Decizia civilă nr. 592/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 592/R/2013
Ședința publică din data de 26 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
GREFIER: N. | N. |
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 13024 din 6 decembrie 2012, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă I. R. precum și pe intimații pârâți L. DE A. P.
"R. L. "; și C. T. "A. S. "; C. N., având ca obiect calcul drepturi salariale
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, și, având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 13024 din 6 decembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -
N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta I. R. în contradictoriu cu pârâții L. DE A. P. "R. L. "; C. -N., C. T. "A.
"; C. -N., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. .
Au fost obligate pârâtele, unități de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008-2009, corespunzător perioadei lucrate în fiecare dintre acestea.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În perioada anului școlar 2008-2009 reclamanta a îndeplinit funcția de cadrul didactic în cadrul L. ui de A. Vizuale "R. L. "; și în cadrul C. ui
"A. S. "; așa cum rezultă din răspunsul la adresa instanței formulată la termenul din_ .
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili
ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de
vacanță
";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2007-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din C.C.M. la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din Legea nr. 130/1996, "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații
instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin C.C.M. exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe același raționament logic, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic era reglementată prin Legea nr. 128/1997 care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din Legea nr. 128/1997, drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, "personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzută de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în
totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezultă că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existenta unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), rezultă ca această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin C.C.M.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate în cuprinsul Contractelor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanță.
Pornind de la aceasta premisă și în conformitate cu prevederile art. 229 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În C.C.M. la nivel de ramură de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul "are dreptul la o prima de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din Legea învățământului nr. 84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele C.C.M. evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art. 977-985 Cod civil, în vigoare la data nașterii drepturilor. Astfel, rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului .
De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractele Colective de Muncă.
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea
angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în C.C.M. unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în C.C.M. unic județean la nivel de ramură
învățământ 2008-2009, prelungit până la_, conform cărora "prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr. 146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care a dispus, în temeiul art.208 și următoarele din Legea nr.62/2011, obligarea pârâtelor de rd.1 si rd.2, în calitate de angajatori, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamantei, corespunzător timpului lucrat pentru anul școlar 2008-2009. De asemenea, în temeiul art. 166 alin. 4 din Codul muncii, prima datorată va fi actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
În temeiul art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare la data nașterii drepturilor, pârâtul C. Local al municipiului C. -N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Potrivit dispozițiilor art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afara de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit O.G. nr. 13/2011 de la data punerii în întârziere și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art. 2 din actul normativ amintit, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Așadar, la suma ce va fi achitată reclamantei cu titlu de primă de vacanță, se va calcula și dobânda legală, începând cu data promovării acțiunii și până la data achitării efective.
Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. și P. MUNICIPIULUI C. N.
.
Prin recursul declarat de P. municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât
.
În motivare s-a arătat, în esență, că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent.
Potrivit dispozițiilor art. 63, alin.4, lit. a) din Legea 215/2001 în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1 lit. c) (atribuții privind bugetul local), primarul exercita funcția de ordonator principal de credite al bugetului local. În considerarea normelor amintite anterior, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora în condițiile legii.
De asemenea, că potrivit Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin art. 104, în conformitate cu alin. 2 Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. Totodată, potrivit afin 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București. De asemenea. alin. 6 din Legea Educației Naționale prevede în mod clar ca Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale. Unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor
P. e asigură repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Din coroborarea textelor legale la care a făcut referire mai sus, rezultă că, pentru ca instituția sa să poată aloca fonduri pentru cheltuieli de personal este imperios necesar ca aceste sume să fi fost prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2010 - acesta pe de-o parte, iar pe de altă parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin .6 din Legea nr. 273/2006.
În subsidiar, invocă dispozițiile Legii nr.128/1997, potrivit cărora unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora. Pe de alta parte, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea. potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz,
în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
În conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la "o prima de vacanta din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";, se constată că acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul 1, dacă ar fi fost
îndeplinite condiții le reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ, conform cărora: "în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. . (2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi";.
Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al Municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de recurent.
În motivare a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, cu aceleași argumente ca și în recursul P. ui mun. C. -N., subliniindu-se că pentru ca pârâtul recurent să poată îndeplini cerințe cuprinse în petitul acțiunii introductive, este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect, să fi fost prevăzute în bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local. Prin urmare, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează și achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Argumentele pârâților recurenți C. local și P. mun. C. -N. vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități
finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 al Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. _
"consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Nu s-a dispus prin sentință plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în
limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic sui generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Cât privește motivele de recurs formulate de pârâți cu privire la sursa din care putea fi plătită prima de vacanță conform dispozițiilor art. 36 lit. g din
Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul 1), dacă ar fi fost îndeplinite condițiile reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, stabilirea de către părțile contractuale a fondurilor și identificarea surselor de finanțare), Curtea reține că pentru anul școlar 2008- 2009, s-a invocat prin acțiune și era aplicabil contractul colectiv de muncă unic județean la nivel de ramură învățământ C., care nu indica faptul că plata primei de concediu se va face din venituri proprii, astfel încât, prin raportare la acest contract colectiv de muncă, nefiind condiționată acordarea primei de vacanță decât prin textul incident din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, pentru perioada în discuție, dreptul la acordarea primei de vacanță este unul simplu, neafectat de modalități.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. și P. MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 13024 din 6 decembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. | T. |
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_ Jud.fond.E. B.
