solicitând casarea sentinței ca netemeinică și nelegală, cu consecința trimiterii dosarului spre rejudecare instanței competente.
În motivare s-a arătat, în esență, că hotărârea este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 C.proc. civ.) și cuprinde motive contradictorii pe care se sprijină - art.304 pct.7 C.proc. civ.
Instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat privind acordarea ajutorului material de Crăciun pe anul 2009, invocata de către pârâta CNCF "C. "; S.A. B., însă din întâmpinarea pârâtei intimate comunicată prin intermediul instanței nu reiese ca s-ar fi invocat aceasta excepție.
Unul din petitele cererii a fost acela de a solicita pârâtelor "diferențele între sumele efectiv primite cu titlu de prime (vacanță, crăciun, paste, ziua feroviarului și salariu suplimentar) și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit petitului 1 și anume acela de a acorda diferențele de salariu rezultate dintre salariu de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite respectiv 570 lei, 600 lei. Pentru obținerea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pentru anul 2009 precum și "Ziua Feroviarului";, Paști și a salariului suplimentar, s-au adresat instanței, pârâtele intimate fiind obligate la plata acestor drepturi salariale prin sentința civila nr.2067/_ a Tribunalului
C., dosar nr._, irevocabila prin decizia civila nr. 5080/R/2011 din data de_ pronunțata de Curtea de Apel C. .
Instanța de fond a înțeles că prin solicitarea de a li se acorda diferențele dintre sumele efectiv primite cu titlu de prime și salariul de baza minim brut negociat în cuantum de 700 lei, au solicitat de fapt Prima de Crăciun pentru anul 2009, ceea ce este eronat.
La calculul salariului de baza lunar cuvenit s-a avut în vedere clasa 1 de salarizare din Anexa la CCM la nivel de unitate, care în perioada_ -_ la nivelul pârâtei intimate a fost de 570 lei brut, iar prin actul adițional din_ nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 600 lei brut.
Instanța de fond în motivarea sentinței face referire la Contractul Colectiv la Nivel de Grup de Unități Feroviare pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional, deși cererea a fost întemeiata pe prevederile art.41 alin.3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi valabil pentru anii 2008-2010.
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de pârâta intimată, pe argumentarea ca drepturile salariale nu sunt reluate și în CCM la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidenta doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat CCM la nivel de unitate. Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în CCM încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, conform art.3 din acest CCM și principiului conform căruia prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit art.243 Codul Muncii, executarea contractului colectiv de munca, este obligatorie pentru părțile semnatare. Faptul că au existat circumstanțe economico-financiare de natura a determina imposibilitatea executării obligațiilor asumate nu este de natura a exonera debitorul.
În măsura în care societatea a constatat că se confrunta cu problema economica-financiara ce făcea imposibila respectarea obligației, avea posibilitatea de a solicita și obține implicit renegocierea clauzelor contractuale.
Prin întâmpinare, pârâta CNCF "C. ";-S.A. B.
- S. "C. R. de E.
, Î. și R. CF"; C.
, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
În motivare se arată, în esență, că invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada_ -_, raportat la dispozițiile art. 268 alin. 1, lit. c din Codul Muncii.
În perioada_ -_, pentru care reclamanții solicită diferența de drepturi salariale, a existat la C. N. de C. F. C. S.A. contract colectiv de muncă valabil încheiat la nivel de unitate pe anul 2009/2010 ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul, colectiv de munca.
Acest CCM a stat la baza întocmirii actelor adiționale la contractele individuale de munca acceptate, semnate fără obiecțiuni de către reclamanți.
Sunt reiterate considerentele primei instanței, cu sublinierea că părțile contractante ale CCM pe anul 2009/2010 puteau cere aplicarea prevederilor mai favorabile chiar de la data negocierii sau ulterior, prin încheierea unor acte adiționale la CCM, iar în caz de refuz al patronatului, se putea face contestație la instanța competentă.
CNCF C. SA a fost și este agent economic monitorizat, în sensul prevederilor art.1 din OUG nr. 79/2008, fiind companie naționala la care statul este acționar majoritar, cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu puteau fi depășite.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Reclamanții-recurenți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Tribunalul a respins acțiunea, considerând că are prevalență contract individual de muncă și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în condițiile în care nu s-a solicitat, la data negocierii, aplicarea prevederilor mai favorabile din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și pe de altă parte, în condițiile în care a încetat valabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și pe perioada valabilității sale, nu s-a solicitat constatarea nulității acestui contract sau a clauzelor considerate lezionare din cuprinsul său.
Recurenții invocă sub acest aspect omisiunea primei instanțe de a soluționa cauza prin raportare la prevederile pe care s-au întemeiat în acțiunea lor, anume, cele ale art.41 alin.3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi valabil pentru anii 2008-2010.
Motivul de recurs nu se verifică, în condițiile în care, în raport de motivarea sentinței, este evident că nu s-a ignorat temeiul contractual avut în vedere de reclamanți, însă acesta a fost apreciat ca inaplicabil pentru considerentele rezumate în cele ce preced. Prin urmare, nu se verifică o necercetare a fondului cauzei, care să poată sta la baza unei casări cu trimitere a sentinței, așa cum solicită recurenții.
Cât privește motivele de recurs dezvoltate pe fondul cauzei, Curtea notează că nu pot fi primite nici acestea.
Reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și respectiv, la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul al salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se
interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei
minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta un salariu de bază mai mic pentru fiecare dintre salariații reprezentați în cauză.
Concluzia este că negocierea la nivel de grup de unități a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, respectiv de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare, dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca neîntemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. C.
F. C. împotriva sentinței civile nr. 11230 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G. -L. T. I. T.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond. E. B.
