Decizia civilă nr. 62/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 62/A/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. -R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul C. L. I. împotriva sentinței civile nr.1144 din 2 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat L. T. "P.
R. "; T. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a îndeplinit procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013, nefiind formulată de către intimat întâmpinare.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea și în lipsă.
C U R T E A
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.2772/100/_ pe rolul T. ui Maramureș, reclamantul C. L. I. a chemat în judecată pe pârâtul L. T.
"P. R. "; T. L., solicitând instanței obligarea pârâtului la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art.36 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008-2009, actualizat în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății .
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că dreptul la premiul anual era prevăzut de disp.art.14 din H.G. nr.281/1993 și de art.2 din H.G.nr.829/1994, iar potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, (1) "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a
indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.
De asemenea, potrivit art.36 lit.a din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2008-2009 la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș se prevede că părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de un premiu anual, conform H.G.nr.829/1994, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș urmând să facă demersuri în vederea acordării acestuia până la finele anului calendaristic.
Se mai invocă disp.art.4 alin.1 și 9 din acest contract colectiv de muncă, precum și dispozițiile O.U.G. nr.1/2010 ce prevăd menținerea în vigoare a prevederilor contractelor colective de muncă ce fuseseră legal încheiate.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
În drept au fost invocate dispozițiile H.G.nr.829/1994, art. 25 din Legea nr. 330/2009, art.36 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2009 de la nivelul ISJ Maramureș și cele ale Legii nr.128/ 1997.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1144 din 2 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s
-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.
L. I. în contradictoriu cu pârâtul L. T. "P. R. "; T. L. . Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin art. 39 pct. w) din Legea nr. 284/2010 au fost abrogate expres dispozițiile Legii nr. 330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.
În ce privește premiul anual aferent anului 2010, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2011, "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în aul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";.
Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o serie de astfel de măsuri propuse de legiuitor, care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin Strategia fiscal- bugetară. Ca atare, s-a reținut că sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub o altă formă, anume cea a majorărilor aplicabile la salariile de bază/indemnizații în cuantum de 15%.
În acest sens este expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.
S-a mai constatat de către prima instanță că dispozițiile Legii nr. 285/2010 au fost analizate și de Curtea Constituțională, care, prin decizia nr. 1655/2010 a reținut referitor la măsurile prevăzute de acest normativ următoarele: "Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare (…)";. De asemenea, s-a arătat în decizia menționată că "pe perioada cât
drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă";, iar o situație de criză economică, astfel cum a fost justificată în chiar expunerea de motive a legii, reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina astfel de măsuri, printre care și neplata premiului anual aferent anului 2010, aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fondurile publice.
În contextul jurisprudențial al Curții Constituționale s-a considerat a fi relevantă și decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia Curtea, în mod judicios a reținut că: "legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula";.
În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate - Legea nr. 285/2010, s-a constatat că acestea au intrat în vigoare la data de_ și se aplică întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.
Prima instanță a reținut astfel că Legea nr. 285/2010 - lege nouă se aplică premiului anual aferent anului 2010, întrucât suntem în cazul unor raporturi juridice ce nu sunt încheiate, ci sunt născute numai sub imperiul legii vechi, dar nu și-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului anual nu a fost realizată în luna ianuarie a anului 2011. Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche, va fi în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr. 285/2010 în situația de față.
Legiuitorul, în virtutea prerogativelor sale constituționale, a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă sub această formă, începând cu luna ianuarie 2011, ci sub forma majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Ca atare, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând niciun efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestuia, plată care are loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.
S-a mai constatat că legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile etc), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii.
T. a mai reținut că, pentru conturarea unei posesii sau a unui bun în sensul Convenției, în ceea ce privește drepturile salariale este necesar un fundament solid în dreptul intern, dreptul să fie prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat, iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Principiul a fost exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina, în care s-a arătat că "…este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să refuze plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare";.
Pentru aceste considerente acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C. L. I., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Potrivit art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din_ :
"(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/_ a intrat în vigoare la_ . Ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/_, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 877 din_, care conform art.46 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Apelantul apreciază că din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezulta în mod indubitabil faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care se acordă "pentru activitatea desfășurată", proporțional cu perioada lucrată în anul 2010.
Potrivit art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 878 din_: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";
Apelantul consideră că dreptul său de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat în anul 2010, chiar dacă plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă - anul 2010. Faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării -_, prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare si trebuie să își producă efectele juridice.
Mai mult se arată că, așa cum a menționat în cuprinsul prezentei cereri de chemare în judecată, premiul anual se acordă pentru activitatea deja desfășurată, astfel încât, întrucât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_, iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_, dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat, care recompensează activitatea prestata în anul 2010, indiferent de data la care acest premiu urmează a fi plătit.
Apelantul mai arată că, în practică, nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de "premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din următoarele considerente:
art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011;
natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților;
nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariate să se acorde diferențiat (ținându- se seama de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent (de 15%);
conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 (perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare).
Se mai arată faptul că în mod greșit prima instanță a reținut, în motivarea sentinței apelate, ca prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județean Maramureș pe 2008-2009 nu ar fi incidente in cauza.
În acest sens, apelantul invocă disp.art.1, 4 al.1 și 9 din acest contract colectiv de muncă, susținând că acesta a fost în vigoare pana la data de_, iar executarea sa este obligatorie pentru părți.
Potrivit articolul 41 alin. 5 din Constituție: "Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate."
În drept au fost invocate dispozițiile art.1, 2, 3 din H.G. 829/1994, cele ale Legii nr.128/1997, prevederile art. 25 din Legea cadru nr.330/2009 și art.36 lit.
a) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Jud. Maramureș pe anii2008-2009.
Intimatul nu a formulat în cauză întâmpinare și în apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând apelul formulat de reclamantul C. L. I., prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat,
pentru următoarele considerente:
Se reține că la data la care premiul anual pe anul 2010 ar fi fost scadent, conform art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, potrivit cărora, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Se mai constată că în mod eronat reclamantul-apelant a apreciat că în speță se poate reține retroactivitatea legii, având în vedere faptul că, în luna ianuarie 2011, problema acordării premiului anual era reglementată prin Legea nr.285/2010, lege în vigoare la acea dată.
Pentru aceste motive nu se poate reține în cauză nici faptul că dreptul apelantului la premiul anual era unul câștigat, întrucât, dispozițiile legale în vigoare nu-l mai îndreptățeau la acordarea acestuia.
În ceea ce privește ingerința Statului în dreptul reclamantului-apelant la un "bun"; în sensul Convenției și analizarea acesteia conform dispozițiilor art.20 din Constituția României, prin raportare la art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și a art. l din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, se reține că măsurile luate de către legiuitor în privința premiului anual pentru anul 2010 au urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public de a se asigura stabilitatea economică în condițiile crizei economice, interes care primează celui particular.
De asemenea, nu se poate reține că în speță s-ar fi încălcat principiul proporționalității măsurii, reclamantul nefiind pus în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
De altfel, prin decizia nr.115/_ a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010, reținându-se, pe de o parte, faptul că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate: principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
"Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
În ceea ce privește susținerile autorilor excepției potrivit cărora neplata premiului anul aferent anului 2010 a condus la nașterea unui drept de creanță, creanță ce reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală
în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art.
8 din Legea nr.285/2010
-, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza final ă din Legea -cadru nr. 330/2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.
1.533 din 28 noiembrie 2011
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011 și, respectiv, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009
, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 80/2010
pentru completarea art. 11 di n Ord onanța de urgență a
Guvernului nr.37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011
, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri
financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din
11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.";
În ceea ce privește prevederile art.36 lit.a) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anii 2008- 2009, se reține că acestea nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere faptul că, prin Legea nr.330/2009, au fost abrogate disp.art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, ce prevedeau că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.480 alin.1 Cod.proc.civilă, să se respingă apelul formulat de reclamantul C. L. I. și să se păstreze sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul C. L. I. împotriva sentinței civile nr. 1144 din 2 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. I. -R. M.
G.
G. C.
Red.:C.M.; | ||
Tehnored.: C.M./V.R.; | ||
2 ex./_ | ||
Jud.fond: Tribunalul Maramureș: M. | C. | . |