Decizia civilă nr. 513/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 513/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. -R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 230 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul
B. -Năsăud în dosar nr._ *, privind și pe reclamanta intimată SÂMBOREAN M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. Moroșan N., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pentru motivele expuse în memoriul de recurs, arătând în esență că instanța de fond a procedat la o greșită interpretare a legii și a probelor administrate în cauză din care reiese faptul că a fost inclusă în salariul tuturor angajaților P. contravaloarea cotei de gaze începând cu iulie 1997. Reclamantul intimat, ulterior angajării, a fost remunerat cu un salariu care respecta o grilă de salarizare ce cuprindea deja cota de gaze, astfel că nu mai este îndreptățit să le solicite. Cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei actualizate cu indicele inflației arată că este un alt motiv de nelegalitate a hotărârii instanței de fond, întrucât chiar și în ipoteza în care instanța aprecia că se impune obligarea pârâtei la plata acestor ajutoare materiale, data de la care putea dispune reactualizarea sumelor era cea a introducerii acțiunii, reclamantul nefăcând dovada punerii în întârziere la o dată anterioară. Solicită cheltuieli de judecată conform facturii, extrasului de cont și anexei pe care le depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 230 din 22 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul B.
-Năsăud în dosar nr._ *
s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și în consecință a fost respinsă acțiunea privind pretențiile aferente anului 2005.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. M. împotriva pârâtei SC OMV P. SA și în consecință:
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului de
4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 13 iunie 2006 în cuantum de 1.213 lei brut (846 lei net), sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - 13 iunie 2006 și până la data plății efective.
S-au respins ca neîntemeiate pretențiile formulate pentru perioada 14 iunie 2006 - 31 decembrie 2006 și pentru întreg anul 2007.
S-au compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat până la concurența sumei mai mici și în final reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 558,5 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat și de expert.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că excepția necompetenței teritoriale a tribunalului nu este întemeiată, întrucât potrivit art.
284 alin. 2 din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Tribunalul a constatat că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă judecății, domiciliul reclamantei fiind în județul B. -Năsăud.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, nu a fost admisă, atât timp cât aceasta a avut calitatea de salariat al societății pârâte și în această calitate pretinde drepturi.
Excepția nulității cererii de chemare în judecată nu a fost reținută. Chiar dacă reclamanta nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, obiectul este suficient determinat și permite pronunțarea unei hotărâri în cauză, atât timp cât se arată că se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4.000 mc gaze naturale pentru anii_, cuantumul sumei, perioada pentru care se datorează urmând a fi stabilită pe bază de probe, în cadrul examinării fondului dreptului dedus judecății.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost întemeiată numai în ceea ce privește pretențiile aferente anului 2005, fiind neîntemeiată în privința pretențiilor aferente anilor 2006 și 2007. În cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței, care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat.
Întrucât acțiunea s-a înregistrat la data de 26 mai 2009, iar pretențiile sunt solicitate pe anii 2005, 2006 și 2007, s-a constatat că pentru anul 2005 acțiunea formulată de reclamantă este prescrisă, pretențiile fiind solicitate după expirarea termenului de 3 ani care a început să curgă, în lipsa vreunui termen în care dreptul pretins trebuia achitat, de la data nașterii dreptului la acțiune, adică de la data de 1 ianuarie 2006, ajutorul aferent anului 2005 trebuind achitat până la 31 decembrie 2005 inclusiv, prescripția împlinindu-se la data de 1 ianuarie 2009, anterior promovării acțiunii.
Raportat la momentul începerii și împlinirii cursului prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2006 și 2007, acțiunea fiind promovată la data de 26 mai 2009 este formulată în termenul legal, excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii 2006 și 2007 nefiind întemeiată, motiv pentru care s-a respins ca atare.
Pe fondul
cauzei tribunalul, conformându-se îndrumărilor deciziei de casare a procedat la efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă în cadrul salariului de bază a fost sau nu inclusă contravaloarea cotei de 4.000 mc de gaze naturale recunoscută în favoarea salariaților pârâtei, respectiv, în caz afirmativ, pentru a se cunoaște cuantumul sumei datorate reclamantei.
Reclamanta a fost salariată a pârâtei, pe postul de vânzător produse petroliere, în perioada_ - 13 iunie 2006.
Potrivit art. 187 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr. 1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior.
Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii_ .
În art. 176 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional.
Însă ulterior, prin Contractul colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract.
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii_ s-a prevăzut la art. 176 alin. 1 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997.
Din cuprinsul lucrării de expertiză efectuată în cauză, care a avut la bază toate înscrisurile puse la dispoziție de societatea pârâtă și aflate la dosar respectiv: state de plată, înscrieri din carnetul de muncă, decizii ale conducătorului sucursalei B. care au stat la baza modificărilor salariale pe perioada supusă expertizei, contractele colective de muncă, adresele P. nr. 1721/_, nr. 1738/_ și nr. 1818/_, a rezultat cu certitudine că ulterior datei de 1 iunie 1997 ajutorul material constând în contravaloarea a
4.000 mc de gaze naturale anual nu s-a inclus în salariul de bază al reclamantei. Deși adresa nr. 1721/1997 face referire la un protocol încheiat la 16 iunie
1997 prin care s-a convenit majorarea salariilor cu 1,27 în medie pe regie cu începere din 1 iulie 1997, coeficient de majorare aplicabil după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducerea regiei pentru fiecare sucursală (adresa IP nr. 1738/1997), la dosarul cauzei pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că salariul reclamantei (sau a altui angajat al pârâtei la data de 1 iulie 1997) a fost majorat, nu a prezentat niciun document ce atestă fondul de salarii aprobat de conducerea regiei conform adresei nr. 1738/1997.
Adresa nr. 1818/1997 privește exclusiv Sucursala P. Timișoara, și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte, Sucursalei B. nu i-a fost comunicată o asemenea adresă, care nu există în evidențele pârâtei, aspect constatat de expertul desemnat în cauză.
Chiar dacă la dosarul cauzei pârâta a depus în apărare extrase din carnetele de muncă ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din țară, din care a rezultat că la data de 1 iulie 1997 s-a procedat la o indexare a salariului conform adreselor nr. 1738/1997 și nr. 1818/1997, tribunalul nu poate reține că
o asemenea indexare a avut loc și la nivelul salariilor angajaților sucursalei din B.
.
Din aceste considerente tribunalul nu poate reține ca pertinente nici concluziile expertului asistent, desemnat de pârâtă, ale cărui concluzii pornesc tot de la adresele mai sus menționate, de la diferitele decizii de reașezare a salariului emise de alte sucursale decât cea din B. .
Chiar dacă la data de 1 iulie 1997 reclamanta nu era angajată a societății pârâte, de la momentul angajării acesteia îi sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă existent la nivelul unității pârâte, la nivel de ramură, care cuprind referiri privitoare la dreptul salariaților la acordarea contravalorii a 4.000 mc de gaze naturale anual.
Obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și cererea de efectuare a unei contraexpertize s-au apreciat ca fiind neîntemeiate, neutile justei soluționări a cauzei, considerentele fiind arătate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012.
Tribunalul a constatat că reclamanta în calitate de fost salariat al pârâtei a fost îndreptățită să primească un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006 proporțional cu perioada efectiv
lucrată, adică în intervalul_ - 13 iunie 2006, când au încetat raporturile de muncă.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării în anul 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, suma acordată a fost actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței - 13 iunie 2006 și până la data plății efective.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea reclamantei, tribunalul a compensat cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat până la concurența sumei mai mici, urmând ca în final reclamanta să plătească pârâtei suma de 558,5 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată parțiale în toate fazele procesuale, reprezentând onorariu de avocat și de expert.
La stabilirea acestui cuantum s-a ținut seama de înscrisurile justificative, de faptul că pretențiile s-au admis în parte, de concluziile expertizei și scopul acesteia și de dificultatea muncii expertului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC OMV P. SA
solicitând modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că statuările instanței fondului în sensul ca parata nu i-ar fi acordat ajutorul material constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale prevăzut de art.187 alin.1 din CCM la nivel de ramura pe anii 2006-2007 sunt nefondate.
Instanța de fond, fără a lua în considerare susținerile și înscrisurile aduse de recurenta, își bazează întreaga motivare a prezentei soluții pe concluziile raportului de expertiza.
Instanța de fond refuză să ia în considerare și nu-și exprima punctul de vedere cu privire la mecanismul includerii și acordării drepturilor solicitate, operațiune explicata și prezentata de recurenta în faza procesuala a fondului și reiterata mai jos după cum urmează:
În anul 1997, în urma înțelegerii dintre Patronat și Sindicat, înțelegere materializata prin încheierea Contractului Colectiv de munca la nivel de unitate din anul 1997, s-a decis ca drepturile salariale reprezentând contravaloarea cotei de gaze sa nu mai fie acordate separat, urmând sa fie incluse în salariile de baza ale angajaților P. . În mod evident aceasta operațiune de includere s-a aplicat la toate persoanele care erau salariați P. în anul 1997. La data includerii, respectiv în iulie 1997, intimatul nu era angajat al P. Ra, acesta fiind
transferat ulterior în noiembrie 1997 de la Peco B. . Peco B. a fuzionat cu SNP P. în baza OUG nr.49/1997, fiind absorbita de P. în noiembrie 1997. La data preluării Peco B. de către recurenta, grila de salarizare P. era deja majorata ca urmare și a acestei includeri.
Ar fi imposibil de imaginat și de transpus în practica situația contradictorie ca, odată ce P. a inclus anumite drepturi în salariile de baza ale angajaților săi de la o anumita data, la toate celelalte angajări ulterioare de personal din anii următori să acorde un surplus de salariu cu titlul de cota gaze peste minimul pe funcție.
Există o practica a instanțelor din întreaga tara prin care s-a decis în mod irevocabil faptul ca în anul 1997 P. a inclus în salariile angajaților săi aceste drepturi și nu mai are obligația de acordare a lor.
Ulterior angajării sale la recurenta, intimatul a fost remunerat de P. cu un salariul care respecta o grila de salarizare ce cuprindea deja cota de gaze. Singura concluzie este ca intimatul a încasat deja drepturile solicitate, iar sentința instanței de fond este netemeinica și nelegala.
În cazul P. ajutorul material constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de munca pe anul 1997 în conformitate cu prevederile art. 176 din CCM P. . Aceasta împrejurare rezulta din adresa IP nr.1721/_ prin care Sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1,27, iar prin adresa IP nr.1738/_ s-a revenit cu precizarea ca respectivul coeficient de 1,27 se va aplica la salariile de baza ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere.
Prin adresa nr.1818/_ alin.2 semnata de reprezentantul P. SA și reprezentantul F.S.L.I. P. se comunica Sucursalelor P. următoarele: "calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. SA, care cuprinde și prevederile art.176(J) din contractul colectiv de munca în vigoare ".
La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferenta ajutorului privind cota de gaze a fost majorata implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC"P. " SA.
Pe de alta parte este de precizat ca aceasta împrejurare rezulta în mod expres din conținutul art.176 alin. l din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat ca ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, aspect reținut și de instanța de fond. Aceeași formulare a art.176 se regăsește și în CCM la nivel de P. pentru anii 2006, 2007, iar în anul 2008 alin. l al art.176 se completează cu precizarea expresa ca "începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere ca acest ajutor nu se mai acorda salariaților, fiind inclus în salariul salariaților și va rămâne așa până când P. FSLI vor conveni altfel". Mențiunile din art.176 alin. 1 din CCM la nivel de P. din anul 2008 reprezenta voința parților și ele vin să
lămurească situația de fapt invocata, respectiv includerea în salariul de baza a primei de aprovizionare începând cu_ . Deoarece prin reglementarea din acest articol părțile au înțeles sa lămurească o situație de fapt, respectiv includerea în salariul de baza a ajutorului material reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale, aceasta clauza nu retroactivează, ci doar explica conținutul unei clauze din CCM din anii anteriori.
Constatările instanței de fond cu privire la speța dedusă judecații sunt contradictorii și neconforme cu realitatea.
Astfel, pe de o parte, instanța de fond afirma la pg. 8 din sentința faptul că
,,(. . .) la dosarul cauzei pârâta (n. r. P. ) nu a depus nici o dovada din care sa rezulte ca salariul reclamantului (sau a altui angajat al paratei de la data de 1
iulie 1997) a fost majorat (. . .)", iar pe de alta parte susține imediat în următoarea fraza de la pg.9: "Chiar daca la dosarul cauzei para ta a depus în apărare extrase din carnetele de munca ale diferiților angajați ale diverselor sucursale din tara din care rezulta ca la data de_ s-a procedat la indexarea salariilor conform adreselor 1738/1997 și nr.1818/1997 ( ... )".
De asemenea, deși recurenta și expertul parte au susținut de nenumărate ori în fața instanței de fond faptul ca la data includerii din iulie 1997 Peco B. nu era parte P. RA, fiind absorbita ulterior în aceasta companie, prin urmare nici intimatul nu era salariat P. la data includerii, fiind exclusa existenta înregistrării în carnetul de munca al acestuia a mențiunii includerii cotei de gaze din iulie 1997, instanța de fond face aprecieri care atesta faptul ca situația mai sus prezentata i-a rămas necunoscuta, respectiv: " Totodată adresa nr.1818/1997 privește exclusiv sucursala P. Timișoara și nu poarta precizarea ca ar viza și situația celorlalte sucursale din tara ale societății pârâte, Sucursalei
B. nu i-a fost comunicata o astfel de adres, care nu exista în evidentele paratei, aspect constatat de expertul desemnat în cauza ": aceasta afirmație este eronata în condițiile în care în iulie 1997 Peco B. nu făcea parte din P. RA și este mai mult decât evident ca la momentul respectiv, când s-a făcut informarea tuturor sucursalelor din țara ale recurentei, o astfel de adresa nu s-a transmis către Peco B., deoarece această societate era o entitate distincta de
P. și nu era parte din aceasta companie. ,,(. .. ) nu s-a depus la dosarul cauzei copia vreunui carnet de munca al unui salariat al sucursalei din B. care să cuprindă mențiuni similare celor din carnetele de munca ale salariaților din Craiova, Moinesti, Videlet . (.. )": aceasta afirmație nu este conforma cu realitatea deoarece în iulie 1997 Peco B. nu făcea parte din P. RA, prin urmare nici salariații Peco B. nu erau salariați P. și nu exista în niciun carnet de munca al vreunui angajat Peco B. notarea includerii cotei de gaze (aceasta mențiune s-a făcut numai în cazul salariaților P. din data includerii, ceea ce nu este cazul intimatului).
În mod surprinzător instanța a reținut la un moment dat (pg.9) faptul ca la data de_ intimatul nu era angajat al recurentei, insa imediat revine la raționamentul eronat menționat anterior, dar facil de argumentat, fără să-și exercite rolul activ în interpretarea probelor și emiterea de prezumții, respectiv concluzionează apoteotic, " atât timp cât la dosarul cauzei nu s-a depus decizia conducerii sucursalei B. (n.r. referitoare la includerea cotei de gaze) ( ... ), cât în carnetele de munca ale persoanelor angajate de la data_ în cadrul sucursalei B. nu apar mențiuni privitoare la reașezarea salariului, concluziile expertului asistent ( ... ) nu pot fi luate în considerare."
Apreciază că nelegala înlăturare a concluziilor expertului asistent Geta Teodorescu. Instanța de fond a considerat că nu poate retine ca pertinente aceste concluzii deoarece experta face referire la alte sucursale și nu la Sucursala B.
. în opinia recurentei este relevanta referirea la alte sucursale care erau membre SNP P. la acea data, aceste mențiuni făcând dovada faptului ca salariații P. de la acea data au beneficiat de o majorare a salariului de baza datorita includerii a 4000 mc gaze naturale și datorită aplicării prevederilor art. 176 CCM.
A mai arătat că în mod cu totul ne întemeiat instanța de fond nu a admis obiecțiunile la expertiza formulate de recurenta și implicit efectuarea unei contraexpertize.
Instanței de fond oricum își formase o părere despre prezenta cauza fata de deciziile Curții de Apel Cluj de admitere a unor astfel de acțiuni, deși precedentul judiciar nu este recunoscut de sistemul de drept din România. Concluzia instanței de fond cu privire la statuarea Curții de Apel Cluj a neacordării acestor drepturi de către P. angajaților săi vine ca o confirmare a faptului ca instanța
de fond nu a tratat cu seriozitate și responsabilitate acest proces, având deja formata o părere cu privire la prezenta cauza, fapt care a dus la acceptarea unui raport de expertiza cu interpretări vădit eronate, respingerea unor obiecțiuni pertinente și în final pronunțarea unei sentințe netemeinice și nelegale.
O alta critică pe care o aduce hotărârii atacate vizează modul de soluționare a precizării de acțiune depusă de reclamant la termenul de judecata din_, precizare prin care reclamantul a solicitat ajutorul constând în contravaloare a 4000 mc gaze naturale pentru anii 2006 și 2007. În opinia recurentei aceasta precizare reprezintă în realitate o modificare de acțiune sau chiar o renunțare parțiala la judecata, făcută prin mandatar și nu personal de parte. În aceasta situație, aceasta modificare este tardiv formulată, având în vedere ca dosarul se afla la rejudecare. Reclamantul nu poate modifica obiectul dedus judecații în acest stadiu procesul. Pe cale de consecința, apreciază că în mod nelegal instanța de judecata a avut în vedere la pronunțarea hotărârii precizarea de acțiune depusa, așa cum a arătat, la ultimul termen de judecată, după administrarea tuturor probelor.
Este contradictorie și soluția data de instanță cu privire la cheltuielile de judecata. Deși a dispus compensarea cheltuielilor efectuate de părți, având în vedere ca acțiunea reclamantului a fost admisa în proporție de 1/3, motiv pentru care reclamantul va trebuie sa suporte 2/3 din cheltuielile de judecata, totuși în ceea ce privește onorarul expert, raționamentul se schimbă. În acest sens, se arată că raportat la concluziile lucrării de expertiza, reclamantul nu a căzut în pretenții și nu trebuie să suporte acest onorar. În opinia recurentei acest raționament este unul greșit. În condițiile în care instanța de fond admite acțiunea doar parțial, reclamantul este obligat să suporte cheltuielile de judecata, în raport cu partea care a fost respinsa (in cazul de fata 2/3), procent care se aplica la cheltuielile de judecata în întregul lor și nu doar la onorarul de avocat.
Învederează împrejurarea că prin decizia de încetare a contractului de munca s-au stabilit și drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta în momentul disponibilizării. Reclamantul nu a contestat aceasta dispoziție. În ipoteza în care acesta era nemulțumit de cuantumul despăgubirii acordate, avea posibilitatea să conteste aceasta decizie numai cu privire la sumele acordate. Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului instanța a modificat în mod implicit și dispoziția de încetare a contractului de munca în partea privitoare la despăgubirile acordate.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii instanței de fond este și cel cu privire la obligarea societății la plata sumei actualizate cu indicele inflației de la data scadenței 13 iunie 2006 și până la data plății efective. Chiar și în ipoteza in care instanța aprecia că se impune obligarea pârâtei la plata acestor ajutoare materiale, data de la care putea dispune reactualizarea sumelor era cea a introduceri acțiunii de către reclamantă. În speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei la o dată anterioară.
Intimata S. M. a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea recursului formulat ca netemeinic și nelegal.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Dispozițiile cuprinse în art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 53346/06/_, prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr. 430/_ și Contractul colectiv de
muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M.M.S.S.F. sub nr. 288/02/_ a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/_ pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 187 că salariații vor beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă (în forma în vigoare la data promovării acțiunii), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de P. există un contract colectiv de muncă, legal
încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamantă, în speță, în mod corect s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit art. 8 alin.
2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data introduceri acțiunii), contractul
colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură.
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997. Cu toate acestea, din probele administrate în cauză nu a rezultat dovada achitării dreptului cuvenit pentru perioada în litigiu.
Se constată faptul că pârâta SC P. SA nu a probat faptul că începând cu anul 1997 suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariul de bază, conform art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P. ";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens.
Mai mult decât atât, susținerile societății pârâte sunt contrazise și prin
concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul B. Teodor (fil. 95 și urm. dosar fond), potrivit cărora în anul 1997 reclamantei nu i- a fost inclusă în salariul de bază contravaloarea ajutorului material constând în 4000 mc gaze naturale.
În ceea ce privește critica adusă de recurentă în sensul neluării în considerare a opiniei expertului asistent Teodorescu Geta, potrivit căreia ajutorul material solicitat ar fi fost inclus în salariul de bază, Curtea apreciază că în condițiile în care această opinie nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză, în concret cu actele existente în evidențele contabile ale societății, aceasta în mod corect nu a fost primită de judecătorul fondului.
Instanța de fond a înlăturat în mod corect, punctual și argumentat, obiecțiunile formulate de către societatea pârâtă, astfel că în mod just nu s-a dat curs cererii de efectuare a unei contraexpertize.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă superior încheiat la nivel de ramură.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, nu instituie doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, ci instituie un drept în sine. Textul art. 187 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că "salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu c/v unei cote
de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o
condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Având în vedere dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevăd că,
sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând ajutorul material pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 13 iunie 2006, egal cu c/v unei cote de gaze naturale solicitate de reclamantă, în calitate de angajat, Curtea constată că aceasta este îndreptățită să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
De asemenea, Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la contradictorialitatea argumentelor primei instanțe, plecând de la dispozițiile art. 304 pct. 7
C.proc.civ., Curtea reține că criticile subsumate acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate deoarece tribunalul prin sentința atacată a expus în mod corespunzător considerentele ce au stat la baza constatării temeiniciei pretențiilor formulate de reclamantă.
Argumentele din cuprinsul sentinței, ce au fost redate în cererea de recurs, nu contrazic, ci susțin soluția aprecierii ca întemeiată a acțiunii promovate de reclamantă, iar în raport de considerentele expuse, instanța de recurs poate exercita controlul asupra legalității și temeinicie sentinței recurate, astfel încât nu se impune modificarea soluției pronunțate de instanța de fond.
Într-adevăr, în cuprinsul hotărârii după analizarea pe larg a pretențiilor și apărărilor formulate de părți prin raportare la temeiurile de drept invocate și probele administrate, instanța a făcut referire și la soluțiile pronunțate de către Curtea de Apel Cluj în litigiile cu același obiect, purtate de alți salariați cu același angajator, însă această împrejurare nu este de natură să conducă la nelegalitatea hotărârii, deoarece nu a constituit argumentul ce a stat la baza adoptării soluției, ci doar a avut rolul de a sublinia faptului că soluția nu vine în contradicție cu practica instanței de control judiciar.
Întrucât dispoziția de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei nu a constituit obiectul prezentului litigiu, Curtea constată a fi lipsită de temei și susținerea din recurs în sensul că prin admiterea acțiunii reclamantei instanța a modificat în mod implicit respectiva dispoziție în partea privitoare la despăgubirile acordate.
În mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor datorate pârâtă în funcție de indicele de inflație calculat de la data scadenței, iar nu de la data promovării acțiunii, deoarece față de prevederile art. 1079 C. civil (în vigoare la acel moment) coroborat cu art. 166 C.muncii, pârâta în calitate de angajator era de drept în întârziere, în speță fiind vorba de neacordarea unor drepturi de natură salarială, constând în prestații cu executare succesivă, cu privire la care nu era necesară îndeplinirea formalităților de punere în întârziere.
Critica din recurs privitoare la modul în care tribunalul a soluționat o precizarea de acțiune se constată a fi nefondat, deoarece în fața instanței de fond, reclamanta nu a formulat nici o precizare a cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată stabilite la fondul cauzei, Curtea reține că motivele care au justificat o atare soluție nu sunt contradictorii, prima instanță procedând în cauză la o corectă aplicare a prevederilor art. 276 C.pr.civ. privitoare la compensare, iar în ceea ce privește cuantumul acestora, instanța a avut în vedere atât culpa procesuală a părților, astfel încât nu se impune modificarea hotărârii nici sub acest aspect.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat justificat prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 230 din_ a Tribunalului B. - Năsăud, pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei S. M. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
C. | M. | S. | -C. | B. | I. -R. | M. |
Cu opinie separată în sensul admiterii recursului
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud.fond: G. C. Frențiu
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Opinez în sensul admiterii recursului formulat de S.C. "P. "; S.A., pentru următoarele considerente:
Consider că în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind întemeiată cererea formulată de către reclamant privind obligarea S.C. P. S.A. la plata contravalorii unei cote de gaz de 4000 mc/an pentru perioada 1 ianuarie 2006 -
13 iunie 2006 și a dobânzii legale de la data pronunțării hotărârii până la executarea efectivă.
Astfel, alin.1 al art.187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură prevede dreptul salariaților agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1 de a beneficia de un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Alin.2 al aceluiași articol prevede însă că salariații beneficiază de acest drept în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Se mai prevede că în ceea ce privește cuantumul ajutorului și condițiile de acordare, acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.
În cazul societății pârâte, prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut la art.176 că, începând cu_, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la acest contract.
Astfel, având în vedere faptul că alin.2 al art.187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură face trimitere, în ceea ce privește condițiile de acordare a ajutorului material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, la prevederile contractelor colective de muncă la nivele inferioare, consider că în cauză nu puteau fi reținute concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul B. Teodor, întrucât reclamanta-intimată a devenit angajata Sucursalei
a P., fiind preluată de la S.C.";Peco"; B., abia la data de 0_, după data la care acest ajutor material a fost inclus în salariul de bază al angajaților S.C.";P. "; S.A., respectiv după data de 0_, dată de la care au fost majorate toate grilele de salarizare.
Pentru aceste motive apreciez că reclamanta nu mai putea beneficia, începând cu data transferului, de acest drept în baza Contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul S.C.";P. "; S.A., întrucât art.176 din acest contract practic nu mai prevedea, începând cu data de 0_, acordarea unui asemenea adaos la salariu, respectiv a ajutorului material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale.
De altfel, reclamanta a beneficiat, "prin negociere";, începând cu data de _
, deci cu 3 zile înainte de transferul acesteia la S.C.";P. "; S.A., de o creștere substanțială a salariului său brut, prin decizia nr.92/_ a directorului S.C.";Peco";S.A.B., în baza Actului adițional la Contractul colectiv de muncă nr.524/_ încheiat între salariații S.C.";Peco"; S.A.și Consiliul Managerial înregistrat la DMPS B. -Năsăud sub nr.135/1997.
Astfel, potrivit mențiunilor de la pozițiile nr.40-43 din carnetul de muncă, salariul reclamantei a crescut, în urma acestei negocieri, de la suma de 8. lei, la suma de 1300000 lei. De altfel, analizând drepturile salariale menționate la aceste poziții din carnetul de muncă, se remarcă faptul că "renegocierea"; salariului acesteia, începând cu data de_, potrivit deciziei nr.92/_ a directorului S.C.";Peco";S.A.B., conform contractului colectiv de muncă al acestei societăți, a însemnat de fapt o dublare a salariului său "negociat"; la data de_, care era în sumă de 6. .
Prin urmare, la data transferului său la S.C.";P. "; S.A., după 3 zile de la data stabilirii acestui salariu, aceasta și-a păstrat drepturile astfel câștigate potrivit actului adițional la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul
fostului angajator, în timp ce contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul angajatorului care a preluat-o nu mai prevedea acordarea unui adaos la salariu reprezentat de ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale.
În consecință, opinez că în cauză se impunea admiterea recursului formulat de S.C. "P. "; S.A., modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată, cu obligarea reclamantei- intimate la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
Judecător ,
M.
