Sentința civilă nr. 631/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 631.
Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE Brîndușa G. Asistent judiciar S. O. Asistent judiciar M. L. D.
G. ier Ana C. P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererii formulate de reclamantul S.
S. B. cu sediul în B., str. F. de C., nr. 1, jud. M. în contradictoriu cu pârâtul S. de R. B. cu sediul în B., str. F. de C., nr. 1 jud. M. având ca obiect drepturi bănești.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din _
, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, pronunțarea hotărârii fiind amânată la_ ,_ ,_ și apoi la data de azi când s-a dat hotărârea de mai jos.
T.
Constată că prin cererea formulată la data de _ și extinsă la data de _ reclamantul SS a solicitat instanței, în numele membrilor săi: Airinei M., A. Nita, A. ca Ilisca M. ,Astefani Alexia,Bâtca I., Berci M.
,Bocicor Raluca Geovana E., Boldor Domnica, Botezatu Paraschia, Bora C., Borha M., Borleanu A., Borleanu M., Bota M., Bota M., Buju Aurica, Bulzan Lenuța, Burnar M., Caia E. ,Călăuz M., Chifor I., Chiliciuc Nița, Chindris A., C. C., C. L., Cionca Melania Delia, Ciuban C., Ciuban Valentin,Ciuc V. ,Coman A., Coman A., Coman E., Coman I., Coman
I., Coman Lacramioara, Coman M. 2651014, Coman Marieana, Coman Nastaca, C. V., Cozneac Lăcrimioara, Covaci I., Crețu Gheorghe, Cservenszki Lidia, Cservenszki M., D. C., D. F., D. Grigore 1820329, D. I., D. I., D. Ion, D. J Grigore, D. Gheorghe Trandafir, D. M. 2570502, D. M. 2720210, D. R., D. u Luminița, Dincă D. Severian, Dincă I., Dunca Valerica, Ieremiaș Dolina, Fabry I., Ferestean I. ,
F. M., Font M., Gavrilescu M., Gogotă Lucreția, Ghiurcutan Raul, Grab I., Grab Sica, Grad I., Grad M., Grec Nița, Hantig Nita, Hantig
Tamara, Hanțig M., Hăbăgău S. L., Hăbăgău D. N., Hojda C., Hojda L., Hojda L., Hojda M., Hojda Valeria, Homei V., Horgos A., Horj I., Horj Lăcrimioara, Horj L., Horj M., Horj Sosica, Hotea I., Iacob
M., Iandu E., Ienci I., Ieremias I. a, Ile M., Iuga M., Iusco Silvia, Iusco Violeta, Iuscu V. Găvrilă,Ivașcu A. ,Ivașcu A., Ivașcu V., Jurj F., L. Nița ,Liposchi M. Năstaca ,Liposchi Voichița, Lupascu Florin, Machedon Silvia, Magdău B. ,Magdău Delia Teodora, Marincat A., Maris Irina, Mariș Palaga, Mircea V., M. I., Mihalca I., M. Angelica, M. Călina, M. M., M.
M. -Magda, Mihalyi Nita, M. Sava 2680408, M. Sava 2770620, M. Sava 2801223, M. Tania, M. V. ,Mihalyi V., Mihalyi D., M. I., Mihalyi
I. ,Mîț Rochiana, Nan Atena,Nan Ilie, Nistor I., Pascu Ilisa, Petrar S., Petrovan I., P. Anișoara, P. I., P. Carmen, P. Gheorghe, P. V. ,Roibu Iurie, R. Ana M., R. D., R. G., R. G. 2811108 ,R. I., R. M. 2531018,R. M., R. Valerica,Roșca Anuța, Runcan I., Sărăsoan Lișca, Sărăsăoan I. Remus, Scoropan V., S. F., Sofronici M., Stecko Violeta, Stoica I., ,Șandru I. 2650802, Șandru I., Șandru M., Șandru Sânziana, Șomlea A., Ștetco D. Corina, Ștetco Florentina, Ștețco I. 2750209, Ștetcu I. 2581229, Ștețco Angelica 2690909, Ștețco Angelica 2700517, Ștețco A. A. 2780501, Ștețco M. D 2580609,Ștețco M. Gr. 2700308, Ștețco M. N 2700815, Ștețco M., Ștețco V. ,Ștețcu M., Ștețcu M. H, Ștețcu Sofica,Tenția C. ia, Țicală I., Timis L., Timiș A., Timiș A. -M., Timiș Ana, Timiș Angelica, Timiș Angelica 2731026, Timiș Călina,Timiș D., Timiș D., Timiș E., Timiș F.
, Timiș G., Timiș I. 2561107, Timiș I., Timiș I. 2700422, Timiș I. 2710120, Timiș Lupa, Timiș Lupa 26809, Timiș M. 2540519, Timiș M. 2581021, Timiș M. 2630823, Timiș M. 2700201, Timiș M. 2700725, Timiș M.
D 2650715, Timiș M. 2710315, Timiș Măriuța 2730428, Timiș M. Florin, Timiș Palaga, Timiș Radu, Timiș Ramona,Timiș Sânziana,Timiș S. Nelu, Timiș V.
, Timiș Wandana, Tintariu Eugenia, Tomoiaga Axenia, Tomoiaga I. 2701027, Tomoiaga I., Tomoiaga Ionuț, Tomoiaga M. 2780917,Tomoiaga M. 2790415, Tomoiaga Nadina,Tomoiaga Olga, Tomoiagă E. C., Tomoiagă Ilișca, Tomoiagă M. 26103191335, Tomoiaga Năstaca, Tomoiagă Remus, Urda M.
,Urdaș Gheorghe, Vlad E. A., Vlad Irina, Vlad M. 2640323, Vlad M., Vlad
M. 2760829241336, Vlad M. 2751129, Zaharie D., Zanet Sabina, Zoicas Ana, Zubașco Darie, Zubașco Călina, obligarea pârâtului S. de R. B., la plata primei anuale aferente anilor 2008 și 2009, în baza art. 20 din O.U.G. 115/2004, iar în numele acelorași membri și, suplimentar, a membrilor de sindicat Bot M., Coman M., D. u Mia, M. Sava 2631216 P. N., R. M., Timiș
M. G 2760110, obligarea pârâtului S. de R. B. la acordarea tichetelor de masă pentru salariații reprezentați, pentru lunile august - decembrie 2010, ianuarie-decembrie 2011, precum și ianuarie-octombrie 2012, în număr de 20 de tichete pe lună conform art. 23 din O.U.G. 115/2004.
În motivarea cererii s-a învederat că persoanele care au împuternicit S.
S. să le reprezinte în prezenta cauză au calitatea de salariați ai pârâtului S.
de R. B. în baza unor contracte individuale de muncă pe durată nedeter- minată. Prima anuală aferentă anuilor 2008 și 2009 nu a fost plătită deși, potrivit art. 20 din OUG nr. 115/2004, personalul contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar beneficiază, pentru activitatea desfășurată, la finalul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea.
Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008: "premiul anual aferent anului 2008 se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2009, începând cu luna ianuarie a anului 2009";.
Aceste drepturi născute în luna ianuarie 2009 pentru anul 2008, precum și drepturile născute în luna ianuarie 2010 reprezentând al 13-lea salariu aferent anului 2009 nu au fost plătite salariaților.
Referitor la petitul privind acordarea tichetelor de masă s-a învederat că potrivit art. 23 din O.U.G. 115/2004 " personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă";.
Deși pârâtul este finanțat exclusiv din venituri proprii, nu a mai acordat tichete de masă începând din luna august 2010 invocând lipsa resurselor financiare. Or, legiuitorul a dispus acest drept necondiționat de existența resurselor financiare.
În probațiune reclamantul a depus Sentința Civilă nr. 1440/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș.
Pârâtul S. de R. B., prin întâmpinare, a invocat excepția puterii de lucru judecat referitor la primul capăt de cerere în raport de Sentința Civilă nr. 710/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, învederând instanței tripla identitate de părți, obiect și cauză dintre cele două procese.
Prin Sentința Civilă nr. 710/_ s-a respins cererea formulată de S.
S. în numele acelorași membri, or, conform art. 163 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe";.
Aceeași excepție a puterii de lucru judecat există și în privința cererii de acordare a tichetelor de masă respinsă irevocabil de Tribunalul Maramureș prin Sentința Civilă nr. 710/_ .
Pârâtul a mai învederat că prevederile art. 23 din O.U.G. 115/2004 au caracter supletiv, nu obligă angajatorul la acordarea tichetelor de masă decât în limita bugetului aprobat.
Pârâtul a atașat copia conformă a Sentinței Civile nr. 710/_ .
Referitor la excepția puterii de lucru judecat reclamantul a învederat instanței că, în dosarul menționat de pârât, părțile au fost diferite de cele din prezenta cauză.
Astfel au avut calitatea de pârâți în dosarul nr._ Ministerul Sănătății și S. de R. B., iar în prezentul dosar este pârât doar S. de R. B.
.
Apoi, în dosarul nr._ au avut calitatea de reclamanți o sumă de salariați care nu corespunde nici numeric, nici faptic cu reclamanții din prezentul dosar.
În ce privește obiectul cauzei, reclamantul a învederat că în dosarul nr._ capătul principal de cererea a fost restituirea sumelor reținute ca urmare a diminuării cu 25% a drepturilor salariale și doar în mod subsidiar au fost revendicate drepturi salariale cuvenite și neplătite salariaților asupra cărora instanța nu s-a putut pronunța, nefiind solicitată disjungerea capetelor de cerere ce făceau obiectul pretențiilor emise în raport cu Ministerul Sănătății, de cele emise în raport cu S. de R. B. .
În ședința publică din data de_ instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect prima anuală aferentă anului 2008.
Reclamantul a apreciat că dreptul la acțiune nu este prescris deoarece plata premiului anual aferent anului 2008 trebuia să se efectueze începând cu luna ianuarie a anului 2009.
În ședința publică din data de _ reclamantul a învederat instanței că înțelege să susțină acțiunea așa cum a fost formulată și în numele membrilor de sindicat: Hancig I., Șandru Corina M., Scoropan Firuța, R. I., Ciuban M.
, Fereștean Călina, Timiș V. 2531106, Timiș V. 2570707, M. I. A. 2771122, Crețu M., M. M. Paula, Șandru Valeruța, D. u M., Petrovai Marișca (f.90).
La data de _ (f.150) SS și-a extins acțiunea și cu privire la membrii de sindicat: Ștețco Călina, D. M. 2670716, Ștețco I. 2651129, V.
O., Coman Călina, Mariș I. G., Grad Măricuța, Ciolpan Măriuța, Petrom
, D. Nița, Timiș I., D. Doca, D. M. 2680112, Timiș M. .
În ședința publică din data de_ instanța a pus în discuția părților și excepția prescripției dreptului la acțiune al membrilor de sindicat din completările de acțiune depuse la termenele de judecată din_ ,_ și_ referitor la prima anulă aferentă anul 2008, iar în ceea ce-i privește pe membrii înscriși în tabelul din_ și cu privire la prima anuală pentru anul 2009.
Totodată, instanța a invocat excepția puterii de lucru judecat și raportat la Sentința civilă nr. 1440/_ față de membrii de sindicat ce se regăsesc în această hotărâre judecătorească.
Examinând cu prioritate excepția puterii de lucru judecat invocată de pârât, T. a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată la data de_ în dosar nr._ al T. ui M., reclamantul Sindicatul Sanitas în reprezentarea salariaților :
Airinei M. ,
Berci M. ,
Bocicor Raluca Geovana E. ,
Borha M. ,
Botezatu Paraschiva,
Caia E. ,
Călăuz M. ,
Chiliciuc Nită, 9. C. C. ,
10.C. L., 11.Ciuban C., 12.Ciuban Valentin,
13.Coman Ana-M., 14.Coman E., 15.Coman I., 16.Coman I., 17.Coman Lacramioara, 18.Coman M., 19.Coman M., 20.Coman Marieana,
21.C. V., 22.Covaci I. ,
23.Cozneac Lăcrimioara,
24.D. F. ,
25.D. Gh. Trandafir,
26.D. Grigore,
27.D. M. ,
28.D. M. ,
29.D. u Luminita,
30.F. M., 31.Font M. ,
32.Ghiurcutan I. Raul, 33.Gogota Lucreția, 34.Grad I. ,
35.Grad M., 36.Grec Nita, 37.Habagau D. N., 38.Habagau S. L., 39.Hojda L., 40.Hojda M., 41.Hojda Valeria, 42.Homei V., 43.Horj M. ,
Iuga M. ,
Iuscu V. Gavrila,
46.L. Nita,
47.Liposchi M. Nastaca, 48.Liposchi Voichita, 49.Magdau Delia-Teodora, 50.Malina-Hantig Tamara, 51.Mariș Palaga,
52.M. I. ,
53.M. M. ,
54.M. Tania, 55.Mircea V. ,
56.Mit Rochiana, 57.Mosut C. ia, 58.Pascu Ilisa, 59.Petrovai Marisca,
60.P. Anisoara,
61.P. I. Carmen,
62.P. V. ,
63.R. G. ,
64.R. G. ,
65.R. I. ,
66.R. M. ,
67.R. M. ,
68.R. Valerica, 69.Rosca Anuta, 70.Sandru M. ,
71.S. F., 72.Somlea A., 73.Stecko Violeta, 74.Stetco Angelica, 75.Stetco Angelica, 76.Stetco D. Corina, 77.Stetco M. Gr, 78.Stetco M., 79.Stetcu Sofica, 80.Stetco V., 81.Stetcu M., 82.Timis A., 83.Timis Ana, 84.Timis Angelica S, 85.Timis Angelica, 86.Timis D., 87.Timis D., 88.Timis E., 89.Timis F. ,
Timis G., 91.Timis I. B, 92.Timis I., 93.Timis I., 94.Timis M., 95.Timis M., 96.Timis Mariuta, 97.Timis M. Florin, 98.Timis Radu,
99.Timis Ramona,
107.
Tomoiagă Olga,
100. Tomoiaga E. ,
108.
Urdas Gheorghe,
101. Tomoiaga I. I,
109.
Vlad E. A.
102. Tomoiaga Nastaca,
110.
Vlad M. ,
103. Tomoiagă Ilisca,
111.
Vlad M. ,
104. Tomoiagă I. ,
112.
Vlad M. ,
105. Tomoiagă M. ,
113.
Vlad M. ,
106. Tomoiagă M. ,
114.
Vlasin M. ,
a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Spitalul de R. B. și Ministerul Sănătății, ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză:
să oblige pârâții să respecte prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010 publicat în M.O. nr. 16/_ art. 15 al. 1 în sensul că prevederile art. 1 al. 1 din Legea nr. 118/_ nu se aplică, fiind nule; să le plătească salariaților reprezentați sumele de bani reprezentând diferența dintre salariul la care erau îndreptățiți și salariul primit;
să oblige pârâtul S. de R. B., la plata sumelor reprezentând prima a- nuală aferentă anilor 2008 și 2009 conform Legii nr. 95/2005, conform calcu- lațiilor făcute de serviciul de salarizare din unitate
să oblige pârâtul Spitalul de R. B. la plata primei de stabilitate pe al doilea semestru al anului 2008 și a celei din semestru I al anului 2009, conform O.U.G. 115/2004 republicată, în cuantumurile stabilite prin H.G. pentru salariații unității - membrii de sindicat din tabelul anexat acțiunii, conform calculațiilor făcute de serviciul de salarizare din unitate
să oblige pârâtul S. de R. B. la plata tichetelor de masă pentru salariații reprezentați, pentru lunile august - decembrie 2010 și pentru viitor, în număr de 20 de tichete pe lună.
Prin Sentința Civilă nr. 710 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, rămasă irevocabilă, s-a respins acțiunea civilă formulată de Sindicatul S. în reprezentarea salariaților S. ui de R. B. susmenționați împotriva pârâților Spitalul de R. Borșa și Ministerul Sănătății .
În considerentele sentinței instanța a reținut că "potrivit art. 20 al. 1 din
115/2004 în forma în vigoare anterior apariției Legii cadru nr. 330 din _
"pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea";.
Conform art. 48 pct. 17 din Legea nr. 330/2009 dispozițiile legale evocate au fost abrogate la data de_, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, astfel încât pentru anii 2008 și 2009 membrilor de sindicat reprezentați în cauză li se cuveneau primele anuale stabilite prin art. 20 din O.U.G. nr. 115/2004, însă din probele de la dosar nu se poate reține neplata acestor drepturi cuvenite reclamanților.
În ce privește cererea de acordare a tichetelor de masă instanța a reținut că Legea nr. 142/1998 nu stabilește în mod imperativ în sarcina pârâților obligația de a acorda tichetele de masa, ci prevede doar posibilitatea acordării acestora. Se instituie astfel un drept opțional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiționat, în ceea ce privește aplicarea lui, de prevederea unor sume cu aceasta destinație în buget. În condițiile în care pentru perioada solicitată în acțiune, nu s-a făcut dovada cuprinderii în buget a acestor sume, cererea urmează a se respinge și cu privire la acest capăt de cerere.";
Comparând tabelele cu membrii de sindicat care au împuternicit SS să-i reprezinte în cele două cauze, instanța a constatat că numiții:
Airinei M. ,
Berci M. ,
Bocicor Raluca Geovana E. ,
Borha M. ,
Botezatu Paraschiva,
Caia E. ,
Călăuz M. ,
Chiliciuc Nită, 9. C. C. ,
10.C. L., 11.Ciuban C., 12.Ciuban Valentin, 13.Coman Ana-M., 14.Coman E., 15.Coman I., 16.Coman I. ,
17.Coman Lacramioara, 18.Coman M., 19.Coman M., 20.Coman Marieana,
21.C. V., 22.Covaci I. ,
23.Cozneac Lăcrimioara,
24.D. F. ,
25.D. Gh. Trandafir,
26.D. Grigore, 27.D. M. 2670716, 28.D. M. 2680112,
29.D. u Luminita,
30.F. M., 31.Font M. ,
32.Ghiurcutan I. Raul, 33.Gogota Lucreția,
34.Grad I., 35.Grad M., 36.Grec Nita,
37.Habagau D. N., 38.Habagau S. L., 39.Hojda L., 40.Hojda M., 41.Hojda Valeria, 42.Homei V., 43.Horj M. ,
Iuga M. ,
Iuscu V. Gavrila,
46.L. Nita,
47.Liposchi M. Nastaca, 48.Liposchi Voichita, 49.Magdau Delia-Teodora, 50.Malina-Hantig Tamara, 51.Mariș Palaga,
52.M. Tania, 53.Mircea V. 54.Mit Rochiana, 55.Pascu Ilisa,
56.Petrovai Marisca,
57.P. Anisoara,
58.P. I. Carmen,
59.P. V. ,
60.R. G. 2750205,
61.R. G. 2811108,
62.R. I. ,
63.R. M. 2., 64.R. M. 2531018,
65.R. Valerica, 66.Rosca Anuta,
67.Sandru M. ,
68.S. F. ,
69.Șomlea A. 2681118,
Stecko Violeta,
Stetco Angelica 2700517,
Stetco Angelica 2690909, 73.Stetco D. Corina, 74.Stetco M. Gr,
Stetco M. 2700815,
Stetcu Sofica 0620705, 77.Stetco V. ,
Stetcu M. 2540825,
Timis A., 80.Timis Ana, 81.Timis Angelica S, 82.Timis Angelica, 83.Timis D., 84.Timis D., 85.Timis E., 86.Timis F. ,
87.Timis G., 88.Timis I. 2561107,
Timis I. 2710120,
Timis M. 2760110,
Timis M. 2700725,
Timis Măriuța 2730428, 93.Timis M. Florin, 94.Timis Radu,
95.Timis Ramona, 96.Tomoiaga E., 97.Tomoiaga I. I 2800904, 98.Tomoiaga Nastaca, 99.Tomoiagă Ilisca,
Tomoiagă I. 1811218,
Tomoiagă M. 2780917,
Tomoiagă M. Nadina 2780920,
Tomoiagă Olga,
Urdas Gheorghe,
Vlad E. A.
106. Vlad M. 2760829,
107. Vlad M. 2751129,
108. Vlad M. 2640323,
109. Vlad M. 2720712,
se regăsesc atât în dosarul nr._, cât și în prezentul dosar.
Potrivit art. 1201 Cod civil, este putere de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Conform art. 166 Cod procedură civilă, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
Constatând că prin prezenta cerere reclamantul a formulat, în numele acestor membrii de sindicat, în contradictoriu cu același pârât- S. de R. B., aceleași pretenții ca și în dosarul nr._, respectiv plata primelor anuale aferentă anilor 2008 și 2009 și acordarea tichetelor de masă pentru lunile august - decembrie 2010 și pentru viitor, în număr de 20 de tichete pe lună, instanța reține existența triplei identități de părți, obiect, cauză și, în consecință, raportat la Sentința Civilă nr. 710 din_, în baza art. 166 Cod procedură civilă, va admite excepția puterii de lucru judecat invocată din oficiu și va respinge acțiunea formulată în numele celor 109 membrii nominalizați mai sus.
Susținerile reclamantului formulate la data de_ conform căreia nu sunt întrunite condițiile admiterii acestei excepții sunt nefondate, întrucât autoritatea de lucru judecat operează chiar dacă în primul proces, soluționat irevocabil, au fost implicate și alte părți și chiar dacă cererile au fost formulate ca petite subsidiare, dacă instanța s-a pronunțat asupra acestora.
De altminteri, în dosarul nr._ cererile privind acordarea prenmiilor anuale și a tichetelor de masă au fost formulate ca petite principale, nu subsidiare, cum afirmă reclamantul.
În ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată relativ la Sentința civilă nr. 1440/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, instanța constată că prin acțiunea înregistrată în dosar nr._, S. Tehnico - Economic - Administrativ din S. de R. B. a chemat în judecată pârâtul S. de R.
B. pentru obligarea acestuia la calcularea și plata premiilor anuale aferente anului 2008, respectiv 2009, în baza art. 14 din HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, coroborat cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective a acestora.
Acțiunea a fost formulată de S. Tehnico - Economic - Administrativ în numele membrilor de sindicat:
1 | A. M. |
2 | Baba Firuța |
3 | Bachmatchi V. |
4 | Basmaschi I. |
5 | Bizău V. |
6 | Boldor Domnica |
7 | Bulzan Lenuța |
8 | Bundaș Trandafir |
9 | Buzura I. |
10 | Buzura Ion |
11 | Calindruti Valerica |
12 | Ciurca Francisc |
13 | Coman I. |
14 | Coman I. Brandis |
15 | Coman L. |
16 | Coman Nicolaie |
17 | Coman V. D. |
18 | Cotos Florina |
19 | Covaci I. |
20 | Cretu Gheorghe |
21 | Cservenszki Lidia |
22 | Cservenszki M. |
23 | D. C. |
24 | D. Grigore |
25 | D. I. Gula |
26 | D. I. |
27 | D. I. Crăciun |
28 | D. I. Marciuc |
29 | D. M. C. |
30 | D. M. J. |
31 | D. M. |
32 | D. Steliana |
33 | D. V. |
34 | D. Mia Ciucla |
35 | Drăguș-R. I. |
36 | Dunca Valerica |
37 | Fabry I. Magdalen |
38 | Ferestean Călina |
39 | Ferestean I. |
40 | Ferestean Sava M. |
41 | Firtos I. |
42 | Flutar Gheorghe |
43 | Flutar I. |
44 | Gavrilescu M. |
45 | Grec Paulina |
46 | Grec Sînziana |
47 | Grec Valerica |
48 | Griguta A. |
49 | Griguta D. |
50 | Hancig I. |
51 | Hantig M. |
52 | Hantig M. Balaci |
53 | Hojda Sava |
54 | Iacob M. |
55 | Iamandi I. |
56 | Ile M. |
57 | Leordeanu V. |
58 | Macovei I. |
59 | Magda M. |
60 | Marciuc Rafila |
61 | Margineanu Gavrila |
62 | Stetco C. Loredana |
63 | M. I. |
64 | M. Calina |
65 | M. Gavrila |
66 | M. I. Zubasc |
67 | M. I. |
68 | M. M. |
69 | M. M. G. |
70 | M. M. Hordoan |
71 | M. M. |
72 | M. Valer |
73 | M. V. C. |
74 | Mihalyi V. |
75 | Miron C. ia |
76 | Plic G. |
77 | Plic Iulius |
78 | P. Augustin |
79 | P. Gheorghe |
80 | P. I. |
81 | P. Silvia |
82 | Radu Gheorghe |
83 | R. Grigore |
84 | R. I. |
85 | R. I. Vinsla |
86 | R. I. |
87 | R. M. |
88 | R. M. H. |
89 | R. M. Cosmu |
90 | R. Silvia |
91 | R. Toader |
92 | Sandru I. Proroc |
93 | Sandru I. |
94 | Saulescu M. |
95 | Saulescu N. |
96 | Scoropan Firuta |
97 | Sfintean Calina |
98 | Sim S. I. |
99 | Stetco I. Galb |
100 | Stetco I. H. |
101 | Stetco M. Scof. |
102 | Stetco Silvia |
103 | Stetco V. Moci |
104 | Stetco V. Pror |
105 | Stetcu I. Toma |
106 | Struten Anghelina |
107 | Tamas I. |
108 | Tamas M. F. |
109 | Tamas Tiberiu Gabriel |
110 | Timis Aurel |
111 | Timis Clara E. |
112 | Timis I. |
113 | Timis I. B. |
114 | Timis I. |
115 | Timis Lupa |
116 | Timis Lupa |
117 | Timis M. |
118 | Timis M. |
119 | Timis M. |
120 | Timis M. |
121 | Timis M. Maghiar |
122 | Timis M. |
123 | Timis M. Cotos |
124 | Timis Nita |
125 | Timis Sava |
126 | Timis Sica |
127 | Timis Simziana |
128 | Timis S. |
129 | Timis V. |
130 | Timis V. |
131 | Timis V. |
132 | Tomoiaga V. |
133 | Tomoiaga V. |
134 | Veresezan M. |
135 | Vlad I. |
136 | Zubascu Calina |
137 | Zubascu Darie |
iar prin Sentința civilă nr. 1440/_ s-a admis acțiunea, pârâtul S. de R.
B. fiind obligat la plata premiilor anuale aferente anului 2008 și 2009, în cuantum mediei salariilor de bază, realizate în anul pentru care se face premierea (sumă brută), actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Comparând tabelul inserat în dispozitivul sentinței civile nr. 1440/_ cu împuternicirile membrilor de sindicat acordate S. ui S. B. pentru a promova acțiunea din prezentul dosar și cu tabelul depus de pârât la filele 81-89 dosar, instanța constată că se regăsesc ca părți în ambele dosare numiții:
1. Boldor Domnica |
2. Bulzan Lenuța |
3. Coman I. |
4. Coman I. Brandis |
5. Cretu Gheorghe |
6. Cservenszki Lidia |
7. Cservenszki M. |
8. D. C. |
9. D. Grigore |
10.D. I. Gula |
11.D. I. |
12.D. I. Marciuc |
13.D. M. J. |
14.Dunca Valerica |
15.Fabry I. Magdalen |
16.Fereștean Călina, |
17.Ferestean I. |
18.Gavrilescu M. |
19.Hancig I. |
20.Hantig M. |
21.Iacob M. |
22.Ile M. |
23.M. I. |
24.M. Calina |
25.M. M. |
26.M. I. Zubașcu |
27.Mihalyi V. |
28.P. Gheorghe |
29.P. I. |
30.R. I. 2630916, |
31.R. I. |
32.R. M. |
33.R. M. H. |
34.R. M. |
35.Șandru I. 2650802 |
36. Scoropan Firuța |
37.Timis I. B. |
38.Timiș Lupa 2651029 |
39.Timiș Lupa 26809 |
40.Timis M. 2700201 |
41.Timis M. 2581021 |
42.Timis M. 2710315 |
43.Timiș V. 2531106, |
44.Timiș V. 2570707, |
45.Timis Sânziana |
46.Timis V. |
47.Zubascu Calina |
48.Zubascu Darie |
Ca atare, reținând în privința acestor membrii de sindicat tripla identitate de părți, obiect și cauză, instanța, în baza art. 166 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil, va admite excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1440/_ a T. ui
M. și va respinge cererea formulată de SS în numele celor 48 membrii de sindicat de mai sus împotriva pârâtului S. de R. B. având ca obiect plata primelor anuale aferente anilor 2008 și 2009.
Astfel, membrii de sindicat care nu se regăsesc în cele două hotărâri judecătorești
sunt:
1. A. Nita, 2. A. ca Ilisca M.
Astefani Alexia,
Bâtca I. ,
Bora C. E. ,
Borleanu A. ,
Borleanu M. ,
8. Bota M. 2580827
9. Buju Aurica, 10.Burnar M., 11.Chindris A., 12.Ciolpan Măriuța, 13.Cionca Melania Delia, 14.Ciuban M. ,
15.Ciuc V. 16.Coman A. 17.Coman Călina, 18.Coman Nastaca, 19.Crețu M. ,
20.D. Doca,
21.D. J Grigore,, 22.D. M. 2720210
23.D. Nița,
24.D. R. ,
25.D. u Mia
26.D. u M., 27.Dincă D. Severian, 28.Dincă I., 29.Grab I., 30.Grab Sica, 31.Grad Măricuța, 32.Hantig Nita, 33.Hojda C., 34.Hojda L., 35.Horgos A., 36.Horj I. ,
37.Horj Lăcrimioara, 38.Horj L. ,
39.Horj Sosica 40.Hotea I., 41.Ienci I., 42.Ieremias I. a, 43.Ieremiaș D., 44.Iusco Silvia,
Iusco Violeta,
Ivașcu A., 47.Ivașcu A. ,
48. Ivașcu V., 49.Jurj F., 50.Lupascu Florin, 51.Machedon Silvia, 52.Magdău B. 53.Maris Irina, 54.Mariș I. G. ,
55. Mihalca I. ,
56.M. Angelica,
57.M. I. A. 2771122
58.M. M. Paula,
59.M. M. -Magda,
60.M. Sava 2631216,
61.M. Sava 2680408
62.M. Sava 2770620, 63. M. Sava 2801223
64.M. V. ,
65. Mihalyi D., 66.Mihalyi I.
67. Mihalyi Nita, 68.Nan Atena, 69.Nan Ilie,
70. Nistor I., 71.Petrar S., 72.Petrom M., 73.Petrovan I. ,
74.P. N., 75.Roibu Iurie,
76.R. Ana M. ,
77.R. D., 78.Runcan I., 79.Sărăsoan I. Remus, 80.Sărăsoan Lișca, 81.Scoropan V., 82.Sofronici M., 83.Stoica I., 84.Șandru Corina M., 85.Șandru I. 2660613, 86.Șandru Sânziana, 87.Șandru Valeruta, 88.Ștetco Florentina,
.Ștetcu I. 2581229,
.Ștețco A. A. 2780501
.Ștețco Călina, 92.Ștețco I. 2651129,
.Ștețco I. 2750209
.Ștețco M. D 2580609
.Ștețco M., 96.Ștețcu M. H, 97.Tenția C. ia 98.Ticală I., 99.Timiș A. -M. ,
Timiș Călina,
Timiș I. ,
102. Timiș I. 2700422,
103. Timiș L. ,
104. Timiș M. 2540519105. Timiș M. 2650715,
106. Timiș M. D 2630823
Timiș M. .
Timiș Palaga,
Timiș Radu omis Marci
Timiș S. Nelu,
Timiș Wandana,
Tintariu Eugenia,
Tomoiaga Axenia,
Tomoiaga I. 2701027
Tomoiaga M. 2790415
Tomoiagă Remus,
Urda M. ,
118. V. O. ,
Vlad Irina,
Zaharie D. ,
Zanet Sabina,
Zoicas Ana. V
dintre care D. u Mia, M. Sava 2631216 și P. N. au împuternicit SS a acționa în instanță numai în privința petitului referitor la tichetele de masă.
Referitor la pretențiile celor 122 membri de sindicat, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect plata primei anuale aferente anului 2008.
Reclamantul a apreciat că acțiunea nu este prescrisă, premiul aferent anului 2008 putându-se plăti, în opinia sa, până la finalul anului 2009.
Pronunțându-se asupra acestei excepții, instanța a reținut că potrivit art. 20 al. 1 din O.U.G. 115/2004 "pentru activitatea desfășurată, personalul contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea";, al. 4 stabilind că "premiul anual se acordă în condițiile prevăzute de lege";
Conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008: "premiul anual aferent anului 2008 se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2009, începând cu luna ianuarie a anului 2009";.
Astfel, atâta timp cât legiuitorul nu a stabilit expres termenul limită până la care se face plata ajutorului, dar ținând cont de faptul că acesta se datorează anual, instanța apreciază că termenul de plată expiră la data de 31 decembrie a anului calendaristic pentru care ajutorul este datorat.
Pentru membrii de sindicat Ciuban M., Crețu M., D. u M., M. I.
A. 2771122, M. M. Paula, Șandru Corina M. și Șandru Valeruta,reclamantul SS a introdus acțiunea abia la data de_ (f.90), iar pentru Ciolpan Măriuța, Coman Călina,D. Doca, D. Nița, Grad Măricuța, Mariș I. G., Petrom M., Ștețco Călina, Ștețco I. 2651129,
Timiș I., Timiș M. și V. O. la data de _ (f.150) după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. c Codul muncii, astfel că, față de acești membrii de sindicat, instanța va respinge ca prescrisă cererea privind plata premiului anual aferent anului 2008.
În temeiul dispozițiilor legale evocate, instanța va obliga pe pârâtul S. de
R. B. să le plătească membrilor de sindicat în privința cărora nu a operat nici excepția puterii de lucru judecat și nici a prescripției dreptului material la acțiune, respectiv numiților: A. Nita, A. ca Ilisca M., Astefani Alexia,Bâtca I.
, Bora C. E. ,Borleanu A., Borleanu M. ,Bota M. 2580827,Buju Aurica, Burnar M., Chifor I. ,Chindris A. ,Cionca Melania Delia, Ciuc V., Coman
A. ,Coman Nastaca, D. J Grigore, D. M. 2720210, D. R., Dincă D. Severian, Dincă I., Grab I. ,Grab Sica, Hantig Nita, Hojda C., Hojda L.
,Horgos A. ,Horj I., Horj Lăcrimioara, Horj L., Horj Sosica, Hotea I. ,Ienci
I., Ieremias I. a,Ieremiaș D. ,Iusco Silvia, Iusco Violeta,Ivașcu A. ,Ivașcu A.
, Ivașcu V., Jurj F., Lupascu Florin, Machedon Silvia, Magdău B., Maris Irina, Mihalca I., M. Angelica, M. M. -Magda, M. Sava 2680408, M. Sava 2770620, M. Sava 2801223, M. V., Mihalyi D., Mihalyi I. Mihalyi Nita,Nan Atena,Nan Ilie, Nistor I. ,Petrar S., Petrovan I. ,Roibu Iurie,R. Ana M. ,R. D., Runcan I., Sărăsoan I. Remus, Sărăsoan Lișca, Scoropan V.
, Sofronici M., Stoica I., Șandru I. 2660613, Șandru Sânziana, Ștetco Florentina, Ștetcu I. 2581229, Ștețco A. A. 2780501, Ștețco I. 2750209 Ștețco M. D 2580609 Ștețco M., Ștețcu M. H, Tenția C. iaTicală I., Timiș A. -M. ,Timiș Călina,Timiș I. 2700422, Timiș L., Timiș M. 2540519 Timiș M. 2650715, Timiș M. D 2630823, Timiș Palaga,Timiș Radu, Timiș S. Nelu, Timiș Wandana, Tintariu Eugenia, Tomoiaga Axenia, Tomoiaga I. 2701027,Tomoiaga M. 2790415, Tomoiagă Remus, Urda M. ,Vlad Irina, Zaharie D., Zanet Sabina, Zoicas Ana. V premiul anual aferent anului 2008 în cuantum de un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea conform tabelului depus la filele 81-89 având nr. 276/_ .
Apoi, instanța va obliga pe pârât să le plătească acelorași membrii de sindicat, precum și numiților Ciuban M., Crețu M., D. u M., M. I. A. 2771122, M. M. Paula, Șandru Corina M. și Șandru Valeruta, Ciolpan Măriuța, Coman Călina,D. Doca, D. Nița, Grad Măricuța, Mariș I. G., Petrom M., Ștețco Călina, Ștețco I. 2651129, Timiș I., Timiș M. și V. O. premiul anual aferent anului 2009 în cuantum de un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea corespunzător tabelului menționat anterior.
În ce privește cererea de acordare a tichetelor de masă instanța reține că Le- gea nr. 142/1998 nu stabilește în mod imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tichetele de masă, ci doar posibilitatea acordării acestora. Se instituie astfel un drept opțional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiționat, în ceea ce privește aplicarea lui, de prevederea unor sume cu aceasta destinație în buget. În condițiile în care pentru perioada
solicitată în acțiune, nu s-a făcut dovada cuprinderii în buget a acestor sume, cererea urmează a se respinge cu privire la acest capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția puterii de lucru judecat invocată din oficiu raportat la Sentința Civilă nr. 710 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ și, în consecință:
Respinge cererea reclamantului SS B. având ca obiect plata primelor anuale pentru anii 2008 și 2009 și acordarea tichetelor de masă pentru lunile august - decembrie 2010 și ianuarie -aprilie 2011, în număr de 20 de tichete pe lună, formulată în numele membrilor de sindicat:
Airinei M. ,
Berci M. ,
Bocicor Raluca Geovana E. ,
Borha M. ,
Botezatu Paraschiva,
Caia E. ,
Călăuz M. ,
Chiliciuc Nită,
9. C. C. ,
10. C. L. ,
Ciuban C. ,
Ciuban Valentin,
Coman Ana-M. ,
Coman E. ,
Coman I. ,
Coman I. ,
Coman Lacramioara,
Coman M. ,
Coman M. ,
Coman Marieana,
21. C. V. ,
Covaci I. ,
Cozneac Lăcrimioara,
24. D. F. ,
D. Gh. Trandafir,
D. Grigore,
27. D. M. 2670716,
28. D. M. 2680112
29. D. u Luminita,
30. F. M. ,
Font M. ,
Ghiurcutan I. Raul,
Gogota Lucreția,
Grad I. ,
Grad M. ,
Grec Nita,
Hăbăgău D. N. ,
Hăbăgău S. L. ,
Hojda L. ,
Hojda M. ,
Hojda Valeria,
Homei V. ,
Horj M. ,
Iuga M. ,
Iuscu V. Gavrila,
L. Nita,
Liposchi M. Nastaca,
Liposchi Voichita,
Magdau Delia-Teodora,
Malina-Hantig Tamara,
Mariș Palaga,
M. Tania,
Mit Rochiana,
Mircea V. ,
Pascu Ilisa,
Petrovai Marisca,
P. Anisoara,
P. I. Carmen,
59.
P. V. ,
85.
Timis E. ,
60.
R. G. 2750205,
86.
Timis F. ,
61.
R. G. 2811108,
87.
Timis G. ,
62.
R. I. ,
88.
Timis I. 2561107,
63.
R. M. 2. ,
89.
Timis I. 2710120,
64.
R. M. 2531018,
90.
Timis M. 2760110,
65.
R. Valerica,
91.
Timis M. 2700725,
66.
Rosca Anuta,
92.
Timis Măriuța 2730428,
67.
Sandru M. ,
93.
Timis M. Florin,
68.
S. F. ,
94.
Timis Radu,
69.
Șomlea A. 2681118,
95.
Timis Ramona,
70.
Stecko Violeta,
96.
Tomoiaga E. ,
71.
Stetco Angelica 2700517,
97.
Tomoiaga I. I 2800904,
72.
Stetco Angelica 2690909,
98.
Tomoiaga Nastaca,
73.
Stetco D. Corina,
99.
Tomoiagă Ilisca,
74.
Stetco M. Gr,
100.
Tomoiagă I. 1811218,
75.
Stetco M. 2700815,
101.
Tomoiagă M. 2780917,
76.
Stetcu Sofica 0620705,
102.
Tomoiagă M. Nadina
77. Stetco V. ,
78. Stetcu M. 2540825,
Timis A. ,
Timis Ana,
2780920,
Tomoiagă Olga,
Urdas Gheorghe,
Vlad E. A. ,
81.
Timis Angelica S,
106.
Vlad M.
2760829,
82.
Timis Angelica,
107.
Vlad M.
2751129,
83.
Timis D. ,
108.
Vlad M.
2640323,
84.
Timis D. ,
109.
Vlad M.
2720712,
Admite excepția puterii de lucru judecat raportat la Sentința civilă nr. 1440/_ a T. ui M. și, în consecință:
Respinge cererea având ca obiect plata primelor anuale aferente anilor 2008 și 2009 formulată de SS împotriva pârâtului S. de R. B. în numele membrilor de sindicat:
1. Boldor Domnica
2. Bulzan Lenuța
3. Coman I.
4. Coman I. Brandis
5. Cretu Gheorghe
6. Cservenszki Lidia
7. Cservenszki M.
8. D. C.
9. D. Grigore
10.D. I. Gula
11.D. I.
12.D. I. Marciuc
13.D. M. J.
14.Dunca Valerica
15.Fabry I. Magdalen
16.Fereștean Călina,
17.Ferestean I.
18.Gavrilescu M.
19.Hantig M.
20.Iacob M.
21.Ile M.
22.M. I.
23.M. Calina
24.M. M.
25.M. M. G.
26.M. M. Hordoan
27.Mihalyi V.
28.P. Gheorghe
29.P. I.
30.R. I. 2630916,
31.R. I.
32.R. M.
33.R. M. H.
34.R. M.
35.Sandru I.
36. Scoropan Firuța
37.Timis I. B.
38.Timis M. 2700201
39.Timis M. 2581021
40.Timis M. 2710315
41.Timiș V. 2531106,
42.Timiș V. 2570707,
43.Timis Sânziana
44.Timis V.
45.Zubascu Calina
46.Zubascu Darie
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind obligarea pârâtului la plata primei anuale aferente anului 2008, invocată din oficiu și, în consecință: Respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamantul SS B.
în numele membrilor de sindicat Ciuban M., Crețu M., D. u M., M. I.
2771122, M. M. Paula, Șandru Corina M. și Șandru Valeruta, Ciolpan Măriuța, Coman Călina,D. Doca, D. Nița, Grad Măricuța, Mariș I.
G., Petrom M., Ștețco Călina, Ștețco I. 2651129, Timiș I., Timiș M. și V. O. privind plata premiului anual aferent anului 2008;
ADMITE în parte cererea formulată de reclamantul SS B., cu sediul în B., str. F. de C., nr. 1, județul M. împotriva pârâtului S. DE
R. B., cu sediul în B., str. F. de C., nr. 1, județul M., și în consecință:
Obligă pe pârât la plata premiilor anuale aferente anilor 2008 și 2009 în cuantum de un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea în favoarea următorilor membri de sindicat: A. Nita, A. ca Ilisca M.
, Astefani Alexia,Bâtca I., Bora C. E. ,Borleanu A., Borleanu M. ,Bota
M. 2580827,Buju Aurica, Burnar M., Chifor I. ,Chindris A. ,Cionca Melania Delia, Ciuc V., Coman A. ,Coman Nastaca, D. J Grigore, D.
M. 2720210, D. R., Dincă D. Severian, Dincă I., Grab I. ,Grab Sica, Hantig Nita, Hojda C., Hojda L. ,Horgos A. ,Horj I., Horj Lăcrimioara, Horj L., Horj Sosica, Hotea I. ,Ienci I., Ieremias I. a,Ieremiaș D. ,Iusco Silvia, Iusco Violeta,Ivașcu A. ,Ivașcu A., Ivașcu V., Jurj F., Lupascu Florin, Machedon Silvia, Magdău B., Maris Irina, Mihalca I., M. Angelica, M. M. -Magda, M. Sava 2680408, M. Sava 2770620, M. Sava 2801223, M. V., Mihalyi D., Mihalyi I. Mihalyi Nita,Nan Atena,Nan Ilie, Nistor I. ,Petrar S., Petrovan I. ,Roibu Iurie,R. Ana M.
,R. D., Runcan I., Sărăsoan I. Remus, Sărăsoan Lișca, Scoropan V., Sofronici M., Stoica I., Șandru I. 2660613, Șandru Sânziana, Ștetco Florentina, Ștetcu I. 2581229, Ștețco A. A. 2780501, Ștețco I. 2750209 Ștețco M. D 2580609 Ștețco M., Ștețcu M. H, Tenția C. iaTicală I., Timiș A. -M. ,Timiș Călina,Timiș I. 2700422, Timiș L., Timiș M. 2540519 Timiș M. 2650715, Timiș M. D 2630823, Timiș Palaga,Timiș Radu, Timiș S. Nelu, Timiș Wandana, Tintariu Eugenia, Tomoiaga Axenia, Tomoiaga I. 2701027,Tomoiaga M. 2790415, Tomoiagă Remus, Urda M.
,Vlad Irina, Zaharie D., Zanet Sabina, Zoicas Ana. V, conform tabelului întocmit de pârât având nr. 276/_ ;
Obligă pe pârât la plata premiului anual aferent anului 2009 în cuantum de un salariu mediu lunar de bază realizat în anul 2009 în favoarea membrilor de sindicat Ciuban M., Crețu M., D. u M., M. I. A. 2771122, M.
M. Paula, Șandru Corina M., Șandru Valeruta, Ciolpan Măriuța, Coman Călina,D. Doca, D. Nița, Grad Măricuța, Mariș I. G., Petrom M., Ștețco Călina, Ștețco I. 2651129, Timiș I., Timiș M. și V. O., conform tabelului întocmit de pârât având nr. 276/_ .
Respinge cererea formulată de reclamant în numele membrilor de sindicat reprezentați privind acordarea tichetelor de masă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | ASISTENȚI JUDICIARI | GREFIER | |
G. | Brîndușa | O. S. ; D. M. P. Ana C. |
Red. dact. G.B/_ .
4 ex. - com. 2 ex./_ .