Decizia civilă nr. 492/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 492/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. A T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanții B. O., G. A., F. I., A. C. C., C. C., P. O. A., C. V., M. M.
, P. M., M. I., M. I., S. V. T., G. M., K. I., P. C.
A., A. T. I., L. I. - prin moștenitor L. F. -, C. L., L.
A. G., R. B. L., P. I., B. C. împotriva sentinței civile nr. 11678 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimații pârâți S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA și S. C.
- S. T., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți - avocat A. Maxim din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul pârâtelor și reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamanților depune la dosar răspuns la întâmpinările formulate de pârâți și arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți pune concluzii de admitere a recursului pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civil[ nr. 11678 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._
s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "
S.A. B. .
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. " S.A. B. - S.
T. .
S-a respins acțiunea reclamanților B. O., G. A., F. I., A. C. C., C. C., P. O. A., C. V., M. M., P. M., M. I. ,
S. V. T., G. M., K. I., P. C. A., A. T. I., L. I.
PRIN M. L. F., R. P. T., C. L., L. A. G., R. B. L.
, P. I. și B. C. împotriva pârâtelor S. N. DE T. F. DE M.
"C. M. "; S.A. și S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; S.A. - S.
T., având ca obiect plata diferențelor de salariu și a unor drepturi salariale încasate cu titlu de primă de Crăciun, salariu suplimentar, prima de vacanță
aferentă anului 2009 și salariile compensatorii la data concedierii, rezultate dintre valoarea salariului de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada_ -_ .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanții au fost angajații pârâtelor, fiindu-le aplicabile dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de Societate și cele ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri.
Analizând cu precădere excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea de obligare a acesteia de executare a clauzelor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri, cât și a constatării eventualelor clauze de nulitate din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de societate, invocată de pârâtă, instanța a respins-o având în vedere faptul că în cauză se face aplicarea art. 171 alin. 1 coroborat cu art. 268 lit. c din Codul muncii.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 227 al. 4 Codul muncii, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Cu privire la fondul pricinii, instanța reține în primul rând că veniturile pârâtei sunt constituite din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii_ și 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, iar fondul de salarii fiind aprobat prin hotărâri de guvern. Astfel este de notorietate publică situația economică cu pierderi a pârâtei.
Mai reține că S. "C. M. ";- S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și este unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 - privind măsuri economico- financiare la nivelul unor operatori economici. Potrivit prevederilor art. 1 al ordonanței, aceasta se aplică regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ- teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici, pârâta făcând parte dintre acestea. La art. 6 din respectivul act normativ se prevede că operatorii economici prezintă spre aprobare bugetele de venituri și cheltuieli, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale, iar la fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli operatorii economici prevăzuți la art. 1 vor avea în vedere următoarele: a) elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli în condiții de eficiență; b) reducerea arieratelor; c) reducerea pierderilor și a subvențiilor din exploatare; d) respectarea politicii salariale a Guvernului.
La alin. (4) se prevede expres că cheltuielile totale, inclusiv cele aferente fondului de salarii, reprezintă limite maxime ce nu pot fi depășite. Rectificarea bugetelor de venituri și cheltuieli în sensul majorării cheltuielilor se face în limita veniturilor încasate peste nivelul programat.
Cum pârâta avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009-2010, aprobate prin HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010, instanța a reținut că aceasta nu putea în nici un caz să admită cheltuieli suplimentare.
Având în vedere prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 - privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici și aspectele reținute instanța, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții
, solicitând trimiterea cauzei instanței competente și rejudecând, admiterea acțiunii.
În motivare s-a arătat, în esență, că pentru anii 2008-2010 au fost încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada iulie 2009 - mai 2011, reclamanților li s-au calculat drepturile salariale avându-se în vedere acest salariu de bază minim brut.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 nr. 722/2008. Potrivit art.41 alin.3 lit.a din acesta: "salariul de bază minim brut la nivelul ramuri transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta";.
Instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins acțiunea întrucât deși potrivit art.236 alin.4 Codul muncii și art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, nu trebuie omise prevederile art.238 Codul muncii, în sensul că în contractele colective de muncă nu se pot prevedea clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, după cum contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca. Similare sunt dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996 și ale art.32 din Legea nr. 62/2011.
Art.8 din CCM la nivel de ramură de transporturi prevede astfel: "cu privire la drepturile salariaților, părțile sunt de acord să respecte și să aplice prevederile înscrise în art.8 din Contractul colectiv de muncă Unic la nivel național";.
Art. 30 alin. (1) din aceeași lege prevede ca "executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți";.
Art. 37 Codul muncii consacra principiul negocierii individuale și colective a contractelor de munca, iar în art. 38 sunt indicate într-o modalitate imperativa limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului. În același sens sunt dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 "clauzele cuprinse în contractile de munca negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate"; și ale art. 41 alin 5 din Constituția României.
Ca atare, în cazul în care părțile au negociat în favoarea angajatului drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate.
Salariații nu pot renunța la drepturile care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
În același sens sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004, nr. 294/2007.
Pârâta își invoca propria culpa de a nu fi negociat bugetul de venituri și cheltuieli cu respectarea dispozițiilor contractului colectiv de munca aplicabil, cel la nivel de ramura, deoarece nu rezulta de nicăieri din actele depuse la dosarul cauzei ca ar fi încercat măcar sa includă în acest buget dispozițiile referitoare la salarizare din CCM nr. 722/2008. Faptul ca societatea intimata este agent economic monitorizat nu pot fi reținut ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul ca acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate în întâmpinare.
Se mai invocă dispozițiile art. 969 alin. (1) Cod civil, cu sublinierea că astfel cum este prevăzut de Legea nr. 130/1996 și de Codul muncii, contractul colectiv de muncă este un act sui generis, fiind în același timp un act juridic (contract), sursa de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect o norma convenționala negociata.
Instanța de fond în mod eronat a respins acțiunea reținând faptul că pârâta intimată avea obligația de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate prin H.G. nr. 532/2008, nr. 28/2010 și nr. 311/2010 deoarece achitarea drepturilor pretinse nu era în nici un fel condiționată în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate, întrucât dispozițiile CCM unic la nivel de ramură de transporturi nu dispun nici o limită în sensul celor reținute de tribunal.
CCM Unic la nivel de Ramură de T. uri înlătură de la aplicare o dispoziție cu caracter general: prevederile cuprinse în legea specială se aplică cu prioritate în virtutea principiului "specialia generalibus derogant";, cu atât mai mult cu cât conțin prevederi mai favorabile. Din moment ce societatea și-a asumat și a stabilit prin CCM la nivel de Ramură de T. uri obligația de a acorda salariaților săi salariul de bază minim brut de 700 lei, avea totodată obligația de a întocmi bugetul de venituri și cheltuieli cu respectarea acestor prevederi. Pârâta nu poate invoca propria sa culpă în neîndeplinirea obligațiilor, ci potrivit convenției părților, potrivit legii lor, este ținută la respectarea dispozițiilor privind dreptul la salarizare al angajaților.
Prin întâmpinare, pârâta SS "C. M. "; S.A. B.
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
În motivare se arată, în esență, că reclamanții au fost retribuiți în mod legal în conformitate cu grila și clasa de salarizare în care au fost încadrați, conform CCM C. M. aplicabil pentru fiecare perioadă și cu prevederile contractului individual de munca (sau actele adiționale) pe care le-au semnat fără obiecțiuni.
Prevederile art. 41 alin.3 lit. a din CCM la Nivelul Ramurii T. uri, nu-i sunt aplicabile societății, față de dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009:
"anual prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politica salariala ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic sau majoritar...."; și ale art.30 din lege: "contractele colective de munca se negociază în condițiile legii după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete";. Acestea sunt dispoziții imperative, care stabilesc strategia în domeniul salarizării în cadrul societăților naționale, și care prin masurile privind disciplina financiar-bugetara la nivelul societății lor și companiilor naționale la care statul este acționar majoritar, are un caracter special derogator de la norma generala și urmărește reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezulta din Memorandumul de Înțelegere dintre Comisia Europeana și România, încheiat la B. și Bruxelles la_ și de Acordul stand-by încheiat între
România și FMI.
Prin bugetele aprobate prin hotărâri de guvern, la S. C. M. SA B. nu s-a permis creșterea nivelului salariului minim la nivelul celui prevăzut în contractul colectiv pe ramura, aceasta fiind obligata sub sancțiunea legii să respecte atât bugetul aprobat cât și dispozițiile Legii nr.329/2009, S. C. M. SA fiind sub monitorizarea FMI, potrivit O.U.G. nr. 99/2009.
Pentru anul financiar 2008, M. T. urilor a comunicat operatorilor economici monitorizați ca fondul de salarii prevăzut de BVC nu poate depăși o creștere de 8 la suta față de fondul realizat în 2007. De altfel prevederile art.40 alin.3 din CCM la Nivelul Ramurii T. uri încheiat pentru anul 2006-2007
menționează ca salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2006 este de 540 lei lei/luna, de unde rezulta ca pentru societățile de stat monitorizate și aflate în subordinea MT, acest salariu ar putea fi pentru anul 2008 de 584 lei/luna și nu 700.
Reclamanții fac confuzie între valoarea salariului de baza minim brut, prevăzuta în CCM Unic la Nivel de Ramura T. uri 2008-2010, cu valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare din Grila de salarizare specificata în anexa la CCM C. M. SA.
Astfel în CCM la Nivelul Ramurii T. uri 2008-2010, la art.41 alin.1 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare, aceștia variind de la 1,0 la 2,0, ori în cazul reclamanților care au studii superioare, daca s-ar aplica exclusiv prevederile acestui contract colectiv, ar însemnă că salariul de baza minim brut pentru funcția deținuta de aceștia ar trebui să fie la nivelul sumei de 1400 lei.
Conform grilei de salarizare prevăzuta în anexa nr.1 din CCM C. M. SA, coeficienții de ierarhizare variază între 1,0 și 4,061, astfel încât reclamanții au fost retribuiți pe baza unui salariu de baza care depășește cu mult nivelul valorii determinate exclusiv pe baza prevederilor CCM unic la nivel ramura transporturi. CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006-2008 a fost depus și legal înregistrat la M. Muncii în conformitate cu art.25 din Legea
nr.130/1996, acesta îndeplinind condițiile legale pentru a fi înregistrat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Reclamanții-recurenți se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se constată însă, așa cum reține tribunalul, că reclamanții nu solicită aplicarea simplă a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii, ci a se lua în considerare acest element, în stabilirea drepturilor lor salariale.
În acest context, trebuie notat că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, sunt stabilite minimele de la care trebuie să se pornească în calcularea salariilor angajaților, anume, coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de salariați și salariul de bază minim brut la nivel de ramură. Aceste două elemente, prin înmulțire, conduc la stabilirea salariilor minime pentru fiecare categorie de salariați din cadrul ramurii.
Aceste dispoziții contractuale trebuie avute în vedere în ansamblu, prin raportare și la prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În mod evident, aceste prevederi impun o dublă obligație părților ce vor negocia contractele colective de muncă la niveluri inferioare, anume, de a porni în negocieri atât de la salariul minim brut la nivel de ramură, cât și de la coeficienții minimi de ierarhizare.
Nu a fost respectată însă, cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă încheiat la la nivel de unitate, obligația de a se lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, ci s-a prevăzut un salariu de bază minim brut negociat mai mic, de 570 lei.
Curtea constată însă că nu poate fi sancționată această omisiune a părților contractante prin admiterea acțiunii.
Aceasta, în primul rând, în contextul în care salariul concret de bază al fiecărui angajat apare ca fiind rezultanta înmulțirii celor două elemente, a salariului de bază aplicat în unitate și a coeficientului de ierarhizare.
Or, reclamanții nu se prevalează de o diferență salarială ce să se contureze din comparația rezultantei înmulțirii elementelor de stabilire a salariului din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură cu rezultanta înmulțirii acelorași elemente din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ceea ce solicită este a se aplica salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi la modul de calcul a salariului aplicat efectiv fiecăruia, mod de calcul ce a avut în vedere elementele din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Cu alte cuvinte, a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Or, o atare interpretare și aplicare a dispozițiilor contractuale invocate de reclamanții recurenți nu respectă sensul de ansamblu al contractului, în condițiile în care art. 982 Cod civ. statuează că toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Reiese din apărările formulate și nu a fost contestat de către reclamanți faptul că în contrapartidă la agrearea unui salariu de bază minim brut mai mic în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, la acest nivel s-au stabilit coeficienți de salarizare, aferenți claselor de salarizare, mai avantajoși decât cei minimali din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, cu consecința că dacă s-ar aplica exclusiv prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ar rezulta venituri mai mici pentru angajați.
Concluzia este că negocierea la nivel de unitate a avut în vedere, în ansamblu, cele două elemente de salarizare, privite prin prisma rezultantei, astfel încât invocarea prin acțiune doar a acelui element mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru a fi aplicat elementului mai avantajos din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu poate fi primită, semnificând crearea unei legi tertia, pe care părțile nu au avut-o în vedere cu ocazia negocierii.
În plus, trebuie avute în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, și prevederile de la alineatele 5 și 6, care statuează în sensul că "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie";.
Or, o interpretare în sensul cerut de reclamanții recurenți, de a se lua în considerare în mod individual și necorelat cu celelalte elemente de salarizare,
dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, este în evidentă contradicție cu aceste dispoziții, care fixează negocierilor și o limită superioară, dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli. De îndată ce la nivel de grup de unități din transportul feroviar, respectiv de unitate, s-a agreat un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, în mod evident, în raport de aceste elemente și de numărul de salariați s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul aferent anilor în discuție, astfel încât o solicitare de felul celei din acțiune, făcută fără considerarea acestui fond de salarii, ignoră dispozițiile contractuale pe care se întemeiază.
Acest mod de interpretare a prevederilor contractuale incidente nu încalcă prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Interdicția invocată vizează drepturi ale salariaților, or art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu fixează practic un drept în sine al salariaților, format în toate componentele sale, ci doar un element al dreptului la salariu. Dreptul angajatului poartă asupra salariului (art. 39 lit. a) Codul muncii), or nu se afirmă prin acțiune că s-ar fi acordat reclamanților salarii în cuantum mai mic decât cel care ar rezulta, pentru fiecare, din aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Așa fiind, Curtea apreciază superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs și a apărărilor aferente acestora, recursul conturându-se ca neîntemeiat pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. O., G. A.
, F. I., A. C. C., C. C., P. O. A., C. V., M. M., P.
M., M. I., M. I., S. V. T., G. M., K. I., P. C. A., A.
T. I., L. I. - prin moștenitor L. F. -, C. L., L. A. G., R.
B. L., P. I., B. C. împotriva sentinței civile nr. 11678 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
G. | -L. | T. | I. A T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: E. B.
