Decizia civilă nr. 4337/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4337/R/2013
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: C. M.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul R. D. G. împotriva sentinței civile nr.11555 din 8 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S.C.";M. ";S.A.C. T., prin administrator judiciar R. I. SPECIALISTS SPRL B., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 octombrie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul R. D. G. a chemat în judecată pe pârâta S.C.";M. ";S.A.C.
T. ,prin administrator judiciar R. I. SPECIALISTS SPRL B. , solicitând obligarea pârâtei la recunoașterea activității prestate în perioada_ -_ ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă și la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte, angajatorul încadrând locul său de muncă în grupa I-a de muncă.
Prin sentința civila nr.3655/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, instanța a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului că activitatea prestată în perioada_ -_ ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă.
S-a arătat că art.2 alin.2 din Legea nr.226/2006 prevede că sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Reclamantul a mai invocat în cauză disp.pct.23 din Legea nr.226/2006, art.30 alin.1 lit.e) și art.158 din Legea nr.263/2010.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a desemnat reprezentant la judecarea cauzei în primă instanță.
Prin sentința civilă nr.11555 din
_ pronunțată de Tribunalul Cluj,
s-a
respins cererea formulată de reclamantul R. D. G. împotriva pârâtei S.C.";M. ";S.A.C. T., prin administratorul judiciar R. I. Specialists SPRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul, prin acțiunea formulată, a solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea activității desfășurate în perioada_ -_, ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă.
Angajatorul i-a eliberat reclamantului o adeverință din care rezultă perioada, funcția, locul de muncă în care acesta și-a desfășurat activitatea, grupa de muncă acordată și procentul în care și-a desfășurat activitatea în grupa de muncă.
S-a mai reținut că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei o copie a carnetului de muncă, nu a depus nici fișa postului și nici nu precizat procentul în care a lucrat în condiții speciale de muncă.
Prima instanță a mai reținut că nu tot personalul pârâtei a fost încadrat în condiții speciale, în grupa I de muncă sau în grupa a II-a de muncă.
S-a mai reținut că încadrarea în condiții speciale muncă a personalului se face pe baza actelor normative în vigoare, pe baza determinărilor și a avizului de încadrare.
De asemenea, s-a constatat că nu orice activitate desfășurată în grupa I de muncă poate fi asimilată ca fiind desfășurată în condiții speciale de muncă.
Potrivit art. 5 (1) din HG nr. 1025/2003: În vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se constituie, prin ordin comun al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului sănătății, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, compusă din reprezentanți ai celor doua ministere.
A. .3 al aceluiași articol prevede că: Angajatorul va depune la secretariatul Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale un dosar cuprinzând următoarele documente:
lista semnată de angajator și de sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, și de reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în munca ori de responsabilul cu protecția muncii, care cuprinde categoriile profesionale și numărul de angajați, în raport cu fiecare categorie, ce urmează sa fie încadrați în condiții speciale, inclusiv confirmarea respectării criteriului menționat la art. 2 alin. (1) lit. b);
dovada încadrării locului de munca în grupa I de munca, conform reglementărilor existente până la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, semnată de angajator;
procesul-verbal întocmit de inspectoratul teritorial de munca sau de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, după caz, cu specificația în clar ca au fost luate sau nu au fost luate măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea și/sau diminuarea riscurilor, prevăzute în legislația de protecție a muncii sau în normele fundamentale de securitate radiologica, după caz;
rezultatul expertizei tehnice prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d), prin care se confirma existenta unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile respectării măsurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c);
procesul-verbal încheiat de instituția care a efectuat expertiza medicală, cu specificația în clar a îndeplinirii criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. e), în
conformitate cu rezultatul expertizei medicale, după modelul prezentat în anexa nr. 3.
De asemenea, art.11 alin.2 din H.G.nr.1025/2003 prevede că în cazul distrugerii arhivelor, dovedită cu acte, se poate reconstitui potrivit legii, prin hotărâre judecătorească, perioada lucrată în condiții speciale.
Ori, prima instanță a reținut că, în speță, angajatorul deține acte și i-a eliberat reclamantului o adeverință din care rezultă încadrarea în grupă de muncă așa cum a fost aprobată și a fost înregistrată în actele pârâtei și nu așa cum o solicită reclamantul.
S-a mai reținut că încadrarea în alte condiții de muncă decât cele stabilite de angajator nu poate fi dovedită cu martori atâta timp cât există acte în arhiva angajatorului care au atestat grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea reclamantul.
Prevederile legale referitoare la reconstituirea grupei de muncă se referă la situația în care nu există acte în arhiva fostului angajator, iar prin martori se poate dovedi că acesta a fost încadrat de societate într-o anumită grupă de muncă și nu modificarea încadrării într-o altă grupă de muncă.
Prima instanță a mai reținut că un martor nu poate aprecia dacă o persoană a lucrat în condiții speciale de muncă, în grupa I de muncă, în grupa a II-a de muncă sau în condiții normale de muncă întrucât nu este de specialitate. Încadrarea sau nu în anumite grupe de muncă se face ca urmare a unor determinări privind condițiile de muncă și numai în urma obținerii avizelor necesare privind încadrarea în acea grupă de muncă.
Potrivit Legii nr. 226/2006 art.1(1): Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr._
privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut că funcți ile deținute de recla man t nu au obținut avizul pentru
îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.
Legea nr. 226/2006 prevede, în anexe, locurile de muncă care se încadrează în condiții speciale și unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.
Astfel, s-a constatat că perioada desfășurată în grupa I de muncă nu poate fi asimilată în condiții speciale deoarece locurile de muncă în care a lucrat reclamantul nu se regăsesc în Lista locurilor de muncă care au fost încadrate în grupa I de muncă anterior datei de_, și care se regăsesc în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 și nici în avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale nr. 34/2005, aviz semnat de comisia stabilită la nivel național reprezentând M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății și Inspecția Muncii, cu avizul de la Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Art. 4 din normele de aplicare prevedeau obligativitatea depunerii de către angajatori, în termen de 90 de zile de la data publicării normelor, a unor documente pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.
Angajatorii trebuiau să depună, potrivit art.4 din normele metodologice, următoarele documente:
avizul, în original și în copie, prin care se atestă încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale,
lista nominală, inclusiv pe suport electronic, a asiguraților care și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din fiecare lună în locurile de muncă specificate în aviz, întocmită în baza evidențelor angajatorului
declarațiile rectificative corespunzătoare fiecărei luni din perioada
respectivă
. În declarațiile rectificative vor fi înregistrați numai asigurații care și- au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din luna respectivă în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, conform prevederilor Legii nr. 226/2006
.
Din actele de la dosarul cauzei nu a reieșit că activitatea desfășurată de reclamant a fost asimilată locurilor încadrate în condiții speciale de muncă.
Potrivit art. 2 alin.(2)din Legea nr. 226/2006: Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Întrucât funcțiile deținute de reclamant nu au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, prima
instanță a reținut că perioada nu a putut fi asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă.
În anexa nr. 3 din Legea nr. 263/2010 sunt prevăzute unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, precum și poziția din lista locurilor de muncă pentru care s-a aprobat încadrarea în condiții speciale de muncă.
În anexa 3, la poziția nr. 36, a fost menționată SC Industria Sârmei SA C.
T. și poziția din lista locurilor de muncă pentru care a obținut avizul de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Doar persoanele care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale puteau fi încadrate în condiții speciale de muncă.
De asemenea, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 158 alin. (2) | ||
din | Legea nr. 263/2010 - privind sistemul unitar de pensii publice, | adeverințele |
care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza | ||
documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. | ||
Totodată, art.126 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor | ||
Legii 263/2010 prevede că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor | ||
legali de arhive. | ||
Așadar, în adeverință, angajatorul a atestat fapte anterioare datei de _ | ||
, pe baza documentelor aflate în evidențele sale întocmite la acea vreme, rolul adeverinței fiind acela de confirma producerea acelor fapte respectiv, încadrarea | ||
persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă. | ||
Instanța de fond a reținut că, o asemenea confirmare poate fi efectuată | ||
numai în baza unor documente din care rezultă efectiv încadrarea persoanelor în |
fostele grupe I si/sau a II-a de muncă întocmite anterior datei de_, așa cum în mod expres rezultă din textul de lege.
Astfel, pârâta a emis reclamantului, pe baza documentelor deținute, adeverință care a atestat încadrare în grupa I sau II de muncă, astfel cum a fost acesta încadrat pe perioada în care și-a desfășurat activitate la pârâtă.
Această adeverință a fost solicitată în vederea producerii anumitor efecte juridice, respectiv de a beneficia de avantajele grupei de muncă potrivit legii pensiilor.
Ori, s-a reținut că o astfel de adeverință nu poate fi emisă în condițiile solicitate de reclamant, pentru care nu există documente doveditoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. D. G., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Prima instanță a preluat parte din motivarea altor sentințe pronunțate în cauze similare, fără a sesiza că în speță s-a solicitat doar obligarea fostului angajator la recunoașterea, prin asimilare, a unei anumite perioade, ca fiind
lucrată în condiții speciale de muncă.
Prin sentința civila nr.3655/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, instanța a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să recunoască reclamantului că activitatea prestată în perioada_ -_ ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă.
Se mai arată că, motivarea acestei sentinței se referă atât la perioada anterioară, cât și la perioada ulterioară lunii aprilie 2001.
Prin art.158 din Legea nr. 263/2010 s-a stabilit că: "(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II-a de munca până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. 1, sunt încadrate în condiții speciale."
Art. 30 alin. 1 lit. e din Legea nr. 263/2010 statuează că: "În sensul prezentei legi, locurile de munca în condiții speciale sunt cele din activitățile și unitățile prevăzute în anexele 2 și 3."
În același sens sunt și dispozițiile art. 123 alin. 1 din HG nr. 257/2011 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, care prevăd:"Se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa 2 la lege, pe durata programului de lucru din fiecare luna, numai în locurile de munca avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 3 la lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa I de munca."
Ori, se susține că recurentul, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și din comunicările depuse la dosarul cauzei, a lucrat în cadrul societății Industria Sârmei SA C. T. (in prezent societatea M. SA C. T. ), unitate care se regăsește la poziția 34 din anexa nr.3, iar activitatea desfășurata de către acesta s-a încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform Anexei I la Ordinul nr.50/1990 pct.3,10, activitate care se regăsește în Anexa 2 a Legii nr. 263/2010 la pct.31.
În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.9, art.312 pct.3 Cod procedura
civila.
Analizând recursul formulat de reclamantul R. D. G.
, în temeiul
disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Chiar dacă doar parte dintre considerentele primei instanțe corespund acțiunii cu care aceasta a fost investită de către reclamant, soluția pronunțată este corectă, astfel încât se impune menținerea acesteia, cu substituirea în parte a motivării.
Curtea constată că, într-adevăr, prin sentința civila nr.3655/_ pronunțată în dosarul nr._ (rămasă irevocabilă prin nerecurare), care se bucură de autoritate de lucru judecat, Tribunalul Cluj a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului R. D. G. și a obligat pârâta S.C.";M. ";S.A.C.
T. să recunoască activitatea prestată de către acesta, în perioada_ -_ ,
c a f iind înc adr ată în cond iț ii spec iale de mu nc ă,
pentru perioada anterioară datei de_ această instanță neputând să se pronunțe, întrucât nu a fost investită în acest sens de către reclamant, potrivit principiului disponibilității părților în procesul civil.
Pr in prezen ta acț iun e, recl aman tul sol ic ită obl ig are a p âr âte i l a recuno aș tere a
activității prestate în perioada_ -_ ca fiind încadrată în condiții speciale
de munc ă ș i l a el ib er are a une i adever ințe în ace st sens, invocând în acest sens
preveder ile Leg ii nr.226/2006 ș i cele ale L eg ii nr.263/2010.
Curtea reține că, la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv, la data de_, Legea nr.226/2006 era abrogată, astfel încât aceasta nu mai putea constitui temei pentru recunoașterea, chiar prin asimilare, a unei perioade ca fiind lucrate în condiții speciale de muncă și nici pentru eliberarea unei adeverințe în acest sens.
Cât privește prevederile noii legi a pensiilor, se constată că dispozițiile
art.123-127 din H.G.nr.275/2011 privind Normele de aplicare a Legii
nr.263/2010, se ref eră la adeverințe eli berate de către foștii angajatori pentru a
proba stagii de cotiz are, venituri realizat e și condiții de mun că, pentru perioadel e
anterioare datei de_, însă, conform disp.art.125 din același act normativ,
astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, asemenea adeverințe pot fi
eliberate de către foștii angajatori doar pe baz a docu men telor deț inu te, aceștia
fiind direct răspunzători, în con dițiile legii, de legalitatea, exactitatea și
corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu în aceste
adeverințe în vederea stabilirii drepturilor de pensie.
Î n acest context, nu se poate dispune obligarea angajator ului să emită o
adeverință care să ateste date care nu se regăsesc în documentele aflate în arhiva
sa.
De altfel, și Anexa nr.12 la H.G.nr.275/2011 vizează situația firească în
care angajatorul deține în arhiva sa documente din care rezultă că activitatea
angajatului se regăs ește în anexa nr.2 l a Legea nr. 263/2010, în urma avizului
I.T.M.-obținut la solicitarea sa și a sindicatului -și a nominaliză rii
corespunzătoare a acestui salariat.
Pârâta a emis astfel reclamantului adeverința nr.G13/114/_, fila nr.8 dosar de fond, din care rezultă că acesta, în perioada_ -_, activitatea
aces tu ia a f ost înc ad r ată în grupe super io are de munc ă, dup ă cu m ur me az ă:
-în perioada_ -_
a fost încadrat la Secția TOT2, în funcția de inginer stagiar, cu locul de muncă la trefilare, și a benefic iat de încadrare î n grupa a II-a de m uncă, Anexa nr.2 la Ordinul nr.50/1990, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat, conform Hotărârii Cons.Adm. nr.1/_, încadrarea ce s-a f ăc u t pe b az a co mun ic ăr ii nr.P22/1957/_ ;
-în perioada_ -_ , a fost încadrat în funcția de șef atelier la Secția TOT2, cu locul de muncă la patentare ș i a benef ic iat de încadrare în grupa I-a de
muncă, Anexa nr.1, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat, conform
H.G. nr.481/1990 ș i a Ho tăr âr ii Cons.Adm. nr.1/_, încadrarea ce s-
a f ăcu t pe b az a co mun ic ăr ii nr.P22/1957 /_ ;
-în perioada_ -_ , a fost încadrat în funcția de inginer, inginer tehnolog și inginer de schimb, la Secția Laminor 3 ș i a benef ic iat de încadrare în grupa I-a de muncă , Anexa nr.1, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat, conform Ordinului nr.50/1990 și a Hotărârii Cons.Adm. nr.1/_, încadrarea ce s-a f ăc u t pe b az a co mun ic ăr ii nr.P15/704/(. ..) .
Având în vedere sentința civila nr.3655/_, prin care Tribunalul Cluj a stabilit că activitatea prestată de către reclamant, în perioada_ -_, este încadrată în condiții speciale de muncă, precum și adeverința nr.G13/114/_ eliberată de către pârât, se reține că, în temeiul dispozițiilor art.158 din Legea nr.263/2010 și ale art.123 alin.1 din H.G.nr.257/2011, asimilarea perioadei_ -_, ca reprezentând stagiu de cotizare în condiții speciale, respectiv, recunoașterea acesteia, ca atare, pentru obținerea unor drepturi de asigurări sociale în sistem public, cade în competența instituțiilor competente ale statului în ceea ce privește acordarea unor asemenea drepturi.
În ceea ce privește asimilarea perioadei_ -_, se vor avea în vedere, desigur, dispozițiile art.123 alin. 1 din HG nr.257/2011 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, care prevăd următoarele:"Se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa 2 la lege, pe durata programului de lucru din fiecare luna, numai în locurile de munca avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 3 la lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa I de munca."
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. D. G. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R. D. G. împotriva sentinței civile nr. 11555 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
S. | -C. B. | C. | M. | I. -R. | M. |
GREFIER
G. C.
Red.:C.M.;
Tehnored.: C.M./ V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Cluj: B. G. Z.