Decizia civilă nr. 523/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 523/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.
I. A-R. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare | recursul | declarat de pârâtele S. | R. | DE R. | ||
- S. | R. DE R. C. | și S. | R. DE R. | B. | împotriva |
sentinței civile nr. 13658 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat M. M. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtelor recurente, av. Chendea R. și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar împuternicire avocațială și în probațiunea depune un înscris intitulat "Precizare";, pe care o prezintă spre vedere și reclamantului intimat, care recunoaște că a semnat acel înscris.
Reprezentanta pârâtei recurente și reclamantul intimat arată că nu au alt cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, în principal modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și respingerii în întregime a acțiunii, iar în subsidiar modificarea parțială a hotărârii recurate în sensul respingerii pretențiilor reclamantului intimat pentru perioada ianuarie - iulie 2012, pentru motivele expuse în memoriul de recurs, arătând în esență că societatea pârâtă nu are personalitate juridică, ci doar atribuții de reprezentare în domeniul juridic. Nu a existat o negociere a poziției în grila de salarizare, ci doar a unui salariu, neexistând nici un act normativ care să oblige angajatorul la negocierea unei anumite poziții față de limita maximă din grilă, ci doar la încadrarea salariului oferit între minim și maxim, astfel că reclamantul intimat nu poate și nu este în drept să mai primească alte sume decât cele deja încasate. Fără cheltuieli de judecată.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului. În susținerea poziției procesuale arată că motivele de recurs invocate de pârâtă fac referire la o cauză deja soluționată de către Curtea de Apel C. prin care s-a dispus ca reclamantul să fie repus în grila de salarizare și că plata retroactivă a drepturilor salariale trebuie făcută în comun de către SRR și S. Teritorial C., dezbaterile trebuind purtate strict pe plata unor drepturi salariale restante solicitate în baza deciziei curții pentru o perioadă de 18 luni. Deși existau acte prin care s-a dispus
repunerea sa în grila de salarizare, timp de 6 luni ele nu au fost puse în aplicare, fiind repus în grilă abia cu o lună înaintea primului termen de judecată. Depune concluzii scrise, intitulate "Precizări";.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. 3322/117 din_ reclamantul M. M. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele: S.
R. DE R. - S. R. C. ȘI S. R. DE R., obligarea pârâtelor la plata diferențelor salariale rezultate din refuzul repunerii sale pe poziția maximă în grila de salarizare, pe perioada_ - până la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile (respectiv diferența rezultată din raportarea salariului actual de 2205 lei al reclamantului, față de 3066 lei, pe care acesta era îndreptățit să îl primească), a sporurilor salariale aplicate diferențelor de salariu solicitate anterior, respectiv, spor de condiții grele, în cuantum de 14%, și spor de vechime 20%, pentru intervalul_, până la repunerea în grila salarială pe poziția 365, raportat la salariul minim pe instituție, precum și a daunelor cominatorii în cuantum de 100 de lei/zi de întârziere începând cu data pronunțării unei sentințe definitive și irevocabile și până la reașezarea reclamantului pe poziția maximă în grila de salarizare care corespunde redactorilor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia civilă nr. 5083/R/2011, Curtea de Apel C. a stabilit că este îndreptățit să fie repus în grila de salarizare pe poziția maximă, cu indicele 365 raportat la salariul minim pe instituție, decizie care nu a fost pusă în executare de către pârâte.
Ulterior, reclamantul a renunțat la judecarea petitelor 2 și 3 ale acțiunii
sale.
Pârâtele au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive a primei pârâte, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta S. R. de R. - S. R. C. a arătat că nu are personalitate juridică și nu are calitatea de angajator.
Pe fondul cauzei, pârâtele au arătat că, începând cu luna ianuarie 2012, reclamantul a fost încadrat de angajator pe poziția maximă din grila de salarizare, cu salariul de bază brut de 3066 lei, reașezarea efectivă efectuându-se în luna iulie 2012. Referitor la solicitarea reclamantului de a i se acorda retroactiv majorări, pârâta a arătat că și-a îndeplinit obligația impusă de Curtea de Apel C. de a plăti reclamantului suma de 819 lei lunar reprezentând diferența salarială brută pentru perioada_ -_ .
La judecare fondului cauzei, părțile au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.13658 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj
, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. R. DE R. - S. R. C., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. M. I. în contradictoriu cu S.
R. DE R. -S. R. C. și S. R. DE R., au fost obligate pârâtele la acordarea în favoarea reclamantului a sumei de 819 lei lunar reprezentând diferența salarială brută pe perioada_ -_, s-a luat act de renunțarea reclamantului la petitele 2 și 3 din acțiunea formulată, a fost respinsă
în rest acțiunea ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea pârâtelor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 5083/_ pronunțată în dosarul nr._ de
Curtea de Apel C., s-a admis acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtele S. R. de R. - S. R. C. și S. R. de R.
, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit reașezarea în grila de salarizare începând cu data de_ iar pârâtele au fost obligate la plata sumei de 819 lei lunar, reprezentând diferența salarială brută pe perioada_ -_ .
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.
R. de R. -S. R. C. în cauză, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului se întemeiază printre altele și pe dispozițiile cuprinse în decizia Curții de Apel nr. 5083/R/2011, decizie prin care această pârâtă a fost și ea obligată la executarea unor obligații în favoarea reclamantului. Prezenta acțiune are ca obiect anumite drepturi solicitate de reclamant tocmai ca urmare a neexecutării în întregime și la timp a deciziei menționate, astfel încât și pârâta S.
R. de R. - S. R. C., deține calitate procesuală pasivă în cauză.
Din actele depuse la dosarul cauzei(filele nr.21, 34, 35), precum și din susținerile, de altfel concordante, ale părților, tribunalul a reținut că reclamantul a fost repus în grila de salarizare, în conformitate cu decizia nr.5083/2011 a Curții de Apel, începând cu luna iulie 2012.
De asemenea, s-a constat că pârâtele și-au îndeplinit obligația impusă prin decizia menționată de a plăti reclamantului suma de 819 lei lunar, reprezentând diferența salarială brută pe perioada_ -_ .
Prin urmare, s-a reținut că pârâtele nu și-au îndeplinit obligația de a-l repune pe reclamant în grila de salarizare impusă prin decizia Curții de Apel decât în iulie 2012, deși ar fi trebuit să pună în executare dispozițiile deciziei de îndată, în cuprinsul acesteia nefiind stabilit niciun termen de executare.
În consecință, s-a constat că în mod nejustificat pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile față de reclamant pentru perioada_ -_ .
Pentru aceste motive, prima instanță le-a obligat pe pârâte să îi plătească reclamantului suma de 816 lei lunar pentru perioada menționată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, instanța a constatat că pârâta, și nu reclamantul, se află în culpă procesuală, întrucât aceasta nu și-a îndeplinit decât ulterior introducerii acțiunii care a format obiectul prezentei cauze, obligația impusă de Curtea de Apel.
În consecință, raportat la prevederile art. 274 și următoarele din Codul de procedură civilă, constatând că reclamantul nu se află în culpă procesuală, instanța de fond a respins cererea de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs S. R. DE R. și S. R. DE R. -S. R. C., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurenta arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei- recurente S. R. de R. -S.
R. de R. C. invocată este neîntemeiată, deși studioul teritorial nu are personalitate juridică și nici calitatea de angajator, pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi bănăști rezultând din contractul individual de muncă.
Astfel, art. 32 din Legea nr. 41/1991 prevede că S. R. de R. și S. R. de Televiziune pot avea în structura lor studiouri teritoriale și alte unități funcționale autonome fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului specific de activitate, cărora li se acordă competențe în domeniul
tehnic, economic, comercial, administrativ, financiar, precum și delegare în probleme juridice."
De asemenea, se arată că, în mod evident, raportul de muncă obiect al conflictului individual de muncă se desfășoară între reclamant și pârâta S.
R. de R., în calitate de angajator, așa cum rezultă din actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantului.
Recurenta mai arată că pretențiile reclamantului din acțiunea introductivă sunt lipsite de fundament, iar susținerile acestuia nu corespund realității, deoarece el a beneficiat de toate drepturile salariale cuvinte.
Reclamantul-intimat are calitatea de redactor în cadrul recurentei S.
R. de R. -S. R. C. având inițial un salariu de bază lunar de 1.990 lei.
În luna septembrie 2008, prin Ordinul Președintelui Director General al SRR nr. 1165 s-a majorat fondul de salarii al SRR cu un coeficient de 6%, acesta urmând a se repartiza în mod egal pentru toți salariații.
În urma repartizării acestui fond total de 6%, în mod egal pentru toți salariații SRR, s-a adăugat la salariul acestora, inclusiv al intimatului, suma de 115 lei rezultând astfel un salariu de 2.205 lei.
Recurenta arată că, în baza ordinului mai sus menționat în carnetul de muncă al intimatului s-a făcut modificarea cu privire la salariul tarifar al acestuia, nefiind necesar a se încheia un act adițional la contract în acest sens, fiind respectate prevederile art. 25 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă, potrivit cărora modificările drepturilor salariale ca efect al unor compensații sau indexări făcute în cuantumuri prestabilite nu fac obiectul unui act adițional.
De asemenea, se susține că, ulterior negocierilor colective încheiate în data de_ prin încheierea unui nou contract colectiv de muncă al SRR, pe perioada 2009-2010, grila de salarizare aferentă noului CCM pe anul 2009 a rămas aceeași cu cea din 2008, iar în ce privește indicele maxim aferent grilei de redactor prevăzut în anexa nr. 7 din Contractul colectiv de muncă - Nomenclatorul cu functii si limite de salarizare, acesta a rămas de asemenea la aceeași valoare.
Se mai arată că, la începutul anului 2009, Președintele Director General al SRR a emis Ordinul nr. 100/_ prin care se prevede că, începând cu data de_, salariu minim pe SRR se stabilește la suma de 840 lei, acest ordin fiind emis în baza H.G. nr.105/2008 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară și a prevederilor art.158 din Contractul colectiv de muncă, potrivit căruia salariul minim în SRR va fi menținut permanent de către angajator la un nivel mai mare cu cel puțin 40% față de salariul minim pe economia națională și se va stabili prin Ordin al Președintelui Director General.
Recurenta arată astfel că, nici în anul 2009 nu au existat negocieri care să aducă schimbări la anexa nr.7, iar ceea ce este important de subliniat este faptul că salariul intimatului nu s-a micșorat, ci dimpotrivă, s-a mărit.
Se mai invocă faptul că această mărire de salariu nu a fost urmată de o responsabilizare în plus, salariul intimatului rămânând în limitele indicilor stabiliți de angajator și sindicate, încă din anul 2003 în anexa nr. 7 la CCM nr. 6397, încheiat pentru perioada 2003-2004 și prelungit cu actul adițional nr. 21 până în data de_ .
Se mai susține că, în situația în care guvernul intervine cu o modificare a salariului minim brut obligatoriu, iar salariatul în cauză este salarizat cu salariul minim obligatoriu pe economia natională, modificarea se face prin emiterea unei decizii de modificare a salariului, fără a mai fi nevoie de act adițional, având în vedere că una din funcțiile salariului minim este cea de protejare a salariaților, a celor care sunt cu un nivel de remunerare redus.
Astfel, recurenta arată că este de la sine înțeles că prin creșterea salariului minim în cadrul SRR la valoarea de 840 lei nu se produce automat o altă așezare în grila de salarizare a reclamantului, o reașezare între limitele minime și maxime urmând a se face prin negocieri directe între angajat și angajator ca urmare a responsabilităților conform fișei postului.
În speță, se arată că aceste negocieri nu au avut loc, situație în care se poate susține că prin simplul fapt al creșterii salariului minim pe SRR și prin creșterea limitei maxime nu se impune creșterea salariului reclamantului-intimat în mod individual. Intimatul nu a negociat o poziție în grila de salarizare, ci un salariu și mai mult decât atât, nici un act normativ nu obligă angajatorul la negocierea unei anumite poziții față de limita maximă din grilă, ci doar la încadrarea salariului oferit între minim și maxim.
În aceste condiții, se arată că intimatul nu poate și nu este în drept să mai primească în continuare diferențe salariale pe perioada_ și până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile.
În condițiile îndeplinirii obligațiilor dispuse prin dispozitivul hotărârii invocate, se apreciază că reclamantul-intimat nu justifică niciun temei pentru acordarea altor sume decât cele deja încasate.
De asemenea, se susține că instanța a acordat în mod greșit sumele aferente lunii ianuarie-iulie 2012, care au fost plătite, deși s-a dovedit în fața instanței de fond, că începând cu luna ianuarie 2012 reclamantul a fost încadrat de angajator pe poziția maximă din grila de salarizare, cu salariul de bază brut în valoare de 3.066 Ron, reașezarea efectivă efectuându-se in luna iulie 2012.
Se arată că din cuprinsul Ordinului nr. 57/_ emis de recurentă SRR, anexat prezentei și depus la dosarul de fond, rezultă în mod evident că, începând cu data de_, reclamantul-intimat a fost reașezat în grila de salarizare aferentă funcției de redactor, având indicele 365, potrivit dispozițiilor deciziei civile nr. 5083/R/2011. Urmare acestei reașezări, în executarea dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești, reclamantului-intimat i s-au achitat diferențele salariale brute cuvenite pentru perioada_ -_, respectiv suma de 819/lei lunar.
Astfel, recurenta arată că, urmare a modificării intervenite prin Ordinul nr. 57/_, pentru drepturile salariale aferente lunilor ianuarie-iunie 2012 s-au efectuat retroactiv calculele necesare și s-au achitat reclamantului-intimat diferențele rezultate, aceste aspecte rezultând neechivoc din tabelul depus chiar de reclamantul-intimat la dosarul instanței de fond și din adeverința nr. 2673/_ emisă de S. Teritorial de R. C. .
Se mai invocă faptul că instanța de fond a făcut o cercetare superficială a fondului dedus judecătii și în speță, sentința pronunțată nu cuprinde argumentele care au justificat adoptarea soluției, fiind incident si motivul de recurs prevăzut de ari. 304 pct.7 Cod.proc.civilă..
Intimatul M. M. a solicitat respingerea in totalitate a recursului,
arătând că recurentele au refuzat repunerea sa în grila, dovedind doar în recurs că S.
R. de R., prin presedintele - director general a pus in aplicare decizia, dar, la nivelul conducerii S. ui R. C., timp de 6 luni, a fost blocata repunerea sa in grila.
Astfel, se arată că, desi exista Ordinul nr. 57/_, timp de 6 luni el nu a fost pus in aplicare, iar repunerea reclamantului in grila s-a facut abia cu o luna inaintea primului termen al procesului, cand foarte probabil, noul presedinte - director general a constatat ca S. R. C. nu a aplicat decizia instantei si ordinul emis.
De altfel, intimatul a mai arătat că, in timpul negocierilor, de fata fiind inclusiv reprezentantul sindicatului, contabilul sef M. M. l-a informat cat se
poate de clar ca nu va beneficia sub nicio forma de repunerea in grila de salarizare decisa de Curtea de Apel.
Intimatul mai arată că recursul încearca sa readucă in discutie dreptul său de a fi repus in grila de salarizare. Ori, dezbaterile trebuie purtate în cauză doar strict pe plata unor drepturi salariale restante solicitate in baza deciziei Curtii de Apel C. .
Astfel, se invocă faptul că, ignorand reguli elementare de drept, reprezentantul recurenților încearca sa forteze încalcarea principiului autoritatii de lucru judecat.
În acelasi timp, se mai arată că din decizia Curții de Apel C. rezultă ca plata retroactiva a drepturilor salariale trebuie facuta in comun de S. R. de R. si S. Teritorial C. .
De asemenea, se mai arată că studiourile regionale au bugete proprii, iar plata salariilor se face din aceste bugete.
În privinta punctului 2 al cererii din recurs, se face precizarea ca acesta nu mai are obiect.
Noul presedinte-director general al Societatii Romane de R. a emis deja un ordin pentru aplicarea Sentintei civile 13658/2012 si plata esalonata a sumelor de bani stabilite in respectivul act.
Intimatul arată că a precizat, prin procesul-verbal care s-a încheiat, ca pentru perioada_ -_ sumele salariale restante au fost deja platite.
În acest sens, intimatul depune la dosar atat precizarea inregistrata la S.
R. C. cu numarul 283/_, cat si procesul-verbal nr.317/S.01.2013, in ambele menționând ca pentru perioada 16 ian 2012 - 1 iul 2012, sumele salariale restante au fost onorate de angajator.
Totusi, intimatul arată că trebuie remarcata inspiratia Tribunalului C. care, neavand cunostinta de Ordinul 57 din_ - facut public abia odata cu depunerea recursului - ca masura asiguratorie, a pastrat in dispozitivul hotararii si aceasta perioada.
Legat de solicitarea recurenților privind suportarea de cheltuieli de judecata, intimatul consideră că aceasta cerere este mai mult decat revoltatoare, în conditiile in care a fost practic împins la declansarea acestui proces, întrucât conducerea S. ui R. C. a tratat cu dispret o decizie irevocabila a Curtii de Apel C. N., un ordin al presedintelui - director general si, în primul rand, relatia de munca a institutiei cu reclamantul. Desi a notificat institutia ca va demara un nou proces, atitudinea a ramas aceeasi. Mai mult, se arată că, abia cu o luna inainte de primul termen au fost in sfarsit puse in practica decizia instantei si ordinul presedintelui.
Analizând recursul formulat de către pârâtele: S. R. DE R. și
S. R. DE R. - S. R. C., se reține că acesta este doar în parte fondat,
pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr.5083/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._
, s-a admis recursul declarat de reclamantul M. M. I. împotriva sentinței civile nr. 2013 din 18 aprilie 2011 a Tribunalului C. și s-a modificat în parte sentința primei instanțe, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului M. M. I. în contradictoriu cu S. R. DE R. - S.
R. C. și S. R. DE R. și în consecință, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la reașezarea în grila de salarizare începând cu data de_, pârâtele fiind obligate la acordarea în favoarea reclamantului a sumei de 819 lei lunar reprezentând diferența salarială brută pe perioada_ -_ .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
"În mod eronat prima instanță a respins primul capăt de cerere formulat de către reclamant în prezenta acțiune, încălcând astfel prevederile art.158 și 159 alin.1 din Contractul colectiv de muncă al Societății Române de R. pe anii 2009-2012, înregistrat la D.M.I.S. B. sub nr.210/_, astfel cum acestea au fost negociate de către partenerii sociali.
Astfel, conform art.158 din acest contract colectiv, salariul minim în SRR
va fi menținut permanent de către angajator la un nivel mai mare cu cel puțin
40% față de salariul minim pe economia națională și se va stabili prin Ordin al
Președintelui-Director General în termen de 7 zile de la data publicării în
Monitorul Oficial a H.G., care stabilește salariul mediu pe economia națională.
Se constată că, dacă părțile ar fi negociat doar acest articol, care să fie inserat în contractul colectiv de muncă ce constituie legea părților, ar putea fi reținute susținerile Societății Romane de R. potrivit cărora în temeiul acestor dispoziții singura obligație ce revine angajatorului este emiterea unui ordin prin care să fie stabilit noul salariu minim în S.R.R. și asigurarea cadrului necesar ca niciunul dintre salariile angajaților să nu coboare sub acest salariu minim.
Î n speță, părțile au stabilit însă, prin următorul articol din Contractul
colectiv de muncă, r espectiv art.159 alin .1, că nivelele de sal arizare pentru toate
funcțiile de execuție din S.R .R. la data semnării acestui CCM sunt cele ce rezultă
din Anexa nr.7, raportate la salariul minim precizat la art.158.
Anexa nr.7 la Contr actul colectiv de m uncă, intitulat ă ";No menclatorul cu
funcții și limite de salarizare"; prevede indici minimi și maximi de salarizare care
au fost negociați de către părți pentru fiecare funcție din cadrul societății și care,
conform voinței partenerilor sociali exprimate în art.159 alin.1, trebuie rap ortați
la salariul minim precizat la art.158.
Curtea mai reține că, art.159 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, nu
obligă părțile raporturilor individuale de muncă la o renegociere a salariilor, între
limitele minime și maxime, de fiecare dată când se modifică salariul minim în
SRR, ci aceste prevederi reglementează clar că, o majorare a acestui indicator de
bază în stabilirea r emunerațiilor, are ca efect direct o stabilire a nivelului
salariilor angajaților prin raportare la acesta, cu menținerea in dicilor ce au fost
recunoscuți anterior acestora.
Din interpretarea voinței părților ce rezultă din coroborarea art.158, cu art.159 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, rezultă astfel cu certitudine că ceea ce au intenționat partenerii sociali a fost o actualizare a salariilor tuturor angajaților din cadrul societății în raport cu salariul minim în SRR, pe care s-au obligat să îl mențină la un nivel de cel puțin 40% față de salariul minim pe economia națională.
O interpretare contrară ar lipsi practic de efecte art.159 alin.1 din
Contractul colectiv, acesta nefiind practic aplicabil pentru marea majoritate a
funcțiilor de execuție din S.R.R..
Conform art.21 lit.a) din Regulamentul intern al S.R.R., aprobat prin
Ordinul nr.273/2007 al Președintelui -Director general al S.R.R., angajatorului îi
revine obligația să acorde angajatului toate drepturile ce decurg din contractul
individual de muncă, C.C.M. aplicabile și din alte dispoziții legale.
În cauză, se reține că, ultima majorare salarială a fost, în cazul recurentului, cea prevăzută la poziția nr.44 din carnetul său de muncă seria CM nr.0129617, stabilindu-se în favoarea acestuia un salariu de 2205 lei, în baza Ordinului nr.1165/_, salariu de care acesta beneficiază și în prezent, astfel cum rezultă din adeverința nr.3566/_ .
Curtea mai reține însă că, potrivit Ordinului nr.100/_ al Președintelui-Director general al S.R.R., începând cu data de_, salariul minim pe S.R.R. a fost stabilit la suma de 840 lei.
Se reține astfel că angajatorul și -a îndeplinit obligația asumată prin art.158
din Contractul colectiv de muncă, de a emite un ordin prin care salariul minim în
SRR a fost me nținut la un nivel mai mar e cu cel puțin 40% f ață de salariul mini m
pe economia națională, însă acest ordin a rămas fără efec t în ceea ce privește
nivelul salarizării recurentului, nefiind aplicat și art.159 din același Contract
colectiv de muncă.
Chiar prin întâmpinările formulate în cauză, intimata -pârâtă a recunoscut
că reclamantul beneficia, la data emiterii acestui Ordin, de indicele maxim de
salarizare-365- prevăzut pentru funcția de redactor la punct ul 21 lit.a) din Anex a
nr.7.
Curtea constată as tfel că, în temeiul art.159 din Contr act colectiv de
muncă, coroborat cu art.158, nivelul de salar izare al reclamantului trebuia
stabilit de către angajator, începând cu data de_, data când
Ordinul nr.100/_ al Președintelui-Director general al S.R.R. și-a produs efectele, prin raportarea indicelui ce fusese deja recunoscut acestuia-365- la salariul minim pe S.R.R., de 840 lei.
Nu pot fi reținute în acest sens susținerile intimaților în sensul că salariul reclamantului, de 2205 lei, se situa, între limitele minime și maxime în grila de salarizare și după majorarea salariului minim pe S.R.R. la suma de 840 lei,
pentru că aceasta ar însemna că, fără o justificare obiectivă și rezonabilă,
angajatorul ar fi di minuat începând c u această dată indi cele de salarizare al
recurentului.
Ori, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că acti vitatea profesională a
reclamantului sau comportarea sa în societatea intimată ar fi justificat luarea
unor asemenea măsuri.
Având în vedere și disp.art.165 din Codul muncii, art.170 din Codul muncii republicat, conform cărora acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de condiții nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale, Curtea constată ca fiind întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata sumei de 819 lei lunar reprezentând diferența salarială brută pentru perioada _
-_ .";
Se reține că, practic, în această cauză, reclamantul invocă doar aspecte ce țin de modul în care recurentele (pârâte-intimate în cauza mai sus menționată) și-au îndeplinit obligațiile impuse prin această hotărâre judecătorească irevocabilă.
Astfel, având în vedere faptul că decizia civilă nr.5083/_ a Curții de Apel C. din dosarul nr._ a fost pronunțată în contradictoriu cu: S.
R. DE R. - S. R. C. și S. R. DE R., constatând
obligația ambelor pârâte-intimate din acea cauză de a stabili reclamantului drepturile salariale corecte ce i se cuveneau începând cu data de_, în mod corect prima instanță a respins în prezenta pricină excepția lipsei calității procesuale pasive a S. UI R. C. din cadrul SOCIETĂȚII ROMANE DE R.
.
De altfel, din adeverința nr.2673/_, fila nr.21 dosar de fond, depusă la dosar de către pârâte odată cu întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, pentru a servi la "CABINET DE AVOCATURA";, se reține că aceasta atestă drepturi salariale ale reclamantului pentru perioada ianuarie-iulie 2012 și a fost eliberată de S. Teritorial de R. C. -N., în calitate de "angajator";.
Curtea constată ca fiind nefondate toate motivele de recurs invocate de către recurente care tind să supună din nou analizei instanței chestiuni deja soluționate în mod irevocabil prin decizia civilă mai sus menționată, respectiv toate aspectele care repun în discuție dreptul reclamantului la reașezarea în grila de salarizare începând cu data de_, precum și obligația pârâtelor de a da eficiență acestui drept.
Astfel, se constată că, se bucură de putere de lucru judecat, constatarea instanței de judecată potrivit căreia, în temeiul art.159 din Contract colectiv de muncă, coroborat cu art.158, nivelul de salarizare al reclamantului trebuia stabilit de către angajator, începând cu data de_, data când Ordinul nr.100/_ al Președintelui-Director general al S.R.R. și-a produs efectele, prin raportarea indicelui ce fusese deja recunoscut acestuia-365- la salariul minim pe S.R.R., de 840 lei.
De asemenea, se reține că, trebuie avute în vedere în acest sens și hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României în cauzele privind executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile de muncă.
Astfel, în c auz a Gh ib uș i î mpo tr iv a Ro mân ie i - Ho tăr âre a d in (... ),
Curtea a reținut următoarele:
Executarea unei sentințe sau a unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie considerată ca făcând parte din "proces";, în sensul art.6 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părți.
În cauza Teodorescu împotriva României- Hotărârea din_, Curtea a reținut următoarele
:
Curtea a observat că prin hotărârea definitivă din data de 5 martie 2001, Judecătoria Bistrița a dispus ca prefectura să îl reintegreze pe reclamant într-un post de consilier-expert de gradul I A și să îi plătească anumite sume cu titlu de salarii.
Cu privire la obligația de reintegrare, s-a constatat că aceasta nu a fost încă executată, iar hotărârea judecătorească din data de 5 martie 2001 a rămas neexecutată și în partea sa referitoare la plata sumelor de bani.
Curtea a mai arătat că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțele judecătorești să nu mai poată fi repusă în discuție, deoarece securitatea juridică presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.
S-a constatat că astfel a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil.
Prin aceeași hotărâre, Curtea a reținut că, o hotărâre ce constată o încălcare atrage pentru statul pârât obligația juridică, față de convenție, de a pune capăt încălcării și de a-i înlătura consecințele, astfel încât să restabilească pe cât posibil situația anterioară acesteia.
De asemenea, în c au z a Ș tef ănescu î mpo tr iv a Ro mân ie i - Ho tăr âre a d in_ ,
Curtea a reținut următoarele:
În cauză, deși reclamantul a obținut la data de 1 februarie 1999 o decizie irevocabilă ce dispunea ca M. Transporturilor să îl reintegreze pe post și să îi plătească anumite sume de bani și cu toate că ulterior a făcut demersuri în vederea executării, această decizie nu a fost nici executată, nici anulată sau modificată în urma exercitării unei căi de atac prevăzute de lege.
Mai mult, s-a constatat că reclamantului nu i s-au plătit încă sumele dispuse de instanțe ca salarii datorate și despăgubiri.
A f ost cons tatată as tf el încălc are a ar t.6 al in.1 d in Convenț ie.
În speță, se reține că, deși decizia civilă nr.5083 a fost pronunțată de Curtea de Apel C. la data de_ , reclamantul a fost nevoit să se adreseze din nou instanței de jurisdicție a muncii, la data de _, tocmai pentru a fi
executate dispozițiile acestei hotărâri judecătorești, ca urmare a refuzului
recurentelor de a-l repune pe reclamant în drepturile salariale cuvenite, calculate
prin raportarea indicelui ce fusese deja recunoscut acestuia-365, la salariul
minim pe S.R.R., de 840 lei, respectiv de a-i acorda acestuia diferențele de
drepturi bănești astfel rezultate și ulterior datei de_ .
Practic, trebuie remarcat în acest sens, că Ordinul 57 din_ al Președintelui-Director General al Societății Române de R., înregistrat la S. de R. C. sub nr.335/_, depus la fila nr.11 dosar recurs nu a fost astfel în
mod legal comunica t reclamantului ante rior introducerii pre zentei acțiuni și nici
nu a fost depus la judecarea fondului cauzei.
În acest sens, art.31 alin.1 și 2 di n Constituție
garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile
publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes
personal.
Mai mult, potrivit art.17 din Codul muncii, angajatorul este obligat să
asigure informarea reclamantului cu privire la drepturile sale salariale, element
esențial al contractului de muncă al acestuia.
Practic, se reține c ă, întrucât pârâtele nu au depus la dosar ordinul
menționat anterior, chiar și prima ins tanță a fost nevoită să constate că, din
actele depuse de către pârâte
-cărora le revenea în cauză sarcina probei-, respectiv adeverința de salarii mai sus menționată, extrase din statele de plată, rezultă că
reclamantul a fost repus în grila de salarizare
, în conformitate cu decizia nr.5083/2011 a Curții de Apel, începând cu luna iulie 2012.
Prin urmare, recurentele nu au înțeles să depună nici în fața instanței de
fond Ordinul nr.57/2012, ce a fost emis în executarea hotărârii judecătorești și
care prevede, la art.2, faptul că:
"Î ncepând cu data de _ , domnul M. M. I. , având funcția de redactor în cadrul Compartimentului Producție emisiuni în limba română-S.
R. C. este reașezat în grila de salarizare aferentă funcției de redactor menționată la pct.21 lit.a din Anexa nr.7 la Contractul Colectiv de Muncă al SRR 2009-2012, având indicele 365.";
De asemenea, prin art.3 din ordin s-a prevăzut că: "Până la data de_ se va plăti domnului M. M. I. suma de 819 lei lunar, reprezentând diferență salarială brută, pe perioada_ -_ .";
Se reține că, pe lângă dispozițiile constituționale și de dreptul muncii anterior enunțate, recurentele au încălcat și disp.art.1326 din Codul civil, potrivit căruia:
Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.
Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut, în raport de probele depuse la dosar, că pârâtele nu și-au îndeplinit obligația de a-l repune pe reclamant în grila de salarizare impusă prin decizia Curții de Apel, decât în iulie 2012 și că în mod nejustificat pârâtele nu și-au îndeplinit obligațiile față de reclamant pentru perioada_ -_, la dosarul de fond nefiind depuse de către recurente probe certe nici cu privire la plata diferențelor de drepturi salariale către reclamant pentru perioada 01.01-_ .
Astfel, extrasul din statul de plată pe luna iulie 2012, unde la rubrica "Alte sume"; apare și suma de 7497 lei, fila nr.33 dosar de fond, nu poate fi considerată o probă deplină a plății acestor diferențe de drepturi, în lipsa explicitării naturii cu care acestea au fost acordate și a lipsei semnăturii salariatului pe acest stat sau a dovedirii virării legale a unor asemenea sume pe cardul de salarii.
Se constată de altfel, în acest sens, că în mod corect prima instanță a motivat în fapt și în drept sentința pronunțată.
În recurs au fost depuse însă: procesul-verbal nr.317/_ al Comisiei de negociere din cadrul R. România C. și înscrisul denumit "Precizare";, înregistrat la recurentă sub nr.283/_, din care rezultă în mod cert că, ulterior introducerii prezentei acțiuni, respectiv în cursul lunii iulie 2012, au fost plătite reclamantului diferențele salariale pentru perioada_ -_, astfel încât este fondat motivul de recurs formulat în acest sens în cauză.
Pentru motivele anterior menționate, ce conturează culpa procesuală a pârâtelor-recurente în cauză, având în vedere faptul că intimatul a fost nevoit să formuleze o nouă acțiune înaintea instanțelor de judecată tocmai datorită conduitei acestora de a refuza executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și de a nu comunica salariatului un ordin ce a fost totuși emis în acest sens, se rețin ca fiind nefondate cererile acestora privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată suportate în cauză.
Constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de disp.art.304 pct.7 și 9 Cod.proc.civilă, dar reținând că, în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, recursul este în parte fondat, fiind probată în recurs plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 16.01-_, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civilă, să se admită în parte recursul declarat de pârâtele: S. R. DE R. -S. R. DE R. C. și S.
R. DE R. B. și să se modifice în parte sentința primei instanțe în sensul obligării pârâtelor la acordarea în favoarea reclamantului M. M. I. a sumei de 819 lei lunar, reprezentând diferența salarială brută, pe perioada _
-_, menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite, în parte, recursul declarat de pârâtele S. | R. | DE R. - | ||
S. | R. DE R. C. și S. R. DE R. | B. | împotriva |
sentinței civile nr. 13658 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Cluj, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtele la acordarea în favoarea reclamantului M. M. I. a sumei de 819 lei lunar reprezentând diferența salarială brută pe perioada_ -_ .
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S. C. B. I. A-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.:C.M.;
Tehnored.: C.M./S.M.D.
2 ex./_
Jud.fond: Tribunaul C.: B.G.Z. .
