Încheierea civilă nr. 2091/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 2091/2013

Ședința camerei de consiliu din_ Președinte: I. P.

Asisactenți judiciari: B. -A. C.

A. Ș.

Grefier: L. C.

Pe rol se află verificarea regularității cererii de chemare în judecată formulate de reclamant F. L. A. .

Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților. Procedura este legal îndeplinită.

I N S T A N Ț A

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. L. A. în contradictoriu cu pârâta SC M&M T. RSL, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pentru concediul medical, concediul prenatal și concediul postnatal, precum și a contribuțiilor datorate bugetului de stat.

Potrivit art. 194 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, printre mențiunile obligatorii ale cererii de chemare în judecată se află sediul pârâtului.

În baza art. 200 al. 1 și 2 coroborat cu art. 194, 166 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la comunicarea către reclamantă a obligației de a completa cererea cu sediul pârâtului, prin adresa aflată în copie la fila 33, comunicându-i-se că agentul procedural care avea obligația înmânării cererii de chemare în judecată a indicat că pârâta este o firmă închisă iar imobilul este nelocuibil, astfel că i se solicită reclamantei să indice denumirea sediului pârâtei, sub sancțiunea anulării cererii.

Ca urmare, prin adresa din data de_, reclamanta a indicat aceeași adresă a reclamantei și a depus o copie a unui extras din Registrul comerțului din data de _

, din care rezultă sediul indicat de către reclamantă.

Pe plicul cuprinzând cererea de chemare în judecată, agentul procedural a indicat

"Imobil nelocuibil. Firmă închisă

"; și a restituit instanței actul de procedură.

Conform art. 166 din Codul de procedură civilă, "Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face deoarece imobilul a fost demolat, a devenit nelocuibil sau de neîntrebuințat ori destinatarul actului nu mai locuiește în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul va raporta cazul grefei instanței spre a înștiința din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare și a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea";.

Potrivit art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

  1. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

  2. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

  3. Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

  4. Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicări încheierii.

  5. Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fos dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivi alin. (2).

  6. În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit

    .";

Instanța constată că imobilul a devenit nelocuibil iar reclamanta nu a indica noua adresă unde urmează să se facă comunicarea, potrivit art. 166 NCPC, astfel că față de neîndeplinirea obligației reclamantului de a completa cererea în sensu menționat mai sus, în temeiul art. 200 și art. 166 din Legea nr. 134/2010, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. L. A. cu dom. procesual la SCPA Bochis Gavra & Partners, C. -N., str. I. V. nr.14, et.1, în contradictoriu cu pârâta SC M&M T. RSL cu ultimul sediu cunoscut în C. -N., str. B. nr.42.

Cu drept de reexaminare a cererii în termen de 15 zile de comunicare, cererea de reexaminare depunându-se la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

I. P. B. -A. C. A. Ș.

GREFIER

L. C.

3ex

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2091/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă