Decizia civilă nr. 414/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 414/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SOCIETATEA NAȚI. ALĂ DE T. F. DE C. - C. C. SA împotriva sentinței civile nr. 12935 din 3 decembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimații reclamanta I. M. și pârâta S.C. V. L. DE C. SA - R. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12935 din 3 decembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._
s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SOCIETATEA COMERCIALĂ DE V. L. DE C. S.A.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta I. M., în contradictoriu cu pârâtele SOCIETATEA COMERCIALĂ DE V. L. DE C.
"VOIAJ C. "; S.A., SOCIETATEA COMERCIALĂ DE V. L. DE C. S.A.
- R. C. și SOCIETATEA NAȚI. ALĂ DE T. F. DE C. - C. C. S.A.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei salariul suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului respectiv pentru anii 2009-2010, ajutorul material cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de Crăciun și premiul anual acordat de Ziua F. ilor pentru anii 2009-2010 echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a respins excepția invocată de către pârâtă, deoarece termenul de prescripție pentru acordarea drepturilor bănești este cel de 3 ani, prevăzut de art.268 alin.1 lit. c C. muncii.
La data de_ a fost înscrisă la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București Încheierea nr.38/_ emisă de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosar nr._, care a cuprins Decizia comercială nr.1188/_ emisă de Curtea de Apel B. - Secția a V-a civilă, prin care s-a admis fuziunea prin absorbție a S. N. de T. de C. - C. C. SA în calitate de absorbantă a SC V. L. DE C. VOIAJ C. SA, în calitate de societate absorbită.
Pe fond, instanța reține a reținut că în perioada 2009-2010 reclamanta a avut calitatea de angajată a pârâtei de rd.2, în calitate de șef reprezentanță, așa cum reiese din carnetul de muncă existent la dosar.
Potrivit prevederilor art.32 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivel de unitate nr._ înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B. sub nr.437/_, pârâtele s-au obligat ca pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia să plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Conform prevederilor art.69 alin.1 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, pârâtele s-au obligat la plata unui ajutor material cu ocazia Sărbătorilor de pași și de Crăciun și la premierea salariaților de Ziua ceferiștilor, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit prevederilor art.236 și art.243 C. muncii în vigoare în anii 2009- 2010, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților iar executarea acestuia este obligatorie pentru părți.
Contractele colective de muncă invocate de reclamantă au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale și constituie legea părților iar pârâtele, în baza prevederilor legale invocate avea obligația de a-și onora obligațiile contractuale asumate prin respectivele contracte colective de muncă.
Cum acestea nu și-au onorat obligațiile contractuale, cererea reclamantei a fost întemeiată și a fost admisă cu consecința obligării pârâtelor să plătească acesteia salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului respectiv pentru anii 2009-2010, ajutorul material cu ocazia Sărbătorilor de Paști și de Crăciun și premiul anual acordat de Ziua F. ilor pentru anii 2009-2010 echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele SOCIETATEA NAȚI. ALĂ DE T. F. DE C. "C. C. "; SA
solicitând în temeiul art. 312 C. pr. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenții consideră că în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune față de solicitarea intimatei-reclamante de a i se acorda salariul suplimentar aferent anului 2009-2010, consideră că sentința recurată este nefondată pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamanta a solicitat acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009 -2010 în temeiul prevederilor art.30 (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, preluate în art. 30 alin.1 de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate, conform căruia " pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Față de prevederile mai sus menționate, învederează faptul că solicitările reclamanților își au izvorul în Contractul colectiv de muncă nefiind un drept prevăzut în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul colectiv de muncă al salariatului reclamanți.
De asemenea acesta reprezintă o recompensă acordată de angajator pentru munca ireproșabilă depusă în cursul unui an calendaristic, iar dreptul de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Deși în contractul colectiv de muncă se folosește noțiunea de salariu suplimentar, acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acordă lunar și nu este prev. în contractul colectiv de muncă.
Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte și a drepturilor bănești solicitate prin prezenta acțiune, solicită instanței sa constate ca sunt în prezenta unui conflict de muncă, în care sunt aplicabile prevederile art. 268 alin 1 lit. e din Codul muncii republicat, conform cărora
"cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Dreptul la acțiune în cazul nerespectării prevederilor arte 30 (1) din Contractul colectiv de munca - acordarea salariului suplimentar - s-a născut la data de_, iar fata de data introducerii acțiunii, respectiv 30 martie 2012 și raportat la prevederile arte 268 alin (1) lit. e Codul muncii republicat, solicită instanței admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009 -2010.
În ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescrierii dreptului la acțiune față de solicitarea intimatei-reclamante de a i se acorda premierea pentru Ziua Ceferistului pentru anul 2009-2010 și ajutorul material de Paști și Crăciun aferent anului 2009-2010, consideră că sentința recurată este nefondată pentru următoarele considerente:
În primul rând, solicită instanței de control judiciar să observe ambiguitatea atât a motivației formulate de instanța de fond (pagina 2 din sentință), în ceea ce privește respingerea prescripției dreptului material la acțiune.
În acest sens arătă că, prin întâmpinare, a ridicat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru capetele de cerere privind acordarea ajutorului material acordat cu ocazia Paștelui si Crăciunului pe anul 2009-2010, precum si a primei pentru Ziua ceferistului aferentă anului 2009-2010.
În soluționarea excepției, instanța s-a limitat la o simplă apreciere cu privire la natura salariala a acestor drepturi, fără însă a motiva în concret soluția respingerii excepției pentru fiecare capăt de cerere în parte.
Având în vedere nemotivarea sentinței, precum și soluția pronunțată în sensul respingerii excepției prescrierii "dreptului la acțiune pentru anul 2009- 2010 este evident ca aceasta a fost soluționată superficial de către instanța de fond.
Față de reținerile instanței de fond, învederează că raportat la prevederile art.283 alin.(I) lit. e) Codul Muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia ".
Intimata reclamanta a solicitat acordarea premierii de "Ziua ceferistului" pe anul 2009-2010, a ajutorului material pentru Paște si Crăciun pe anul 2009- 2010, în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010 aplicabil la nivel de unitate.
Față de prevederile mai susmenționate, rezultă faptul că intimata reclamanta a invocat nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv cele care prevăd acordarea premierii de Ziua Ceferistului, a ajutorului material de Paște si Crăciun, speța de față fiind un conflict de drepturi, în cauză fiind incidente prevederile art.5 coroborat cu art.67 lit. b) din Legea nr._ privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
Consideră că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anului 2009-2010,
acordării ajutorului material de Paște si Crăciun pentru anul 2009-2010 și a primei pentru Ziua ceferistului pe anul 2009-2010, este data cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod. proc. civ.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009-2010, solicită respingerea ca nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) și (3) din Contractele Colective de Muncă aplicabile pe anii 2009-2010 la nivelul C. C.: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv".
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar."
Avându-se în vedere principiul prevăzut de dispozițiile art. 982 cod civil conform cărora: "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg", consideră că prevederile art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2009- 2010 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criterii le menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut
În anii 2009-2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită de Vioaj C., care era o filiala a unei societăți comerciale cu capital de stat, aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor
O.U.G. nr. 79/2008 aveau obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: " ... indicele câștigului salarial mediu nu poate.fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității ... ".
Învederează instanței, ca în bugetele de venituri și cheltuieli din această perioadă nu au putut fi prevăzute fondurile necesare acordării salariului suplimentar, întrucât conform prevederilor legale mai sus menționate, fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
În dovedirea respectării acestor prevederi legale, a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe bugetele de venituri și cheltuieli ale societății pe anii 2009 și 2010, bilanțurile contabile pe acești ani și totodată execuțiile bugetare, înscrisuri din conținutul cărora rezultă atât cuantumul indicelui productivității muncii, cât și cel al indicelui câștigului salarial mediu.
In ceea ce privește acordarea pentru anul 2010 a salariului suplimentar, învederam instanței ca părțile contractante ale Contractul colectiv de munca pe
anul 2009-2010 al S. N. de T. F. de C. "C. C. " - S.A.,
prin Actul Adițional nr.1708/_ au stabilit ca prevederile art.32 alin.(I) si (2) din contractual colectiv de munca nu se aplica. Deci, pe cale de consecința,în anul 2010 nu exista temei legal pentru acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010.
Totodată învederează că, în cauze similare, Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr._ pronunțată în dosarul nr._ și Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr._ pronunțată în dosarul nr._, au respins ca neîntemeiată acțiunea.
În ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării primei de Ziua Ceferistului 2009 și a ajutorului material de Paște pentru anul 2009, consideră că sentința recurată este lipsită de temei legal, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în ceea ce privește considerentele pe care instanța de fond le-a avut în vedere la acordarea premierii de Ziua Ceferistului, Paște si Crăciun pe anul 2009-2010, respectiv aplicabilitatea dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, le consideră neîntemeiate.
Pe această cale, învederează onoratei instanțe că prevederile art. 71 din CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, nu se aplicau pe anul 2009, întrucât părțile semnatare ale acestuia, respectiv organizațiile sindicale feroviare în numele salariaților și administrațiile feroviare, inclusiv administrația SNTFC C. C., prin procesul verbal încheiat în data de 25 mai 2009, au fost de acord cu suspendarea pe anul 2009 a premierii acordate salariaților cu ocazia Zilei Ceferistului.
Chiar și prin Contractul Colectiv de Muncă aplicabil C. C. pe anii 2009-2010 încheiat ulterior datei de 23 aprilie 2009, s-a stabilit faptul că prevederile privitoare la acordarea drepturilor bănești cuprinse în art.69, în speță și a premierii de Ziua Ceferiștilor se aplică începând cu 01 ianuarie 2010.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 977 Cod civil, în vigoare la data promovării acțiunii, respectiv "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor";, reiese că voința reală a părților, așa cum rezultă din minuta din data de_ și procesul verbal din data de_, încheiate în perioada anterioară încheierii și înregistrării CCM pe anii 2009-2010, a rost aceea de a suspenda acordarea tuturor drepturilor expres menționate pe parcursul anului 2009 și nu numai a celor la care ar fi fost îndreptățiți salariații de la data încheierii noului CCM și până la finele anului 2009.
Așadar, raportat la această perioadă, acordul de voință al părților a fost în sensul neacordării drepturilor pretinse de către reclamanți, iar ignorarea voinței părților ar reprezenta o în călcare a forței obligatorii a contractului consfințită de prevederile art. 969 Cod civil, în vigoare la data promovării acțiunii.
Reiterează faptul că, Voiaj C., ca agent economic monitorizat, nu putea să se oblige la acordarea ajutoarelor materiale acordate salariaților cu ocazia Paștelui și a primei acordare pentru Ziua Ceferistului, decât cu respectarea dispozițiilor art.12 din Legea nr.130/l996 privind contractul colectiv de munca și art.7 alin.( 1) din OUG nr.79/2008, respectiv să existe surse financiare pentru suportarea acestora. Astfel că, organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate au fost de acord cu renegocierea clauzelor contractuale, în sensul că prevederile art.69 lit. a) și b) din CCM să se aplice într-o primă etapă începând cu_, iar ulterior prin Actul adițional nr. 1708/_ să se aplice începând cu_ . Față de cele mai sus arătate, solicitarea intimatei reclamante de acordare a premierii de Ziua Ceferiștilor, respectiva ajutorului material de Paște pe anul 2009, este lipsită de temei legal, întrucât pentru anul 2009 nu a existat nicio prevedere legală la nivel de contract colectiv de munca pentru acordarea acestui drept.
În ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării ajutorului material de Crăciun pentru anul 2009, ajutorului material de Paste pentru anul 2010 si prima pentru Ziua feroviarului pentru anul 2010, consideră
că sentința recurată este lipsită de temei legal, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Referitor la considerentele pe care instanța de fond le-a avut în vedere la acordarea ajutorului material de Crăciun pentru anul 2009, respectiv aplicabilitatea dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, le consideră neîntemeiate, motivat de următoarele:
Deși instanța de fond a luat act, în considerentele hotărârii de faptul că, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a intrat în vigoare la data de_, deci înainte de data de_, dată la care se acordă ajutorul material de Crăciun, a obligat recurenta la acordarea ajutorului material de Crăciun pentru anul 2009 în temeiul CCM la nivel de grup de unități.
Astfel, pe această cale, reiterează faptul că, în contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 aplicabil la nivelul Voiaj C., încheiat la data de_, părțile semnatare au hotărât ca prevederile referitoare la acordarea ajutorului material de Crăciun să fie suspendate până la data_, iar ulterior prin încheierea actului adițional nr.1708/_, aceste prevederi urmau sa fie aplicate cu data de_ . În ceea ce privește prevederile art. 71 din CCM la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. pe anii 2006-2008, la care face referire instanța de fond, menționăm că acestea nu se aplicau pe anul 2009, întrucât în această perioadă, la nivelul Voiaj C. exista contract colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate și prin urmare, în temeiul prevederilor art. 247 din Codul Muncii, nu putem fi obligați să respectăm și prevederile CCM la nivel de Grup de unități.
Reiterează faptul că, Voiaj C., ca agent economic monitorizat, nu puteau să îi oblige la acordarea ajutoarelor materiale acordate salariaților cu ocazia Crăciunului, decât cu respectarea dispozițiilor art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca și art.7 alin.( 1) din OUG nr.79/2008, respectiv să existe surse financiare pentru suportarea acestora.
Astfel, având în vedere că, textul art. 31 din Legea nr. 13011996 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partale convin acest lucru, organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate au fost de acord, datorită condițiilor economice dificile pe care subscrisa le traversează, cu renegocierea clauzelor contractuale, în sensul că prevederile din CCM la nivel de unitate să se aplice într-o primă etapă începând cu_, iar ulterior prin Actul adițional nr.1708/_ să se aplice începând cu_ .
Prin urmare, atâta timp cât voința părților semnatare ale CCM la nivel de unitate, respectiv CCM la nivel de grup de unități, de a aplica dispozițiile art.69 privitoare la acordarea ajutorului material cu ocazia Crăciunului începând cu data de_, a fost luată în concordanță cu prevederile lega le privind disciplina financiară reglementată prin actele normative mai sus amintite, consideră că instanța de judecată nu poate cenzura voința acestora, deoarece nu a fost investită cu o acțiune în nulitate a acestor clauze contractuale.
În ceea ce privește acordarea pentru anul 2010 a ajutorului material cu ocazia Sărbătorilor de Paști si de Crăciun si premiul anual acordat de Ziua F. ilor, învederează instanței ca pârtile contractante ale Contractul colectiv de munca pe anul 2009-20 I O al S. N. de T. F. de C. "C. C. " - S.A., prin Actul Adițional nr.1708/_ au stabilit ca prevederile art.32 alin.(I) si (2) din contractual colectiv de munca nu se aplica. Deci, pe cale de consecința în anul 2010 nu exista temei legal pentru acestor drepturi aferente anului 2010.
Raportat la prevederile art.304" Cod de procedură civilă, solicită instanței să analizeze cauza sub toate aspectele.
În drept, a invocat prevederile art.304 pct. 9 și art.3041din Codul de procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica din recursul pârâtei referitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, pe motiv că, prin aceasta s-ar depăși fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C.N.C.F. C.F.R. S.A., și că oricum, obligația pârâtelor nu poate fi executată întrucât nu există surse în buget care să poată fi alocate în acest sens, Curtea reține că, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Statutul pârâtelor, aprobat prin H.G. nr. 581/1998, drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, pentru personalul de execuție.
Potrivit art. 236 alin. 4 C. muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, executarea contractelor colective de muncă fiind obligatorie pentru părți, conform art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte producând efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, potrivit art. 11 alin. 1 din aceeași lege.
Tot Legea nr. 130/1996, republicată, stabilește, în art. 8 alin. 3, că nu este posibil ca un contract colectiv de muncă să conțină clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că "Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurente pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Îndreptățirea reclamantului la a beneficia de acordarea salariului suplimentar pentru anii_ rezultă și din prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, înregistrat sub nr. 2836/2006, contract ale cărui clauze, prin prisma art. 3 alin. 1, produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare, pârâta fiind menționată la punctul 1 din Anexa nr. 4 la acest contract.
Curtea constată că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, pe motiv că, pe de o parte, nu sunt prevăzute în buget, iar pe de altă parte, că ar fi intervenit atât teoria impreviziunii, cât și adoptarea unor acte normative, precum
O.U.G. nr. 79/2001, O.U.G. nr. 79/2008, H.G. nr. 142/2005 și H.G. nr.
50/2006, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr. 79/2001 și O.U.G. nr. 79/2008, Curtea constată, pe de o parte, că O.U.G. nr. 79/2001 nu este aplicabil perioadei în care erau scadente drepturile solicitate, fiind abrogat la data de_ prin O.U.G. nr. 79/2008.
Recurenta invocă faptul că fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, conform O.U.G. nr. 79/2008, situație față de care apare ca nelegală orice prevedere contractuală din contractul colectiv de muncă care excede limitei fixate fondului de salarii pe această cale.
Nu este însă imputabilă beneficiarilor contractului colectiv de muncă și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor invocate din acesta, faptul indicat, având în vedere că prin acest motiv de recurs, practic, recurenta își invocă propria culpă, aceea de a fi încheiat contracte colective de muncă ce se afirmă că nu se încadrează în limitele legale fixate pentru fondurile lor de salarii, or nemo propriam turpitudinem allegans. De altfel, nici nu a fost probată această afirmație, făcută doar în mod generic, fără a se detalia care a fost cuantumul fondului de salarii aprobat, care ar fi fost sumele necesare achitării acestor drepturi salariale litigioase etc.
În plus, din economia acestui act normativ, nu se poate concluziona o interdicție sau o limitare a libertății de negociere cu privire la cuprinsul contractelor colective de muncă în cazul societăților comerciale la care statul este acționar unic, ci se reglementează doar obligația operatorilor economici destinatari ai acestui act normativ de a prezenta "spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale"; și faptul că "fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";, aspecte care nu pot fi interpretate în sensul indicat de recurentă, ca o interdicție imperativă, în sine, de a negocia anumite drepturi salariale prin contractele colective de muncă.
Un motiv de recurs constă din invocarea situației imprevizibile și astfel a teoriei imprevizibilității, prin arătarea dezechilibrului ivit între prestațiile părților.
În analiza acestui motiv de recurs, se constată că deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți.
Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă, obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or un atare caz nu se invocă. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 154, 155, 157, 236.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, "contractele
colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât, salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurentele nu au probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art. 21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-au asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Susținerile recurentei, în sensul că pentru anii 2009-2010 nu există un temei legal pentru acordarea ajutoarelor materiale aferente sărbătorilor de paște, Crăciun și de Ziua F. ilor și pentru salariului suplimentar, nu poate fi acceptată, nefiind fondată susținerea că se aplică prioritar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate, iar nu ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, fiind incidente sub acest raport prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (în speță).
În același sens sunt prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora
"salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate";, prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 citat mai sus.
În motivare, Curtea a făcut trimitere la textele de lege în vigoare și în modalitatea de numerotare de la data derulării raporturilor juridice supuse judecății, pentru a menține coerența hotărârii și având în vedere caracterul de norme de drept material al acestor dispoziții legale, în condițiile în care de la această dată și până la pronunțarea deciziei au avut loc o serie de modificări legislative date de abrogări de acte normative și de renumerotarea Codului muncii prin dispozițiile Legii nr. 40/2011 și ale Legii nr. 62/2011.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
Reclamantul intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL ELEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SOCIETATEA NAȚI. ALĂ DE T. F. DE C. - C. C. SA împotriva sentinței civile nr. 12935 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond:P. U.
