Sentința civilă nr. 1050/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Dosar nr. _

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1050

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.

V.

- Președinte Secția I Civilă

ASISTENȚI: O.

S.

JUDICIARI: D.

M.

L.

GREFIER: M.

R.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta A. V. domiciliată în V. C., nr. 72/3, jud. M. în contradictoriu cu pârâta Ș.

G. "M. V. "; V. C. cu sediul în V. C., nr. 63, jud. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantei

A. V. și a pârâtei Ș. G. "M. V. "; V. Chioarului. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că reclamanta A. V. prin cererea introductivă formu- lată a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pro- nunțare.

T.

Asupra acțiunii civile de față,

Constată că prin cererea înregistrată la data de_ reclamanta A.

V., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Ș. Gimnazială "M. V. "; V. C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata aju- torului financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe su- port electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învăță- mântul preuniversitar, pentru anul școlar 2009-2010, reprezentând echivalentul în lei a 100 de Euro, calculat la cursul de schimb valutar B.N.R. de la data plății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor Legii nr. 315 din 12 iulie 2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de pro- grame educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activi- tății didactice, în învățământul preuniversitar, "se acordă un ajutor financiar

cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preu- niversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice";. Acest a- jutor "se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echiva- lentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Ban- ca Națională a României la data plății";.

Prin HG nr. 453/2007 s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, iar potrivit acestora "beneficiarii ajutorului financiar pre- văzut de Legea nr. 315/2006 sunt cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate, încadrate în învățământul preuniversitar, care sunt în activitate";, iar

acordarea ajutorului financiar se face pentru fiecare cadru didactic, pentru

funcț

ia de bază";. Conform prevederilor art. 2 din normele metodologice "aju- torul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea. În cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ, ajutorul financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se acordă de către unitatea de învățământ la care se păstrează și se completează carnetul de muncă";.

Acest ajutor financiar, numit și fond de carte, se acordă anual pe baza unei cereri formulate de beneficiar și care se înregistrează până la data de 1 no- iembrie pentru anul următor, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.

La rândul lor, unitățile școlare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului fi- nanciar aferent lunii următoare, iar inspectoratele școlare județene/al municipi- ului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimo- niu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna urmă- toare, urmând a aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local. Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadra- re în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.

Reclamanta a mai arătat că potrivit art. 6 din norme, responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) revine direc- torului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general respon- sabil de curriculum la nivelul inspectoratului școlar județean/al municipiului București și direcțiilor de specialitate la nivelul Ministerului Educației, Cerce- tării și Tineretului.

Reclamanta a solicitat în termen acordarea acestui ajutor financiar, însă ajutorul nu i-a fost acordat pentru anul școlar 2009-2010.

În drept s-au invocat prea nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta a fost, în anul 2010 vizat în litigiu, cadru didactic cu norma de bază la unitatea de învățământ indicată în cerere.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 315/2006, începând cu luna ianuarie a anu- lui 2007, cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățămân- tul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.

Art. 2 din aceeași lege prevede că acest ajutor reprezintă echivalentul în lei a 100 Euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națio- nală a României la data plății.

Aceste sume se alocă potrivit art. 4 din lege de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.

Potrivit art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 315/ 2006, aprobate prin HG nr. 453/2007, ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea; în cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care se păstrează și se completează carnetul de muncă.

Art. 2 din Norme prevede că "ajutorul financiar se acordă anual pe ba- ză de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită fun- cția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul urmă- tor";.

Procedura de alocare și de acordare a sumelor este detaliată de art. 5 din Norme, respectiv:

"(1) Unitățile școlare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare.

(6) Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cur- sul de schimb la data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice";.

În prezenta cauză s-a făcut dovada că s-a depus până la_ cererea prin care s-a solicitat acordarea dreptului dedus judecății dar nu au fost depuse acte justificative privind achiziționarea de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice pentru anul școlar 2009-2010, astfel că procedura legală stabilită în vederea beneficie- rii de acest ajutor solicitat de reclamant nu a fost urmată.

Raportat la considerentele de drept și de fapt reținute, s-a apreciat neîn- temeiată acțiunea și în consecință aceasta va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE acțiunea civilă formulată de reclamanta A. V. , CNP

2., domiciliată în comuna V. C., nr. 72/3, în contradictoriu cu pârâta Ș. G. "M. V. "; V. C.

cu sediul în V. C., nr. 63.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, la Tribunalul

Maramureș.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI GREFIER

C. V. O. S. D. M. L. M. R.

Red./Tehn. C.V. 4 ex./_

com. 2 ex./_

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE acțiunea civilă formulată de reclamanta A. V. , CNP

2., domiciliată în comuna V. C., nr. 72/3, în contradictoriu cu pârâta Ș. G. "M. V. "; V. C.

cu sediul în V. C., nr. 63.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, la Tribunalul

Maramureș.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1050/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă