Decizia civilă nr. 48/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 48/A/2013

Ședința publică din data de 3 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -R. M. JUDECĂTOR: C. M.

G.: G. C.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta M. ANA împotriva sentinței civile nr. 840 din 28 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați Ș. G. S. B. M. și C.

J. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin cererea de apel s- a solicitat judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 840 din_ a T. ui M. pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. J. M., invocată de acesta.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta M. Ana împotriva pârâților Ș. G. S. B. M. și C. J. M., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. J. M., următoarele

:

Potrivit art. 1 din H.G. 538/2001 "începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Art. 167 al. 3 din Legea 84/1995 menționa că finanțarea de bază a unități- lor de învățământ preuniversitar de stat, care cuprinde și cheltuielile de perso- nal-incluzând drepturile bănești pretinse de reclamanți, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învăță- mânt.

Potrivit art. 104 al. 1 și 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (lege în vigoare la data promovării acțiunii și pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi),, finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale și se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile,

indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.

Apoi, conform art. 1 al. 1 din H.G. 1274 din 21 decembrie 2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Art. 4 din H.G. 1274/2011 stabilește că unitățile de învățământ cu perso- nalitate juridică transmit la începutul anului bugetar ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale de care aparțin și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică, iar potrivit art. 5 al. 1 ordona- torii principali de credite ai bugetelor locale răspund de repartizarea sumelor pe unități de învățământ și le supun aprobării autorităților deliberative.

De asemenea, conform art. 6 din H.G. 1274 din 21 decembrie 2011 pen- tru finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățământ, autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele proprii ale acestora.

În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. J. M. .

Examinând actele și lucrările dosarului, T. a reținut că reclamanta a fost angajata Școlii Generale pentru Copii cu Deficiențe G., actualmente preluată de Ș. G. S. B. M., în funcția de învățătoare, până la data de_ .

Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat acordarea premiului anual aferent anului 2010, în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au

săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.

Aceste dispoziții au fost abrogate de art. 39 pct. W din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind sa- larizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că su- mele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă înce-

pând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorări- lor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea a- cordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011.

Astfel, sumele de bani destinate plății premiului anual au fost acordate per- sonalului bugetar, însă sub altă formă, respectiv cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.

În acest sens este și expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/solde- lor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pe luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Pe de altă parte, dreptul de a încasa în viitor un salariu într-un anumit cuantum nu este un bun sau un interes patrimonial suficient de caracterizat pentru a intra sub incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Dreptul de a continua perceperea unui salariu într-un anumit cuantum nu este un drept protejat de art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta M. ANA

, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată.

În motivarea apelului reclamanta a arătat că după cum rezultă din dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual, ce va trebui calculat, după împlinirea perioadei de referință, prin media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

Textul de mai sus a fost abrogat începând cu data de 1 ianuarie 2011 prin Legea 284 din 2010, publicata în MO în data de 28 decembrie 2010, iar în ceea ce privește al. 4 al acestui articol, efectele aplicării iui au fost, modificate prin prevederile art. 8 din Legea 285 din 2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar în anul 2011, lege care și ea a fost publicată în MO tot în data de 28 decembrie 2010.

Subliniază, că potrivit art. 25 din Legea 330/2009, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care personalul a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate, iar în cazul în care lucrătorul a desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare, oh a săvârșit abateri pentru care a fost sancționat disciplinar, premiul anual putea fi redus în tot sau numai în parte. Aceste drepturi, nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

După cum rezultă din prevederile al. 4 ale articolului sus menționat, plata premiului anual urma să se facă pentru întreg personalul bugetar, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă. În ceea ce privește al. 4 al acestui articol, efectele aplicării lui au fost modificate/abrogate prin prevederile art. 8 din Legea 285 din 2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar în anul 2011. Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea

fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Din analiza textului de mai sus, rezultă că sumele prevăzute cu titlu de premiu anual aferent anului 2010, nu se mai acorda în niciun fel, altfel supus nici fracționat, nici eșalonat și nici succesiv. Cu toate acestea, aceste premii anuale au fost calculate, pentru fiecare bugetar în parte (calcul care se putea face obligatoriu numai în anul 2011), ținând cont de respectarea tuturor condițiilor de acordare detaliate mai sus și bineînțeles aplicate individual fiecărui bugetar în parte, după care. însumând toate aceste premii anuale individuale se obține o sumă totală al cărui cuantum "a fost"; avut în vedere pentru a se face o anticipare/preconizare, altfel spus o antecalculație, cu privire la un cuantum bănesc cu care se vor face una sau mai multe majorări ale salariului de baza, în anul 2011.

În fapt, aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat.

Apelanta susține că este în situația unor restrângeri de drepturi civile sub condiția promisiunii de acordare pe viitor a unei contraprestații, care subliniem, că ar trebui să fie obligatoriu echivalentă si aplicată nediscriminator fiecărui bugetar în parte. Altfel spus nu se mai acordă premiul anual aferent anului 2010

- deci se restrânge dreptul bugetarilor, sub condiția ca ținând cont de cuantumul sumelor reieșite din calculul acestor premii, să se acorde niște majorări ale salariului de bază, într-un interval bine specificat din viitor ("în anul 2011";), și în condițiile Legii 285/2010.

De asemenea arată că nu se poate considera că stabilirea cuantumului salariului bugetarilor pentru anul 2011 reprezintă "suma majorată"; deoarece, este logic, că pentru a majora un salariu trebuie mai întâi de toate să-l stabilești. Acest lucru, efectiv s-a realizat (adică a fost stabilit nivelul salariului de baza pentru anul 2011), prin art. 1 al Legii 285/2010, iar odată ce această sumă a fost stabilită, se creează premizele unei posibile majorări ale ei.

În ceea ce privește "majorările salariate de 15%"; dispuse prin art. 1 al. 1 și

2 din Legea nr. 285/2010 și care au fost acordate începând cu luna ianuarie 2011 personalului din sectorul bugetar, acestea nu au cuprins și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 ce i se cuveneau.

Mai arată că, în interpretarea contrară, aplicarea plății eșalonate a premiului anual, ar presupune crearea de situații profund discriminatorii, în sensul că bugetari aflați în condiții identice în ceea ce privește sistemul de muncă și salarizare, dar având drepturi la premii anuale aferente anului 2010 diferite, ar fi beneficiat în anul 2011 de același cuantum al salariului de bază, caz în care diminuarea salarială aplicată încă din iulie 2010 și menținută în anul 2011 să fie aplicată efectiv în cote procentuale diferite, ceea ce ar însemna că diminuarea se aplică discriminatoriu, în funcție de nivelul diferit al premiului anual aferent anului 2010. Astfel, pe perioada anului 2011, cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010, înseamnă că, în continuare, a existat o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă. Prin urmare, invocarea situației economico-financiare a țării de către legiuitor pentru a restrânge exercițiul unui drept fundamental, în situația menținerii acestor diminuări salariale, nu este suficientă, ci trebuie ca restrângerea operată să îndeplinească în continuare, toate exigențele prevăzute de art. 53 din Constituție.

În atare condiții, a considera că premiul anual aferent anului 2010, a fost inclus în salariul/solda/indemnizația de bază stabilită pentru anul 2011, conduce fără echivoc la reconsiderarea motivării Deciziei Curții Constituționale nr. 1655 din 2010 privind respingerea excepției de neconstituționalitate ale prevederilor art. 1 din Legea 285/2010 în sensul că măsura menținerii

reducerilor salariale în anul 2011 apare acum ca fiind aplicată în mod discriminatoriu, trecând astfel în nelegalitate și derizoriu motivarea Curții Constituționale, în sensul respectării tuturor condițiilor impuse prin art. 53 din Constituție.

În drept a invocat, pe lângă dispozițiile legale și hotărârile la care am făcut referire în prezenta, mai facem trimitere și la art. 466, alin.1, art. 470 și urm. din C.pr.civ..

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că apelul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.

Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.

Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.

Astfel, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclaman, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.

În anul 2011 au fost acordate majorări salariale de 15% conform art.1 alin.1 și 2 din Legea nr. 285/2010. De asemenea, Curtea constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.

Totuși, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual. Prin urmare nu se poate susține că prin măsura adoptată prin prevederile Legii nr. 285/2010 s-ar fi încălcat principiul egalității de tratament, cum eronat se afirmă de către apelantă.

Astfel, art.1 din Protocolul 1 din CEDO invocat nu poate fi apreciat ca incident în cauză, pentru că reclamantei nu i s-a adus o atingere dreptului de proprietate.

Este adevărat că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat anterior scadenței drepturilor solicitate, însă la data scadenței - ianuarie 2011, erau deja incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010.

Prin Decizia nr. 115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, iar, pe de altă parte, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și

interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat, urmând a fi păstrată ca legală și temeinică hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de reclamanta M. ANA domiciliată în G., nr. 38, jud. M., CNP 2., împotriva Sentinței civile nr. 840 din_ a

  1. ui M. pronunțată în dosarul nr._, pe care o păstrează. Decizia este definitivă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din 03 septembrie 2013.

    PREȘEDINTE JUDECATOR

    1. -R. M. C. M.

G.

G. C.

Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_

Jud. fond: G. Brîndușa

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 48/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă