Decizia civilă nr. 443/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 443/R/2013
Ședința publică din data de 13 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S. -C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarat de pârâții L. T. A. B.
, C. LOCAL AL O. B. și P. O. B. împotriva sentinței civile nr. 2319 din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat D. Ș., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor și judecarea în lipsă
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și pârâtul recurent L. T. A. B. a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2319 din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul D. Ș. împotriva pârâților L. T. A. B.
, C. local al orașului B. și P. orașului B., și în consecință a fost obligat pârâtul L. T. A. B. să plătească reclamantului suma de 4280 lei brut cu titlu de îndemnizație de pensionare, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data de_ la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. local al orașului B. și P. orașului B. să aloce pârâtului L. T. A. B. fondurile bănești necesare plății îndemnizației de pensionare.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Potrivit înscrisului eliberat de pârâtul L. T. A. B., reclamantul a ocupat la aceasta unitate școlară postul de maistru, raporturile de muncă între părți au încetat la data de 1 iulie 2010, salariul de bază avut la data pensionării fiind de 2140 lei lunar. S-a menționat că de la încetarea raporturilor de muncă și până în prezent reclamantul nu a beneficiat de plata indemnizației de pensionare egale cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionarii.
Reclamantul s-a pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 01 iulie 2010 conform deciziei nr.119214/2010 emisă de Casa județeană de pensii B. Năsăud.
Potrivit art. 50 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionarii
.
Având în vedere aceste dispoziții ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național, prevederi aflate în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare și care sunt obligatorii pentru părți potrivit art. 236 și 243 din Codul muncii în forma în vigoare la data pensionării reclamantului, tribunalul, observând că pârâtul angajator nu a achitat îndemnizația de pensionare reclamantului, ținând cont și de prevederile art. 40 alin.2 lit. c Codul muncii ce instituie în sarcina angajatorilor obligația de a plăti toate drepturile ce decurg din lege, dar și din contractele colective de muncă, a fost admisă ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat pârâta L. T. A. B. să plătească suma de 4280 lei brut reclamantului cu titlu de indemnizație de pensionare.
Pentru a se asigura o despăgubire integrală a reclamantului, tribunalul în baza art.1084 cod civil a dispus actualizarea sumei menționate cu rata inflației începând de la solicitată, adică a introducerii acțiunii, respectiv_, și până la plata efectivă a sumei datorate.
Potrivit art.167 alin.1 din Legea nr. 84/1995, lege în vigoare la data pensionării reclamantului și în consecință aplicabilă în cauză, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume potrivit legii. Finanțarea acestor unități are două componente, finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază, ce include și cheltuielile de personal (inclusiv drepturile salariale) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si alte venituri ale bugetelor locale. Tribunalul a arătat că în lipsa unor prevederi legale contrare finanțarea se referă toate cheltuielile de personal, atât cele generate de lege, cât și cele privitoare la drepturi impuse în sarcina angajatorului și la care sunt îndreptățiți salariații în temeiul unor contracte colective de muncă obligatorii pentru părți potrivit prevederilor imperative anterior reliefate.
Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Unitatea administrativ teritorială este reprezentată de primar în relațiile cu alte autorități publice și în justiție potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, iar potrivit art. 63 alin. 4 din aceeași lege primarul exercită funcția de ordonator de credite și
întocmește proiectul bugetului local.
Având în vedere această situație, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant și împotriva pârâților C. local al orașului B. și P. orașului
B., urmând a-i obliga să aloce pârâtei L. T. A. B. fondurile bănești necesare plății indemnizației de pensionare a reclamantului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, ținând cont de soluția adoptată, constată că pârâții se află în culpă procesuală, motiv pentru care au fost obligați să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții L. T. A. B. ,
C. LOCAL AL O. B. și P. O. B.
.
Prin recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O. B. și P. O.
B.,
au solicitat casarea în întregime a sentinței civile atacate cu rejudecarea pe fond a cauzei.
În motivare au arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1995 a învățământului, republicată finanțarea de bază a unităților de învățământ unde sunt prinse și cheltuielile de personal, "se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale"; așa cum reiese din cuprinsul art. 167 alin (3) și din art. 40 alin
(2) din H.G. nr. 2192/2004 privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat conform căruia "Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ.
Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități";, deci din bugetul de stat și nu din bugetul local se alocă banii pentru plata cheltuielilor de personal pentru angajații din unitățile de învățământ.
În precizarea de acțiune depusă de reclamant s-a solicitat obligarea pârâților de la rândul 2 și 3 la alocarea de fonduri necesare plății acestor drepturi. Până la această dată C. Local al orașului B. nu a primit fondurile aferente salariale solicitate de rec1amant în vederea repartizării acestor fonduri unității de învățământ în cauză. Ca urmare a acestui fapt instanța a hotărât greșit obligarea primarului, respectiv, a consiliului local la alocarea fondurilor către L. T. A. B. pentru plata sumei de 4280 lei, întrucât fondurile necesare trebuiau mai întâi să fie alocate de la bugetul de stat către bugetul local și doar apoi consiliul local să repartizeze aceste sume către L. T.
A. B., corect reținându-se de către instanță în sentința dată faptul că, consiliile locale, respectiv primarul, răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ.
Acest lucru însă nu s-a întâmplat, fapt pentru care consiliul local respectiv primarul se află în acest moment în imposibilitatea alocării acestor fonduri către
L. T. A. B., deoarece aceste sume nu au fost primite de la bugetul de stat.
Fondurile privind cheltuielile de personal al personalului din unitățile de învățământ se asigura de la bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice și se repartizează către consiliile locale prin hotărâre a consiliului județean așa cum rezultă și din cuprinsul art. 40 alin. 1 din H.G. nr. 2192/2004 privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Ca urmare a unei analize detaliate a celor mai sus rezultă clar faptul că instanța de judecată a procedat greșit la obligarea la alocarea acestor fonduri, întrucât sumele solicitate nu pot fi atribuite din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, fiind fonduri provenite de la bugetul de stat.
Consideră recurenții că Ministerul Finanțelor Publice respectiv C. Județean B. - Năsăud ar trebui să fie obligați la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor în cauză.
Prin recursul declarat de pârâta L. T. A. B.
a solicitat modificarea hotărârii recurate în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
În motivare pârâta consideră decizia atacată ca fiind netemeinică, fiind întrunite prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
În motivarea recursului se arată de către recurent că prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că nu se opune admiterii acțiunii civile formulate, deoarece Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, înregistrat la M.M.F.P.S. cu nr._, prevedea la art. 50 ca salariații care se
pensionează pentru limita de vârstă primesc o indemnizație egala cu cel puțin doua salarii de baza avute în luna pensionarii și solicitam admiterea acțiunii.
Având în vedere că poziția sa procesuală a fost aceea de admitere a acțiunii promovate, apreciază greșită hotărârea instanței de fond în ceea ce privește acordarea în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 de lei. Aceste cheltuieli de judecată, sunt și exagerat de mari, în condițiile în care nu s-a opus admiterii acțiunii, iar dosarul s-a judecat la primul termen stabilit de instanță, cel din 3 decembrie 2012.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recusrul declarat de pârâții C. Local al O. B. și
P. O. B. .
Instanța de fond a obligat recurenții la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamant, drept urmare, criticile formulate de recurenți împotriva hotărârii instanței de fond sunt în mod evident nefondate.
Salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Neprevederea în bugetul local a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamant nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă dreptului de natură salarială al reclamantei care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Pe de altă parte, recurenții au calitatea de ordonatori de credite și, cum de altfel ei înșiși recunosc prin motivele de recurs, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Ca atare nu pot fi primite criticile recurenților privind necesitatea introducerii în cauză a altor instituții care să fie obligate la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează, ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 c.pr.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
Referitor la recursul declarat de pârâtul L. T. A. B.
, se constată a fi fondate criticile aduse de recurent hotărârii atacate, în privința obligării sale la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 275 c.pr.civ., "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată";.
Se constată a fi incidente prevederile textului legal menționat anterior, în condițiile în care până la primul termen de judecată fixat pentru data de_, pârâtul recurent, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, f. 12, a precizat în mod expres că nu se opune admiterii acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulată.
Prin dispozițiile art. 1079 c.civ., în vigoare la data scadenței drepturilor litigioase, sunt reglementate în mod expres modalitatea și situațiile în care debitorul este considerat a fi pus în întârziere în ceea ce privește îndeplinirea unei obligații de a da sau de a face, situația din speța dedusă judecății neîncadrându-se în prevederile textului legal.
Astfel, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a înțeles să notifice pârâtul potrivit prevederilor art. 1079 alin. 1 c.civ., prin executor judecătoresc, iar cererea acestuia nu se încadrează nici în situațiile prevăzute la alin. 2 al textului legal menționat, în care debitorul era considerat a fi de drept în întârziere.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., va fi admis recursul declarat de pârâtul L. T.
B., cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul
înlăturării dispoziției de obligare a acestui pârât de la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
Cheltuieli de judecată în recurs nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul L. T. A. B. împotriva Sentinței civile nr. 2319 din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtului L. T. A. B. de la plata cheltuielilor de judecată de judecată.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL O.
și P. O. B. împotriva aceleiași sentințe. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
-R. M. C. M. S. -C. B.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond M. L. B.
