Decizia civilă nr. 574/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 574/R/2013
Ședința publică din 25 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanții M. D. R., T. T. E., P. D., T. DS, D.
N. D., B. A. D. împotriva sentinței civile nr. 13655 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtele intimate S. N. DE T. F. DE M. C. M. SA, S. "C. M. " SA
- S. T., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 18 februarie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_ pe rolul instanței sub nr._, reclamanții M.
D. R., T. T. -E., PETRIDEAN D., T. D. -S., D. -N. D. și
B. A. -D. au chemat în judecată pe pârâții S. N. DE T. F. DE M. "C. M. ";S.A. și SNRFM C. M. S.A B. - S. T., au solicitat instanței să oblige pârâții în solidar la plata către reclamanți a diferenței dintre cele 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii, ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului și plata efectivă prevăzută în decizia de concediere, obligarea acestora la plata salariului suplimentar, echivalent cu un salariu de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, integral pentru anul 2010 și parțial pe 2011, a primei de Ziua F. ului aferentă anilor 2010 și 2011, a ajutorului material ocazionat de Crăciun aferent anilor 2009 și 2010 și a primei de Paști pentru anii 2010, 2011, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 13655/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. S.A. B. - S. T. .
S-a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. S.A. B. - S. T. cu privire la ajutorul material de Crăciun pe anul 2009 și s-a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța soluția menționată, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Reclamanții au fost angajați ai pârâtei, fiindu-le aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, până la data de_, ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului.
Analizând cu precădere excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 268 alin 1 lit. a din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator.
Cum drepturile bănești solicitate de reclamanți constituie drepturi salariale restante, instanța a reținut că în cauză este aplicabil art. 268 alin 1 lit. a din Codul muncii, astfel că a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, reținând că cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_ se solicită ajutorul material de Crăciun 2009, celelalte solicitări fiind aferente anilor 2010 și 2011.
Referitor la ajutorul material de Crăciun 2009 instanța a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâtă, reținând că prin sentința civilă nr. 609/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ reclamanților li s-au acordat aceste drepturi.
Instanța a reținut că în contractul colectiv de muncă invocat, încheiat la nivelul pârâtei, este prevăzut, la art. 30, alin. 1 acordarea pentru personalul societății, a unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, iar la art. 71 se prevede ca pentru sărbătorile de Paști și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit prevederilor art. 229 al. 4 din Codul muncii aplicabil de la data de_, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Potrivit prevederilor art. 149 și art. 150 din Legea nr. 62/2011 - legea dialogului social, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării acestuia, ori de câte ori părțile îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă convin acest lucru, iar modificările se consemnează într-un act adițional semnat de toate părțile care au încheiat contractul.
Instanța a reținut că părțile, respectiv sindicatele și patronatul, au încheiat actul adițional la CCM al C. M. pe anul 2009-2010, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 1713/_, act prin care la art. 64 s-a menționat expres că drepturile pretinse prin prezenta acțiune nu se acordă pentru anul 2010, astfel că instanța a respins acțiunea formulată de către reclamant.
Prin Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2011 înregistrat la MMPS - ITM
B. sub nr. 15/_, la art. 30 alin. 1, aceste drepturi "pot fi primite"; de salariați doar în condiția ca societatea să fi înregistrat profit în anul respectiv.
Cu privire la diferența dintre cele 6 salarii de bază brute cu titlu de salarii compensatorii, ca urmare a concedierii colective la inițiativa angajatorului și plata efectivă prevăzută în decizia de concediere, instanța a reținut că pârâta a procedat corect și legal, aceste drepturi fiind plătite reclamanților în cuantumul prevăzut de HG 1193/2010 și de CCM la nivel de unitate, adică 670 lei brut lunar,
dar că asupra acestei sume s-au calculat contribuțiile pentru sănătate, pensie, șomaj, impozit, astfel că suma netă este redusă cu aceste rețineri.
Așa fiind, este de necontestat că sumele primite cu titlu de ajutor de concediere, nu excede noțiunii de venituri salariale, ci dimpotrivă, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă. Denumirea de ajutor de concediere nu exclude calificarea dată de legiuitor venitului din salarii.
Așadar, din aceste sume urmează a se reține atât impozitul pe venit, cât și contribuțiile la bugetele asigurărilor sociale de stat și asigurărilor de sănătate deoarece, tocmai existența contractului individual de muncă i-a conferit dreptul la plata ajutorului de concediere, ca urmare a concedierii.
Pe de altă parte, așa cum prevăd dispozițiile art.40 alin.2 lit. f din Codul muncii, angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de către salariați, în condițiile legii.
Conform prevederilor art. 41 lit. b din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003
- privind Codul fiscal, categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt veniturile din salarii, definite conform art. 55 și/sau venituri din alte surse, definite conform art. 78 și 79^1.
La art. 55 din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 - privind Codul fiscal, se prevede că sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că instanța a constatat că ajutoarele de concediere sunt venituri din salarii și ca atare acestea se impozitează potrivit legislației în vigoare.
Mai mult, sumele de bani privind ajutorul de concediere sunt acordate din fondurile angajatorului, sunt asimilate salariilor și ca atare se impozitează potrivit art. 68 alin. 1 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 55 din Codul Fiscal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. D. R., T.
T. E., P. D., T. DS, D. N. D., B. A. D.,
solicitând admiterea acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulata.
Menționează recurenții că Actul adițional la CCM la nivel de unitate pe baza căruia instanța de fond considera ca drepturile salariale solicitate prin acțiunea introductiva ar fi suspendate a fost înregistrat la Agenția pentru prestații Sociale a Municipiului B. sub nr. 1713/_ . Dar, la data de _
, dreptul la plata sumelor reprezentând salariul suplimentar pe anul 2009 și prima de Paste pentru anul 2010 (sărbătorile Pascale fiind sărbătorite in anul 2010 la data de_ ) erau deja născute. Cum actul adițional evocat nu putea retroactiva, drepturile menționate trebuiau plătite.
În ceea ce privește celelalte pretenții aferente anilor 2009-2010, recurenții precizează că acestea se fundamentează pe contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr. 2836/_, în vigoare în perioada de referință, care este superior celui la nivel de unitate, astfel că prima instanță trebuia să aplice dispozițiile din contractul la nivel superior.
Suspendarea intervenita prin semnarea si înregistrarea unui act adițional la CCM la nivel de unitate nu poate sa conducă la neacordarea drepturilor pretinse, atâta vreme cat la nivel de grup de unități ele sunt încă prevăzute.
Salariul suplimentar aferent anilor 2009-2010 li se cuvine în temeiul art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, acordarea acestuia nefiind condiționată de realizarea de profit de către societate.
Recurenții critică soluția instanței de fond și în ceea ce privește acordarea celor 6 salarii compensatorii datorate ca urmare a concedierii.
În acest sens, învederează că prevederile art. 60 al. 8 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 au fost greșit interpretate de către prima instanță, în condițiile în care aceasta a reținut existența plafonului maxim prevăzut de art. 1 din HG nr. 1193/2010.
Opinează recurenții că prevederile evocate se impun a fi interpretate în sensul în care aceștia sunt îndreptățiți la acordarea sumei stipulate la art. 80 alin. (2) litera a) din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, pe anii 2008-2010, contract care cuprinde mențiunile la care părțile semnatare au făcut trimitere prin art. 60 alin. (8) din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012.
Prin întâmpinarea depusă(f. 24), pârâtele intimate
s-au opus admiterii recursului arătând, în esență, că drepturile solicitate au fost suspendate pentru anii 2009, 2010, iar pentru anul 2011 acestea nu mai sunt prevăzute.
Menționează că neplata drepturilor pretinse s-a datorat și lipsei fondurilor, în acest sens făcând trimitere la OUG nr. 79/2001, respectiv OUG nr. 79/2008.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_ și-a încetat valabilitatea la_, astfel cum rezultă din actul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 141/DDS/_ .
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Plata salariului suplimentar are un caracter facultativ, fiind condiționată de obținerea de profit.
In ceea ce privește acordarea celor 6 salarii compensatorii, arată ca acestea au fost plătite în cuantumul prevăzut de HG 1193/2010 si de Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate pe anul 2011, art.60 pct.8 alin.2, respectiv 670 lei brut lunar, iar asupra acestei sume, care reprezintă un venit salarial, s-au calculat contribuțiile pentru sănătate, pensie, șomaj, impozit, conform art. 296/4 lit. k din Codul Fiscal, astfel încât suma neta a fost redusa cu aceste rețineri.
De asemenea, subliniază că la aceasta data salariile compensatorii au fost plătite integral reclamanților, aspect care rezulta din ordinele de plata depuse la dosar.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este parțial fondat pentru cele ce succed:
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior "criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei "poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin.
(1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de "munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Or, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin Actul adițional înregistrat sub nr. 370/_, la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că
"salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (f.38 fond) aplicabil și la nivelul unității pârâte (f.39 fond) s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun și de un premiu pentru Ziua
F. ului.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv_, producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/_, aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la_ până la_, așadar și pentru anul 2009 și 2010.
CCM la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 fost înregistrat la sub nr. 2584 la data de_, iar conform dispozițiilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării.
Conform art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării";, ceea ce ilustrează principiul neretroactivității normei civile.
În același sens, este ineficient juridic Actul adițional nr. 1713/_ atât datorită faptului că o parte din drepturile salariale pretinse erau exigibile la momentul încheierii acestuia, cât și datorită faptului că în perioada de referință erau în vigoare prevederile mai sus evocate din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ale cărui prevederi minimale sunt obligatorii.
În fine, natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform art. 11 alin.
1 lit. b din CCM, așadar un element al salariului, chiar dacă este inclus în acordul colectiv în capitolul privind protecția salariatului, fiind evident în raport de drepturile reglementate de Cap. VI din CCM (bilete de tratament, asistență medicală, indemnizații de concediere, de incapacitate temporară de muncă, de deces, etc., decurgând din executarea contractului individual de muncă), că face
parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 71 din CCM la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă așadar caracterul pur și simplu al acestor drepturi.
Ceea ce poate stabili unilateral Consiliul de Administrație este doar cuantumul premierii, la nivelul/cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, ceea ce nu poate fi asimilat necesității acordului său la însăși nașterea dreptului.
Prin urmare, drepturile salariale sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, iar conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, acest contract produce efecte față de toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În acest context, Curtea înlătură apărarea referitoare la faptul că părțile au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde în anii 2009 și 2010.
Această clauză nu produce efecte deoarece dispozițiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii și ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 conțin prevederea conform căreia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior".
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.
De menționat că, în cee a ce pr iveș te aju torul mater ial de Cr ăc iun pen tru anul 2009
, în mod greșit s-a reținut de către prima instanță incidența autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 609/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., câtă vreme aceasta nu este irevocabilă în privința pretenției referitoare la ajutorul material de Crăciun pentru anul 2009.
Astfel, prin decizia nr. 2323/_ s-a admis recursul formulat de către pârâta S.N.T.F.M. C. - M. SA împotriva acestei sentințe, care a fost casată în parte, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe în ceea ce privește petitele referitoare la plata salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009 premiul anual acordat cu ocazia zilei F. ului pentru anul 2009 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști ș i de Cr ăc iun pen tru anul 2009
. Prin aceeași decizie s-a respins recursul declarat de S.N.T.F.M. C. M. SA - S. T. împotriva aceleiași sentințe, fiind menținute restul dispozițiilor.
Referitor la cele 6 salarii compensatorii, Curtea constată că temeiul acordării acestora îl constituie dispozițiile art.60 alin.8 din CCM pe anii 2011- 2012 încheiat la nivelul societății.
Potrivit art. 60 al. 8 din CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivel de unitate s-a statuat că "La desfacerea contractului individual de munca ca urmare a aplicării masurilor de concediere colectiva, salariaților C. M. li se vor acorda sume in bani in conformitate cu art.80 alin.2, lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura T. uri, dar fără a depăși lunar suma prevăzuta in art.1 din H.G. nr.1193/2010.";
Prin dispozițiile art. 80 al. 1 din contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2011, părțile au convenit ca la desfacerea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului, salariații să
primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestata, si o plata compensatorie in valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate".
Conform al. 2 al aceluiași articol, prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de munca a intervenit din următoarele motive: a) unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel in cauza, ca urmare a reorganizării"
Potrivit art.3 alin. 1 din același contract "clauzele prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora. "
CCM la nivel de ramură transporturi și-a încetat efectele la finele anului 2010, astfel că pentru anul 2011 - perioadă în care reclamanții au fost concediați
- produc efecte exclusiv clauzele cuprinse în CCM la nivel de unitate, deci inclusiv art. 60 al. 8 .
Art. 1 din H.G. nr.1193/2010 a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 670 lei lunar.
Coroborând dispozițiile legale menționate, se constată că pentru anul 2011, acordarea celor 6 salarii compensatorii este justificată, însă nu în limita solicitată de reclamanți, deoarece aceasta depășește cuantumul lunar al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ci în limita sumei de 670 lei.
Reclamanții au interpretat trunchiat dispozițiile art. 60 al. 8 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012, omițând să aibă în vedere odată cu formularea pretențiilor deduse judecății, că pentru anul 2011, spre deosebire de anul 2010, cuantumul plăților compensatorii a fost limitat, stabilindu-se în mod expres că acestea nu pot depăși lunar suma prevăzuta in art.1 din H.G. nr.1193/2010, respectiv 670 lei.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul reclamanților, potrivit dispozitivului.
Ca părți căzute în pretenții, în conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă pârâtele vot fi obligate să plătească reclamantei T. DS suma de 650 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar(f. 176).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanții M. D. R., T. T.
, P. D., T. DS, D. N. D., B. A. D. împotriva sentinței civile nr. 13655 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtele S. N. de T.
de M. "C.F.R." M. S.A. și S. N. de T. F. de M. "C.F.R." M. S.A. - S. T. să plătească fiecărui reclamant salariul suplimentar pentru anii 2010; ajutorul material de Crăciun pentru anii 2009 și 2010; ajutorul material de Paști și prima de Ziua F. ului pentru anul 2010.
Menține celelalte dispoziții.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei T. DS suma de 650 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||||
S. | D. D. | G. | L. | D. | C. M. |
Red.DG/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: B.G.Z.
