Decizia civilă nr. 4485/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4485/R/2013
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC M. SRL împotriva sentinței civile nr. 7918 din 9 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat R. A.
M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 6 și 12 noiembrie 2013, încheieri ce fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 11115/117/_ pe rolul Tribunalului
C., reclamantul R. A. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. "M. "; S.R.L., obligarea pârâtei să-i plătească: suma de 1023,3 lei, reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 16 iulie- 9 august 2012; suma de 30 lei, reprezentând diurnă; suma de 78 lei, reprezentând daune-interese (asigurări medicale de sănătate achitate de reclamant), precum și să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada lucrată.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei să-i plătească dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești, începând cu 23 august 2012 și până la achitarea integrală a debitului, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că, deși a desfășurat activitate în perioada 16 iulie 2012 - 10 august 2012, pârâta nu i-a achitat drepturile salariale cuvenite pentru această perioadă.
Reclamantul a mai susținut că, în urma acestui refuz, a formulat plângere la I.T.M. C., înregistrată sub nr.37043/_ .
Prin precizarea de acțiune din data de_, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1023,3 RON, cu titlu de drepturi salariale, a sumei de 30 RON- diurnă pentru deplasarea la Târnăveni, precum și la plata asigurărilor medicale de sănătate achitate de acesta, în sumă de 78 RON și a 2 zile de muncă (150 RON)- în care a fost prezent la instanță.
În drept, s-au invocat disp.art.154, 156, 287, art.40 alin.2 lit.c și art.161 al.4 din Codul muncii.
Pârâta S.C. "M. "; S.R.L. a formulat întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că, în realitate, reclamantul a desfășurat activitate în perioada 16.07-_, dar nu timp de 8 ore/zi. A mai arătat că este de acord să achite reclamantului drepturile salariale doar pentru perioada în care a desfășurat activitate, respectiv suma de 496 lei, pentru luna
iulie(16-_, 23-_ și 30 -_ ) și 315 lei, pentru luna august (1-_, 6-_ ).
Pârâta a mai susținut că aceste sume sunt evidențiate în statele de plată și pontajele întocmite și anexate întâmpinării.
La judecarea fondului cauzei a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.7918 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj,
s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul R. A. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. "M. "; S.R.L..
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1023,3 lei reprezentând drepturile salariale aferente lunilor 16 iulie 2012 - 09 august 2012, suma de 30 lei reprezentând diurnă, suma de 78 lei reprezentând daune interese (asigurări medicale de sănătate achitate de reclamant), precum și să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada lucrată.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra sumelor de mai sus, începând cu 23 august 2012 și până la achitarea
integrală a debitului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de salariat în cadrul societăți pârâte în perioada 16.07-_, prestând activitate în cadrul societății (lăcătuș mecanic), fără a fi încheiat contract individual de muncă, aspect recunoscut de pârâtă.
Prima instanță a mai reținut că, în această perioadă reclamantul a lucrat cât 8 ore zilnic, aspect care a rezultat din pontajele prezentate de pârâtă. Nu a putut fi reținută susținerea pârâtei referitoare la faptul că reclamantul nu ar fi prestat zilnic activitate timp de 8 ore, câtă vreme pontajele întocmite de societate au relevat tocmai faptul că reclamantul a lucrat program de 8 ore, 5 zile pe săptămână, cu 2 zile libere, din 7. Astfel, tribunalul nu a reținut nici susținerile pârâtei referitoare la cuantumul veniturilor la care reclamantul este îndreptățit pentru această perioadă de timp, întrucât s-a observat că pârâta a omis zilele de sâmbătă și duminică din intervalul_ -_ . Or, dacă reclamantul ar fi prestat activitate în cadrul societății în zilele de sâmbătă și duminică, zile de repaus săptămânal în accepțiunea art. 137 alin.1 C. muncii rep., ar fi trebuit ca acestea să fie plătite și să fie acordat reclamantului un spor corespunzător, potrivit art. 137 alin.3 C. muncii. Or, s-a constatat că salariul urma a fi stabilit pentru un program săptămânal de 40 de ore (8 ore pe zi timp de 5 zile).
De asemenea, tribunalul a mai reținut că argumentul pârâtei referitor la nesiguranța cu privire la rămânerea sau nu a reclamantului în societate, nu a putut fi primit pentru a justifica neîncheierea contractului individual de muncă.
Mai mult, s-a reținut că, la data de_, în cadrul controlului efectuat de ITM C., la sediul societății pârâte, s-a constatat că reclamantul nu a fost evidențiat pe statele de plată și foile colective de prezență aferente perioadei iunie 2012 - august 2012.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că, pontajele și statele de plată depuse de pârâtă în probațiune, care nu au fost semnate de reclamant, nu au putut face dovada cu privire la susținerile pârâtei referitoare la numărul de ore efectiv lucrate. Cu privire la achitarea drepturilor salariale, pârâta a recunoscut că nu a achitat reclamantului drepturi salariale.
Potrivit art.272 Cod.muncii republicat, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului. Îprima instanță a reținut că în cauza dedusă judecății, pârâta nu a dovedit susținerile sale cu privire la cuantumul drepturilor pretinse de reclamant cu titlu de drepturi salariale.
Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 78 lei reprezentând asigurări sociale de sănătate achitate de reclamant, instanța a constatat că pârâta nu a făcut dovada achitării contribuțiilor aferente la bugetul asigurărilor de stat, iar din chitanțele depuse de reclamant a rezultat că acesta a achitat personal suma de 78 lei cu titlu de CASS persoane cu AICI, alte activități/fără venit, tocmai ca urmare a neachitării contribuțiilor de către pârâtă. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art.40 alin.2, raportat la art.166 alin.4 Codul muncii rep., prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâtă să plătească acestuia: suma de 1023,3 lei reprezentând drepturile salariale aferente lunilor 16 iulie 2012 - 09 august 2012, suma de 30 lei reprezentând diurnă, suma de 78 lei reprezentând daune interese (asigurări medicale de sănătate achitate de reclamant), precum și să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru perioada lucrată și, totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra sumelor de mai sus, începând cu
23 august 2012 și până la achitarea integrală a debitului.
Prima instanță a mai reținut că nu au putut fi primite pretențiile reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la plata contravalorii sumei de 150 RON reprezentând echivalentul a două zile de lucru-perioadă de timp cât acesta s-a aflat în fața instanței-, întrucât sarcina probei cu privire la acest prejudiciu îi incumba, iar reclamantul nu a făcut nicio dovadă cu privire la existența și cuantumul prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. "M. "; S.R.L., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Recurenta arată că reclamantul a avut calitatea de salariat în cadrul societății în perioada 16.07-_, însă, în aceasta perioadă, intimatul nu a prestat efectiv 8 ore/zi, programul normal de munca, acesta fiind și motivul pentru care nu i s-a încheiat în formă scrisă contractul de muncă, deoarece nu exista certitudinea dacă va rămâne sau nu în firma, fapt care s-a datorat lipsei totale de seriozitate a reclamantului.
Se mai susține că prima instanță a reținut, în cadrul sentinței civile, faptul că, potrivit art.272 Codul muncii, în litigiile de munca, sarcina probei revine angajatorului, dar și faptul ca subscrisa nu a dovedit susținerile sale cu privire la cuantumul drepturilor pretinse de reclamant. Cu privire la acest aspect, se evidențiază faptul că în afara de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurenta nu a avut la dispoziție alte probe, deoarece ceilalți salariați, care, la rândul lor, au făcut observații reprezentantului firmei despre atitudinea total pasiva a reclamantului intimat, au refuzat categoric prezența în fața instanței.
Societatea recurentă mai arată că, pentru a dovedi bunele intenții, deși starea de fapt reală nu este în niciun caz cea prezentată de către reclamantul intimat, este de acord să achite reclamantului o sumă de bani pentru perioada în care acesta a "activat" în firma, chiar dacă salariul reprezintă de fapt contraprestația muncii prestate efectiv.
Astfel, recurenta susține că, pentru a evita alte controverse și pentru a veni în sprijinul necesitaților financiare ale intimatului, este de acord în continuare de a-i achita acestuia, pentru perioada menționată, 496 lei,, pentru luna iulie(aferent perioadelor 16-_ ) și 305 lei, pentru luna august (l-_ ).
Cu privire la considerentele primei instanțe în sensul că din perioada
lucrată de către reclamant ar fi omis zilele de sâmbăta și duminică, recurenta face precizarea că a prezentat exact perioadele în care intimatul a prestat efectiv activitate și nu a dorit să susțină faptul că acesta ar fi lucrat și în zilele de repaus săptămânal.
În drept, se invocă art.299 și urm., art.3041, art.312 Cod. proc. civ..
Reclamantul R. A. M. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, întrucât, din statul de plată depus de recurentă se observă plata efectivă a asigurărilor de sănătate și a celorlalte viramente legale, fapt ce nu corespunde realității, deoarece reprezentantul societății recurente a amânat în mod repetat, pe perioada cât a lucrat, încheierea unui contract individual de muncă.
Analizând recursul formulat de pârâta S.C."M. "; S.R.L., în temeiul disp.art.3041Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul-intimat R. A. M. a solicitat în cauză obligarea pârâtei- recurente la plata drepturilor salariale aferente perioadei 16 iulie-9 august 2012,
în care aplicabile sunt dispozițiile Codului muncii, astfel cum acestea au fost
modificate prin Legea nr.40/2011.
Curtea constată că, în cauză, prima instanță a obligat recurenta să plătească drepturi salariale, precum și alte drepturi ce se cuvneau reclamantului, în calitate de angajat, deși dispozițiile art.159 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat
prevăd că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat
în baza contractului individual de muncă
și că pentru munca prestată în
baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, ori, în speță, părțile nu au probat în mod legal, conform prevederilor legale în vigoare, încheierea valabilă a unui
asemenea contract individual de muncă.
Astfel, conform art.16 alin.1 din Codul muncii republicat, contractul
individual de muncă se încheie în baza
consimțământului părților, în formă
scrisă,
în limba română. Obligația de încheiere
a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie
pentru încheierea valabilă a contr actului.
Prin dispozițiile L egii nr.40/2011, pe lângă stabilirea fo rmei scrise a
contractului individual de muncă, ca o condiție ad validitatem a acestuia,
legiuitorul a abrogat și alin.2 al art.16, care cuprindea prevederi speciale
cu privire la probațiu nea în cadrul conflictelor de drepturi
, aplicabile în
situația in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisă, ce permiteau păr ților a face dov ada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
Anterior acestei modificări, respectiv, abrogări, art.16 din Codul muncii prevedea următoarele:
Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca.
In situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.
Curtea constată că art.16 din Codul muncii republicat cuprinde, astfel,
modificări de esență, atât cu privire la condițiile de validitate a
contractului individual de muncă, cât și în mat erie probatorie, c are, de ș i
apl ic ab ile în c auz ă, nu au f ost puse în d iscuț ia p ărț ilor de c ătre pr ima ins tanț ă .
Aces te preveder i, od ată adop tate de c ătr e leg iu itor, se imp un e a f i ș i apl ic ate,
atât de c ătre p ărț ile c are înche ie un con tr ac t ind iv idu al de m u nc ă dup ă d ata in tr ăr ii
acestora în vigoare-c are n u po t invoc a în aces t sens necuno aș tere a leg ii -,c ât ș i de
c ătre ins tanțele de ju dec ată.
Soluț ia leg isl ativ ă adop tată pr in Legea nr.40/2011 nu po ate f i aprec iată c a
f iind un a pur f or mal ă, c are s ă f ie apl ic a tă, l a alegere, do ar d e c ătre un ii s al ar iaț i ș i
ang ajator i, ur mând c a ce il alț i, ignor ând u -le - ang ajând lucr ător i f ăr ă con tr ac t d e
mu nc ă înche iat în f or mă scr is ă, respec tiv, pres tând munc a f ăr ă a se mn a an ter ior
un asemenea contract conform negocierii existen te în tre p ărț i- s ă aib ă pos ib il itate a
de a se adres a d ir ec t ins tan țe i, pen tru c a ace as ta, ur mân d pr ac tic a jud ic iar ă
an ter io ar ă, ce ave a în vedere preveder il e ale ar t.16 al in.1 ș i 2 d in Codul munc ii,
c itate mai sus, s ă pr onunțe pr ac tic o ho tăr âre ce s ă ț i n ă loc de con tr ac t ind iv idu al
de munc ă, s tab il ind î n aces t c adru ș i prevederile contr ac tu ale, precu m ș i pres tatiil e
ef ectu ate de c ătre p ărț i, pr in or ice al te mijl o ace de prob ă.
Leg iu itorul nu a in tr odus în aces t sens, pr in d ispoz iț iile imp er ative ale Legiinr.40/2011, cond iț ii ce ț in de un f or mal is m exces iv, c i, o bl ig ând l a înche iere a
con tr ac tulu i ind iv idu al de munc ă în f ormă scr is ă, c a o con d iț ie de v al id itate a
aces tu ia, a of erit amb elor p ărț i un c adru de pro tecț ie sp or ită a drep tur ilor ș i
obl ig aț iilor acestora- fixate în scris în cadrul contractului-ș i c ar e s ă po ată f i as tf el cu
ușur inț ă prob ate, atât de c ătre ang ajator, c ât ș i de c ătre s al ar iat - înaintea
ins tituț iilor co mpe te n te a ver if ic a leg al itate a ac tiv ităț ii desf ășur ate, precu m ș i a
ins tanțelor judec ător eș ti -, d ar a prev ăzu t ș i un ins tru men t mai ef ic ien t, pen tru s tat,
în vedere a co mb ater ii/reducer ii f eno menu lu i de ev az iune f isc al ă.
Acestea sunt rațiunile pentru care, în cauză, instanța nu mai poate trece cu ușurință peste faptul că părțile, neîncheind practic, în perioada 16 iulie- 9 august 2012, un contract individual de muncă în formă scrisă, conform art.16 alin.1 din Codul muncii republicat, își invocă, de fapt, ambele, propria culpă de a nu respecta dispozițiile legale în materie.
Chiar dacă, potrivit acestor prevederi, obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar conform alin.3 al aceluiași articol, tot angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, nici salariatul nu poate invoca în cauză necunoașterea legii și nu se poate prevala de faptul că a acceptat să presteze o muncă, în condițiile în care nu a semnat anterior un contract individual de muncă în formă scrisă, conform art.16 și 17 din Codul muncii republicat.
Mai mult, se constată că și sesizarea I.T.M. C., reținută de către prima instanță (fila nr.10 dosar de fond) în considerentele hotărârii recurate, nu s-a formulat de către reclamant, într-un termen util - anterior sau imediat după ce acesta a început prestarea muncii, la data de 16 iulie 2012-, pentru a solicita intrarea în legalitate a raporturilor de muncă prin încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă de către recurentă, ci, doar ulterior încetării prestării pretinsei munci(10 august 2012), respectiv, abia la data de_, la data la care, conform susținerilor reclamantului, raporturile juridice dintre părți ar fi ajuns într-o situație conflictuală prin neplata drepturilor salariale ce ar fi fost negociate.
Î n ceea ce privește recunoașterea parțială a drepturilor reclamantului, de
către pârâta-recurentă, prin întâmpinare și cererea de recurs, se reține că
mărturisirea nu es te admisibilă atun ci când prin admi terea ei s-ar eluda
dispozițiile impetarive ale legii și nici cân d legea cere ca unel e fapte juridice să fie
dovedite prin anumite mijloace de probă.
De asemenea, statele de plată și pontajele depuse de către pârâta-recurentă la filele nr.26-29 dosar de fond, nu pot fi reținute de către Curte, având în vedere,
în primul rand, faptul că acestea nu au la bază un contract individual de muncă încheiat între părți în temeiul disp.art.16 alin.1 din Codul muncii republicat și, mai mult, că acestea nu poartă o dată certă din care să rezulte că au fost întocmite în timpul executării raporturilor de muncă și că nu au fost întocmite pro causa.
Nu se poate reține că intenția leguitorului, atunci când a modificat/abrogat parțial art.16 din Codul muncii, prin Legea nr.40/2011, ar fi fost aceea de a permite, peste cuprinsul acestor dispoziții legale, încheierea, în fața instanței de judecată, a oricărei înțelegeri între angajator și salariat cu privire la clauzele contractului și prestațiile efectuate în cadrul unui pretins raport de muncă.
Trebuie să avem în vedere în acest sens, nu numai caracterul imperativ al acestor dispoziții și rațiunile acestor modificări legislative prezentate anterior, ci și principiul nediscriminării ce guvernează raporturile de muncă- ce presupune ca toate părțile unor contracte individuale de muncă încheiate după data de 1 mai 2011 să fie supuse acelorași rigori legislative, fără a se pretinde unora respectarea tuturor condițiilor de validitate cerute de lege, în timp ce altora le poate fi permis, chiar de către instanțele de judecată, a le ignora -, precum și rolul educativ pe care trebuie să îl aibă orice hotărâre judecătorească.
Astfel, a admite obligarea unei societăți la plata unor drepturi salariale către un pretins angajat al său (chiar pe baza înțelegerii acestora înaintea instanței), fără încheierea, anterior prestării muncii, a unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, care să fie înregistrat în registrul general de evidență a salariaților și să fie transmis inspectoratului teritorial de muncă, ar înseamna de fapt încurajarea tuturor angajatorilor și salariaților ca, pe viitor, să ignore aceste prevederi legale imperative, constatându-se de către aceștia că, în situația în care vor ajunge în cadrul jurisdicției muncii, vor putea proba clauzele contractuale și prestațiile efectuate cu orice mijloace de probă, se vor putea chiar
înțelege în acest sens în cursul litigiului-instanța luând act de aceasta-, astfel cum dispozițiile speciale în materie de probațiune le permiteau conform reglementării anterioare.
Acceptarea de către instanțele care judecă conflicte de muncă a unor asemenea situații ar însemna astfel încurajarea evaziunii fiscale, uneori pe perioade îndelungate, în care salariații sunt de acord să presteze munca și să fie plătiți fără a avea un contract încheiat în formă scrisă, ajungând înaintea instanțelor de jucată doar în cazul ivirii unei situații conflictuale între părți, cu atât mai mult cu cât, chiar în cadrul acestui litigiu, acestea s-ar putea înțelege și cu privire la solicitarea constatării existenței raporturilor de muncă pe perioade cu mult mai scurte decât acestea au fost în realitate
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civilă, se va admite recursul declarat de pârâta S.C."M. "; S.R.L. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantul R. A. M. în contradictoriu cu pârâta S.C."M. "; S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta SC M. SRL C. -N. împotriva sentinței civile nr. 7918 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantul R. A. M. în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _
.
C.
PREȘEDINTE
M. S. -C. B. I. -R.
JUDECĂTORI M.
GREFIER
G. C.
Red. C.M.;
Tehnored.: C.M./V.R.;
2 ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalului C.: R. -M. V. .
